ADIO minivacanta de 1 mai! Meteorologii au numai vesti PROASTE!

Primele zile din minivacanța de 1 mai aduc fenomene meteo neplăcute: ploi însemnate, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător și cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Meteorologii au emis o informare meteo de ploi, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelie în perioada 29-30 aprilie în zonele de deal și de munte. Vor fi afectate regiuni din Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei și local în Muntenia.

Sâmbătă dimineaţă va ploua în special în vest şi nord-vest, apoi, după prânz, aversele cu tunete şi fulgere vor cuprinde mare parte a ţării. Local se vor aduna cantităţi importante de apă şi va cădea grindina.

Duminică, mai ferite de ploi vor fi doar sud-vestul şi estul extrem. Temperaturile vor scădea peste tot, iar la altitudini mari în masivele nordice vor apărea precipitaţii mixte. Luni, averse vor mai fi doar în prima parte a zilei, în jumătatea de nord a ţării.

De asemenea, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 35…40 l/mp, în special în zona Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali.


Vezi Versiunea Desktop

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close