Cea mai buna veste despre Autostrada Transilvania: Cale libera pentru 200 de km!

In: Economie

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) a eliberat marţi, 7 noiembrie, Acordul de Mediu revizuit pentru secţiunea Ogra (Târgu Mureş) – Borş (Oradea) din Autostrada Transilvania, a spus pentru ECONOMICA.NET Octavian Pătraşcu, director în cadrul instituţiei. Ministerul Transporturilor primeşte astfel undă verde pentru deblocarea a peste 200 de kilometri din autostrada spre Ungaria.

Autostrada Braşov – Borş (Transilvania) avea Acord de Mediu (AM) încă din 2004, când Bechtel a început lucrările la acest mega-proiect. După rezilierea contractului cu americanii şi modificările intervenite pe partea de mediu, a fost necesară revizuirea AM.

Compania de Drumuri a solicitat din 2015 revizuirea acordului, iar marţi, 7 noiembrie, a fost eliberat actul care completează AM din 2004, a explicat directorul ANPM.

Acest document este unul crucial pentru continuarea proiectului Autostrăzii Transilvania, pentru că permite Ministerului Transporturilor să emită Autorizaţii de Construire (AC) pentru circa 200 de kilometri între Târgu Mureş şi Oradea, exceptând secţiunile construite sau unde se lucrează deja.

Eliberarea Acordului de Mediu revizuit pentru Autostrada Transilvania este „cea mai aşteptată ştire de 10 ani„, remarcă user-ul pentium10 al forumului Asociaţiei Pro Infrastructură (API).

„Practic relansează tot proiectul A3 până la graniţă, se pot emite Autorizaţii de Construcţii (AC) pe loturile neatacate şi contractate. Licitaţiile pot fi terminate şi atribuite”, adaugă acesta.

El mai spune că pentru judeţul Mureş înseamnă că nodul Iernut poate primi AC – adică şanse reale ca în 2018 T3 să circulam pe autostradă între Nod Aeroport – Nod Iernut.

Şi segmentele neatacate de Astaldi şi Straco pot de asemenea primi AC. Odata ce este AC şi ordin de începere, Astaldi se poate apuca de dublul viaduct de la Bogata şi Straco de lotul Cheţani – Câmpia Turzii, mai spune membrul forumului API.

De la Târgu Mureş până la graniţa cu Ungaria sunt circa 270 de kilometri. Între Târgu Mureş şi Câmpia Turzii (56 de kilometri) există constructori pe patru din cele cinci loturi. Mai departe, pe cei 52 de kilometri între Câmpia Turzii şi Cluj (Gilău Vest) a fost deschisă circulaţia în 2009-2010. Alţi aproape 9 kilometri sunt finalizaţi, între Cluj (Gilău) şi Nădăşelu. Restul secţiunii, de la Nădăşelu până la graniţă (Borş), este în curs de lansare la licitaţie.

Ministrul Transporturilor Felix Stroe a declarat marţi, după audierile din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor, că multe dintre întârzierile la autostrăzi au fost cauzate de birocraţie, de chestiuni care ţin de legislaţie.

„Din păcate, multe întârzieri sunt cauzate de lucruri birocratice, unor lucruri care ţin de legislaţie. Sunt lucruri care în mod proactiv, printr-o coordonare a mai multor ministere, ar fi putut fi depăşite mult mai repede. Vin de la o discuţie foarte lungă, corectă şi punctuală cu doamna viceprim ministru şi ministru al Mediului, la care au fost prezenţi şi secretarii de stat ai doamnei ministru, dar şi preşedintele Agenţiei de Protecţie a Mediului. Am stabilit şi am instituit două colective de lucru conduse de un secretar de stat.
Mâine dimineaţă, la mine în birou, cele două grupuri de lucru vor fi prezente la ora 9:00 şi le vom instrui, le vom stabili foarte clar modul de acţiune, astfel încât să nu mai aşteptăm luni, ani obţinerea unui aviz. De la început, Ministerul Transporturilor, ca beneficiar, să facă documentaţia în mod corect şi de la început Ministerul Mediului să acţioneze foarte rapid pentru emiterea – respectând prevederile legale – a acelor acorduri de mediu fără de care nu se poate obţine autorizaţia de construcţie şi nu se pot demara lucrări. Motivele birocratice au dus la întârzieri enorme în realizarea unor proiecte„, a mai spus şeful de la Transporturi.
 Sursa: economica.net

Evolutie neasteptata pe piata imobiliara: Pretul locuintelor a inceput sa scada!

In: Economie, Imobiliare

Prețurile apartamentelor din București, care până de curând erau cele mai scumpe din țară, au scăzut cu 1,1% în al treilea trimestru din 2017 față de trimestrul anterior. Însă, în celelalte orașe mari din țară, prețurile au crescut cu 3,5%, potrivit unui studiu efectuat de Imobiliare.ro.

De menţionat este însă că această stagnare se datorează în mod exclusiv tendinţei de ieftinire consemnate de apartamentele din Bucureşti, întrucât cele din restul ţării s-au apreciat, per ansamblu, cu 3,5%, iar casele s-au scumpit atât în Capitală (cu 3,7%), cât şi în ţară (cu 3,9%), transmit autorii studiului, reprezentanții imobiliare.ro.

În majoritatea marilor oraşe ale ţării, preţurile solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare au continuat, pe parcursul celui de-al treilea trimestru, să recupereze din scăderea consemnată în perioada de criză.

Excepţia de la regulă o reprezintă Bucureştiul, unde pe acest segment de piaţă a avut loc un declin de 1,1%, până la o medie de 1.230 de euro pe metru pătrat util. De notat este că cel mai mare oraş al ţării a recuperat până acum cel mai puţin din declinul provocat de recesiune, nivelul de acum al preţurilor fiind cu 39% mai mic comparativ cu trimestrul al treilea al anului 2008.

Tendinţa de diminuare a pretenţiilor vânzătorilor de apartamente din Capitală poate fi pusă atât pe seama epuizării fondurilor Prima Casă, cât şi pe seama creşterii dobânzilor la credite – factori care afectează puterea de cumpărare şi, implicit, volumul cererii solvabile, în opinia lui Dorel Niţă, Head of Data & Research în cadrul Imobiliare.ro.

Nivelul actual al preţurilor cerute pentru case şi apartamente este cu 9,7% mai ridicat decât în perioada similară a anului trecut şi, respectiv, cu circa un sfert mai mare decât cel din urmă cu doi ani; pretenţiile vânzătorilor sunt, astfel, cu 38% mai mici acum decât în urmă cu nouă ani (al treilea trimestru din 2008), dar aproximativ egale cu media anului 2010, conform raportului citat.

La polul opus faţă de Capitală se află Cluj-Napoca, unde pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 6% în ultimele trei luni. Valoarea actuală, de 1.410 euro pe metru pătrat util, este cu 16,6% mai mare decât cea din perioada similară a anului trecut 2016.

În oraşul de pe Someş locuinţele s-au scumpit cel mai mult în ultimii trei ani, reuşind astfel să recupereze aproape integral scăderea suferită în perioada de recesiune. Astfel, preţurile solicitate în prezent de vânzători sunt cu 46,9% mai ridicate decât în T3 2014 şi cu doar 1,7% mai mici faţă de T3 2008, mai spun cei de la imobiliare.ro.

În Timişoara, apartamentele s-au scumpit cu 2,8%, până la 1.110 euro pe metru pătrat util – valoare cu 9,5% mai mare decât cea atinsă în perioada similară a anului trecut. Faţă de trimestrul al treilea din 2014, locuinţele din oraş sunt cu 30,6% mai scumpe, chiar dacă acestea rămân cu 11,5% mai ieftine decât în al treilea trimestru din 2008, potrivit Imobiliare.ro.

În Constanţa, vânzătorii şi-au majorat pretenţiile cu 2,3% trimestrul trecut, până la 1.050 de euro pe metru pătrat util, creşterea anuală fiind de 10,7%. În ultimii trei ani, apartamentele din oraş s-au scumpit cu 24,3%, însă sunt, momentan, cu 31,5% mai ieftine decât în perioada similară din 2008.

După ce a reuşit să depăşească Braşovul şi Iaşiul în trimestrul al doilea al anului, în cel de-al treilea, capitala Olteniei a sărit acest prag psihologic. Astfel, aşteptările vânzătorilor din oraş se situează în prezent la 1.020 de euro pe metru pătrat, după un avans de 4,2% în perioada iulie-septembrie.

În ultimii trei ani, apartamentele din oraş s-au apreciat cu 20,8%, însă se situează cu 32,1% sub nivelul valabil în trimestrul al treilea din 2008.

În Iaşi, apartamentele s-au scumpit cu 2,2% în al treilea trimestru al anului, valoarea actuală, de 940 de euro pe metru pătrat util, fiind cu 8,5% mai mare decât în urmă cu un an. Din 2014 încoace, locuinţele din oraş s-au apreciat cu 20,2%, dar sunt, totodată, cu 25,1% mai ieftine decât în urmă cu nouă ani.

Ministrul economiei a refuzat sa spuna de ce nu se respecta promisiunile din campanie si de ce nu cresc salariile!

In: Economie, Finante

Ministrul Finantelor Publice, Ionut Misa, a refuzat sa raspunda miercuri cum le explica votantilor PSD ca guvernul nu si-a respectat promisiunile din campanie si din programul de guvernare, potrivit carora de la 1 ianuarie 2018 urma sa creasca salariile bugetarilor cu 20%, sa creasca toate pensiile, iar impozitul pe veniturile sub 2.000 de lei sa fie zero.

Intrebat intr-o conferinta de presa despre aceste promisiuni, ministrul Ionut Misa a evitat sa raspunda, spunand ca „toate masurile enuntate si multe altele sunt introduse, vor fi implementate in cursul anului 2018, unele de la 1 ianuarie”.

Intrebat inca o data de reporter care dintre cele trei mari masuri intra in vigoare de la 1 ianuarie, Misa a spus :

„Asa cum am mentionat si anterior, discutam de o crestere a salariului brut de 25% si eu am facut mentiunea clara de cate ori am iesit in dezbaterile publice ca sunt cresteri nete in functie de categoria de salariat de 4 la suta – 4 si ceva la suta. Dar conform legii salarizarii pana la finalul anului 2012 exista cresteri progresive inclusiv ale venitului net. Le obtineti din legea salarizarii sau Ministerul Muncii”.

Ministrul Finantelor a refuzat sa raspunda intrebarilor ulterioare pe aceasta tema.

Sursa: Hotnews.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , , ,

”Azi, Dragnea taie salariile bugetarilor si ale celor din privat cu 21 la suta!”

In: Economie

„Nici PNŢCD, nici Guvernul PDL nu a gândit aşa ceva”, scrie fostul premier PSD, într-o postare pe Facebook. Pe un ton extrem de dur, Victor Ponta consideră modificările aduse Codului fiscal ca fiind antisociale şi neoliberale, considerând demersul coaliţiei PSD-ALDE drept „o ticăloşie fără margini”.

Mai jos, postarea lui Victor Ponta, pe marginea schimbărilor aduse Codului Fiscal, publciat cu câteva ore înaintea şedinţei de Guvern în care acestea vor fi adoptate:

„Basescu a taiat salariile bugetarilor cu 25% – azi Dragnea le taie salariile bugetarilor si celor din privat cu 21% !!!

Masura prin care contributiile sociale trec in totalitate la angajat este cea mai de dreapta, neoliberala, antisociala si discriminatorie decizie luata in Romania dupa 1989 ( nici PNTCD nici Guvernul PDL nu a gandit asa ceva) – o masura care se va dovedi greu de aplicat si care va duce la cresterea inegalitatilor / o schimbare pe care nu a cerut-o nimeni din economie sau societate luata la presiunea conducerii PSD ( partid de stanga ) impotriva opozitiei sindicatelor, patronatelor, specialistilor si chiar a presei !!!! De ce?!??

Doar pentru ca Dragnea si Valcov sa faca o scamatorie fiscala prin care sa spuna bugetarilor ca le dau 25% in plus la salariu desi iau practic doar maxim 4% / si doar pentru ca pe Dragnea & Co nu ii intereseaza milioanele de angajati din privat ?

Am muncit din greu toti romanii in 2012-2016 sa refacem economia tarii dupa dezastrul din 2009-2011 si am reusit cu mari sacrificiii / Sa distrugi din nou economia si finantele Romaniei in 2017 este o iresponsabilitate si o ticalosie fara margini!

Aici se vede adevarata revolutie fiscala: Benzina a ajuns la 6 lei pe litru si euro a trecut 4,63 pe interbancar!

In: Economie, Finante

Preţul benzinei a ajuns aproape de pragul psihologic de 6 lei pe litru la multe staţii de carburanţi din ţară. Iar pe alocuri, carburanţii premium au atins deja acest prag. Nu s-a mai întâmplat din 2016, înainte de reducerea accizelor şi a TVA-ului. Doar în ultimul an, carburanţii s-au scumpit, de fapt, cu aproape 1 leu pe litru.

Carburanţii au ajuns la valoarea de 6 lei pe litru într-o benzinărie de pe Autostrada București-Pitești. Vorbim însă de sortimentele premium şi de reţeaua de benzinării care, în mod tradiţional vinde cei mai scumpi carburanţi, scrie Digi24.ro.

Şi în cazul carburanţilor obişnuiţi evoluţia preţurilor este evidentă. De la 1 ianuarie, benzina şi motorina s-au ieftinit cu 50 de bani după ce a fost eliminată supraacciza şi redusă Taxa pe Valoare Adăugată de la 20 la 19%.

Creștere spectaculoasă inregistreaza si cursul euro pe piața interbancară, imediat după ce guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a anunțat că anticipează o creștere a prețurilor la începutul anului 2018.

Potrivit Profit.ro, euro a trecut, marți, de 4,63 lei pe piața interbancară.

Jurnalul National a intrat in faliment! Incet, incet, presa din Romania trage obloanele!

In: Economie

Unul dintre cele mai vechi ziare din România, Jurnalul Național, fondat în anul 1993, a intrat în faliment. Decizia a fost emisă de Tribunalul București care ”dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului”. 

Aflat în insolvență din anul 2012, cotidianul care aparține trustului Intact, a fost declarat falimentar de către Tribunalul București.

Redăm în continuare minuta Tribunalului București, care consfințește intrarea în faliment a Jurnalului Național:

”Solutia pe scurt: Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar ZRP INSOLVENCY SPRL. În temeiul art. 145 (1) lit. C din Legea nr. 85/2014, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului S.C. INTACT PUBLISHING S.R.L., cu sediul în Bucureşti, sector 1, bulevardul Ficusului, nr. 44A, corp B, etaj 4, înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/6989/2010 şi având CUI: 27201863. În temeiul art. 145 alin 2 din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 11.01.2018; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora – 08.02.2018; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 08.03.2018. Desemneaza lichidator judiciar provizoriu pe practicianul in insolventa ZRP INSOLVENCY SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o remuneraţie de 2.500 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 146 alin 1 şi 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 145 alin 2 lit. e), debitorului şi registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 08.03.2018. Respinge ca ramasa fara obiect cererea de trecere a debitoarei la procedura falimentului, formulata de creditorii Mogos Adrian, Petru Zoltan, Stancu Gheorghe, Trancă Florin si Mitu Ilie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2017”, arată instanța.

Sursa: stiripesurse.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , ,

Carrefour anunta reduceri de 50% toata luna noiembrie!

In: Economie, Retail

Până pe 30 noiembrie, magazinele Carrefour din toată țara ȋși așteaptă clienții cu reduceri de pȃnă la 50% la mai multe produse, printre care electronice, electrocasnice, IT şi telecom.

Clienţii pot lua până pe 30 noiembrie stație de călcat Arctic de la 159,90 lei, aspirator Phillips de la 239,90 lei, mașină de spălat Arctic de la 749,90 lei, LED UHD Smart Samsung de la 1.799,90 lei precum şi alte produse electronice, electrocasnice, produse IT şi telecom la oferte Black Friday.

Ofertele celor de la Carrefour pot fi văzute pe site-ul dedicat acestei campanii.

Romania este in pericol real sa ramana fara gaze la iarna! Furnizarea catre consumatori ar putea fi sistata temporar!

In: Economie

Distribuitorul de gaze Engie sustine ca ar putea intrerupe furnizarea de gaze catre anumiti consumatori, in cazul in care va fi o iarna grea. Aceasta pentru ca in cazul unei ierni grele, gazele disponibile sunt insuficiente. „Singura solutie, daca nu avem suficiente gaze, este sa intrerupem furnizarea catre anumiti consumatori”, a spus Eric Stab, directorul general al Engie Romania, in cadrul audierilor Comisiei parlamentare de ancheta privind activitatea Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie (ANRE). Stab sugereaza ca Executivul ar trebui sa vina cu un plan de urgenta, sa fie definiti clar consumatorii care ar putea fi intrerupti in cazul in care nu vor fi suficiente gaze.

In cadrul audierilor nu a reiesit clar de ce s-ar ajunge intr-o situatie de criza in caz de iarna mai grea. Eric Stab a incercat sa invoce mai multe motive, precum emiterea cu intarziere a obligatiilor de inmagaziare sau preturile ridicate pe bursa la gaze, insa a fost contrazis de parlamentarii liberali si de reprezentantii ANRE.

Eris Stab sustine ca Engie si-a indeplinit pentru acest an obligatiile de inmagazinare a gazelor, insa aceste obligatii sunt mai reduse fata de anul trecut si au fost aprobate cu intarziere. Insa la intrebarile senatorului PNL Daniel Zamfir, Dumitru Chirita, noul sef al ANRE, a spus ca obligatia a crescut fata de anul anterior si chiar a fost depasita. Aceasta in conditiile in care au ramas in depozite la sfarsitul iernii trecute circa 500 de milioane de metri cubi de gaze nefolosite. Pentru acest an, obligatia de inmagazinare a fost de aproape 2 miliarde metri cubi si s-au inmagaziat 2,23 miliarde metri cubi.

Legat de preturi, Eric Stab a spus ca acestea au crescut mult de la 60 lei/MWh cat erau in aprilie cand s-a liberalizat piata. Stab sustine ca cele mai recente tranzactii pe bursa au ajuns au auns la preturi de 105 lei/MWh si ca in aceasta iarna, preturile vor fi mult mai mari decat iarna trecuta. Eric Stab a mai reclamat faptul ca pe bursa, s-a raspuns doar la 10% din solicitarile Engie.

In schimb, deputatul PNL Virgil Popescu l-a contrazis pe reprezentantul Engie in privinta preturilor de pe bursa, aratand ca preturile sunt in jurul a 70 lei/Mwh. La randul sau, deputatul PNL Lucian Bode a precizat ca Legea Energiei 123/2012 obliga Engie sa furnizeze neintrerupt gaze.

Reprezentantul Engie a mai spus ca in cazul in care nu poate acoperi consumul din productia interna si din depozite pe timp de iarna, trebuie sa apeleze si la importuri.

Deputatul PSD Iulian Iancu, presedintele Comisiei de ancheta, a profitat de aceste declaratii si a tinut sa precizeze ca acesta este si motivul pentru care s-a opus OUG 64/2016 care permite exporturile de gaze. „Cum sa mergem la export cand si astazi nu acoperim consumul?”, a spus Iancu. Acesta a solicitat Comisiei sa sesizeze Consiliul Concurentei si ANRE sa verifice modul in care producatorii de gaze au stablit preturile in acest an, ce au avut in vedere cand au comunicat anumite preturi, ce instrumente au fost folosite pentru incheierea de contracte, daca aceste au fost competitive si s-au bazat pe regulile ANRE.

Sursa: Hotnews.ro

Calculator de salarii pentru 2018: Uite aici cat o sa castigi dupa masurile care intra in vigoare la 1 ianuarie!

In: Economie, Finante

Începând cu prima zi a anului 2018, salariul minim brut pe economie ar urma să crească de la 1.450 de lei la 1.900 de lei, conform unui proiect de HG pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicat joi în dezbatere publică de către Ministerul Muncii. Acest lucru nu va determina însă o creștere similară a salariului net.

Spre exemplu, o persoană plătită în prezent cu salariul minim brut pe economie, respectiv 1.450 de lei, câștigă, de fapt, aproximativ 1.065 de lei.

Din 2018, conform noilor prevederi, câștigul lunar brut va crește la 1.900 de lei, însă câștigul lunar net al unei persoane aflate în această situație va fi de 1.162 de lei.

Astfel, o creștere de 450 de lei a salariului brut va determina, de fapt, o creștere a câștigului net de aproximativ 97 de lei.

Toate explicaţiile şi calculele le puteţi citi aici

Celebra banca din Romania amendata de Protectia Consumatorului pentru comisioane ilegale!

In: Economie, Finante

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat CEC Bank pentru că a perceput clienților un comision de retragere numerar pentru cardurile de credit, lucru ce ar încălca legislația în domeniul creditelor. Banca de stat ar trebui să restituie clienților până la 5 milioane de lei. Cele mai multe bănci percep comisioane pentru astfel de tranzacții, unele de câteva procente bune din sumele retrase, taxele fiind mult mai mari decât în cazul cardurilor de debit.

Recent, ANPC a amendat 15 bănci cu un total de 570.000 de lei pentru publicitate incorectă sau înșelătoare. Între cazurile sancționate de ANPC se desprinde cel al unei amenzi de 55.000 de lei aplicată unei bănci – CEC Bank, din informațiile Profit.ro – pentru că a încasat de la clienți un comision de retragere numerar de pe cardul de credit de la bancomat sau EPOS la ghișeele băncii de 1%, minim 2 lei.

Cele mai multe bănci percep comisioane ridicate pentru retragerile de bani pe cardul de credit, chiar și de 3%, minimum 10 lei (la BCR), lucru ce penalizează suplimentar cash-ul, pe lângă faptul că dobânzile creditului încep să curgă de la momentul tranzacției de retragere, fără perioadă de grație sau alte facilități.

De altfel, băncile promovează cardurile de credit sub formula “carduri de cumpărături”, utilizarea creditului pentru achiziții la comercianți nefiind comisionată, și nu recomandă, cel puțin formal, retragerea de cash, din cauza costurilor asociate.

Mai mult, în prezent, băncile nu au interdicții în a pune comisioane pentru retragerile de pe cardul de debit, deși multe dintre acestea au renunțat la astfel de taxe în ultimii ani.

Sursa: Profit.ro

Decizie fara precedent a Wizz Air! Toti romanii care calatoresc trebuie sa stie asta!

In: Economie

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a introdus din 29 octombrie noua politică de bagaje, care permite tuturor pasagerilor să călătorească gratuit cu un bagaj mare de mână, scrie Profit.ro.

Pasagerii vor avea automat dreptul de a aduce la bordul aeronavei un singur bagaj de mână cu dimensiuni maxime de 55 x 40 x 23 centimetri și o greutate maximă de 10 kilograme, ca parte a prețului biletului lor.

De asemenea, pasagerii vor putea să aibă asupra lor articole de tip „duty free” achiziționate în aeroport, după controlul de Securitate. Pentru acei pasageri care doresc să beneficieze de bagaje suplimentare, serviciul WIZZ Priority le permite să aducă la bord un bagaj adițional mic care să fie amplasat sub scaun, cu dimensiuni maxime de 40x30x18cm. Acest serviciu le garantează că bagajul de mână gratuit va fi plasat în cabină și le permite pasagerilor să se afle printre primii în aeronavă (să sară peste coada de la ambarcare).

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, care operează o flotă de 86 de aeronave Airbus A320 și A321 și oferă mai mult de 500 de rute de la 28 de baze, ce asigură conexiunea între 144 de destinații din 43 de țări. Compania are peste 3.300 de angajați și a transportat 23,8 milioane de pasageri în anul fiscal care s-a încheiat în 31 martie 2017.

Sursa: Profit.ro

Marii producatori anunta scumpirea painii!

In: Economie, Retail

Pâinea se va scumpi în viitorul apropiat, anunță Aurel Popescu, președintele ROMPAN. Motivele pentru care vom plăti mai mult pentru o franzelă sunt acelea că s-a scumpit energia şi au crescut cheltuielile cu salariile plătite muncitorilor, spun oficialii patronatului din morărit şi panificaţie ROMPAN.

Majorările, însă, nu se opresc aici, pentru că sunt programate noi creşteri salariale. În ultimul an, produsele de panificaţie s-au scumpit cu aproximativ 1%, arată datele statistice oficiale.

„Pâinea nu s-a scumpit din septembrie 2013, acum a început să se scumpească, forţa de muncă a crescut, gazul, energia… Asta este, nu avem ce face”, a declarat pentru Digi24 Aurel Popescu, președintele ROMPAN, aflat în vizită la Indagra.

„Cea mai mare problemă în momentul de faţă este problema cu forţă de muncă, nu mai găsim oameni să muncească, iar acum, dacă salariul minim creşte la 1.900…e greu. O să scumpim categoric”, a spus reprezentantul producătorilor de pâine.

Sursa: digi24.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , ,