Institutul National de Statistica distruge toata gargara guvernului PSD: Veniturile au scazut in Romania!

In: Angajari, Social

Salariul mediu brut a ajuns, la nivelul lunii august, în România, la valoarea de 3.290 lei, în scădere cu 1,2% în comparaţie cu luna anterioară, în timp ce la cuantumul net diminuarea a fost de 1,1%, până la 2.364 lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni si citate de Capital.ro.

În această marjă, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), respectiv de 5.930 lei, iar cele mai mici în domeniul hoteluri şi restaurante (1.406 lei).

Potrivit sursei citate, la nivel comparativ august 2017 versus august 2016, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%, iar indicele câştigului salarial real a fost de 112,6%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost de 99,1% pentru luna august 2017 faţă de luna precedentă, reiese din statistica oficială.

Datele INS relevă faptul că, în august 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie a aceluiaşi an.

‘Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna iulie de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice’, notează INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul extracţiei cărbunelui superior şi inferior (plus 19,2%), în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, industria metalurgică, fabricarea băuturilor (între 4% şi 8,5%) şi în telecomunicaţii, activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi pe apă, activităţi de editare (între 2% şi 3,5%).

Pe de altă parte, scăderi importante ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în: depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport (-8,7%), în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) – cu 7,7%, în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-5% şi 6,5%), respectiv în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, alte activităţi industriale n.c.a., alte activităţi extractive, fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (între 3,5% şi 5%).

Sursa: Capital.ro


Stiri pe care le-ai pierdut...

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,
REVINO IN TOP

Share Page

Close