Pentru ca nu mai suporta mizeria, o pensionara s-a apucat de renovat casa scarii. Vecinii au reclamat-o la Politie ca face galagie!

In: Gorj, Stiri locale

O pensionară din municipiul Târgu Jiu care a investit banii familiei pentru a face o serie de renovări în blocul în care locuieşte în folosul tuturor locatarilor a fost amendată de Poliţia Locală, după ce unii vecini au reclamat că lucrătorii fac zgomot, relatează adevarul.ro.

Dalidis Tomiţa, în vârstă de 65 de ani, a povestit pentru sursa citată că fiul său, stabilit de mai mulți ani în Suedia, a fost cel care a vrut să investească pentru a moderniza casa scării blocului în care a trăit o mare parte din viaţă.

El a pus la dispoziţia mamei sale banii necesari pentru a schimba uşa de la intrarea în bloc cu una din tâmplărie PVC, pe cea de la uscătoria folosită de toţi locatarii, precum și pentru a schimba fereastra de la uscătorie cu una cu geam termopan şi pentru a zugrăvi scara blocului. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 1.000 de euro.

Însă unii vecini s-au arătat deranjaţi de zgomotul făcut şi au reclamat-o pe Dalidis Tomiţa la Poliţia Locală. După ce un echipaj de la poliţia locală a sosit la faţa locului, agenții i-au aplicat femeii o sancţiune contravenţională de 200 de lei pentru tulburarea liniștii publice.

Dalidis Tomiţa a plătit amenda, dar a spus că a discutat cu fiul său şi că nu va opri lucrările: „S-a întâmplat pe la orele 16.30-17.00. Fiul meu a spus că este dispus să achite şi alte amenzi, dacă în acest fel vecinii sunt satisfăcuţi, dar că vrea să termine ceea ce a început“.

În procesul verbal întocmit de polițiști se menţionează că „a produs larmă şi a tulburat liniştea locatarilor prin producerea de zgomot cu rotopercutanta la uscătoria de pe casa scării“.

Potrivit legii nr. 61/1991 referitoare la sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, „tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora” reprezintă contravenție.
By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

A primit o lectie pentru toata viata! Cum a fost pus la punct imediat un roman care a parcat aiurea in Olanda?

In: Romani in strainatate!, Stirea zilei

Un conducător auto din Iaşi a avut parte de o surpriză după ce a primit o amendă rutieră pentru o parcare neregulamentară în Olanda, însă a venit înapoi în România fără a o achita.

Ieşeanul s-a văzut dat în judecată în oraşul său natal după ce a primit o amendă rutieră banală în Olanda şi a refuzat să o plătească. Autorităţile olandeze l-au dat în judecată pe Costel Acatrinei pentru a recupera de la acesta 90 de euro, reprezentând contravaloarea amenzii primite în oraşul Rotterdam.

Judecătoria Iaşi, instanţa care a soluţionat procesul, a dat câştig de cauză olandezilor, obligându-l pe Acatrinei să-şi plătească datoria.

Conform cererii trimise în România de olandezi, Costel Acatrinei (40 de ani) a pri­mit o amendă de 90 de euro în data de 12 octombrie 2016, aceasta rămâ­nând definitivă pe 23 noiembrie 2016, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti.

„Numitul Acatrinei Costel a parcat un autovehicul cu mai mult de două roţi într-o secţiune stradală prevăzută cu dungă albastră, în condiţiile în care autovehiculul în cauză nu a fost prevăzut cu un disc de parcare pus la vedere. În baza deciziei mai sus menţionată, a fost emisă de către autorităţile olandeze – decizia de impunere a sancţiunii pecuniare totale în cuantum de 90 euro, fiind transmisă autorităţilor române cererea de recunoaştere şi de executare a acesteia, în baza Deciziei – cadru 2005/214/JHA a Consiliului European privind re­cunoaşterea reciprocă a penaliză­rilor financiare“, se arată în motivarea deciziei judecătorilor ieşeni, prin care Acatrinei a fost obligat să îşi plătească amenda.

Ieşeanul a fost înştiinţat cu privire la amenda pe care trebuia să o plă­tească în Olanda, însă a refuzat să se prezinte în instanţă, reiese din ace­laşi document. El nu este singurul în situaţia de a fi dat în judecată de autorităţile străine pentru diverse sancţiuni contravenţionale rutiere primite în alte state. În ultimele luni, zeci de ieşeni au fost chemaţi în instanţă, în special de autorităţile germane şi olandeze, în astfel de speţe. Autorităţile străine au deschis procese la Iaşi indiferent de valoarea amenzii nerecuperate, fiind litigii intentate şi pentru câteva zeci de euro.

Sursa: adevarul.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

Decizie a Justitiei: Politia Locala nu mai are voie sa legitimeze sau sa amendeze soferii!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

Doar polițiștii rutieri au competența să aplice sancțiuni contravenționale șoferilor, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), ce a apărut marţi în Monitorul Oficial. Prin urmare, polițiștii locali nu pot exercita aceste atribuții, neavând dreptul să-i ceară anumite documente șoferului, a considerat Curtea. Decizia judecătorilor reprezintă o interpretare legală obligatorie pentru instanțele din România și trebuie ținut cont de ea începând de astăzi.

Polițiștii locali nu au voie să dea amenzi șoferilor în trafic și nu le pot cere informații din care să reiasă cine le-a încredințat pentru conducere mașinile, potrivit Deciziei ICCJ nr. 11/2017 a Completului pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, scrie avocatnet.ro. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial și a devenit deja obligatorie pentru toate instanțele autohtone.

„(…) doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate”, scrie în decizia ICCJ.

Chestiunea trebuia lămurită pentru că, așa cum arăta Avocatul Poporului în actul pentru sesizarea ICCJ, au existat instanțe care au desființat procesele-verbale de contravenție făcute de polițiștii locali, în timp ce altele au considerat că acestea sunt perfect legale. De altfel, în textele de lege respective sunt referiri exprese numai la poliția rutieră, nu și la cea locală.

Continuarea pe avocatnet.ro.

Noi reguli pentru inmormantare: Amenzile ajung si la 10.000 de lei!

In: ACTUALITATE

Au intrat în vigoare reguli noi pentru înmormântări, care prevad si aplicarea unor amenzi persoanelor care nu se conformeaza.

Conform unei hotărâri a Guvernului, 10.000 de lei este amenda dacă persoana care a decedat nu este înmormântată în maximum 36 de ore.

De asemenea, îmbălsamarea este obligatorie, iar fotografiatul și filmatul celui trecut în neființă este stric interzis fără acordul familei.

Mai multe detalii a oferit, în direct la Antena 3, Sebastian Adelin Cocoș, președinte Asociația Funerară Română.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Sofer pe ambulanta amendat cu 870 de lei pentru ca a lovit un mistret in misiune!

In: Sanatate, Social

Un ambulanţier din Mehedinţi a fost amendat cu 870 de lei de un poliţist, pentru că, în timp ce se deplasa în viteză către un pacient din Gârla Mare, a lovit un porc mistreţ care i-a ieşit în cale, anunta Adevarul.ro.

Păţania s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17 septembrie. Fusese solicitată o ambulanţă la un pacient cu epistaxis din Gârla Mare, aşa că la faţa locului a fost trimisă ambulanţa cea mai apropiată de caz, cea de la Cujmir.

Ambulanţierul Alinuş Nărămzoiu împreună cu asistenta medicală au plecat în grabă spre pacient, în jurul orei 0,40, numai că la nici zece minute de la plecare, între Vrata şi Gârla Mare, le-a sărit în faţă un porc mistreţ.

„Între Vrata şi Gârla Mare mi-a sărit un porc mistreţ în faţă, în doi metri, am frânat, dar nu am putut să-l evit, mi-a spart bara, mi-a spart radiatorul. Lângă mine a oprit şi o maşină a poliţiei de frontieră şi m-au întrebat ce s-a întâmplat. Am sunat la 112, a venit o domnişoară poliţistă, a sunat la rândul ei şi a venit un alt poliţist, am înţeles că este şeful de post de la Gârla Mare”, spune ambulanţierul.

Între timp a fost anunţată conducerea Ambulanţei despre accident, pentru că la pacientul de la Gârla Mare trebuia trimisă o altă ambulanţă, cea implicată în accident fiind grav avariată. Nici prin cap nu i-a trecut şoferului de pe Ambulanţă că avea să dea declaraţii împreună cu colega sa timp de aproape cinci ore.

“Noi între timp luasem legătura cu domnul director tehnic al Ambulanţei, ne-a spus să găsim o maşină să mergem la Cujmir să luăm altă ambulanţă care este în staţie să ne deplasăm la caz. Domnul poliţist a spus că dacă părăsim locul accidentului ne face dosar penal pentru braconaj. I-am dat să vorbească cu domnul director tehnic, i-a vorbit foarte urât, a dat telefonul la o parte, nu a vrut să vorbească”, povesteşte Alinuş Nărămzoiu.

Omul mai spune că poliţistul i-a solicitat insistent să se deplaseze la sediul Poliţiei din Vânju Mare pentru a fi testat cu etilotestul, dar în final au mers la Staţia de Ambulanţă din Cujmir pentru continuarea cercetărilor care s-au finalizat undeva în jurul orei 5,30 şi unde a şi fost testat.

Cu privire la acest caz, IPJ Mehedinţi menţionează sec într-un comunicat de presă că “la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi se efectuează verificări interne cu privire la modul de acţiune al poliţiştilor”. 

Sursa: adevarul.ro

Proiect de lege: Daca nu-ti platesti amenda in maxim 30 de zile ramai fara carnet!

In: Stirea zilei

Soferii ar putea ramane fara permis daca nu achita amenzile in termen de 30 de zile, prevede o propunere legislativa pentru completarea art. 103 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, depusa la Parlament de deputatul PSD Mihai Weber, scrie Agerpres.

Conducatorii auto aflati intr-o astfel de situatie isi pot recupera permisul daca vor prezenta dovada ca au platit amenda.

Astfel, articolul 103 din OUG 195/2002, care reglementeaza raspunderea contraventionala, se va completa cu un nou alineat conform caruia se va dispune suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule si tractoare agricole sau forestiere si in cazul neachitarii in termen de 30 de zile a amenzilor privind circulatia pe drumurile publice.

Conform propunerii legislative, autoritatea emitenta a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce opereaza la 30 de zile de la data savarsirii contraventiei. Suspendarea inceteaza la data depunerii dovezii de achitare a amenzilor restante.

‘Statisticile autoritatilor competente releva o situatie defavorabila din punctul de vedere al incasarii la buget a amenzilor contraventionale provenind din amenzile de circulatie. Intrucat acestea reprezinta sume importante la bugetul de stat, neachitarea acestor obligatii afecteaza considerabil bugetul local. In acest context este necesara o politica legislativa adecvata prin care trebuie, pe de o parte, generate masuri pentru cresterea gradului de incasare a amenzilor, iar, pe de alta parte, cetateanul trebuie sa fie constrans sa achite amenda in termenul prevazut de lege, prin sanctionarea atitudinii sale de neconformare fata de norma juridica, suspendand exercitarea dreptului de a conduce autovehicule si tractoare agricole sau forestiere. In continuarea unei initiative care propune modificarea ordinii de stingere a obligatiilor bugetare, este necesara o modificare a legislatiei in domeniu pentru a determina un comportament responsabil al conducatorilor auto, atat din punct de vedere al conduitei in trafic, cat si din perspectiva achitarii obligatiilor ce decurg din incalcarea dispozitiilor in vigoare’, arata initiatorul in expunerea de motive.

Potrivit acestuia, nesanctionarea adecvata a conducatorilor auto care nu isi respecta obligatia de a achita amenda determina perpetuarea unui comportament neadecvat in trafic, intrucat contravenientul nu resimte constrangerile impuse de masura coercitiva, considerand faptele sale ca fiind de natura normala, asupra sa nereflectandu-se cu adevarat o penalizare.

‘Mai mult, la nivel social, exista o discriminare a celor care isi achita la timp obligatiile, atat timp cat atat cei care achita, dar si cei care evita obligatia impusa prin sanctiunea principala a amenzii, se bucura in continuare de exercitarea dreptului de a conduce. Consideram ca este necesara o constrangere suplimentara pentru normalizarea situatiei privind achitarea amenzilor de circulatie, fapt ce constituie atat o inlaturare a starii de pericol create prin posibila repetare a unor fapte interzise de lege, dar si cresterea nivelului de incasare a obligatiilor bugetare. Adoptarea prezentei propuneri legislative de completare a Ordonantei de Urgenta nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice nu are impact financiar’, a mai aratat Mihai Weber in expunerea de motive.

Propunerea legislativa a fost depusa la Biroul permanent al Senatului, in calitate de prima Camera sesizata.

Sursa: Agerpres

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

Vedeta Antena 3 amendata de Politie pe Valea Prahovei

In: Monden

Sâmbătă după-amiază, Marius Pieleanu a avut parte de un incident, pe DN1, în care a fost implicată şi Poliţia Română. Sociologul a explicat, în exclusivitate pentru DC News, ce s-a întâmplat.

Marius Pieleanu a fost amendat de poliţişti, sâmbătă după-amiază, pentru viteză excesivă. Mai exact, între Sinaia şi Predeal, a parcurs un drum de 20 km într-o oră şi jumătate. Apoi, „între Predeal şi Braşov, nu mai era aglomeraţie”, a explicat sociologul, şi „eşti tentat să mergi mai repede”. „Poliţia avea ascuns un radar, cum face ea. Nu aveam decât 70 la oră”. Acesta a fost oprit şi amendat.

„Este un mecanism compensatoriu, după ce stai o oră şi jumătate bară la bară şi mergi cu viteza melcului. Nu aveam ca Huidu 70 de km în plus, nu mergeam cu 120 la oră. Însă recunosc că viteza limită era 50. Din punct de vedere legal, este corect, dar e un exces de zel ca poliţia să pândească imediat după un ambuteiaj. În loc să acţioneze pentru fluidizarea traficului, stau la pândă. Le-am şi zis că încearcă astfel să justifice pensiile nesimţite”, a spus Marius Pieleanu.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

Revolta unui politist din Constanta: Vreti politie ca oriunde-n lume? Dati-ne lege, oameni buni! Altfel ne umilesc niste pusti beti!

In: Constanta, Stiri locale

Politistii romani cer ca legea sa fie de partea lor atunci cand trebuie sa-si impuna autoritatea. Nu de putine ori oamenii legii s-au trezit in situatii aberante, pe teren. Un politist din Constanta spre exemplu, Dan Honceriu, povestetste cum decurge o interventie in miez de noapte, cand patrula este chemata prin 112 sa faca liniste intr-un cartier tulburat de huligani, anunta aktual24.ro.

„Vara, noapte, caldura sufocanta. Pe la ora doua iti intra apel de la 112: ‘Grup de tineri in fata blocului tulbura linistea publica’. Te duci, tu si cu jandarmul si vezi o ditamai gasca de vreo douazeci de insi cu berile in mana cum urla cat ii tine gura. Cand te apropii, o gagica din grup dechide usa blocului si toti dispar inauntru. Vecinii care stateau ciorchine la geam nu-ti deschid niciunul usa blocului prevazuta cu interfon ca sa intri dupa ei. Nu mai vezi grupul, dar ii auzi cum rad si fac harmalaie pe scara blocului. Suni la toate apartamentele in speranta ca cineva iti va deschide usa blocului. Nicio sansa, contribuabilul vrea liniste, dar nu vrea sa fie implicat.

Stai cat stai si comunici dispecerului situatia. Te urci in masina si te dai la intuneric in speranta ca vor iesi din bloc si pui cosu pe ei. In acest timp 112-ul iti da si ca locatarii sunt exasperati. Gasca a intrat intr-un apartament si a dat drumul la muzica. Decibeli la greu, tub de bas si tot tacamul.

Intr-un final ne deschide cineva usa la bloc. Sunam, ciocanim, batem in usa apartamentului cu muzica la maxim. Draci daca ar deschide careva!

In tot timpul asta, tot blocul a iesit pe casa scarilor in pijamale si-ti cere sa faci ceva. Afli ca apartamentul e inchiriat, proprietarul nu se stie cine e, chiriasii cu atat mai putin. Stai cu jandarmul la usa asteptand o pauza intre melodii ca sa poti bate la usa. Lumea deja s-a plictisit. ‘De ce nu spargeti, domne, usa sa-i luati din casa?’. Pentru ca ati vrut democratie, dreptul de a face orice, oricand si oricum.

Dupa vreo 40 de minute de batut in usa deschide gagica de i-a bagat in bloc. Ranga de beata. Prin usa intredeschisa ne da o carte provizorie de identitate, expirata si cu domiciliul intr-un sat uitat de lume. O intreb cine mai e in apartament. ‘Nimeni, sunt singura!’. Si rade cu sughituri in timp ce ne inchide usa-n nas.

Bati la usa degeaba, nu mai raspunde nimeni. Lumea te intreaba ce masuri vei lua. Cand le spun ca-i voi da amenda-n lipsa si ca am nevoie de un martor, toti intra-n casa vociferand ca mai bine nu te chemau, ca degeaba ai venit ca ti-e frica sa spargi usa, etc. O verifici pe gagica prin statie si te rogi la Dumnezeu sa fie urmarita.

Dispecerul o verifica-n toate bazele de date posibile si e ‘curata’, doar cartea provizorie expirata pentru care amenda e cat cinci tigari la bucata. De-alea ieftine.

Gasesti un martor si ii dai un cacat de amenda la tulburare pe care n-o va plati niciodata. Strangi din dinti si pleci. Frustrat ca nu poti face ordine, frustrat ca ai fost umilit de niste pusti beti si obraznici dar mai ales frustrat ca desi esti politist nu ai o lege care sa fie ferma astfel ca cel ce-a gresit sa nu mai repete greseala. Intr-o tura de noapte poti avea zeci de astfel de situatii. Esti singura patrula, te alearga de la o solicitare la alta iar rezultatul e acela pe care-l spune toata lumea: A VENIT POLITIA SI NU LE-A FACUT NIMIC!

Cand era lege si ii scoteam afara-n suturi, eram militieni comunisti si nu lasam tinerii sa se distreze, saracii. Au adaptat, au abrogat si legea astfel ca singurul vinovat sa fie politistul chemat sa faca ordine. Si platit de cei care suna la 112, se ascund dupa perdele si nu se pun niciodata martori la o fapta.

Pentru ca politistul nu e credibil, abia cand consemnezi un neica-nimeni de pe strada in proces-verbal, abia atunci devine fapta. Ceea ce spun eu nu e valabil daca nu e intarit de un boschetar care trecea prin zona.
Vreti politie ca oriunde-n lume? Dati-ne lege, oameni buni, pentru ca nimeni nu mai face pe Zorro ca sa dea apoi cu subsemnatul in instanta!“, a scris Honceriu pe Facebook.

Unde-i lege, nu-i tocmeala! 10.000 de lei amenda pentru cine nu-si vaccineaza copilul!

In: Sanatate, Social

Părinţii care refuză să-și vaccineze copiii după ce vor fi informaţi despre riscuri vor primi avertismente şi apoi amenzi care pot ajunge la 10 mii de lei! Sunt prevederi din forma finală a proiectului legii vaccinării.

Aceleaşi pedepse sunt prevăzute şi pentru medici şi instituţiile statului dacă nu respectă această lege, care intră în vigoare în 2019. Informațiile au fost obținute în exclusivitate de TVR.

Potrivit legii, vaccinurile devin obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor. Acestea îi protejează pe cei mici împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului şi hepatitei B. La înscrierea copiilor în creşă, grădiniţă şi şcoală, părinţii vor fi trebui să prezinte adeverinţe care să arate că cei mici au fost imunizati.

Ministrul Bodog a precizat, vineri: „Da, sunt prevăzute sancţiuni pentru părinţii care nu participă la activităţile de informare”.

 

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

Proiect de lege in Uniunea Europeana: Angajatorul nu mai are voie sa iti verifice profilul de facebook inainte de angajare!

In: ACTUALITATE, TEHNOLOGIE

Oricine verifică profilul unui candidat pe Facebook și Twitter înainte de a decide dacă dorește să îl angajeze ar putea încălca legea Europeană, potrivit unui anunț al reglementatorilor de top, în condițiile în care UE își înasprește politicile de protecție a datelor personale, scrie Financial Times.

Astfel, potrivit noilor reglementări publicate de agenția de protecție a datelor a UE, angajatorii vor avea nevoie de un motiv legal pentru a verifica profilele de social media ale potențialilor candidați. Reglementatorii au spus că datele colectate din căutările pe social media trebuie să fie necesare și relevante pentru performanța la job, scrie ZF.ro.

Potrivit estimărilor, 60% din angajatori folosesc rețelele de socializare pentru a tria potențialii candidați înainte de a face alegeri. Reglementatorii, care împreună formează un grup pentru protecția datelor, cunoscut drept Articolul 29, nu pot face legi europene. Dar totuși, din moment ce verifică legea aplicabilă în toate cele 28 de state europene, și caută o interpretare comună, rolul lor este extrem de puternic și au o influență majoră.

Potențialilor candidați trebuie să li se spună înainte de a aplica pentru un job dacă firma dorește să facă un audit al profilelor de social media, iar angajatorii nu pot forța angajații să accepte cererile de prietenie.

Noua legislație va putea amenda companiile cu până la 4% din cifra globală de afaceri, sau 20 de milioane de euro, în cazul în care se descoperă încălcarea ei.

Atentie ce scrii pe facebook! O femeie din Oradea a fost amendata cu 2000 de lei, in urma unei postari!

In: ACTUALITATE, TEHNOLOGIE

Poliţia Locală a anunţat, marţi, că a identificat şi amendat o femeie din Oradea care a aruncat peste 10 saci cu moloz, haine şi alte resturi în zona străzii Bihorului, după ce deşeurile au fost fotografiate şi postate pe un grup public de Facebook de un orădean care a vrut să ruşineze făptaşul.

„Ca urmare a publicării în mediul online a unei sesizări cu privire la depozitarea pe strada Bihorului a peste 10 saci cu moloz, haine şi diverse resturi, poliţiştii locali s-au sesizat şi au acţionat prompt. Astfel, poliţiştii locali au identificat „proprietara bunurilor abandonate”, aceasta fiind B.A. (63 ani) din Oradea, care executa lucrări de renovare şi reamenajare a imobilului situat pe strada Primăriei nr. 29″, se arată în comunicatul Poliţiei Locale, citat de ebihoreanul.ro. 

Se pare că femeia a fost identificată cu ajutorul unor facturi care se găseau printre gunoaiele aruncate pe strada Bihorului. Ea a fost amendată cu 2.000 de lei şi a fost pusă să adune deşeurile aruncate, deci să salubrizeze zona.

„Ţinem să menţionăm că la Depozitul de deşeuri „Eco Bihor”, de pe str. Matei Corvin nr. 327, o tonă de moloz rezultată din construcţii sau reamenajări costă 2,5 euro + TVA (aprox. 15 lei), în comparaţie cu amenzile pentru depozitarea pe domeniul public care încep de la 1.000 la 2.500 lei”, subliniază reprezentanţii Poliţiei Locale, dorind să-i determine pe orădeni să nu-şi arunce molozul aiurea.

Germania va amenda cu 2500 de euro pe cine refuza vaccinul!

In: Sanatate, Social

2.500 de euro vor trebui să plătească cetăţenii germani care refuză să-şi vaccineze copiii, potrivit unui proiect de lege analizat acum de guvernul de la Berlin.

Ministrul Sănătăţii susţine că măsura este necesară, din cauza epidemiei de rujeolă prezentă şi în Germania.

Mai mult, guvernul le cere grădiniţelor să raporteze cazurile copiilor pe care părinţii refuză să-i vaccineze sau nu aduc adeverinţă de la medicul de familie privind vaccinarea.

Copiii aflaţi în această situaţie vor fi exmatriculaţi, până la remedierea situaţiei.

Noua lege ar trebui să intre în vigoare de la 1 iunie şi vine după mai multe decese cauzate de complicaţii provocate de contractarea rujeolei.

Deciziile guvernului german vin şi după agravarea situaţiei în alte ţări europene ca Italia şi România.

Între timp, la noi în țară, ieri s-a înregistrat al 27-lea deces din cauza rujeolei. O fetiță de patru luni, internată cu diagnosticul de rujeolă, a murit la Craiova. Copila ar fi luat boala de la mama ei, o adolescentă de 16 ani care nu a fost vaccinată.

În ceea ce privește vaccinarea obligatorie în România, premierul Sorin Grindeanu a spus zilele trecute că, înainte de a obliga pe cineva să facă acest lucru, statul ar trebui să asigure necesarul de vaccinuri.

By: Sorin Enescu Tags: , , , , , ,