Video-Cum se conduce in Romania: Un sofer circula pe contrasens apoi sare cu bata la bataie!

In: Videoclipul zilei

Imagini incredibile surprinse de o cameră video de bord în București. Șoferul unei autoutilitare s-a gândit că mersul în coloană nu este pentru el și a intrat pe contrasens fără nicio jenă, chiar dacă din față veneau mașini care circulau regulamentar, scrie Digi24.ro.

În loc să renunțe și să încerce să revină pe sensul său de mers, conducătorul auto a insistat ca cel care circula regulamentar să treacă pe cealaltă bandă de circulație ca să-i facă lui loc.

Și pentru că șoferul care circula corect nu a vrut, și se pare că nici nu a mai putut să schimbe banda pentru că era blocat, „bizonul” s-a dat jos din autoutilitară înarmat cu o bâtă, gata de bătaie. Norocul a fost că recalcitrantul nu a recurs în final la violență, probabil sesizând că este filmat cu camera de bord.

Lucrurile însă nu s-au oprit aici. Nervos, cel în culpă a revenit la volan, a depășit prin dreapta mașina care „îl bloca” și a continuat să circule pe contrasens.

„Sperăm ca imaginile să ajungă la Brigada de Poliție Rutieră și un agent să îl întrebe pe șofer de sănătate”, scriu mai multe persoane pe rețelele de socializare, unde filmulețul a devenit viral.

Sursa: Digi24.ro

VIDEO-Eleva de clasa a IX-a batuta in ultimul hal de colegele ei, din cauza unui comentariu pe facebook!

In: Stiri locale, Suceava

O eleva de clasa a IX-a a fost batuta de cinci liceene mai mari cu un an, in apropierea liceului din Gura Humorului. Se pare ca bataia s-ar fi iscat in urma unor comentarii postate pe Facebook, scrie Monitorul de Suceava.

Dupa ce a incasat minute bune pumni si picioare, in apararea fetei sare un coleg, care o ajuta sa se ridice. „Crucea ma-tii, tu! Te desfigurez, tu!”, se aude spunand una dintre agresoare.

Mama elevei agresate a declarat ca a sesizat conducerea scolii, dar si politia, si ca doreste sa-si transfere fiica la un liceu din Suceava.

Conducerea scolii a precizat ca a demarat o ancheta, iar elevele implicate vor avea nota scazuta la purtare.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

FOTO-Refugiat sirian batut la Cluj-Napoca, in timpul serviciului, de mai multi ”romani mandri”!

In: Cluj, Stiri locale

Un refugiat sirian care s-a integrat exemplar în societatea noastră și a fost chiar lăudat de anagajatorul său a fost victima unor tineri care au ținut să îi batjocorească originile.

Incidentul a avut loc în noaptea de 23 spre 24 septembrie într-o șaormerie din Cluj, dar a fost făcut public abia acum, după ce angajatul a făcut plângere la o poliție, informează stiridecluj.ro.

”Era sâmbătă seara și au intrat doi băieți și au început să îl ia la mișto. Nu înțelegea exact tot ce le spunea și cei doi au continuat discuția spunându-i că nu înțelege și că să plece la el acasă. Angajatul le-a spus că nu pleacă acasă, pentru că aici este acasă pentru el.

Unul a întins mâna și l-a lovit, iar angajatul a ieșit până afară pentru a chema agentul de securitate, iar atunci l-au lovit în continuare cei doi. Clienții erau speriați. Unul dintre agresori avea la el o sticlă de băutură”, a declarat un martor la incident, pentru publicația clujeană.

Plângerea la poliție a fost însoțită și de probele video luate cu o cameră de supraveghere instalată în șaormerie.

Patronul restaurantului a anunțat încă de acum câteva luni că a angajat refugiați sirieni pentru că nu găsea angajați români și că este foarte mulțumit de modul în care aceștia lucrează. Refugiații au învățat să vorbească românește suficient pentru a se înțelege cu clienții, au carte de muncă și locuiesc în Cluj-Napoca.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

VIDEO UIMITOR – PSD a adus interlopi sa-l apere pe Liviu Dragnea la iesirea din sala de judecata! Jandarmii au intervenit!

In: Videoclipul zilei

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost insotit de un grup de interlopi in momentul in care a parasit ICCJ. Acestia i-au lovit pe jurnalistii care incercau sa-i puna intrebari.

„Am aflat de la televizor despre acest proces, am aflat ca aici este vechea echipa de manifestanti de profesie si, la partid fiind, am luat cativa colegi si am venit aici. Suntem alaturi de Liviu Dragnea”, a spus Codrin Stefanescu.

La intrebarea ziaristilor „cine sunt interlopii care il pazesc pe Liviu Dragnea”, Codrin Stefanescu, secretarul general adjunct al PSD, a raspuns ca este vorba de „pesedisti vechi”, luptatori la Revolutie.  „Uitati ce agresivi si isterici sunt astia. Noi am venit cu mai multi fosti luptatori de la Revolutia din 1989″, a mai spus Stefanescu.

„Interlopii lui Dragnea efectiv m-au lovit si m-au tinut sa nu pot sa ies din Inalta Curte. Afara am fost iar lovit. Doua persoane au fost retinute de Jandarmi. Acestea sunt imaginile”, anunta jurnalistul Malin Bot.

Interlopii au fost adusi de Codrin Stefanescu pentru a-l „proteja” pe Liviu Dragnea. Stefanescu a sustinut ca acestia sunt luptatori in revolutia din 1989. „Mai multi au venit sa il sustina pe Liviu Dragnea. Nu a chemat nimeni vreun bodyguard. Suntem aici alaturi de Liviu Dragnea. Uitati ce agresivi si isterici sunt astia. Noi am venit cu mai multi fosti luptatori de la Revolutia din 1989″, a spus Stefanescu.

Imagini cu Codrin Stefanescu asteptandu-l pe Liviu Dragnea alaturi de interlopi:

Potrivit jurnalistilor prezenti la fata locului, interlopii fac parte din clanul Duduienilor.

Sursa: Aktual24.ro

Culmea tupeului la Mirel Palada: Dupa ce a batut un om studioul B1 TV, tot el depune plangere la CNA!

In: ACTUALITATE, Politica

a anunțat pe pagina sa de Facebook că a depus o sesizare la CNA împotriva unei emisiune a postului de televiziune B1 TV. Decizie vine la două săptămâni de la incidentul cu Mihai Goțiu, când Mirel Palada l-a bătut pe senatorul USR chiar în pauza publicitară a emisiunii ”Talk B1”.

„Zilele trecute, Palada a sesizat la CNA emisiunea de la B1 TV, pe motiv de moderatori și de gestionare a limbajului invitaților: moderatoarea a tolerat și chiar încurajat prin non-intervenție insultele.

Tot zilele trecute, Goțiu a sesizat și el la CNA una din emisiunile de la Antena 3, tot pe motiv de moderatori, privind felul în care aceștia au gestionat știrile despre el.

Sper din tot sufletul ca CNA să nu fie ca alții, pentru unii mumă, pentru alții ciumă, și să evalueze cu aceeași măsură ambele solicitări.

Radu Herjeu, sper să citiți ambele sesizări cu aceiași ochi și cu aceeași minte și să le evaluați prin prisma acelorași valori.”, a scris Mirel Palada pe Facebook.

Sursa: stiripesurse.ro

VIDEO – Ce a ajuns Romania: Zeci de interlopi sa bat cu sabiile in plina strada, in fata Politiei!

In: Videoclipul zilei

Intervenție a poliției cu focuri de armă în Bascov, judeţul Argeş. Două clanuri rivale s-au luat la bătaie cu bâte și topoare. Cum poliția nu i-a impresionat pe interlopi, au fost trimise acolo trupele speciale.

Scandalul a izbucnit la doi pași de sediul poliției din Bascov. Zeci de persoane au ieșit în stradă cu bâte și topoare.

Au început să își arunce vorbe grele, apoi, a izbucnit totul. Au aruncat cu bucați de lemne, s-au lovit, au spart geamurile mai multor mașini.

La fața locului, au venit oamenii legii care au încercat să îi liniștească, însă în zadar. Bandele rivale se băteau lângă mașina poliției.

Numai intervenția mascaților a liniștit apele. Forțele speciale i-au pus la pământ pe scandalagii, i-au încătușat și pe 10 dintre ei i-au dus la poliție pentru audieri. La spital, au ajuns alte patru persoane.

Sursa: Digi24.ro

VIDEO – Violente la audierea lui Pomohaci in Mitropolia Ardealului! Aparatorii fostului preot au lovit cu pumnii si coatele!

In: Videoclipul zilei

După ce timp de două ore s-au rugat în tăcere în biserică, o parte din enoriașii veniți să își declare susținerea față de fostul preot au lovit jurnaliștii, pentru a-l feri pe Cristian Pomohaci de camerele de luat vederi, scrie ziarul Turnul Sfatului.

Cele aproximativ 200 de credincioși veniți să își arate susținerea față de Cristian Pomohaci au ieșit din curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu, cu aproximativ jumătate de oră înainte de finalul ședinței în care Cristian Pomohaci a contestat excluderea sa din rândul preoțimii.

Credincioșii, veniți ca la un semnal, au blocat trotuarele din fața și de vizavi de clădirea în care s-a desfășurat judecata preoțească, înconjurând jurnaliștii care așteptau, de asemenea, ieșirea lui Pomohaci. În ciuda rugăminților transmise de către un reprezentant al Jandarmeriei, enoriașii au refuzat să părăsească trotuarul, motiv pentru care jandarmii s-au retras, asigurându-se doar ca strada să fie liberă circulației rutiere, informeaza turnulsfatului.ro.

Coordonați din interior, enoriașii responsabili de protejarea lui Pomohaci s-au organizat în fața ieșirii din Arhiepiscopia Sibiului, astfel încât când fostul preot a ieșit pentru a se urca în mașină, jurnaliștii au fost loviți și îmbrânciți pentru a face drum liber. O jurnalistă a fost lovită cu pumnul, în cap, după care i-a fost aplicat un cot în zona toracică pentru a se da la o parte. Laolaltă cu jurnaliștii, dintre care o parte au fost trântiți la pământ, în valul de oameni bruscați pentru a face cale lui Pomohaci au fost prinși și credincioși veniți cu flori pentru fostul preot.

Unul dintre agresori s-a ascuns în biserică

Zgomotul îmbulzelii a fost acoperit de aplauzele celorlalți credincioși, dintre care mulți afișau fețe cuprinse de exaltare la vederea mașinii în care s-a urcat Pomohaci. La câteva secunde de la ieșirea fostului preot din curtea Arhiepiscopiei, mașina în care a urcat acesta a dispărut din peisaj.

Unul dintre bărbații care a lovit cu pumnii și coatele pentru a-i face loc lui Cristian Pomohaci a fost identificat ulterior în mulțimea care a început, încet, să se împrăștie. Bărbatul a luat-o la fugă și s-a ascuns în Catedrală. Până când au fost chemați jandarmii să intre pentru a-l legitima, eventual, bărbatul a ieșit din biserică și a fugit (vezi foto de mai jos).

pomohaci

Foto Silvana Armat

 

Presedintele executiv al PSD acuzat ca a batut un om! Plangerea a fost depusa la Politie si dosarul e preluat de Parchetul General!

In: ACTUALITATE, Politica

Liderul PNL Giurgiu, Marin Anton, sustine ca presedintele executiv al PSD, Nicolae Badalau, l-a jignit, l-a amenintat si l-a lovit in timp ce erau la o nunta. Liberalul a depus plangere la Politie si a fost la IML pentru certificat medico-legal, dosarul urmand sa fie trimis la Parchetul General. Badalau a negat incidentul si a spus ca doar au avut un schimb de replici.

Badalau era intr-un cerc de 6-7 barbati si a inceput sa mi se adreseze cu amenintari  si jigniri, iar incidentul a culminat cand a venit spre mine si m-a lovit cu pumnul in gura, a declarat liberalul intr-o interventie la Digi 24.

Anton a afirmat ca dupa ce a fost lovit a fost luat de acolo de barbatii din acel grup, printre care si fiul lui Badalau, care ar fi recurs si el la violente verbale.

“Am fost in stare de soc 10-15 minute, m-am sfatuit cu nevasta, am fost la politie si in aceasta dimineata am fost la IML”, a spus deputatul PNL.

Anton a declarat ca probabil Badalu e suparat pentru ca i-a criticat activitatea din Giurgiu. “Presupun ca supararea dumnealui este ca l-am criticat, ca am spus cateva adevaruri despre matrapazlacurile pe care le face in Giurgiu”, a mai spus liberalul.

„Eram la nunta, s-a repezit la mine, m-a injurat de maicuta mea, m-a amenintat si a culminat venind la noi si mi-a dat un pumn, asa, un pod de palma in gura”, a declarat pentru Mediafax Marin Anton.

Reprezentantii Politiei Judetene Giurgiu au declarat, duminica, pentru News.ro, ca s-a deschis un dosar de cercetare penala in urma unei reclamatii primite in cursul noptii de sambata spre duminica.

„La ora 00.20 un barbat de 57 de ani din Gradinari, judetul Giurgiu, a depus o reclamatie la sediul Politiei Municipiului Giurgiu, afirmand ca a fost victima unei agresiuni fizice savarsite de un barbat din Bolintin Vale. Fapta s-a produs intr-un restaurant, in care cei doi participau la un eveniment privat”, au precizat reprezentantii Politiei Judetene Giurgiu.

Potrivit acestora, se fac cercetari pentru loviri si alte violente, dar si pentru amenintare.

„Dosarul va fi inaintat spre competenta solutionare Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, data fiind calitatea persoanei reclamate”, au mai precizat reprezentantii Politiei Giurgiu.

Incidentul are loc la cateva zile dupa ce scene similare au avut loc in pauza unei emisiuni la B1 TV, cand fostul purtator de cuvant al Guvernului Ponta Mirel Palada l-a lovit pe senatorul USR Mihai Gotiu.

Sursa: Hotnews.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

VIDEO-La un pas de o bataie generala in autobuz, dupa ce un tanar a vrut sa deschida ca era cald!

In: Videoclipul zilei

Un conflict pornit într-un autobuz din Constanţa a fost la un pas de-a se transformă într-o bătaie generală. Totul a pornit după ce un adolescent a vrut să deschidă un geam pentru că era foarte cald.

O parte din pasageri s-au arătat imediat nemulţumiţi de gestul băiatului. Un martor care a asistat la întreagă scenă a reuşit să filmeze o mică parte din conflict.

Câţiva bătrâni au închis geamul pentru că era curent. Gestul i-a scos din sărite pe un bărbat şi pe baiatul de care era însoţit. Aceştia au început să se ia la ceartă şi să-şi adreseze cuvinte jignitoare.

Mai mult, copilul care nu pare să aibă mai mult de 13-14 ani, a încercat să ajungă la geam cu orice preţ. Un bărbat a sărit în apărarea bătrânilor şi a fost la un pas să se ia la bătaie cu bărbatul care-l însoţea pe adolescent.

La un moment dat, bărbatul a scos o legitimaţie din portofel, dar nici puştiul şi nici însoţitorul acestuia nu s-au lăsat intimidaţi.

“Crezi că mă sperii cu legitimaţia asta?”, i-a spus tânărul.

Sursa: Pro TV

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

VIDEO – B1 TV a facut publice imaginile complete in care PSD-istul Mirel Palada il ataca si loveste pe senatorul Gotiu!

In: Videoclipul zilei
Postul B1 TV a difuzat vineri seara imaginele surprinse de camerele de supraveghere din timpul incidentului petrecut miercuri seara, in pauza publicitara a unei emisiuni, cand Mirel Palada, fost purtator de cuvant al Guvernului Ponta, l-a lovit cu pumnul in figura pe senatorul USR Mihai Gotiu.

Inregistrarea a fost difuzata in emisiunea Nadiei Ciurlin, in care a avut loc incidentul de acum doua seri.

Secventele au fost surprinse de trei camere diferite. Vezi imaginile complete pe site-ul B1.ro.



Senatorul USR Mihai Gotiu a fost agresat fizic de sociologul Mirel Palada, miercuri seara, in timpul unei pauze publicitare din timpul emisiunii Talk B1, moderata de Nadia Ciurlin.

Dupa ce in timpul primei parti a emisiunii s-au contract puternic, in pauza publicitara, Mirel Palada, fost purtator de cuvant al guvernului Ponta, l-a batut pe senatorul USR Mihai Gotiu, lovindu-l cu pumnul in zona fetei.

Imaginile cu bataia au ajuns vineri si pe masa anchetatorilor, dupa au fost solicitate in mod oficial de politisti. Cererea politistilor vine dupa ce Mihai Gotiu a facut plangere penala impotriva lui Mirel Palada.

Au aparut imagini cu Mirel Palada lovindu-l pe Gotiu. L-a dat cu caput de masa!

In: ACTUALITATE, Politica

Încep să apară primele imagini cu scandalul petrecut între Mirel Palada și Mihai Goțiu, în studioul B1 TV.

După un schimb mai dur de replici în timpul emisiunii, Palada s-a enervat, iar în timpul pauzei publicitare l-a lovit cu pumnii și picioarele pe Mihai Goțiu.

În fotografia intrată în posesia noastră se vede cum Mirel Palada îl apucă pe Mihai Goțiu de păr și încearcă să îl dea cu capul de masă.

Întregul film al scandalului va fi difuzat în emisiunea Nadiei Ciurlin, de la B1 TV.

Sursa: stiripesurse.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

VIDEO-Bataie cu sabii si cutite intr-un restaurant din Romania!

In: Videoclipul zilei

Bătaie cu săbii, cuţite şi sticle pe terasa unui restaurant din oraşul sucevean Fălticeni. Mai mulţi bărbaţi, care fac parte din două clanuri rivale din oraş, s-au lovit până au ajuns la spital. Întreaga scenă a fost filmată de camerele de supraveghere ale localului. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoţional! 

Pe imagini se vede cum doi indivizi scot sabiile şi îl atacă pe unul dintre bărbaţii din clanul rival. Acesta se apăra cu un scaun. Apoi intervin şi alţi bărbati şi începe o bătaie în toată regula, cu săbii, cuţite, sticle şi scaune, fiecare cu ce avea la îndemână.

Doi dintre bătăuşi au ajuns la spital cu răni la picior şi mână, după ce au fost atacaţi cu sabia şi cuţitul. Iar altul a fost rănit la cap, după ce a fost lovit cu o sticlă.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Sursa video: adevarul.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,