Turistii care au urcat ieri in Muntii Bucegi au dat nas in nas cu presedintele tarii

In: Monden

Președintele Klaus Iohannis a mai făcut o drumeție montană de weekend. Acesta a fost surprins sâmbătă, în jurul orei 16.00, la Bușteni, la Babele. Șeful statului era insoțit de un grup mic, potrivit turiștilor care l-au rugat să facă și o poză cu ei. Fotografia a fost postată pe Facebook de către Maria Cruceanu.

Maria Cruceanu a declarat pentru Realitatea.net că cel mai probabil, președintele, soția sa și grupul mic care îi însoțea au ajuns la Babele pe jos, dar au coborât cu telecabina.

Aceasta a mai spus că șeful statului a fost amabil când ea și prietenele ei i-au cerut o fotografie: ”Chiar a fost amabil. Și-a dat ochelarii jos și a spus să facem poza cu Babele în spate. Cred că ei au făcut traseul urcând pe munte, dar au mai rămas când noi plecam deja. Și cel mai probabil, au coborât cu telecabina, pentru ca deja se întuneca”.

În descrierea fotografiei pe care a postat-o pe Facebook, Maria Cruceanu a scris: ”Hello, Mr President”.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Cea mai pura apa din lume izvoraste din Bucegi, in mijlocul padurii! Cercetatorii spun ca e mai buna decat Evian sau Perrier!

In: Ialomita, Stiri locale

În munții Bucegi, 7 izvoare uimesc oamenii de știință. La 1.300 de metri, izvoarele își i-au apa dintr-un lac subteran carenu dă semne că ar seca vreodată. Acestea sunt cunoscute ca „apa sfântă“ a dacilor și se află în Cheile Zănoagaei, mai exact pe Valea Ialomiţei, între frumosul Lac Bolboci şi Scropoasa.

Sursa din Bucegi a făcut obiectul unor studii de laborator încă din 1927. Primele analize au confirmat că apa de acolo este extrem de pură. În 1930, studiile asupra apei au fost reluate în România şi preluate cinci ani mai târziu de o societate franceză, informează financiarul.ro.

Rezultatul este de fiecare dată acelaşi: toţi indicatorii calitativi ai apei de la Şapte Izvoare au un standard de calitate extrem de ridicat, nivelul de bacterii fiind aproape de zero, în timp ce nivelul maxim admis este de 5. De asemenea, cantitatea de azotaţi şi azotiţi este egală cu zero.

Au urmat studii realizate în perioada martie 1981 – februarie 1982 de societatea Hidrotehnica. Imediat după aflarea rezultatelor, Ceauşescu a cerut ca zona să fie închisă, iar accesul la rezultatele analizelor strict limitat.

După Revoluţie, analizele au fost reluate în Bucegi. Şi de această dată, studiile de la Institutul Fresenius din Germania şi cele ale Laboratoarelor Larex au stabilit că apa din Munţii Bucegi are parametrii necesari pentru a sta alături de celebrele produse din Occident: Evian sau Perrier.

Simbolul celor şapte izvoare este inscripţionat pe scuturile de luptă dacice, sculptate pe Columna lui Traian şi pe replica acesteia de la Bucureşti. Scrierile vechi pomenesc despre o apă din care a băut Zalmoxis  înainte de a deveni zeu.

Datele ştiinţifice care descriu acest obiectiv vorbesc despre Şapte Izvoare ca despre sursa celei mai pure ape din întreaga Europă.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

GALERIE FOTO – Cum arata CEA MAI FRUMOASA poteca de munte din Romania!

In: DIVERTISMENT

România are atâtea locuri fascinante pe care le poți descoperi împreună cu familia. Locuri cu adevărat senzaționale, rupte parcă din poveste. Este și cazul potecii celor 12 Apostoli, nul dintre cele mai frumoase drumuri de munte din Romania.

Poteca celor 12 Apostoli leaga satul Gura Haitii de Rezervatia Naturala 12 Apostoli, trecand prin Poiana Negrii si pe la schitul 12 Apostoli. A fost inclusa in topul celor mai frumoase 7 poteci din Romania si este un traseu tematic – adica un traseu de pe care turistii se intorc cu informatii noi, practic cu o lectie, scrie stirileprotv.ro

14355922_1674670542848520_1046382245_n

Pe poteca celor 12 Apostoli, calatorul se intalneste cu o serie de figuri misterioase, pe care nimeni nu stie daca le-a sapat in piatra natura sau un neam demult disparut. Specialistii le descriu drept roci eruptive cu figuri zoomorfe si antropomorfe.

Ei spun ca „Mosul”, „Dragonii” sau „Poarta Harlei” au aparut in urma actiunii vantului, apelor si zapezilor. Oamenii din partea locului sugereaza insa ca „Templul Uriasilor”, cum a fost botezata aceasta adunare de statui, ar fi fost de fapt facut de mana omului.

14407774_1674670539515187_1550418869_n

De altfel, pe 30 iunie, de sarbatoarea celor 12 Apostoli, localnicii din satele din jur urca pe poteca pentru a sarbatori printre acesti uriasi din piatra „Mosii din Calimani“ – o sarbatoare despre care se spune ca ar data din vremea dacilor.

14384101_1674674579514783_1192205840_n

Nu-i de mirare ca „Mosul”, cea mai faimoasa dintre sculpturile de pe Poteca celor 12 Apostoli, un urias cu trei fete, este considerat un demn rival al Sfinxului din Bucegi.

14384110_1674670546181853_662132921_n

Turistii pot invata insa multe alte lectii pe acest traseu tematic – de la cea a mersului pe munte, fie pe jos, fie calare, pana la cea a traiului departe de lume, pe care o predau calugarii de la schitul 12 Apostoli.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Secretul CELUI MAI LUNG tunel din Romania: Din Prahova in Dambovita PE SUB Muntii Bucegi!

In: Dambovita, Stiri locale

Construcţia celebrului Tunel „Izvor” care ar lega judeţele Prahova de Dâmboviţa, prin Masivul Bucegi, a început în 1913. CFR a aprobat atunci, cu acceptul regelui Ferdinand, construirea magistralei Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia, iar varianta cea mai scurtă era prin munte.

Aşa s-a decis spargerea Masivului Bucegi, în zona „Păduchiosu”, pentru a scurta distanţa dintre Moroieni şi Sinaia.

Tunelul de 6 kilometri ar fi trebuit construit în line dreaptă şi a fost a fost gândit ca o cale strategică în contextul istoric al începutului de secol XX, care asigura o trecere rapidă şi sigură între Ţara Românească şi Ardeal, potrivit adevarul.ro

S-a decis începerea tunelului din ambele direcţii, atât dinspre Sinaia şi dinspre Moroieni. Locul de străpungere dinspre Sinaia a masivului muntos a fost ales chiar înainte de intrarea în oraş, pe Platoul Izvor, în apropierea cimitirului oraşului.

Războiul a sistat lucrarea 

Această cale de acces trebuia să asigure transportul petrolier din zona Prahova până în Bucureşti, fiind foarte aproape de  DN 71, care leagă Sinaia de Bucureşti. Din păcate, războil mondial din 1914 a oprit repede lucrarea, reluată abia în 1938 şi abandonată din nou.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

VIDEO – Ninge ca-n povesti in Romania, la mijlocul lui august!

In: Videoclipul zilei
A nins, sambata dimineata, la munte. O filmare a Salvamontului Busteni arata ninsoarea care a cazut la o altitudine de peste 2.000 de metri.

Temperaturile scazute din ultimele zile au adus fulgi de zapada, in Muntii Bucegi, la altitudini de peste 2.000 de metri, scrie Mediafax. O filmare a Salvamontului Busteni arata ninsoarea care a cazut sambata dimineata pe platoul Muntilor Bucegi.

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de furtuni pentru 15 judete din sud-estul tarii, care a fost valabila pana vineri la ora 10.00, insa meteorologii au avertizat ca temperaturi scazute se vor inregistra si sambata si duminica.

Ninge in Romania la mijlocul lui august! Vezi unde!

In: Stirea zilei, Vremea

Valul de frig a adus primii fulgi de zăpadă, în Munţii Bucegi, la altitudini de 2.500 de metri.

Temperaturile au scăzut până la -1 grad pe crestele munţilor, care au fost acoperite de un strat subţire de omăt.

Un turist a fotografiat zăpada timpurie de pe Vârful Coştila, al cincilea cel mai înalt vârf din Bucegi, şi a publicat pozele pe contul său de Facebook.

SURSA FOTO! 

ALERTA MAXIMA! Nu mergeti in muntii Bucegi si Fagaras!

In: Brasov, Stiri locale

În Munţii Bucegi şi Făgăraş, la altitudini de peste 2.000 de metri, riscul de producere de avalanşe este de gradul 3, pe o scala de 1 la 5. Avertizarea, transmisă de Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud din Sibiu, este valabilă pentru tot acest sfârşit de săptămână, de joi seară până luni.
Potrivit metorologilor, datorită temperaturilor diurne pozitive şi a precipitaţiilor sub formă de ploaie, zăpada se va umezi suplimentar, mai ales în partea superioară.

În aceste condiţii, pe majoritatea pantelor suficient de înclinate vor fi curgeri şi avalanşe de topire de suprafaţă, din care unele de dimensiuni medii, riscul declanşarilor fiind sporit în condiţii de supraîncărcări.

Astăzi, la prânz, la Vârful Omu, în Munţii Bucegi, stratul de zăpadă măsura 2,2 metri, iar la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, 97 de centimetri.

Sursa: Rador

Coincidenta pe care NIMENI nu o poate explica: Sfinxul din Dobrogea este foarte asemanator cu cel din Bucegi sau cel din Banat!

In: DIVERTISMENT

Potrivit istoricilor români țara noastră este o țară a „coincidențelor” sau de împrumut. După ei aprope toate cuvintele sunt împrumutate de parcă denumirea țării noastre Dacia nu înseamnă De aicea (D’acia, popular). Când vine vorba de Sfincși, toți sunt „coincidențe” ale naturii de parcă aici nu a existat o civilizație străvechde care și-a lăsat moștenire aceste monumente megalitice.

Sfinxul Dobrogean din muntii Măcin. „Oficial”, potrivit adevărul.ro: O piatră şlefuită de vânt şi de secole. Aşa a apărut Sfinxul: chipul unui bărbat îngândurat, cu riduri şi cu fruntea îndreptată spre pământ. Zici că-i chipul unui dobrogean pe care poverile l-au răpus”.

Sfinxul bănăţean de la Topleţ. „Oficial”, adevărul.ro: S-a format prin eroziune eoliană (datorată vântului şi ploilor), de-a lungul unei perioade îndelungate de timp.

(Sfinxul bănăţean de la Topleţ)
(Sfinxul bănăţean de la Topleţ)

Potrivit adevărul.ro Sfinxul Bratocei este un megalit antropomorf situat la o altitudine de 1.623m, în Masivul Ciucaş din lanţul Carpaţilor de Curbură (grupare montană sudică a Orientalilor). Nu au mai avut curajul să spună că este format cu ajutorul vântului?

(Sfinxul Bratocei)
(Sfinxul Bratocei)

Trebuie să înțelegiți un lucru. Noi nu suntem primii locuitori ai acestui pământ. Înaintea noastră au trăit oameni, strămoși de ai noștri care se numeau daci. Înaintea lor au trăit alți oameni, strămoși de ai noștri care se numau pelasgi.

Pelasgii și-au scris istoria în structuri megalitice. Dacă egiptenii s-au „trezit” cu piramidele (ei nu știu cine le-a construit, cum, nu sunt ale lor strămoșilor lor) Noi știm că sfincșii sunt urmele civilizație pelasge, iar vântul și ploaia le-au stricat, nu format.
Vezi aici Video cu Sfincșii României:


Vom reveni cu alte articole despre civilizația strămoșilor noștri, pelasgi.

Statui URIASE in Muntii Bucegi: Burebista, Decebal si Zalmoxis!

In: Dambovita, Stiri locale

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vrea să exploateze legendele care circulă în Munţii Bucegi despre locurile în care se spune că au trăit dacii şi conducătorii lor.

Şeful administraţiei judeţene a vorbit despre ideea de a crea un nou punct de atracţie în Masivul Bucegi prin amplasarea unor statui reprezentând personaje care se regăsesc şi în cărţile de istorie.

Adrian Ţuţuianu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că doreşte realizeze un ansamblu sculptural de mari dimensiuni, în zona intersecţiei de la Dichiu, care să-i reprezinte pe Burebista, Decebal şi Zalmoxis şi care să fie ca un magnet pentru turişti.

646x404 (1)

“Vreau să inaugurăm anul viitor DJ 713-714 şi vreau să fac un proiect cu trei statui. Îi spune Drumul Dacilor la drumul ăsta, iar la Dichiu la intersecţie vreau să-i pun pe Decebal, pe Burebista şi Zalmoxis, trei sculpturi care vor fi de referinţă.

Se va opri toată lumea să facă poză acolo. Este zonă de vizibilitate maximă, toată lumea urcă acolo şi mă gândesc să facem să fie un punct de referinţă pentru toată lumea.

uuuu

Am un coleg, Mitică Buzatu, de la Vaslui, şi la şedinţele de partid la Bucureşti că sunt tensionate, el spune cam aşa: Domnule, s-a întâmplat astăzi un eveniment epocal, a gândit cutare. M-am gândit şi eu. Proiectul e în capul meu”, a precizat Ţuţuianu, citat de adevărul.ro.

Sfinxul şi Babele, “sculpturile” naturale din Bucegi

Sfinxul din Munţii Bucegi este un megalit antropomorf situat la peste 2.200 de metri altitudine. Stânca a fost numită aşa după asemănarea sa cu Sfinxul Egiptean, iar formarea sa este pusă pe seama eroziunii eoliene.

Internetul este plin, însă, de terorii care mai de care mai fanteziste, care spun că dacii ar fi sculptat megalitul sau că acesta ar fi de origine extraterestră.

VIDEO – Hotel si restaurante IN LOCUL Sfinxului din Bucegi! Mii de romani AU SEMNAT PETITIA impotriva mutarii Sfinxului!

In: Dambovita, Stiri locale

Interese imobiliare arata ca pe locul Sfinxului din Muntii Bucegi ar putea sa apara un hotel, insotit de restaurante si alte facilitati, iar Sfinxul ar urma sa fie mutat in alta parte.

Sfinxul din Bucegi va fi mutat pentru că ”proprietarul” dorește să construiască cartiere rezidențiale, vile, hoteluri și cine mai știe ce PE LOCUL acestuia, iar Sfinxul îi strică priveliștea. Însă acest simbol național TREBUIE SALVAT!


Citeste si:

Ai auzit de ”Templul Dorintelor” sau ”Templul Rugaciunilor Implinite”? De 7000 de ani este locul magic din Romania!


”Putem opri dezastrul din Bucegi dacă facem cu toții front comun și semnăm petiția. Nu lăsați ca SFINXUL să dispară din cauza intereselor păcătoase ale altora”, scrie ziardebusteni.ro.

SEMNEAZĂ ȘI TU AICI.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , , , ,

Pentagonul ascunde o baza secreta in muntii Romaniei! Un mare mason spune ca are DOVEZI!

In: ACTUALITATE, International

Unul dintre cei mai mari masoni spune ca are dovezi concrete ca Pentagonul efectueaza teste sub muntii romaniei, scrie realitatea.net.

Marele mason Massini a aruncat o informație bombă în 2003. El susține că are informații și documente ultrasecrete care provin de la Statul Major al Pentagonului, referitor la un loc din România. El spune că grupul Bilderberg are reprezentanți în cele mai importante organisme economice, politice și militare din SUA.

Dincolo de aceste grupări există formațiuni de elită care monitorizează viața științifică și tehnologia de pe întreaga planetă.

Tot ceea ce este important sau se descoperă este adus la cunoștința celor din elita mondială. Aceasta a fost și cazul observațiilor secrete în ceea ce privește teritoriul României, scrie efemeride.ro.


 

Citeste si:

MASONUL care conduce OMENIREA din UMBRA uimeste Romania cu declaratia sa!

Sfaturile unui mason pentru a ne proteja atunci cand planeta va incapea pe mana diavolului! FOTO


 

Pentagonul are mai multe programe militare și de spionaj geodezic, folosind mai mulți sateliți geostaționari de înaltă tehnologie.

Unul dintre aceștia, care se bazează pe tehnologia bionică și pe cea a undelor de formă, a reperat în 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munților Bucegi. În primul rând, spațiul gol identificat în interiorul muntelui, nu comunică cu exteriorul ci începe direct din interiorul muntelui, la o anumită distanță de panta acestuia.

În al doilea rând, are forma unui tunel regulat care cotește brusc spre centrul muntelui, într-un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului este perfect plan. Cel de al treilea element a pus pe gânduri pe cei de la Pentagon.Scanarea din satelit a muntelui a evidențiat două blocaje majore ale structuri din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului și sfârșitul acestuia și respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca și cum ar fi protejat ceva în acel loc.