Un milionar din Capitala s-a oprit cu Ferrari-ul de un sfert de milion de euro intr-un stalp!

In: Videoclipul zilei

Un Ferrari de un sfert de milion de euro are acum nevoie de reparaţii serioase şi costisitoare. A intrat în urmă cu câteva ore într-un stâlp de pe un bulevard din centrul Bucureştiului, scrie site-ul Bucurestiul.ro.

Maşina de lux aparţine milionarului Radu Frîncu, cel care a condus o vreme o companie de stat. Poliţiştii spun că el a pierdut controlul bolidului, a intrat pe contrasens unde a lovit un automobil după care a ricoşat în stâlp.

Din fericire nimeni nu a fost rănit, în afară de mândria proprietarului.

În vara anului trecut, Radu Frîncu a fost trimis în judecată de DNA, pentru abuz în serviciu și uz de fals, ambele în formă continuată..

„În perioada exercitării mandatului de preşedinte al Directoratului CARE — EXIM România, respectiv 19 mai 2010 — 8 iulie 2013, Radu Frîncu a abuzat de prerogativele funcţiei sale şi a folosit ilegal fondurile Companiei CARE — EXIM România (cu capital majoritar de stat), bani în valoare totală de aproximativ 770.000 lei (respectiv peste 47.000 euro). Suma respectivă reprezintă totalul cheltuielilor făcute de inculpat în interes personal, beneficiare fiind şi alte persoane care nu aveau raporturi de muncă cu CARE — EXIM România. Similar, Marius Banu, membru al Directoratului aceleiaşi companii, a folosit în mod ilegal aproximativ 166.000 lei provenind din fondurile companiei”, se arăta într-un comunicat al DNA.

Sursa video: Digi24.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Therme Bucuresti obligata de instanta sa plateasca 30.000 de lei unor romi pentru discriminare!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

Decizie drastică a judecătorilor. Cunoscutul complex Therme București, dar și o firmă de pază sunt bune de plată pentru că ar fi discriminat doi țigani.

Curtea de Apel București a dat decizia. A obligat Therme Nord București SRL, compania care administrează aquapark-ul, dar și firma de pază DAB Security SRL la plata de daune morale în valoare cumulată de 30.000 de lei, anunță profit.ro.

Cele două firme sunt acuzate că au discriminat doi țigani. Decizia s-a luat după ce anul trecut Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis că cele două persoane au fost discriminate.

Decizia instanței nu este însă definitivă, cele două companii au dreptul la recurs în următoarele 15 zile, mai spune sursa citată.

Un milion de puieti urmeaza a fi plantati in zonele cu dificultati din Romania

In: Mediu, Social

Asociația Administratorilor de Păduri (AAP) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava vor ajuta proprietarii privați și administrațiile locale să regenereze suprafețe de pădure degradate din România, în următorii 7 ani. Proiectul Pădurea de Mâine va avea un puternic impact pozitiv asupra comunităților locale, implicându-le activ și contribuind în mod substanțial la conservarea resurselor forestiere, la prevenirea eroziunii, alunecărilor de teren și inundațiilor din zonele reîmpădurite. Proiectul este sprijinit de Holzindustrie Schweighofer.

Proiectul răspunde unei nevoi urgente de reîmpădurire a suprafețelor de fond forestier aflate în proprietate privată sau a administrațiilor locale. Pădurile au fost retrocedate în mai multe etape, iar diferite situații au dus, în unele cazuri, la degradarea acestora. Există subvenții pentru împădurirea terenurilor cu destinație agricolă, dar nu și mecanisme financiare care să susțină acțiunile de reîmpădurire.

AAP va gestiona lucrările de plantare și de îngrijire, iar Universitatea din Suceava va sprijini procesul de selecție și eșalonare a lucrărilor de regenerare folosind o metodologie științifică. Holzindustrie Schweighofer va contribui cu managementul proiectului, finanțarea, voluntari pentru acțiuni, relaționarea cu comunitățile și o componentă educațională a proiectului.

Campania de reîmpădurire este deschisă oricărui proprietar privat de pădure și oricărei administrații locale. Propunerile de suprafețe de plantare pot fi transmise prin www.padureademaine.ro, o platformă online în care potențialii solicitanți și orice parte interesată pot găsi informații despre proiect, metodologia și progresul acestuia.

În pădurile administrate de ocoale silvice private se derulează anual lucrări de regenerare artificială pe suprafețe ce însumează circa patru mii de hectare. Lansăm proiectul Pădurea de Mâine pentru a ne adresa situațiilor speciale întâmpinate în activitatea noastră, în care proprietarii nu au, din diverse cauze, capacitatea să realizeze lucrările de refacere a pădurilor deținute. – Dorel Fechete, Director Executiv al AAP.

Cred că dacă dorim să schimbăm ceva și stă în puterea noastră, nu doar că ar trebui să o facem, ci suntem obligați să o facem. Asta înseamnă responsabilitate și de undeva trebuie să pornim. Și ce început poate fi mai bun decât plantarea unor puieți, noi vieți ce vor forma viitoarele păduri. Este datoria noastră față de pădurea de azi și generația de mâine. – Ciprian Palaghianu, director de proiect din partea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Silvicultură.

Trebuie să plantăm acum, astfel încât generațiile viitoare să aibă beneficiile ecologice, sociale și economice ale acestor păduri ce vor avea nevoie de zeci de ani să ajungă la maturitate. Pădurea de Mâine va fi implementat în toate regiunile României iar plantarea va urmări restabilirea tipului natural de vegetație forestieră în zonele selectate. – Ionuț Apostol, manager de proiect, Holzindustrie Schweighofer România.

Ne-am angajat să sprijinim o silvicultură sustenabilă în România și, prin urmare, susținem în mod activ Pădurea de Mâine, proiect care va face ca multe suprafețe degradate să devină din nou păduri – Dan Bănacu, directorul general al Holzindustrie Schweighofer România.

Plantările vor avea loc anual, în fiecare primăvară și/sau toamnă, în funcție de locații, specii și condițiile meteorologice, iar lucrările de îngrijire vor continua timp de mai mulți ani după plantare în toate locațiile selectate.

Despre Asociația Administratorilor de Păduri

AAP este o organizație non-guvernamentală, apolitică, non-profit, asociația profesională a administratorilor de păduri. Asociația a fost înființată în anul 2004 și are statut de utilitate publică din anul 2015. Membrii asociației sunt 104 ocoale silvice private. Ocoalele din asociație administrează 1,5 milioane hectare de fond forestier, din proprietatea unităților administrativ teritoriale (64%), persoanelor juridice (30%) și fizice (6%).

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Topul celor mai poluate orase din Romania: Mii de oameni mor anual din cauza aerului nesanatos!

In: Sanatate, Social

25.000 de români mor în fiecare an din cauza poluării atmosferice, arată date îngrijorătoare care vin de la Comisia Europeană. De altfel, trei mari oraşe ale ţării ar putea fi sancționate de Bruxelles, tocmai din cauza calităţii aerului. Este vorba despre Bucureşti, Iaşi şi Braşov.

România nu are probleme cu poluarea, dacă ne-am lua după datele Ministerul Mediului. Sunt date care centralizează informaţiile a 100 de staţii ce monitorizează calitatea aerului. Sunt însă 3 oraşe unde calitatea aerului este medie. Vorbim despre Medgidia şi Slatina.  În rest, România stă bine la acest capitol, cu toate că în 2014, Comisia Europeană începea procedura de infrigement pentru polure împotriva a trei oraşe: Bucureşti, Iaşi şi Braşov. Datele oferite de Ministerul Mediului arată că în aceste oraşe stăm fie bine, fie chiar foarte bine în privinţa calităţii aerului.

Una dintre cauzele pentru care Iaşiul este pe lista neagră a Comisiei Europene în ceea ce priveşte poluarea este traficul greu. În lipsa şoselei de centură, primăria a cerut companiei de drumuri să restricţioneze accesul camioanelor în oraş, dar reprezentanţii acesteia s-au opus unei astfel de variante.

Reglementările europene spun că într-un an sunt permise 35 de depășiri ale indicatorilor care asigură un mediu sănătos. Situația la Iași este îngrijorătoare pentru anul 2017, deoarece comparativ cu anul 2016 s-au înregistrat 125 de depășiri pentru toate stațiile, iar în 2016 am avut doar 70 de depășiri.

Comisia Europeană a atras atenţia la începutul anului autorităţilor române că sunt în continuare deficienţele semnificative în privinţa monitorizării aerului poluat. Legislația Uniunii Europe impune statelor membre să evaluze calitatea aerului și să ia măsuri pentru a limita poluarea.

Dacă autorităţile românești nu vor lua atitudine în această privință, Comisia ameninţă că va deschide un proces la curtea de justitie a UE şi se va ajunge la plata a până la 100.000 de euro pe zi.

Comisia mai arată că în România poluarea provoacă 25.000 de decese premature pe an.

Sursa: Digi24.ro

Oraşele unde se castiga cel mai bine! Orasele din Transilvania care ameninta suprematia Bucurestiului!

In: Economie, Finante

La nivel teritorial, numai în Bucureşti, Cluj, Ilfov, Sibiu, Timiş şi Braşov câştigurile salariale nete depăşeau, în iunie 2017, media naţională de 2.380 de lei lunar, reiese din seriile de date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) într-un buletin judeţean consultat de MEDIAFAX.

Potrivit INS, cel mai mare câştig salarial mediu net se regăseşte în Municipiul Bucureşti (3.095 de lei lunar), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj (2.675 de lei), Ilfov (2.607 lei), Sibiu (2.552 de lei), Timiş (2.533 de lei) şi Braşov (2.424 de lei).

Imediat sub media naţională se situează judeţele Iaşi (2.318 lei), Galaţi (2.201 lei), Argeş şi Prahova (câte 2.173 de lei), respectiv Olt (2.160 de lei), Arad (2.147 de lei) şi Mehedinţi (2.138 de lei).

În iunie 2017, locuitorii din 19 judeţe au câştigat salarii medii de peste 2.000 de lei.

Salarii cuprinse între 1.850 şi 2.000 de lei au fost câştigate în judeţele Călăraşi, Satu Mare, Hunedoara, Dâmboviţa, Buzău, Tulcea, Sălaj, Botoşani, Caraş-Severin, Giurgiu, Neamţ, Vrancea, Bihor, Vaslui, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.

Cele mai mici salarii se regăsesc, potrivit INS, în Teleorman (1.750 de lei), Harghita (1.787 de lei), Ialomiţa (1.813 lei), Covasna (1.824 de lei) şi Suceava (1.845 de lei).

Comparativ cu luna iunie a anului precedent (2016), câştigul salarial net a crescut ca medie naţională cu 14,5% şi în niciunul dintre judeţele ţării nu au fost consemnate scăderi, mai reiese din statisticile INS.

 Sursa: Mediafax.ro

Sistemul informatic al CNAS era manipulat! Cardul de sanatate nu functiona pentru ca sefii din Bucuresti sa faca decontari fictive!

In: Sanatate, Social
Fostul şef al CNAS, arestat în dosarul fraudei de 3 milioane de euro din bugetul pentru îngrijiri la domiciliu, cere să fie eliberat din arest. Solicitarea sa şi a celorlalţi funcţionari arestaţi în dosar se judecă săptămâna viitoare, la Curtea Supremă. Între timp, au fost dezvăluite informaţii despre cum frauda era mascată în sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu sprijinul unor medici şi asistente. Asiguraţii sprijineau, fără să știe, gruparea: cardurile de sănătate le erau cerute sub diverse pretexte, apoi folosite pentru justificarea decontării unor servicii fictive, scrie Digi24.ro.

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este acuzat că a închis ochii la reclamaţiile care scoteau la iveală mai multe metode de fraudare a bugetului instituţiei.

Colaborator: Am lăsat şi eu o adresă cu o rugăminte, ca măcar la clauze speciale să introducă să avem obligaţia ca pentru fiecare asistentă medicală să aibă infrastructură: calculator, laptop, token şi cititor, la contractare.

Funcţionar CASMB: Nu e neapărat să le foloseşti dacă le ai, ştiţi cum se zice!

Sursa: referat arestare

Procurorii anticorupţie au descoperit că, de multe ori, pacienţilor li se cereau cardurile de sănătate sub pretextul validării serviciilor medicale.

Asistent medical: La un moment dat, a vrut să-mi dea mie cardu’ să-l înapoiez pacientei şi zic: «Măi, nu ştiu dacă e bine să mi-l dai mie». Şi până la urmă zice: «Lasă, lasă, că vin eu». (..) Sau altădată îl lua şi zice: «Ţi-l aduc eu mâine». Sau îl aducea după o săptămână.

Colaborator: Se valida cardul în fiecare zi.

Sursa: referat arestare

Aşa se face că, în momentul în care pacientul chiar avea nevoie de îngrijiri la domiciliu, afla că îşi epuizase cele 90 de zile la care avea dreptul pe an. Anchetatorii au descoperit şi că, pentru a obţine recomandarea medicală pentru îngrijire la domiciliu, reprezentanţii firmelor mituiau medici.

Reprezentant firmă 1: Dacă eu mă duc cu pacientu’, adică e cunoştinţa mea, e aşa… mai trebuie să decartez la medic?

Reprezentant firmă 2: Depinde acuma… ce relaţie ai cu doctorul!

Reprezentant firmă 1: Relaţie… Eu zic că la ăştia găsiţi de mine, nu… Zic mai subţireanu’, părerea mea!

Reprezentant firmă 2: Da, aşa zic şi eu! Adică tot trebuie să-i duci ceva, o cafea, o floare, nu ştiu.

Sursa: referat arestare

Medicii şi asistentele, care primeau pentru fiecare caz până la 100 de lei, furnizau datele de identificare ale unor asiguraţi, anunță Digi24.ro. Aşa se face că un pacient internat la un azil privat apărea în acte drept beneficiar al îngrijirilor la domiciliu. În alte cazuri, anchetatorii au descoperit că pacienţi teoretic imobilizaţi la pat îşi făceau singuri piaţa sau treburile casnice.

IKEA incepe in octombrie constructia celui de-al doilea magazin din Romania!

In: Economie, Imobiliare

Lucrările de construcţie la cel de-al doilea magazin Ikea din Romania vor începe în luna octombrie a acestui an, a anunţat Sorin Greu, directorul general al Bog’art, compania care se va ocupa de ridicarea unităţii, anunta economica.net.

Lucrările la al doilea magazin Ikea din România încep luna viitoare, iar documentaţiile sunt pregătite pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, a declarat azi Sorin Greu, directorul general Bog’art, compania care se va ocupa de ridicarea unităţii.

Al doilea magazin Ikea va fi tot în Bucureşti şi va fi cel mai mare din regiune, cu o suparafaţă construită de 36.000 de metri pătraţi. Va fi amplasat pe un teren de 13,7 hectare pe Bulevardul Pallady, nr 57, cumpărate de la fondul de invesiţii Broad­hurst Investments, administrat de compania omului de afaceri Siminel Andrei.  Extinderea este un răspuns al companiei la o nevoie exprimată de foarte mult timp de cumpărătorii sătui să se înghesuie pe cei 26.000 de mp ai magazinului din Băneasa. Acest magazin este vizitat în fiecare an de peste 3 milioane de oameni.

În primăvara lui 2007, magazinul IKEA s-a deschis în franciză, adus pe piaţa locală de omul de afaceri Gabriel Popoviciu. 2009 şi 2010, ani loviţi de criza economică, au adus rezultate pe minus magazinului din Băneasa. Românii încasau salarii mai mici, iar bugetele pentru achiziţii majore au dispărut sau s-au micşorat.

Popoviciu a vândul în 2010 operaţiunile IKEA din România către grupul suedez IKEA, într-o tranzacţie de peste 30 de milioane de euro. Din 2011, vânzările singurului magazin IKEA au continuat să crească de la an la an.

Anii trecuţi au apărut speculaţii, dar şi anunţuri, despre o posibilă locaţie pentru cel de-al doilea magazin IKEA din România, la Iaşi, la Cluj-Napoca şi la Braşov.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

FOTO – Cand romanii protestau in strada Dragnea chefuia la o nunta de lux in Capitala!

In: Monden

Președintele PSD Liviu Dragnea s-a întors duminică în București pentru nunta deputatului Silviu Vexler, unde a fost invitat de onoare.

Deputatul Silviu Vexler s-a căsătorit duminică, 3 septembrie, cu actrița Geni Brenda. Petrecerea a avut loc într-o locație de lux, la Corpul Diplomatic Român din București, anunta stiripesurse.ro.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost printre invitați. Dragnea nu a stat deoparte și s-a prins în horă alături de ceilalți invitați.

 În paralel, bucurestenii au iesit din nou in strada, duminica seara, pentru a protesta impotriva propunerilor Guvernului de modificare a legilor justitiei, cele referitoare la Pilonul II de pensii, precum si cea de retragere a dosarului Rosia Montana de la UNESCO.
Manifestantii au inceput sa se adune in Piata Victoriei la ora 20.00, iar timp circa o ora si jumatate in jur de 1.000 persoane au protestat in fata Guvernului. Numarul maxim de manifestanti in Piata, aproximativ 800, au fost atins la ora 21.00, cand acestia au aprins luminile telefoanelor si au intonat imnul.
Ei au fost nevoiti apoi sa se disperseze rapid, dupa ce o ploaie puternica s-a pornit peste Capitala. „Justitie, nu Coruptie!”, „PSD, ciuma rosie”, „Pilonul II nu e pentru voi!”, „Hotii”, „S-a dat spaga barosana pentru Rosia Montana” – au scandat protestatarii, care au cerut demisiile lui Liviu Dragnea si a lui Mihai Tudose.

LIVE VIDEO Protest in Piata Victoriei din Bucuresti! Oamenii au iesit in strada impotriva modificarilor din Justitie anuntate de Tudorel Toader!

In: Bucuresti, Stiri locale

Tudorel Toader pare să îi calce pe urme lui Florin Iordache, predecesorul său la cârma Ministerului Justiției. Dacă Iordache a scos sute de mii de români în stradă, Tudorel Toader a reușit, după ce a anunțat modificările la legile justiției, să scoată câteva zeci de protestatari în Piața Victoriei, din București.

Bucureștenii au ieșit la cererea mișcării civice „Initiativa Romania”, cea care a anuntat, pe Facebook, un protest în această seară, de la ora 20.30, fata de modificarile propuse la legile justitiei anuntate de ministrul Tudorel Toader, scrie stiripesurse.ro.

TRANSMISIUNE LIVE VIDEO puteți urmări AICI

La ora 21, ora transmiterii acestei știri, în fața Guvernului s-au strâns doar cateva zeci de persoane.

„Guvernarea PSD a poruncit, Tudorel Toader s-a executat!. După marțea neagră, propunerile de masacrare ale legilor Justiției prezentate astăzi de ministrul Justiției sunt punctul culminant al luptei împotriva DNA și justiției independente. Un om care spune răspicat „REZIST!” face mai mult pentru viitorul țării decât un guvern și o majoritate parlamentară cu apucături mafiote. Iar împreună putem să decidem noi viitorul. Vino în Piața Victoriei în această seară. Vom fi 2, vom fi 10, vom fi 100 sau poate câteva mii. Oricare dintre variante e mai bună decât să tăcem. Lupta anticorupție riscă să devină istorie fără implicarea noastră” este mesajul publicat pe pagina de Facebook a evenimentului creat de Initiativa Romania.

VIDEO – Medic celebru, tarat pe jos de politisti, de fata cu sotia! Era beat si a vrut sa faca scandal!

In: Videoclipul zilei

Un nou scandal cu plitisti a avut loc in Capitala. Un medic, directorul maternitatii Giulesti, aflat in stare de ebrietate, a fost tarat pe jos de oamenii legii. Se pare ca medicul a devenit recalcitrant atunci cand el si sotia sa au fost opriti in trafic de un echipaj de politie.

Numele medicului este Ciprian Cristescu. Incidentul s-a petrecut duminica noaptea pe Calea Mosilor. Totul a fost filmat de un martor care apoi a postat filmuletul pe o retea de socializare. Se pare ca medicul se afla in zona respectiva cu sotia lui, scrie Bucurestiul.ro.

Din spusele lor, femeia se afla la volan. Cei doi au fost prinsi de un echipaj al politiei. In momentul in care li s-au cerut actele, barbatul a devenit recalcitrant, a refuzat sa se legitimeze si astfel a pornit scandalul.

Ulterior, medicul a fost dus la sectia de politie si amendat cu 500 de lei, pentru ca nu a vrut sa se legitimeze.

In plin sezon, una dintre cele mai mari agentii de turism din Romania a intrat in insolventa!

In: TURISM

Agenţia de turism online Paravion, prezentă inclusiv în Turcia cu portalul Bavul.com, va intra în restructurare începând cu data de 8 august 2017.

Decizia vine ca urmare a scăderii dramatice a business-ului desfăşurat de Paravion în Turcia, prin Bavul, pe fondul problemelor politice şi de securitate traversate de Turcia în ultimele 12 luni. Reprezentanţii companiei se aşteaptă ca agenţia să nu fie afectată, turiştii putând face în continuare rezervări de bilete de avion, cazare şi achiziţii de vacanţe pe Paravion.ro.

În 2015, compania a preluat de la Turkcell portalul de rezervări online Bavul.com, cu un portofoliu de peste 300.000 de utilizatori. După achiziţie, în 2016, Bavul a înregistrat afaceri de 23 de milioane de euro, însă, contextul socio-politic din Turcia şi devalorizarea lirei turceşti au afectat dramatic dezvoltarea investiţiei şi, implicit, business-ul Paravion, potrivit unui comunicat de presă.

Prima jumătate a anului a confirmat instabilitatea, situaţia din Turcia devenind şi mai dificilă. Deprecierea puternică a lirei turceşti din ultimul trimestru al lui 2016, de peste 30%, s-a tradus printr-un declin al vânzărilor internaţionale de bilete de avion şi al marjei de profit din Turcia în 2017. Astfel, s-a decis închiderea Bavul şi reorganizarea Paravion.

Paravion este primul site de rezervări de bilete de avion 100% online din România. În 2016, pe acest site au fost efectuate peste 175 milioane de căutari online de bilete de avion, cu o medie de 20.000 de căutari pe oră,  iar vânzările Paravion au depăşit 440.000 de bilete avion.

VIDEO – O soferita incepatoare a intrat in plin intr-o familie, in parcarea unei benzinarii de pe Autostrada Soarelui!

In: INFOTRAFIC, Stirea zilei

O soferita incepatoare a intrat cu vietza intr-o benzinarie de pe A2 si s-a oprit direct intr-o familie aflata in parcare. Cel puţin două persoane au fost ranite. Jurnalista Ionela Năstase a fost martoră la accident şi relatează cele întâmplate pe pagina sa de Facebook.

„Benzinaria OMV de pe A2. O soferita incepatoare a intrat cu viteza in parcare si a izbit crunt o familie (aflata in parcare in spatele propriei masini oprite) si doua masini parcate. Familia ranita, masinile avariate, lumea panicata. Norocul familiei ca apucase se bage copiii in masina. Un medic si doua asistente aflate in benzinarie acorda primul ajutor! Sper sa scape cu bine oamenii care au oprit intr-o benzinarie si urmau sa-si continue drumul spre mare. Acum merg la spital! Sanatate!”, scrie jurnalista.

Un val de accidente s-a produs în ultimele ore pe şoselele din România. Cel mai grav a avut loc în Bucureşti, unde un taxi s-a ciocnit de o altă maşină, accident în urma căruia au murit două persoane, iar alte două au fost rănite.

VIDEO: