Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii: ”Revolutia fiscala”, experiment cu final necunoscut!

In: Economie, Finante

Vicepresedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Dan Muresan apreciaza ca trasferul contributiilor sociale de la angajator la angajat va bulversa organizarea interna a firmelor, in vreme ce decidentii din zona executiva vor urmari implementarea masurii ca pe un experiment cu final necunoscut. Cu toate acestea, angajatii nu se vor alege cu veniturile diminuate (cu posibile execeptii – salariati din IT si cei cu grad de handicap).

In plus, se vor crea premisele ca salariatii sa gestioneze in viitor o cota mai mare din venitul brut pentru a o directiona catre fonduri de pensii si sanatate private cu adevarat performante, subliniaza reprezentantul IMM-urilor.

VENITUL NET NU SCADE

Dan Muresan a explicat ca salariile nete nu se vor reduce ci vor creste daca angajatorii vor suporta acelasi cost salarial. Exceptie vor face salariile IT-istilor care beneficiau de scutirea de impozit pe venit si ale persoanelor cu grad de handicap, care vor trebui majorate pentru a ramane la acelasi nivel (vezi TABELUL atasat).

“Intr-adevar, nu exista obligatia de crestere a salariului brut, dar pe o piata a muncii in care resursa umana este dificil de gasit ar fi normal ca angajatorii sa fie foarte atenti sa nu reduca bugetul alocat salariilor iar in cazul IT si a salariatilor cu grad de handicap sa mareasca acel brut”, a declarat Dan Muresan, care este si director al MDM Financial Group, grup de firme specializat in audit financiar, contabilitate si consultanta de salarizare.

Dan Muresan a spus ca sectorul IT a fost beneficiarul unei facilitati “impotriva naturii”, data fiind scutirea unora dintre salariati de plata impozitului pe venit, facilitate oferita de firma dar suportata de stat.

“In noile conditii, prin aceasta trecere a contributiilor de la angajator la angajat si avand in vedere reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10 la suta, scutirea nu mai este de 16 la suta, in cazul IT-istilor, ci de 10 la suta, deci acest salariat va beneficia de o scutire mai mica, ceea ce inseamna ca salariul lui net va fi mai mic cu 7,05 procente”, a explicat Dan Muresan.

EFECTE NEGATIVE

Vicepresedintele CNIPMMR a apreciat ca transferul contributiilor de la angajator la angajat va bulversa organizarea interna a firmelor prin:

– Obligarea angajatorului la o negociere cu angajatul pentru stabilirea de noi conditii de salarizare;

– Incheierea unor acte aditionale la Contractul Individual de Munca pentru fiecare salariat cu scopul modificarii salariului brut;

– Modificari ale softurilor de salarizare;

– Modificari ale bugetelor de venituri si cheltuieli in cazul unor firme (mai ales multinationale si IT)

– Obligarea fiecarei firme sa organizeze sesiuni de informari si clarificari pentru ca salariatii sa inteleaga esenta schimbarilor legislative;

UN CASTIG PENTRU SALARIATI

Vicepresedintele CNIPMMR crede ca acum salariatii vor fi mai atenti la venitul brut pe care il va oferi angajatorul pentru a putea contribui in mod optim si cu beneficii maxime la sistemul de pensii precum si la cel de sanatate.

“Acum, angajatul va contribui la pensie cu 25 la suta si cu 10 la suta la sanatate. Va fi mult mai atent la ce se intampla cu acesti bani, va dori sa stie cum sunt administrati. Cred ca suma desinata sanatatii se va defalca urmand ca o parte sa fie directionata catre sistemul social de sanatate al statului si o alta parte catre sistemul privat, conform optiunii salariatului”, anticipeaza Dan Muresan.

UN EXPERIMENT CU FINAL NECUNOSCUT

Dan Muresan a apreciat ca o decizie “revolutionara” precum trecerea contributiilor in sarcina angajatilor ar fi trebuit sa aiba la baza parcurgerea unui circuit de clarificari oferite de catre decidenti, cu răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. Care va fi efectul imediat, pe termen mediu si lung pentru bugetul de stat, bugetul de asigurari sociale de pensii, bugetul de asigurari de sanatate, somaj, pentru bugetele locale etc?
  2. Cum si de unde se acopera diferentele majore pentru a nu destabiliza bugetele respective (exemplu: bugetele primariilor)?
  3. Ce implicatii va avea masura pentru firme din momentul implementarii pe termen mediu/lung?
  4. Cum vor fi afectati salariatii pe termen scurt/mediu si lung?
  5. Care sunt categoriile sociale si profesionale afectate negativ de o astfel de masura? Cum se poate anula un astfel de efect pentru a nu crea mase de nemultumiti?
  6. Care sunt efectele la nivelul societatii romanesti (politic, economic, social)?
  7. Care sunt efectele psihologice asupra mediului de afaceri, mediului salarial (stimuleaza responsabilizarea si reducerea “salarizarii la negru si gri”?) si a mediului bugetar?
  8. Poate avea un efect negativ asupra investitorilor o astfel de masura? Care este valoarea impactului pentru economia romaneasca?
  9. Corelata/cumulata cu celelalte masuri fiscale (majorarea taxarii la venituri pentru firmele cu venituri de pina la un 1 milion de euro si taxarea relaxata la PFA) oare nu se va distorsiona efectul acesteia si nu cumva vom asista la “migrari” artificiale de la salariati la PFA sau de la salariat catre SRL pentru asa-zise optimizari fiscale ?

Dan Muresan se intreaba si cui serveste pozitia critica a BNR fata de noile masuri si apreciaza ca Presedintia si clasa politica au responsabilitatea pe viitor sa convina un plan de masuri economice unitare care sa fie implementate indiferent de partidul care se afla la guvernare.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , , , ,

Toti angajatii TREBUIE sa stie asta! Guvernul schimba fundamental Codul Fiscal!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

Ministerul Finanţelor a pus pe circuitul de avizare un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal abia intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, prin care modifică în mod substanţial apoape 200 de articole din cele 500 ale Codului Fiscal intrat în vigoare prin Legea nr.227 din 8 septembrie 2015.

Contribuțiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului vor fi majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%, potrivit proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Codului fiscal obținut de Profit.ro. În schimb, angajatorii vor fi scutiți de CAS pentru condiții normale de muncă, precum și de CASS. Măsura va afecta persoanele cu activități independente care, în prezent, datorează 10,5% și 5,5%. Povara taxării se va dubla în cazul lor.

Angajatorii vor achita doar CAS pentru condiții deosebite sau speciale de muncă, de 4,2%, respectiv 8,2%. Astfel, contribuțiile sunt aproape integral mutate în sarcina angajatului sau a persoanei fizice cu activități independente, cum sunt Persoanele Fizice Autorizate (PFA) și profesiile libere. Pentru a atenua impactul majorării contribuțiilor asupra salariaților, proiectul prevede măsuri care vizează salariul mediu brut. Totuși, atâta timp cât contribuțiile sunt transferate preponderent persoanei fizice, există riscul ca impactul să fie resimțit asupra salariilor negociate la valoarea brută.

În prezent, contribuțiile sunt defalcate între angajat și angajator, astfel:

  • Angajatul datorează 10,5% – CAS, 5,5% – CASS, 0,5% – șomaj
  • Angajatorul datorează 15,8% – CAS în condiții normale de muncă (se adaugă  5 pp pentru condiții deosebite și 10 pp pentru condiții speciale), 5,2% – CASS, 0,5% – șomaj.

Prin proiect, contribuțiile vor fi:

  • Angajatul va datora 21,7% – CAS, 8,9% – CASS
  • Angajatorul va datora 4,2% pentru condiții deosebite și 8,2% pentru condiții speciale de muncă – CAS, 0,8% – șomaj

Angajatorii mai plătesc contribuții pentru fondul de concedii medicale, fondul de accidente de muncă și fondul de creanțe salariale. Și aceste contribuții sunt în ușoară scădere. Prin urmare, contribuțiile datorate de angajatori se reduc, în timp ce se majorează cele individuale.

Per total, rata de taxare se micșorează, însă pentru persoanele cu activități independente va fi o majorare semnificativă care va resimțită pentru că vor datora 21,7% și 8,9% față de 10,5% – CAS și 5,5% – CASS. În prezent, pot opta pentru plata cotei individuale de pensie de 10,5% sau a celei complete de 26,3%. Practic, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor Codului fiscal rata de taxare a PFA se va dubla și va ajunge la un nivel similar cu cel al salariilor. În cazul pensiilor CAS este menținută la 5,5%.

Totodată, vor fi afectate persoanele care au venituri din chirii și arendă care vor datora CAS de 8,9% în loc de 5,5%, în prezent.

Detalii pe BUGETUL.RO!

Statul pune IMPOZIT pe animalele din curte! Oamenii de la tara sunt DISPERATI!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

Potrivit noului Cod Fiscal, venitul obținut de pe urma animalelor, precum și impozitul aferent, se stabilesc pe baza normelor de venit estimat, pentru fiecare animal în parte. Aceste norme se stabilesc de către autoritățile locale, pentru diferitele zone din țară. 

De exemplu, pentru județul Vâlcea, veniturile estimate pentru acest an sunt de 280 de lei/cap de vacă, 326 de lei pe cap de bivoliță, 29 de lei pe cap de oaie/capră, 39 de lei/cap de porc îngrășat și 2,50 de lei/ cap de pasăre de curte.

Impozitul pe venit este de 16%, la care se adaugă contribuția la sigurările sociale de sănătate(CASS), de 5,5%. Prin urmare, oamenii de la tara vor ajunge sa plateasca sute de lei pentru animalele din fiecare gospodarie.

Așadar, anul acesta, în județul Vâlcea, pentru o vacă impozitul datorat statului va fi de 44,8 lei(16%), plus 15,4 lei(5,5%), adică, în total 60,2 lei. Dar, trebuie să plătești impozit doar dacă deții mai mult de 2 vaci, mai mult de 2 bivolițe, mai mult de 50 de oi/capre, mai mult de 6 porci de îngrășat sau mai mult de 100 de păsări de curte. Sub acest număr( o vacă, 49 de oi, 5 porci ș.a.m.d.) nu trebuie să plătești nici impozitul de 16% nici CASS de 5,5%, relateaza Libertatea.

Lovitura GREA de Sarbatori pentru toti romanii plecati in strainatate! Un nou IMPOZIT!

In: Romani in strainatate!, Stirea zilei

Guvernul le-a pregătit o lovitură dură de sărbători romanilor plecati in strainatate. Iata ce li se impune, prin noul cod fiscal, românilor plecați la muncă în străinătate: ”5,5 la sută din salariul acestora REVINE STATULUI!”

Anul 2016 aduce și modificări importante prevăzute în noul Cod Fiscal. Iar cei vizați de schimbare sunt românii plecați la muncă în străinătate. Prin noile reglementăti în vigoare aducem la cunoștință persoanelor care nu au rezidență în România sunt obligați să își exercite drepturile cetățenești prin plata contribuției integrale la CAS. De asemenea, începând din anul 2016, acestea nu vor mai fi coasigurate de o persoană din familie care contribuie la sistemul de sănătate. Însă lovitura de grație nu este aceasta, ci… Absolut toți românii din străinătate sunt obligați, în conformitate cu noile modificări ale Codului Fiscal, să achite o contribuţie în cuantum de 5,5% din salariul minim valabil în anul respectiv (2016), scrie jurnalmm.ro.

De asemenea, au obligaţia să se declare la ANAF pentru a fi luaţi în evidenţă, în termen de 15 zile de la data când nu realizează venituri, conform art. 180 din noul Cod fiscal. Plata contribuţiei se poate face trimestrial, în data de 25 a ultimei luni din trimestrul respectiv. În caz contrar, aceștia vor suporta rigorile legii, iar sancțiunile nu sunt deloc de neglijat.

Impozitele cresc de la 1 ianuarie 2016 si cu 2500 la suta! Legile au fost deja ADOPTATE!

In: Economie, Finante

Impozitele pentru clădirile deţinute de persoane fizice şi utilizate în activităţi economice, precum sedii PFA, firme sau cabinete vor fi majorate de la 1 ianuarie cu până la 2.500%, potrivit unui studiu.

Analiza realizată de consultanţii fiscali Dragoş Pătroi şi Adrian Benţa împreună cu expertul contabil Robert Croitoru are în vedere principalele 50 localităţi care au făcut publice proiectele de hotărâre pentru taxele locale aplicabile în anul 2016, deoarece nu toate unităţile administrative au putut să pună în aplicare prevederea din Codul fiscal, fie din lipsa primarului, fie din lipsa Consiliului local, fie din alte cauze. Autorităţile locale au avut obligaţia ca până pe data de 7 noiembrie să adopte procentele de impozitare pentru locuinţe valabile în anul 2016.

„Pentru prima dată în ultimii 25 ani impozitul pe locuinţe nu mai ţine cont de calitatea proprietarului persoană fizică sau persoană juridică ci de scopul utilizării clădirii. Astfel, impozitele sunt structurate în categoriile: folosirea clădirii în scop rezidenţial/locuinţă, cu cote de impozitare între 0,08% şi 0,2%; folosirea clădirii în activităţi economice (sedii PFA, sedii firmă, cabinete etc) cu procente de impozitare între 0,2% şi 1,3%, cu condiţia ca aceste clădiri să fie reevaluate/construite/ achiziţionate în ultimii 5 ani; folosirea clădirii în activităţi economice dar construcţia nu este reevaluată în ultimii 5 ani, când procentul este de 2% din valoarea clădirii”, se arată în studiu.

În plus, prin noul Cod fiscal baza impozabilă pentru construcţii creşte după cum urmează: valoarea metrului pătrat de construcţie în anul 2016 este de 1.000 lei/metru pătrat, cu o creştere de 6,95% faţă de valoarea de 935 lei/ metru pătrat din anul 2015; creşterea indicelui de majorare a valorii construcţiei pentru măsurarea la exterior la procentul de 40%, respectiv la o valoare a indicelui de 1,4 faţă de o valoare a indicelui aplicabilă în 2015 de 1,2 când procentul de actualizare era de 20%; autorităţile locale pot majora cu până la 50% aceste procente.


 

Citeste si:

Schimbare fundamentala in plata AMENZILOR sau a TAXELOR si IMPOZITELOR! De la 1 ianuarie TOTI ROMANII trebuie sa faca asta!

NOUL COD FISCAL – Platim taxe si impozite chiar daca NU AVEM NICI UN VENIT! Daca nu platesti, te executa SILIT!


 

Astfel, creşterea pentru anul următor în cazul clădirilor nerezidentiale nereevaluate în ultimii 5 ani se situează la 2.493% în cazul tuturor celor 50 de localităţi. Pentru clădirile folosite în activităţi economice şi care nu au fost reevaluate în ultimii cinci ani, majorarea impozitului variază de la 249,32% în cazul unor lcoalităţi precum Bucureşti, Iaşi, Craiova sau Braşov la 1.869,86% în Râmnicu Vâlcea, Călăraşi, Turda şi Câmpina, scrie Mediafax.

Impozitele pentru clădirile rezidenţiale vor fi anul următor mai mari cu până la 25%, urmând să se situeze anul următor la 0,1% în cele mai multe dintre cele 50 de localităţi analizate.

Cel mai redus nivel al impozitului pentru clădirile rezidenţiale se va situa anul următor la 0,8%, în Iaşi, Constanţa, Craiova, Piteşti, Sibiu, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Piatra Neamţ, Bistriţa, după ce aceste localităţi au menţinut nivelul din 2015.

Impozite mai mari de 0,1% vor plăti doar locuitorii din Turda – 0,3% (în urcare cu 275%), Tecuci – 0,2% (150%) şi Arad – 0,12% (50%). În Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi alte localităţi, impozitul se va situa la 0,1%, după o majorare, în cele mai multe cazuri, de 25% faţă de anul trecut.

Cele mai mici impozite pentru clădirile nerezidenţiale reevaluate în ultimii cinci ani se situează la 0,2% (în urcare cu 249,32% faţă de anul anterior) în localităţi precum Bucuresti, Iaşi, Craiova, Braşov, Ploieşti, Brăila, Piteşti, Baia Mare, Buzău, Piatra Neamţ. Maximele pe acest segment vor fi consemnate în Râmnicu Vâlcea, Călăraşi, Turda şi Câmpina – toate cu 1,5%, după majorări de 1.869,86%.

Astfel, pentru construcţiile destinate folosirii rezidenţiale, tendinţa primăriilor a fost să utilizeze, în principiu, aceleaşi procente de impozitare şi în anul 2016 însă impozitele cresc pe seama majorării valorii metrului pătrat de construcţie, şi după caz, a modului de măsurare a exterior a clădirii, situaţie aplicabilă pentru toate locuinţele din blocuri de persoane, când măsurarea la exterior a construcţiei ar presupune intrarea în incinta vecinului, notează autorii studiului.

Pentru construcţiile cu destinaţie economică, în foarte puţine cazuri primăriile au aplicat nivelul minim de impozitare, mergând către procentul maxim. În plus, în mai multe cazuri s-a aplicat şi o majorare din cea permisă autorităţilor locale, de 50%.

Cifra de afaceri din legislatia contabila difera de cea din norma fiscala. Invata sa eviti penalitati costisitoare

In: Legislatie & JUSTITIE

Majoritatea contabililor inteleg conceptul de cifra de afaceri asa cum se regaseste definit in legislatia contabila (OMF 3055/2009) si scapa din vedere faptul ca regulile fiscale folosesc definitii specifice pentru anumite elemente deja stabilite in legislatia contabila sau care pot sa difere chiar in cadrul legislatiei fiscale de la un capitol la altul.

Consultantii Accace, unul dintre liderii din Europa Centrala si de Est in zona serviciilor de outsourcing si consultanta, explica diferentele si riscurile generate de intelegerea gresita a cifrei de afaceri.

Cifra de afaceri reprezinta un indicator folosit pentru a evalua vanzarile realizate de o entitate pe parcursul unei anumite perioade. In cadrul reglementarilor contabile este definita cifra de afaceri neta care cuprinde „sumele rezultate din vanzarea de produse si furnizarea de servicii care se inscriu in activitatea curenta a entitaţii, dupa deducerea reducerilor comerciale si a taxei pe valoarea adaugata, precum si a altor taxe legate direct de cifra de afaceri (OMF 3055/2009, pct 33, alin 1).

 

Cele mai multe diferente intre modul de calcul al cifrei de afaceri definita in norma contabila si modul de calcul al cifrei de afaceri conform legislatiei fiscale se regasesc in cadrul Titlului VI din Codul fiscal – „Taxa pe valoare adaugata“, care prezinta trei definitii diferite ale cifrei de afaceri:

–        Cifra de afaceri ca plafon la stabilire a regimului special de scutire pentru inreprinderile mici conform codului fiscal Art 152 alin. (2)  contine: valoarea totala, exclusiv taxa, a livrarilor de bunuri si a prestarilor de servicii efectuate de persoana impozabila in cursul unui an calendaristic, taxabile sau, dupa caz, care ar fi taxabile daca nu ar fi desfasurate de o mica intreprindere, a operaţiunilor reprezentand livrari intracomunitare de bunuri, prestari de servicii intracomunitare, a altor livrari pentru care locul se considera a fi in strainatate, a operaţiunilor scutite cu drept de deducere si a celor scutite fara drept de deducere, prevazute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) si f), daca acestea nu sunt accesorii activitaţii principale, cu excepţia urmatoarelor:

a) livrarile de active fixe corporale sau necorporale, asa cum sunt definite de  codul fiscal;

b) livrarile intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform codului fiscal;

 

–        Cifra de afaceri la plafon pentru aplicarea sistemului de TVA la incasare cuprinde valoarea totala a livrarilor de bunuri si a prestarilor de servicii taxabile si/sau scutite cu drept de deducere, precum si a operaţiunilor rezultate din activitaţi economice pentru care locul livrarii/prestarii se considera ca fiind in strainatate.

De retinut faptul ca operatiunile scutite fara drept de deducere nu se iau in considerare la calcularea cifrei de afaceri pentru aplicarea sistemului de TVA la incasare, in schimb vor intra in calcul vanzarile de active fixe corporale sau necorporale.

–        Cifra de afaceri ca plafon pentru stabilirea perioadei fiscale cuprinde

operaţiuni taxabile si/sau scutite cu drept de deducere si/sau neimpozabile in Romania, dar care dau drept de deducere.

 

Pentru toate cele trei plafoane mentionate mai sus, companiile vor lua in considerare la calculul cifrei de afaceri inclusiv facturile emise pentru avansuri incasate sau neincasate si alte facturi emise inainte de data livrarii/prestarii.

 

Cifra de afaceri fiscala include unele elemente care nu sunt cuprinse in cifra de afaceri contabila, ca de exemplu vanzarile de mijloace fixe, vanzarile de servicii pentru mai multe perioade – care se recunosc ca venturi amanate in balanta de verificare -, avansuri facturate dar, in acelasi timp, exclude anumite elemente din cifra de afaceri contabila si anume: veniturile facturate in perioadele trecute si recunoscute in perioada curenta folosind contul 472 „Venituri in avans“, venituri din subventii aferente cifrei de afaceri, venituri estimate pentru care exigibilitatea TVA-ului nu a avut loc si nu au fost inca facturate”, explica Ramona Sandu, Accounting Manager in cadrul Accace.

 

Asadar, spune consultantul, riscurile care sunt generate de intelegerea eronata a cifrei de afaceri sunt foarte mari atat pe termen scurt cat si pe termen lung, fapt pentru care profesionistii contabili trebuie sa analizeze legislatia fiscala si sa inteleaga daca o prevedere sau alta face referire la cifra de afaceri asa cum este prezentata in legislatia contabila sau exista un alt inteles al conceptului definit de norma fiscala.

 

De exemplu, daca  prin termenul cifra de afaceri se intelege gresit din perspectiva TVA-ului, entitatile pot utiliza perioade fiscale sau regimuri de taxare eronate, ceea ce va conduce la majorari si penalitati costisitoare in cazul in care erorile sunt descoperite in timpul unui control fiscal”, conchide Ramona Sandu.

 

Plata TVA in vama s-ar putea aplica abia din 2016

In: Legislatie & JUSTITIE

Termenul de aplicare a măsurii privind amânarea plăţii TVA în vamă pentru importurile efectuate de persoane care obţin certificate de amânare a plăţii va fi prelungit cu patru ani, respectiv până la 31 decembrie 2016, potrivit unui proiect de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal lansat în dezbatere de Ministerul Finanţelor.

 

În prezent, nu plătesc TVA în vamă importatorii care obţin un certificat de amânare a plăţii în anumite condiţii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, prevederea urmând să fie aplicată până la sfârşitul acestui an.

 

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, după data de 31 decembrie 2012 persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA nu ar mai avea obligaţia plăţii TVA în vamă, fără a fi necesară obţinerea unui certificat în acest sens.

 

Pe de altă parte, tot în materie de TVA ordonanţa prevede şi măsura plăţii TVA la încasare pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 500.000 de euro. Regimul presupune şi amânarea dreptului de deducere până la plata facturilor primite atât de către contribuabilii eligibili, cât şi de către beneficiarii acestora. Sistemul nu se aplică în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii a căror contravaloare este încasată, parţial sau total, cu numerar şi/sau substitute de numerar de către persoana impozabilă eligibilă pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. De asemenea, nu se aplică pentru o serie de operaţiuni, respectiv în cazul livrărilor de bunuri/ prestărilor de servicii supuse taxării inverse conform art. 150 alin. (2) – (6), art. 1523 alin. (10) sau art. 160, în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii care sunt scutite de TVA şi în cazul operaţiunilor supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 1521 – 1523.

 

Astfel, se asigură menţinerea nivelului încasărilor la bugetul de stat din astfel de operaţiuni. Totodată, se asigură evitarea evaziunii fiscale în domeniul importurilor şi se menţine facilitatea fiscală de amânare a plăţii TVA în vamă pentru contribuabilii cu un risc scăzut de fraudă„, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului citat.

 

Potrivit documentului, plata TVA la încasarea facturii reprezintă măsura cea mai aşteptată de mediul de afaceri, constituind principala solicitare a acestuia din ultimii 10 ani. „Măsura va avea impact pozitiv asupra mediului de afaceri prin creşterea capacităţii de redresare a IMM-urilor aflate în situaţii dificile cauzate de criza actuală, eliminarea blocajelor financiare din economie,reducerea unui factor major de falimentare şi decapitalizare a agenţilor economici, în special a IMM-urilor, creşterea vitezei de circulaţie a banilor în economie ca urmare a diminuării blocajelor financiare”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal.

 

În ceea ce priveşte impozitul pe profit, principala modificare constă în majorarea, de la 20% la 50%, a deductibilităţii cheltuielilor de cercetare – dezvoltare. Deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual iar în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispoziţiilor art. 26 din Codul fiscal.