Guvernul anunta ca va da lege sa nu scada salariile in mediul privat

In: Economie, Finante

Ministrul Finanțelor spune că Guvernul va obliga printr-o prevedere patronii de firme să crească salariul brut al angajaților în așa fel încât să includă și contribuțiile pe care Guvernul ține să le treacă de la angajator la angajat. Declarația a fost făcută în Comisia pentru economie din Senat.

Se va introduce o normă tranzitorie care va stabili clar că salariul brut va include toată sarcina fiscală a angajatorului și să se stabilească un plafon și care să limiteze posibilitatea unui angajator de a reduce salariul pentru angajatul propriu”, a spus ministrul.

La ieșirea din comisie, ministrul le-a spus jurnaliștilor că „va fi introdusă o măsură tranzitorie care va obliga practic angajatorul, chiar și cel din mediul privat, să mențină un anumit nivel al salariului brut”.

Va fi o dispoziție legislativă prin care se va stabili ce va include tot salariul brut. El va fi practic suma tuturor celorlalte sarcini fiscale pe care le plătește un angajator pentru un angajat. Angajatorul nu va plăti niciun leu în plus pentru angajat”, a precizat ministrul.

Întrebat din nou de jurnaliști dacă angajatorii vor putea fi obligați să transfere contribuțiile în salariul brut al angajatului, Ionuț Mișa a răspuns: „Da, va fi o lege prin care aceste contribuții vor fi transferate angajatului și angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut. E o reglementare fiscală care se aplică tuturor agenților economici dintr-o economie. Statul are dreptul, atunci când consideră, să stabilească niște reguli și principii fiscale”.

Profesorul de economie Cristian Păun a spus la Digi24 că trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat este o măsură bună, dar că patronii nu pot fi obligați printr-o lege să treacă aceste sume în salariul brut al angajaților.

Problema e că nu poți interveni cu o lege în contractele private. Încalci prevederi constituționale. Contractul e legea părților într-o economie de piață și ai foarte multe limitări ca entitate publică”, a spus Cristian Păun.

Pe de altă parte, spune el, „acum piața muncii e în favoarea angajaților. Există un mare deficit de forță de muncă pe piață, exista alternativa migrației și alternativa angajării în sectorul public, pe salarii bunicele. Cred că angajatorii vor reconsidera foarte mult poziția de forţă în faţa angajaților, în ideea de a nu le creşte salariul brut. Ar trebui să lăsăm lucrurile să evolueze de la sine, fără foarte multă forță și să așteptăm să vedem dacă va fi efect de masă la nivelul angajatorilor. Eu zic că nu. Va fi marginal efectul și cei mai mulți angajatori vor trece aceste contribuții în brutul final. Pentru ei, contează să-și păstreze angajații, mai ales pe cei de valoare”.

Sursa: Digi24.ro

Presedintele Iohannis cere oficial Guvernului sa dea explicatii populatiei cu privire la balbaielile de la interventia dupa furtuna de ieri!

In: ACTUALITATE, Politica
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, cere Guvernului sa explice daca au fost respectate procedurile in situatii de criza si cine se face vinovat de neglijenta, precum si daca informarile meteorologice au fost emise la timp. Totodata, seful statului solicita Executivului sa implementeze de urgenta un sistem de avertizare rapida a populatiei.
„Solicit Guvernului sa explice in cel mai scurt timp daca procedurile au fost respectate in astfel de cazuri si cine se face vinovat de neglijenta sau incompetenta. Trebuie sa aflam daca informarile meteorologice au fost emise in timp util si in conformitate cu amploarea fenomenelor naturale. De asemenea, solicit Guvernului sa ia urgent masurile care se impun pentru implementarea unui sistem de avertizare rapida a populatiei, dar si pentru perfectionarea procedurilor de management integrat al situatiilor de criza. Absenta unui astfel de sistem reprezinta un factor de risc la adresa sigurantei nationale”, arata un mesaj al presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presa de pe pagina administratiei prezidentiale.
Potrivit presedintelui, existenta unui sistem de avertizare rapida a populatiei ar fi putut evita o tragedie precum cea de duminica.
„Este inadmisibil ca intr-o tara precum Romania, recunoscuta pentru numarul mare de specialisti IT si pentru viteza de Internet, sa nu existe pana acum o initiativa guvernamentala prin care sa fie realizat un sistem de avertizare pentru toti cetatenii”, mai spune seful statului.
Totodata, Iohannis sustine ca „pasarea responsabilitatii intre diversele structuri ale statului nu salveaza vieti si nici nu ajuta la diminuarea pagubelor materiale”.
„Daca exista autoritati ale statului si persoane in functii publice care nu au actionat conform atributiilor, acestea sunt obligate sa raspunda in fata legii”, mai spune seful statului in comunicat.
Presedintele Romaniei considera ca este absolut necesara pregatirea cetatenilor pentru situatii de urgenta, in care scoala sa aiba un rol important.
„Numai printr-o campanie continua de educare si constientizare a populatiei putem dezvolta capacitatea de anticipare si reactie a oamenilor atunci cand se confrunta cu asemenea fenomene meteo periculoase sau cu alte situatii de criza”, conchide seful statului.
Opt persoane au murit si cel putin alte 67 au fost ranite in judetele Timis, Arad, Hunedoara, Alba si Bistrita-Nasaud, in urma furtunilor dezlantuite duminica dupa-amiaza, care au dobarat copaci si au smuls acoperisuri. Mai multe spitale, scoli, dar si blocuri au ramas fara acoperisuri, iar multe masini au fost avariate. Zeci de localitati au ramas fara curent electric.
Sursa: Hotnews.ro

Val de proteste in toata tara dupa scumpirile anuntate de Guvern! La Bucuresti se anunta un miting imens!

In: Social

Confederația Națională Cartel Alfa va declanșa luna aceasta acțiunile de protest, într-o primă etapă urmând să fie organizate acțiuni de pichetare sau miting în fața prefecturilor de județ, între 25-29 septembrie, după care va urma un miting în Piața Victoriei din București, pe 4 octombrie, conform unui comunicat Cartel Alfa, remis miercuri, AGERPRES.

Principalele revendicări ale sindicaliștilor sunt blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat și modificarea legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună a celor 5 confederații sindicale înaintată Guvernului.

 „Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajat la angajator reprezintă un experiment singular, ale cărui consecințe negative vor fi (din nou) suportate exclusiv de lucrători. De consecințele pozitive, dacă vor exista, va beneficia doar capitalul și reprezentanții acestuia (patronii și angajatorii). Plata contribuțiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio țară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe țări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători, deoarece companiile au și o răspundere socială. Această distribuție asigură o repartizare echitabilă a creșterii economice între capital și lucrători, iar transferul integral al contribuțiilor către lucrători va debalansa acest echilibru”, potrivit comunicatului.

Confederația sindicală acest transfer va avea o serie de efecte negative, precum scăderea veniturilor nete din muncă, deoarece lipsa unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale de care guvernul îi scutește, pentru salarii care depășesc salariul minim, ar duce la reducerea venitului net sau ar împiedica salariatul să beneficieze de facilități fiscale care îi sunt destinate, cum ar fi reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10%.

Un alt efect negativ ar fi eliminarea răspunderii sociale a angajatorilor.

„Eliminarea cu totul a contribuției pentru accidente de muncă și boli profesionale înseamnă de fapt lipsa totală de răspundere a companiilor pentru organizarea locurilor de muncă în condiții normale pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor (în contradicție cu legea 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă), în condițiile în care calitatea locurilor de muncă în România este dintre cele mai scăzute din UE. Desființarea contribuției pentru concedii medicale înseamnă că salariații vor suporta plata concediilor medicale, iar eliminarea contribuției pentru creanțe salariale lasă descoperiți lucrătorii în cazul insolvenței companiei, fără să-și mai poată recupera salariile. Toate acestea ar determina o modificare radicală a legislației specifice, ceea ce este de natură să ducă la un conflict de norme cu legislația internațională (Convenții OIM ratificate sau directive EU)”, explică reprezentanții CNS Cartel Alfa.

Desființarea fondului de șomaj ar fi, potrivit sindicaliștilor o altă consecință negativă a acestei măsuri.

„Desființarea contribuției pentru șomaj presupune că șomajul va fi suportat integral de stat, adică tot de către toți cetățenii, sau va dispărea ca sistem de protecție, ceea ce, din nou, contravine normelor EU sau internaționale. Astfel, angajatorii scapă de responsabilitatea propriilor lucrători, pe care o transferă astfel integral statului”, susțin aceștia.

Un alt efect negativ, conform CNS Cartel Alfa, scăderea sustenabilității sistemului public de pensii, prin reducerea drastică a valorilor contribuțiilor la pilonul I de pensii (de la 31,3% în 2008 ajunge la numai 18,3% din total contribuții).

„Considerăm că această soluție originală a guvernului va da peste cap întreaga piață a muncii, cu consecințe deosebit de grave prin creșterea presiunii fiscale pe lucrător, instabilitate financiară la nivelul bugetului de stat prin scăderea drastică a veniturilor la buget și prin alocarea suplimentară de la buget pentru unele cheltuieli sociale de care îi degrevează pe angajatori”, spun sindicaliștii.

Pe de altă parte, aceștia precizează că modificarea legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună a celor 5 confederații sindicale a fost înaintată guvernului.

„Efectele negative ale modificării legislației dialogului social din 2011 prin desființarea negocierii colective la nivel superior și restrângerea dreptului la acțiune colectivă au condus la accentuarea inegalităților sociale în România, la cotele cele mai ridicate din Europa. Astfel, în cei 7 ani de la intrarea în vigoare a condiționărilor abuzive din Legea dialogului social (62/2011) nu s-a mai putut negocia niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector, iar la nivel de companie, din cele aproximativ 14.000 de contracte semnate, marea majoritate — peste 85% — sunt semnate de reprezentanții salariaților, de cele mai multe ori desemnați de însuși managementul companiei, astfel încât valoarea prevederilor în beneficiul lucrătorilor în aceste negocieri de fațadă este minimă”, se menționează în comunicatul CNS Cartel Alfa.

Conform sursei citate, efectele sunt vizibile și au stârnit îngrijorarea instituțiilor internaționale, precum Organizația Internațională a Muncii sau Comisia Europeană, deoarece numărul lucrătorilor pe salariul minim a crescut exponențial în cei 7 ani (de la 8% în 2011 la peste 30% în prezent), migrația forței de muncă a atins cote alarmante, cu un deficit major de forță de muncă calificată, iar fenomenul muncii nedeclarate a luat amploare.

„Mai mult decât atât, prevederile acestei legi restricționează dreptul constituțional la asociere colectivă pentru peste 1 milion de lucrători, angajați în cele cca 470.000 întreprinderi care au sub 15 angajați (pragul minim impus de lege pentru constituirea unui sindicat). Erodarea capacității de negociere a lucrătorilor are drept consecință directă pauperizarea lucrătorilor. Venitul anual disponibil per capita plasează România pe ultimul loc în Europa, la o distanță greu de recuperat în următorii ani: 25,9% față de țările UE 15, dar și 61,1% față de țările UE 8, conform datelor Eurostat, 2015. Mai mult decât atât, avem de departe cea mai mare rată de lucrători săraci înregistrată în EU (19%, în timp ce media EU a acestui indicator este de 9%) care, deși sunt încadrați în muncă și au un venit, nu câștigă suficient pentru a-și asigura un condițiile minime de trai”, afirmă reprezentanții confederației sindicale.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Guvernul Tudose opreste programul Prima Casa

In: Economie, Imobiliare

Alexandru Petrescu, fost ministru al IMM-urilor şi director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-urilor (FNGCIMM), a explicat că strategia Guvernului este de a elimina treptat programul Prima Casă, iar acest lucru se realizează printr-o scădere drastică a fondurilor de garantare.

 Nu există vreo intenţie să se mărească valoarea maximă a creditului Prima casă. Anul acesta nu se va face o majorare de plafon pentru Prima casă. Anul trecut fondul a solicitat o majorare şi a fost acordată o majorare, dar nu exista acel memorandum atunci.

Pe 29 noiembrie 2016 a fost semnat şi adoptat de guvern un memorandum cu o strategie de decelerare a programului Prima casă pe perioada 2017-2020. În consecinţă, anul trecut Fondul a avut un plafon de 2,9 miliarde lei, iar anul acesta de numai 2,5 mld. lei”, a declarat Petrescu, la ZF Live.

„Anul viitor vom avea 2 mld. lei plafon. Programul Prima casă, unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale post-decembriste, va decelera. Din punctul meu de vedere, programul şi-a trecut de punctul maximal al eficienţei lui. Dacă ne uităm istoric, el a fost gândit să relanseze procesul de creditare ipotecară într-o perioadă în care băncile erau extrem de rezervate de a mai acorda credite“.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Fostul sef al ANAF: Nu mai sunt bani!

In: ACTUALITATE, Politica

Gelu Ştefan Diaconu a lansat acuzaţii grave la adresa ministrului Finanţelor, Ionuţ Mişa, în contextul scandalului recent izbucnit pe marginea salariilor angajaţilor din armată. Totodată, potrivit lui Diaconu situaţia de la MApN nu ar fi singulară, scrie Digi24.ro.

Mai jos, postarea integrală a fostului şef al ANAF:

„Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, sună personal la şefii companiilor de stat să facă rost de câteva sute de milioane de lei şi apoi iese public să vă liniştească că sunt bani. Nu sunt!
Pe fondul imensului scandal al lipsei banilor pentru salariile angajaţilor Ministerului Apărării finalizat cu execuţia ţapului ispăşitor Ţuţuianu, tandemul Tudose-Mişa dă asigurări poporenilor că situaţia bugetului public stă pe roze. O minciună sfruntată, ca multe altele!
Există o presiune fantastică asupra deficitului bugetar generată de inconştienta creştere a cheltuielilor cu salariile şi pensiile precum şi nerealizării veniturilor programate. Cu situaţia de la Ministerul Apărării se confruntă şi alte ministere/agenţii.
Din dorinţa de a da o aparenţă pozitivă rectificării vor umfla artificial veniturile programate pentru cele patru luni rămase până la sfârşitul anului.
Pentru informarea corectă a dvs. aflaţi că, de la înălţimea funcţiei sale, ministrul Mişa, personal, a sunat în disperare de cauză la şefii companiilor naţionale pentru „a face rost” de câteva sute de milioane de lei din restul de lichidităţi anemice rămase la dispoziţia acestora, după ce anterior li se „confiscaseră” deja rezevele.
După ce au pus în pericol dezvoltarea ţării prin strangularea investiţiilor publice li se fragilizează viitorul companiilor emblematice ale statului român: Hidroelectrica, Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica…
De ce fac toate acestea? 
Simplu: ca să salveze ce se mai poate salva din mincinosul program de guvernare al lui Dragnea&Vâlcov.”

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat, marţi, că salariile angajaţilor se vor plăti eşalonat în această lună, având în vedere că nu s-a făcut rectificarea bugetară. Soldele şi salariile nete, fără contribuţii şi impozit, vor fi achitate în data de 15 septembrie, iar banii de chirii, normă de hrană şi alte drepturi salariale vor fi acordaţi ”în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară”. Ulterior, în aceeaşi zi, premierul Mihai Tudose i-a convocat de urgenţă la Palatul Victoria, pe ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi pe cel al Finanţelor, Ionuţ Mişa, pentru a cere explicaţii legate de comunicatul dat de MApN privind plata eşalonată a salariilor militarilor, au declarat pentru News.ro surse guvernamentale.

Sursa: digi24.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , ,

In timp ce introduce noi accize pentru populatie, Guvernul desfiinteaza departamentul Antifrauda din ANAF!

In: Economie, Finante

Ministerul Finanţelor se confruntă la ora actuală cu restructurări şi unificări de direcţii, posturi de directori care dispar şi odată cu ei şi mulţi alţi angajaţi. Una din cele mai puternice mişcări pare a fi unificarea direcţiei Antifraudă cu direcţia Inspecţie Fiscală, au declarat surse din mediul financiar pentru Economica.net.

Ultimele evaluări interne făcute de Ministerul Finanţelor arată că în direcţiile de colectare din minister, şi mai ales în cele responsabile de executarea silită, angajaţii abia au studii medii, şi nu de specialitate economică. Surse din mediul financiar şi guvernamental au declarat că rezultatele slabe în privinţa colectării înregistrate de direcţia Antifraudă, care înregistrează de trei trimestre consecutive pierderi, vor determina unificarea acesteia cu Direcţia Inspecţie Fiscală.

În plus, abia numiţi şi fără să aibă aprobarea BNR, cei doi membri numiţi în Consiliul de Administraţie al CEC au fost retraşi, în locul lor urmând a fi numite alte persoane, scriu jurnaliştii ECONOMICA.NET.

Antifrauda a căpătat notorietate în 2015, la un an de la înfiinţare, când a întreţinut o campanie controversată de verficare a caselor de marcat din domeniul horeca. Instituţia afişa public uniforma de tip militar şi punea lacăt pe afacerile pe care le găsea cu nereguli. Acţiunile în forţă erau concentrate în punctele fierbinţi de pe Litoral (Mamaia, Costineşti şi Vama Veche) şi în marile zone comerciale din Capitală şi în Centrul Vechi.

Urmeaza scumpiri in lant la toate produsele, dupa ce Guvernul a reintrodus acciza la carburanti!

In: Economie, Retail

Toamna aceasta se numără…scumpirile. Reintroducerea mult-discutatei supraccize la carburanţi începând cu jumătatea lunii va deschide larg robinetul prețurilor. Specialiștii se așteaptă la scumpiri pentru pâine, carne, dar și pentru servicii. Cele câteva zeci de bani în plus pe litru de motorină sau benzină se vor transforma în câţiva lei în preţul afişat la raft.

Două scumpiri succesive îi aşteaptă pe şoferi până la 1 octombrie, anunta stirile TVR.

Majorarea accizelor va duce la scumpirea carburanților cu câte 32 de bani pe litru, la care se mai adaugă și TVA. Asta înseamnă că, peste fix o lună, cel mai ieftin sortiment de benzină va costa aproape 5 lei și 10 bani. Iar motorina standard va fi 5 lei și 5 bani pe litru.

Scumpirile nu se vor simţi, însă, doar la pompă, ci şi la raft. Preţurile tuturor produselor şi serviciilor depind de transport.

O scumpire cu 7 la sută ar duce preţul unui kilogram de carne de pui cu 1,3 lei mai sus decât în prezent.

Şi pâinea, legumele, fructele sau lactatele se vor scumpi, informeaza stiri.tvr.ro.

Prețul mai mare al carburanților îi lovește serios mai ales pe cei care consumă zeci de mii de litri de benzină sau motorină în fiecare lună.

Așa că și serviciile vor fi mai scumpe. Transportatorii spun că nu este exclus să ocupe din nou Piaţa Victoriei şi acuză Executivul că vrea să acopere găurile din buget din banii populaţiei.

După mărirea accizelor, România va deveni din octombrie statul est-european cu cea mai agresivă impozitare a carburanților.

Benzina şi motorina de la noi vor fi mai scumpe decât în Bulgaria, Polonia sau Ungaria și la prețuri foarte apropiate de Austria și Luxemburg.

Apel disperat al academicianului Eugen Simion catre Guvern: Sa nu faceti raul asta! E un rau imens!

In: Cultura

Academicianul Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, a făcut joi un apel pentru păstrarea în câmpul muncii a specialiștilor aflați la vârsta pensionării din cadrul institutelor, anunta Realitatea.net.

Protest inedit al lui Moise Guran impotriva guvernului, dupa ce s-au majorat accizele la combustibili! ”Romanii au fost pacaliti!”

In: Comentariul zilei

Jurnalistul Moise Guran si-a indemnat, joi, ascultatorii de la Europa FM sa treaca la actiuni de „nesupunere civica”. El este indignat de intentia guvernului de a mari acciza la carburanti.

„Romanii au fost pacaliti, una au spus in campania electorala, altceva se intampla acum. Cum am spus si in timpul protestelor din iarna, trebuie sa trecem la actiuni de nesupunere civica. Nu vreau sa indemn la incalcarea legii, cum ar fi sa fac apel la neplata taxelor, insa se pot gasi si alte modalitati. Eu voi protesta mergand cu metroul, nu voi mai merge atat de des cu masina, astfel incat sa dau mai putini bani pentru benzina”, a spus Moise Guran.

Acciza la carburanti va creste cu 0,16 lei pe litru la benzina si motorina, a anuntat ministrul Finantelor, Ionut Misa, in cadrul deschiderii sedintei de guvern.

O noua crestere va fi operata pe 1 octombrie, atunci cand acciza la carburanti va creste cu inca 0,16 bani pe litru.

„Am facut o analiza, acciza va creste, dupa cumn stiti, termenele pe care le-am stabilit sunt 15 septembrie, data la care va fi o crestere cu 0,16 bani pe litru pentru toate cele trei categorii de carburanti, si la 1 octombrie va fi o data cu care va creste cu inca 0,16 bani pe litru pentru aceleasi trei categorii. Cresterea se produce in etape pentru a nu creea un soc la nivelul consumului, care poate genera cresteri de pret, automat scaderi de consum si poate afecta bugetul de stat prin incasari mai mici”, a declarat ministrul Finantelor, Ionut Misa.

Efectul cumulat in pretul de la pompa se traduce intr-o crestere de 32 de bani pe litru, in cazul in care cresterea taxei se va regasi integral in pret.

Potrivit unui comunicat al Executivului, aceste niveluri ale accizelor pentru carburanti sunt valabile pana in anul 2022, inclusiv.

Sursa: Aktual24.ro

Guvernul e disperat dupa bani! Tudose ii ameninta pe contribuabili: Vor face puscarie!

In: Comentariul zilei

Problema în ceea ce priveşte colectarea banilor din taxele şi impozitele bugetului statului l-a provocat pe premierul Mihai Tudose să lanseze ameninţări serioase la adresa contribuabililor.

Şeful guvernului a avertizat într-o emisiune la România TV că cei care emit plata impozitelor vor ajunge la închisoare.

„Cine nu va vărsa la bugetul de stat toate impozitele şi dările de stat, va face puşcărie. Angajatorul trebuie să depună toate impozitele. Dacă nu, înseamnă furt. Nu ne mai gândim la alte taxe anul viitor. Va fi 10% sau 0. Asta cu progresivul, uitaţi-o”, a anunţat Mihai Tudose.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Bolnavi adusi cu targa in fata ghiseului pentru a primi adeverintele!

In: Bihor, Stiri locale

Anchetă la Casa de asigurări de Sănătate Bihor după ce doi pacienţi imobilizaţi la pat au fost duşi pe targă la ghișeu pentru a primi adeverințele de asigurat. Acestea se eliberează doar personal sau cu procură notarială. Cazul a ajuns până la urechile Palatul Victoria.

Premierul l-a luat la rost pe Ministrul Sănătăţii în urma acestui nou scandal.

Guvernul modifica peste noapte Codul Fiscal! PSD renunta la o multime de facilitati promise in campanie!

In: Economie, Finante

Executivul aprobă astăzi noi modificări la Codul Fiscal. Deşi proiectul a fost public pe site-u ministerului Finanţelor mai multe zile, astăzi, Guvernul a trimis o altă variantă a lui, care elimină mai multe facilităţi promise şi incluse atât în proiectul publicat pe site-ul MFP cât şi în programul de guvernare, scrie Capital.ro.

Benzina şi motorina se vor majora cu 45 de bani le litru (TVA inclus), potrivit proiectului de ordonanţă care urmează să fie aprobat astăzi de Executiv. Asta înseamnă că nivelul accizei va fi la fel cu cel din decembrie 2016, când exista supraacciza la carburanţi. Cei mai afectaţi vor fi transportatorii internaţionali, care, în momentul aplicării supraaccizei primeau înapoi de la stat 0,4 eurocenţi pe litru, pe principiul că astfel, rămân concurenţiali şi în ţoile europene unde nu există supraacciză. Cu noile majorări această compensare nu se va mai aplica.

O altă modificare importantă care a fost eliminată din ultima variantă a proiectului se referă la vânzarea creditelor neperformante de către bănci. În proiectul iniţial se stipula că deducerea se limita la 30% din valoarea volumului de credite neperformante plus valoarea preţul de vânzare. Ultima variantă mlimitează deducerea la doar 30% din volumul creditelor neperformante. Atsa înseamnă că, de exemplu, dacă o bancă vinde 50% din totalul creditelor neperformante, poate deduce 30% din total, iar pentru 20% plăteşte impozit pe venit.

O a treia modificare importantă se referă la eliminarea din actualul proiect a scutirii de impozit pe deividende din 2018. Asta înseamnă că, măsura promisă în programul e guvernare nu se va mai aplica, iar impozitarea va fi ca până acum, respectiv de 5% din total.

Salariile medicilor nu vor mai fi scutite de impozitul pe venit, această măsură fiind eliminată din proiectul iniţial, deşi promisiunea a fost stipulată în programul de guvernare.

Abonamentele de sănătate la clinici private acordate de companii nu vor mai fi deductibile, în limita a 400 de euro pe an. Mai mult, aceste abonamente vor fi asimilate veniturilor şi se va plăti impozit pe venit de 16% pentru ele. Deductibile în limita a 400 de euro pe an rămân asigurările private de sănătate, stimulent folosit foarte puţin de către angajatori.

Sursa: Capital.ro.