Au ramas toti fara cuvinte: Premierul Tudose i-a luat apararea Codrutei Kovesi in fata lui Mircea Badea, la Antena 3!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

În timpul dintre emisiunile „În gura presei” şi „Sinteza zilei” a avut loc un schimb de replici mai „dure” între premierul Mihai Tudose şi Mircea Badea. Aceştia au purtat un dialog pe tema justiţiei din România, ajungând să discute despre remanierea guvernamentală.

Cel care a iniţiat acest scurt dialog a fost chiar realizatorul emisiunii, Mircea Badea. Acesta l-a întrebat pe premierul României, Mihai Tudose, ce înseamnă un om cu probleme de natură penală.

Premierul nu a stat mult pe gânduri şi a oferit un răspuns cuprinzător, în care a făcut referire la suspiciunile pe care le ridică o astfel de persoană, cei implicaţi aflându-se, de obicei, într-o anchetă.

„Sunt niște oameni asupra cărora planează niște suspiciuni. Prezumția de nevinovăția este clară, dar ei se află în diferite stadii ale unor anchete. Din nefericire, pentru noi și pentru cei în cauză, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb se află și în relație cu Bruxelles, pe fonduri europene, unde lucrurile sunt extraordinar de sensibile. Am avut feedback și de acolo că lucrurile nu stau foarte bine și că justiția ar trebui să-și urmeze cursul firesc. Realitatea este una, percepția este alta. Percepția este că astăzi facem scut în jurul unor oameni care au furat planeta”, a spus Mihai Tudose.

Mircea Badea a replicat: „Justiția nu este făcută de procurori. Nu știu cum este la Bruxelles, dar în România, justiția este făcută de judecători. Conform lucrurilor pe care le enumerați, înseamnă că orice procuror din România, în mod discreționar, poate face remaniere în Guvern, fără niciun fel de răspundere în cazl în care acuzațiile se dovedesc a fi false. Deci orice procuror poate face, în mod discreționar, remaniere în Guvern?”

„Nu, nu cred că orice procuror face ce vrea în Guvern, dar atâta timp cât niște lucruri se văd sau pot rezulta dintr-o analiză… pentru că trebuie să existe o cauză a acelei scăderi din sondajul AVANGARDE. Dacă considerăm că asta este cauza, astea vor fi acțiunile”, a fost răspunsul lui Mihai Tudose.

Badea o continuat mica „dispută” întrebând-ul pe Tudose dacă ar mi fi abordat cazurile Shhaideh şi Plumb şi în lipsa unui sondaj.

Mihai Tudose a spus: „Vă asigur că le-aș fi abordat oricum. Sondajul doar accentuează și grăbește anumite lucruri”.

Spre finalul acestui dialog, realizatorul TV a încercat un atac la adresa lui Kovei, şefa DNA, dar premierul s-a ţinut pe poziţie, scrie DCNews.

„Păi nu ați adus niciun contraargument la afirmația mea „orice procuror poate să facă, în mod discreționar, remaniere guvernamentală. (…) Atunci numai cei ai doamnei Kovesi?!”, a mai subliniat Mircea Badea.

„Nu cred că anumiți procuror pot face acest lucru. Nu știu cine ar fi atât de determinat să se apuce să facă niște dosare, pe bandă rulantă, unor nevinovați doar pentru a remania Guvernul. Nu cred că se joacă nimeni cu așa ceva. Am încredere că, deși mai pot fi derapaje, nu se poate ajunge atât de departe”, a fost replica lui Mihai Tudose cu care a şi încheiat discuţia.

Decizie radicala a lui Mircea Badea: Nu se mai poate trai in tara asta!

In: Comentariul zilei

Scumpirea carburanților a stârnit numeroase controverse în spațiul public. Părerile au fost împărțite între cei care au înțeles motivele scumpirii și au considerat că nu este vorba despre o sumă majoră, și cei care au fost de-a dreptul revoltați. Aceștia au afirmat că această majorare de preț se va simți în buzunarele conducătorilor auto.

În urma acestei situații de isterie, Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În Gura Presei”, a luat o decizie radicală. Acesta a hotărât că fiul său nu va trăi în această țară.

„M-am dus și eu să-mi pun benzină, iar băiatul de la benzinărie îmi spune: „S-a scumpit!”. Am ajuns la casă, mi se spune: „E mai scumpă acuma”. Cu cât s-a scumpit? „Cu cinci bani”. 5 bani ori 40 de litri, doi lei. Adică am înțeles și propaganda, am înțeles și isteria, iar discuțiile despre asta și despre Robor, adică pot fi subiecte, dar noi, în România, am avut benzina șase lei acum un an și jumătate. Zici că s-a triplat prețul”, a declarat Mircea Badea.

„Orice logică aș fi încercat să aplic, mi s-a rupt filmul. Iar discuțiile despre Robor frizează oligofrenia. (…) E inuman de stupid ce se întâmplă la nivel de discuție, de mental”, a mai spus realizatorul.

„Nu se mai poate trăi în această țară. Singurul lucru la care mă gândesc este că eu voi face tot ce voi putea ca fiul meu să nu trăiască în această țară. Am luat eu această decizie pentru el, o să i-o comunic și lui sper că o să fie de acord. Fiul meu nu își va petrece viața în această țară”, a concluzionat Mircea Badea, potrivit Antena3.

Mircea Badea, pus la punct de o jurnalista: Dintre noi doi, cred ca evidentele spun de la sine cine este sluga

In: Monden

Jurnalista Oana Dobre Dimofte anunta ca il va da in judecata pe Mircea Badea. Realizatorul de la Antena 3 a jignit-o pe Dobre intr-un mesaj marlanesc publicat pe pagina sa de Facebook.

Badea a scris ca Oana Dobre, una dintre cele mai infliuente voci dintre utilizatorii romani de Facebook, este „sluga” Corinei Vintan, „care este pentru SIE ceea ce Sebastian Ghita este pentru SRI”. Dobre a pus lucrurile la punct imediat.

„Cand un om are nevoie de medicamente si nu stie cum sa ceara. Serios, eu inteleg obsesiile compulsive. Cred ca inteleg si spaima ca fara banii unui infractor care a luat puscarie cu executare nu produci, vorba ta, una de-un leu. Mai inteleg si stradania de a parea cool, urmata de dezamagirea de a atrage numai tagetul 60+, nostalgici dupa comunism. Si de o hoarda decerebrata care iti da like si comment, dar, la sfarsitul zilei, nu valoreaza una de-un leu. Nasol, nene. Toate astea te pot duce la disperarea de a elucubra.

Dar capacitatea de a lasa pe internet mizerii imunde pe care copilul tau va ajunge sa le vada, ei bine, pe asta nu am cum sa o inteleg vreodata. As putea sa ignor si sa fac pe doamna. Well, n-am pretins vreodata ca sunt o doamna. Asa ca #mars! Si, serios, daca ti-e rusine sa mergi la farmacie, fac event in Piata Victoriei: Farmacie pentru Badea!

P.S.: Te lasa nervii, cocos? Nasol si explicabil. Dintre noi doi, cred ca evidentele spun de la sine cine este sluga. Fie si numai pentru acest cuvant o sa te dau in judecata. Si, sincer, mi se rupe daca tot la Voiculescu o sa te duci cu caciula intinsa sa iti plateasca despagubirile. Sau poate o sa produci, pe persoana fizica, una de un leu. Cea mai probabila varianta pare un pariu sportiv. De altceva mai mult nu mi se pare ca ai fi in stare. Ma tem, insa, ca nu iti va ajunge. Copilul meu poate afla multe despre mine, dar niciodata ca am fost o sluga”, a scris Oana Dobre pe Facebook.

oana

Sursa: Aktual24.ro

Mircea Badea ii ia apararea Olgutei-Vasilescu in scandalul indemnizatiilor pentru mame: Are 100% dreptate!

In: Social

Mircea Badea a spus cine are dreptate în scandalul indemnizațiilor pentru mame, pornind de la faptul că există nemulțumiri privind această măsură a ministrului Lia Olguța Vasilescu, scrie DCnews.ro. 

Realizatorul TV a explicat de ce consideră că Lia Olguța Vasilescu are 100% dreptate. Mircea Badea a spus că punctul său de vedere nu are legătură cu Gabriela Cristea pe care, de altfel, o apreciază, ci vorbește despre speță în general. Amintim că există un scandal între prezentatoarea de televiziune și ministrul Muncii din cauza plafonării indemnizațiilor pentru mame.

„A fost o mare smardoială între o vedetă de televiziune și ministrul Muncii despre indemnizațiile mamelor. Lia Olguța Vasilescu a spus că indemnizațiile mamelor trebuie plafonate. A fost mare scandal. Nu există contributivitate la chestiunea cu indemnizațiile.

Eu acum nu discut despre persoane. Cu Gabriela Cristea am fost coleg la Tele 7ABC, am făcut emisiune împreună, nu am decât cuvinte de laudă despre ea. Nu discut despre persoane, ci despre speță.

Am văzut retorica aceasta peste tot: ‘noi câștigăm mulți bani, vrem să ne dea statul mulți bani când ne înmulțim’. Inventez o situație abstractă: ‘eu câștig 15.000 pe lună. Pâi eu când mă înmulțesc, statul să îmi dea 15.000 pe lună’. Cât tupeu să ai să spui așa ceva? Dacă vrei să ai în continuare 15.000 pe lună, atunci du-te la muncă în continuare! Când decizi să faci un copil trebuie să îți faci niște priorități. Dacă nu mai poți câștiga 15.000 pe lună, poate nu este cazul să faci un copil. Du-te în continuare la muncă. Copilul îl faci pentru mine? Îl faci pentru stat? Îl faci pentru tine.

Carmen Brumă, când l-a făcut pe Vasilică 2014, câștiga foarte mulți bani. Acum câștigă și mai mulți. Pe vremea aceea, în 2014, indemnizația era plafonată. Ea, conform banilor pe care îi câștiga, trebuia să ia maximum de sumă. Știți câți bani a luat? Niciunul. Nici măcar un singur leu de la statul român.

Eu când îi văd pe ăștia, de dreapta, cum se tăvălesc pe jos, mă întreb cât tupeu să aibă?! Dacă vrei să câștigi la fel de mulți bani, nu mai face copil. Te obligă cineva? Zi că este ok că statul totuși îți dă indemnizație. Din punctul meu de vedere, Lia Olguța Vasilescu are dreptate 100%. Nu mai pot cu pomenile astea de la stat! Totul este pe gratuitate și totuși lumea strâmbă din nas”, a zis Mircea Badea la Antena 3.

Sursa: dcnews.ro

Atac josnic al lui Mircea Badea la adresa unei colege de breasla! ”O forma de viata insalubra!”

In: Media PLAN

Mircea Badea nu se dezminte și atunci când are ceva de exprimat o face fără nicio reținere. De data aceasta ținta sincerității lui debordante a fost Adriana Stoian (Mariș) care tocmai a fost concediată de la Adevărul.

„Inca o forma de viata insalubra ramasa pe drumuri. Sampanie!!!”, a scris jurnalistul Antena 3 pe pagina sa de facebook, conform bugetul.ro.

Adriana Stoian a fost dată afară sub pretextul că se fac restructurări. În realitate, probabil luările de poziție ale acesteia, uneori destul de controversate, au influențat decizia patronului de a-i restructura postul. În trecut aceasta a prezentat știrile la Realitatea Tv și Prima Tv.

După ce a fost dată afară, Adriana Stoian a postat mesajul de mai jos pe contul ei de facebook.

„Conducerea Adevărul Holding, care deține ziarul „Adevărul” a decis să mă concedieze. Așa că azi a fost prima mea zi de preaviz, o situație nouă pentru mine, nu mi s-a mai întâmplat în 19 ani de carieră. Motivul de pe hârtie, firește, este că se fac restructurări. Sigur, un cuvânt la modă zilele astea, mai ales când la mijloc sunt vocile care se iau la trântă cu puterea politică 🙂 Ceea ce o să fac întotdeauna, indiferent de cost, pentru că eu cred că asta e menirea unui jurnalist, dar și a oricărui cetățean, atunci când politicienii derapează.

Altfel, uitându-mă în urmă la acești 4 ani, mă bucur că am făcut parte din această echipă și că am pus la punct un program de live streaming unic în peisajul nostru media.
Le doresc succes în continuare tuturor! #rezist
PS: hashtag-ul ăsta nu cred că m-a ajutat”, a scris jurnalista pe facebook.

Sursa: Bugetul.ro

Mircea Badea a turbat de furie dupa ce Antena 3 a fost condamnata pentru SANTAJ! Atac la o vedeta Digi: E complet CRETIN! Mi-e scarba de el!

In: Comentariul zilei

Realizatorul Antena 3 Mircea Badea lanseaza un atac dement la adresa jurnalistului Cristian Tudor Popescu, pe care il catalogeaza „complet cretin”.

„DIGI titra astazi urmatorul FAKE NEWS: ‘Antena3, condamnata penal’. In mod firesc a intrat live CTP care a slobozit pe gaura gurii urmatoarele:

‘Iata ca toate sustinerile partii in cauza in legatura cu faptul ca acest proces ar fi fost indreptat impotriva lui Dan Voiculescu, ca el era tinta, de fapt, a intregului proces, iata ca ele nu se dovedesc adevarate’, a subliniat CTP. ‘Cererea de inchisoare cu executare a procurorilor, cat si cererea instantei inferioare au fost anulate de catre instanta superioara, care l-a achitat pe dl. Voiculescu’.

Asadar, logica treninguristului este urmatoarea: pentru ca instanta l-a achitat pe domnul Voiculescu, e clar ca dosarul facut de Kovesi in care se cerea intemnitarea domnului Voiculescu, nu-l viza pe acesta. Batranelul de mingi este complet cretin. Daca nu mi-ar fi scarba de CTP, mi-ar fi mila”, a scris Mircea Badea pe blogul sau.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat miercuri sentinta definitiva in dosarul privind santajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, in care sunt inculpati fostul director al Antena TV Group Sorin Alexandrescu, omul de afaceri Dan Voiculescu si fiica acestuia, Camelia Voiculescu.

* Astfel, fostul director al Antena TV Group Sorin Alexandrescu a fost condamnat miercuri de ICCJ la 4 ani si 6 luni de inchisoare cu executare pentru infractiunea de santaj.

* Camelia Voiculescu a fost condamnata la un an si 6 luni de inchisoare cu suspendare pentru complicitate la santaj, cu un termen de incercare de 3 ani si sase luni.

* Antena TV Group a fost sanctionata cu o amenda penala de 200.000 lei.

* Tot in acest dosar, omul de afaceri Dan Voiculescu a fost achitat pentru infractiunea de complicitate la santaj.

Instanta a mai dispus ca decizia sa fie publicata pe Antena 1, de zece ori, timp de o luna, in intervalul orar 18,00 — 20,00.

Magistratii Instantei supreme au admis miercuri apelurile declarate de DNA si inculpati si a modificat sentinta data de Curtea de Apel Bucuresti.

Mircea Badea si-a pierdut cumpatul, in direct la TV! Injurii fara precedent la adresa romanilor care au protestat in strada dupa OUG 13!

In: Monden
Sunt momente în care Mircea Badea uită că sute de mii de oameni îl urmăresc la televizor și că nu îi este permis chiar orice limbaj. La emisiunea de joi noapte, acesta s-a dezlănțuit la propriu și a lansat o serie de insulte fără precedent la adresa românilor care au ieșit în stradă să protesteze împotriva celebrei OUG 13.
Gestul acestuia nu a fost trecut cu vederea de jurnalistul Grigore Cartianu, care a făcut un apel pe facebook, către toți „rezistenții” să depună sesizare la CNA pentru ca Badea să fie sancționat pentru derapajul său. Limbajul l-ar putea costa scump pe Mircea Badea. Implicit si Antena 3 ar putea avea se suferit prin plata unei amenzi usturătoare.Mai mult, moderatorul Antena 3 s-ar putea trezi și cu câteva procese pe cap în care i s-ar putea cere daune morale, mai ales că taxa de timbru pentru acest tip de procese este de doar 100 de lei, indiferent de suma solicitată.

Iată ce spune Grigore Cartianu, care face și o trecere în revistă a jignilor aduse de Mircea Badea tuturor celor care în urmă cu câteva luni au ieșit în Piața Victoriei.

„APEL CĂTRE #REZISTENȚI

Faceți sesizare, prin e-mail, la CNA, pentru emisiunea „În gura presei” de azi (vineri, 23 iunie, orele 0.00-0.48), de la Antena 3!

Să fie sute, poate mii de sesizări, astfel încât CNA să nu poată ignora grosolana încălcare a Legii Audiovizualului de către realizatorul Mircea Badea!

Slugoiul varanist i-a jignit înfiorător pe sutele de mii de români care au protestat împotriva Ordonanței 13. Printre afirmațiile nemernicului:

* „#Rezist e o mizerie care a adus daune uriașe statului român”.

* „Este inadmisibil să existe în Piața Victoriei izmenele alea puturoase, trențele alea jegoase, pe care să scrie #Rezist”.

* „#Rezist este o acțiune securistă împotriva statului de drept”.

* „În februarie, voi ați nenorocit țara, mă, javrelor! Ați dat foc țării, jivinelor!”

Distribuiți mesajul, să-l zdrobim pe mitocan!”, a scris Cartianu pe facebook.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , , , ,

Mircea Badea, dupa intalnirea Trump-Iohannis: Suntem pierduti! Scapa cine poate!

In: Comentariul zilei

Realizatorul Antena 3 Mircea Badea este profund dezamagit de sustinerea pe care liderul SUA, Donald Trump, a anuntat-o fata de lupta anticorutie din Romania. „Suntem damnati. Complet pierduti! Scapa cine poate!”, a anuntat Badea, conform aktual24.ro.

„Daca Trump, singurul de la care mai am o speranta, se va apuca sa vorbeasca despre ‘anticoruptie’, suntem pierduti. Va urma o perioada si mai teribila decat ultimii 13 ani, cu abuzuri oribile, cu sereisti care dicteaza solutii in instanta, cu javre mafiote ca Portocala, Papici, Eva etc. deghizati in procurori, cu judecatori terorizati, cu vite care sa tavalesc prin sufragerii cu ocnasii si apoi o ard Ioana d’Arc.

Stalinistul din Sibiu este doar o flasneta, o rasnita, gata sa macine oricate destine doar pentru a-si pastra confortul, privilegiile si casele. Repet, singura mea speranta, din ce in ce mai firava, este legata de Presedintele SUA. Care, din fericire, n-are nici o mare iubire, nici o deosebita incredere in serviciii si anchetatori zilele astea. Sper ca facutul Americii ‘great again’ sa exculda practicile oribile, prostesti, ipocrite si falimentare ale administratiei democrate.

Daca Trump astazi va fi preluat discursul securistoid, suntem damnati. Complet pierduti! Scapa cine poate!”, a scris Badea pe blogul sau anterior conferintei de presa de la Washington.

chiriac
(Captura: Ionel Stoica/Facebook)

Cand temerile i s-au confirmat, Badea a constatat amarat pe pagina sa de Facebook: „Si cu asta, basta”.

Screen Shot 2017-06-10 at 09.59.43

Presedintele SUA, Donald Trump, a avut un mesaj puternic de sustinere a luptei anticoruptie din Romania in conferinta de presa pe care a sustinut-o la Washington alaturi de Klaus Iohannis.

„Domnule presedinte Iohannis, aplaud curajul dumneavoastra, eforturile dumneavoastra de a lupta impotriva coruptiei si de a proteja statul de drept. Aceste masuri sunt importante pentru inflorirea comertului si pentru prosperitatea colaborarii”, a declarat Trump in discursul sau.

„Sustinem puternic Romania si lupta impotriva coruptiei. Credem ca presedintele vostru a facut o treaba minunata. El va castiga aceasta lupta si are sprijinul nostru”, a adaugat apoi Trump, raspunzand intrebarilor unui jurnalist roman care a remarcat ca „lupta anticoruptie din Romania e subminata uneori de unii politicieni”.

By: Sorin Enescu Tags: , , ,

Mircea Badea o ataca pe Gabriela Firea: E revoltator si inadmisibil! Dam pomana unor oameni in toata FIREA!

In: Comentariul zilei

Mircea Badea a reacționat după ce Gabriela Firea a anunțat că Primăria Capitalei, împreună cu Centrul pentru Tineret al Municipiului București, organizează gratuit tabere la mare (vara) și la munte (iarna) pentru studenții care învață în Capitală.

„Dam pomana unor oameni in toata firea, pentru ca asa vor alesii nostri. Foarte bine. De aia i-am ales. Ca sa distribuie impozitele noastre cum cred de cuviinta. Dupa parerea mea, au decis prost. Chiar foarte prost. Sunt o gramada de oameni si de zone unde banii sunt vitali si nu ma mai apuc sa enumar acum pentru ca sunt evidente. Dar noi ne permitem sa cadorisim cu calatorii si vacante „publicul comercial”. Este absolut revoltator si inadmisibil. „Publicul comercial” sa faca bine si sa se duca la munca. Sunt satul de capuse agresive si nesimtite.

Urmeaza un articol despre „artisitii”, ca sunt cantaciosi sau actorasi, care traiesc ca smecherii aproape in exclusivitate pe banii primariilor”, a scris Mircea Badea pe blog.

By: Sorin Enescu Tags: , , , , ,

Vedeta a Trustului Intact: Antena 3 e PLINA DE SCLAVI! Mircea Badea a turbat apoi!

In: Monden

O vedeta a trustului Intact, actorul de stand-up comedy Cosmin Nedelcu (Micutzu), a declarat intr-un spectacol ca „Antena 3 este plina de sclavi”. Mircea Badea a reactionat extrem de furios si cu amenintari, scrie aktual24.ro.

Micutzu a jucat in serialul de comedie cu Mihai Bendeac, „Baieti de oras” si a aparut si in emisiunea iUmor de la Antena 1. Antena 3 este plina de sclavi”, a spus Micutzu in timpul unui show, dupa care a facut bascalie de Mircea Badea.

Cum era de asteptat, Mircea Badea a reactionat foarte furios.

 „Forma de viata face ceea ce cretinii ar numi imprecis ‘stand up comedy’. Treaba lui. Si a viermilor care rad la o asemenea monstruozitate. Problema e ca mamutul injurator apare la Antena 1. Ati ghicit: e in trupa lui Bendeac. Eu am mai vazut asta de prea multe ori. Incep sa ma cam satur. A mai ramas foarte putin timp. Tic tac, tic tac!””, a scris Badea pe blogul sau.

Micutzu nu s-a lasat mai prejos si i-a replicat pe Facebook lui Badea.

”Da. Nu stau sa ma cert pe facebook cu oameni care in cativa ani vor sta in fata la Cotroceni cu folie pe cap si frica de binomi din alte galaxii care vor sa cucereasca Planeta Romania. Daca sunt probleme, ar trebui vorbite fata-n fata. Si inca o chestiuta: Ma pis pe mana care te hraneste”, a scris actorul.

By: Sorin Enescu Tags: , , , , ,

Mircea Badea, badaran si nesimtit in fata unei invitate la Antena 3: Ma doare fix in cot!

In: Monden
Realizatorul Antena 3 Mircea Badea a intrat in conflict, in direct, cu deputatul PNL Hildegard Brandl. pe care a tratat-o cu superioritate si dispret. ”Ma doare fix in cot, ma doare in cot cum le considerati dvs. Nu ma intrerupeti!”, i-a spune Badea tinerei politiciene.

In emisiunea lui Mihai Gadea, Badea a catalogat ca „penibile” actiunile PNL. Prezenta in platou, Hildegard Brandl a tinut sa intervina pentru a-i apara pe liberali. Mircea Badea s-a enervat: ”Doamna Brandl, nu ma intrerupeti, nu e politicos”. Hildegard Brandl i-a raspuns: ”Da, nu e politicos? Asa cum e insiruirea cuvintelor dumneavoastra pe care as putea sa le consider o injuratura?”.

 ”Ma doare fix in cot, ma doare in cot cum le considerati dvs. Nu ma intrerupeti!” i-a spus Mircea Badea, citat de DC News. El a continuat: ”Doamna, sunt nepoliticos si e treaba mea!”.

”Pe bune? E treaba dumneavoastra?”, a intrebat Brandl. Dupa ce i-a spus iar sa nu-l intrerupa, Hildegard Brandl i-a spus lui Mircea Badea: ”Eu sunt aici cu treaba mea si, din intamplare, ati intrat in aceeasi emisiune cu mine, ati deschis dialogul cu niste cuvinte care chiar…”.

”Nu intentionez sa intru intr-un dialog cu doamna aceasta, in niciun fel, ma simt jignit sa port un dialog cu aceasta doamna, sunt mult prea inteligent pentru a avea un dialog cu aceasta doamna”, a mai spus Mircea Badea.

In continuare, Brandl a fost nemultumita de cuvantul ”penibil”, iar Mircea Badea i-a atras atentia: ”Nu e nicio problema cu cuvantul penibil, nu mai fiti atat de pudibonda, e un cuvand penibil, nu e nicio injuratura, poate dvs. ati trait in alta tara, nu prea sunteti familiarizata cu limba romana, poate ar trebui sa luati niste cursuri.”

”Adica este ok? Super. De acum incolo Badea- penibil, hotnews- securisti. Eu sunt de acord” a precizat liberala. Mircea Badea i-a spus ca ”pe mine nu ma intereseaza parerea dvs. deloc, nu vreau sa am un dialog cu dvs, doar ca ma poluati fonic, atat.”

Mircea Badea, intr-un moment de sinceritate: Am facut multe greseli in viata! Cel mai mare REGRET este…

In: Monden
Moment de sinceritate al lui Mircea Badea joi, la Antena 3! Prezentatorul a recunoscut că a făcut ”multe greșeli” în viață, dar principalul reproș pe care și-l face este acela că nu a plecat din țară.

”Am făcut mutle greșeli în această viață, dar principaul, reproș e că n-am plecat din țară, cum au plecat colegii mei de liceu și sunt mega-bogați și mega-bine, în șprile de pe planeta asta. A fost o mare prostie să rămân aici”, a spus Mircea Badea, joi, la emisiunea În gura presei, de la Antena 3.

Badea a făcut și recomandări în acest sens. ”Nu-mi permit să dau sfaturi, dar o recomandare din suflet dau. Cei care pot pleca din această țară, să o facă de urgență. Este pur și simplu horror. Este o țară irespirabilă”, a spus Mircea Badea, după ce a citit reacția lui Victor Ciutacu, referitoare la faptul că jurnalistul a pierdut procesul cu Lucian Isar.