Federatia Sindicatelor din Penitenciare: Ministrul Toader dezinformeaza! Au iesit din puscarii peste 1200 de oameni, dublu de cat s-a anuntat!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

Federaţia Sindicatelor din ANP îl contrazice pe ministrul Justiţiei, precizând că de la punerea în aplicare a Legii recursului compensatoriu au fost puşi în libertate peste 1.200 de beneficiari, nu 650 cum a anunţat Tudorel Toader.

„După ce şeful penitenciarelor recunoaştea că sunt extrem de multe erori la punerea în libertate pe baza Legii recursului compensatoriu, ministrul Justiţiei dezinformează Parlamentul, afirmând că, în prima lună de aplicare, au fost puşi în libertate în plus un număr de 650 de detinuţi, avansând cifra de 25.093 deţinuţi rămaşi în penitenciare. În realitate – conform site-ului ANP – în penitenciare sunt 24.464 deţinuţi. În concluzie, conform statisticii oficiale a ANP, de la punerea în aplicare a legii recursului compensatoriu au fost liberaţi în plus peste 1.200 de deţinuţi (aproape dublu faţă de cât a anunţat ministrul), urmând ca numărul celor liberaţi în plus să depăşească în primul an de aplicare cifra de 8.000, conform estimărilor noastre”, transmite Federaţia, într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii susţin că eliberările vor duce la creşterea criminalităţii. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că în penitenciare sunt 25.093 de deţinuţi, cu 5.972 de deţinuţi peste capacitatea de cazare la standardul de 4 metri pe deţinut, afirmând că în urma aplicării legii recursului compensatoriu au fost eliberaţi 650 de deţinuţi.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, că datele furnizate de Federaţia Sindicatelor ANP, potrivit cărora în urma recursului compensatoriu au fost eliberaţi 1200 deţinuţi, nu sunt reale, precizând că până pe 7 noiembrie au fost eliberate 650 persoane.

„Cei de la sindicat au dat o informaţie absolut eronată. Pe 7 noiembrie aveam un document oficial de la ANP că au fost eliberaţi 650 deţinuţi ca urmare a recursului compensatoriu. În cei 650 intră şi cei 529 eliberaţi în prima zi. Am cerut directorului ANP, îmi trimite oficial, dau un comunicat astăzi”, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul a făcut referire la cazul celor trei deţinuţi de la Penitenciarul Giurgiu, eliberaţi mai devreme, susţinând că este o greşeală regretabilă, însă volumul de muncă a fost foarte mare.

„Mai rău ar fi fost dacă în loc să le dea drumul mai devreme, le dea drumul mai târziu că ar fi fost lipsire de libertate. Întrebaţi-i pe cei care au schimbat legea, cine a iniţiat de ce n-a fundamentat, de ce n-a făcut studiu de impact. Când o lege intră în vigoare trebuie să o aplice”, a mai spus ministrul.

Toader, în replică pentru sindicaliştii ANP: 674 de persoane, eliberate pentru condiţii improprii

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că 674 de persoane au fost eliberate de la intrarea în vigoare a recursului compensatoriu, după ce, în cursul dimineţii de joi, a fost acuzat de sindicaliştii din ANP că „dezinformează”, pentru că, de fapt, 1.200 de deţinuţi au fost puşi în libertate.

„Cu adresa nr. 61186/16.XI.2017, ANP ne comunică următoarele: «În perioada 19.10.2017 – 15.11.2017, ca urmare a zilelor considerate executate suplimentar ca măsură compensatorie pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare, din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen un număr de 674 de persoane»”, a scris, pe Facebook, Tudorel Toader.

Sursa: Mediafax

Unde era Tudorel Toader cand zeci de mii de romani protestau in strada? Petrecea la han…

In: Monden

În vreme ce mii de români ieşeau în stradă împotriva modificării legilor justiţiei, Tudorel Toader era la han. Imaginile care îl arată pe ministrul Justiţiei la Hanul Răzeşilor din Tupilaţi, Neamţ (lângă celebrul Han al Ancuţei) au fost postate duminică seara de bibliotecarul din localitate, informează Pro Tv.

Ministrul ar fi fost invitat la o manifestare dedicată lui Mihail Sadoveanu, organizată  de cel care a postat imaginile.  Manifestarea a avut sprijinul lui Ion Asaftei, vicepreşedintele CJ Neamţ şi şeful Filialei Neamţ a  ALDE.

Din imaginile postate pe Facebook se vede că este vorba despre un eveniment cu dansuri, cântece şi “atmosferă de săbătoare”, potrivit organizatorului. Imaginile au fost postate duminică seara, la ora la care, în Bucureşti, în ţară şi în diaspora, mii de oameni ieşeau în stradă împotriva legilor justiţiei propusă de Tudorel Toader.

Potrivit profilului de pe LinkedIn, Asaftei este managerul societăţii care gestionează Hanul răzeşilor.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

Ministrul Tudorel Toader, dat in judecata pentru proiectul controversat de modificare a legilor Justitiei!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor a dat în judecată Ministerul Justiției pentru a-l obliga să supună consultării/dezbaterii publice, controversatul proiect de modificare al legilor justiției, versiunea ”Tudorel Toader” (mai precis, proiectul de lege în forma trimisă la Consiliul Superior al Magistraturii spre avizar,e prin adresa Ministerului Justiției cu nr. 88929/2017 din 30.08.2017).

Cele două cereri de chemare în judecată, respectiv acțiunea de fond și cererea de ordonanță președințială au fost introduse la Curtea de Apel Brașov, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 25 septembrie 2017, constituie obiectul dosarelor cu nr. 523/64/2017 și 524/64/2017 (http://portal.just.ro/64/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=6400000000015264&id_inst=64;http://portal.just.ro/64/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=6400000000015265&id_inst=64 ) și au fost comunicate Ministerului Justiției care a și formulat deja o întâmpinare. Totodată, termenul de judecată în acțiunea de ordonanță președințială a fost stabilit pentru data de 07.11.2017.

”Demersul nostru juridic a fost determinat de conduita flagrant abuzivă a Ministrului Justiției care a refuzat în maniera cea mai arbitrară să supună consultării/dezbaterii publice un proiect normativ conținând numeroase propuneri de o noutate absolută și cu un impact major asupra funcționării justiției, sub pretextul implicit și aberant că acest proiect ar fi fost supus unei ample consultări publice în octombrie 2016, pe vremea ministrului Raluca Prună, când respectivul proiect conținea cu totul alte propuneri avansate de Ministerul Justiției (Propuneri care, prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1506/29.11.2016, au fost avizate favorabil cu observațiile prezentate în anexa la Hotărâre, spre deosebire propunerile din proiectul d-lui Toader care au primit aviz negativ de la CSM)”, spun reprezentantii Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor.

Acestia mai spun ca șiretlicul perfid prin care Ministrul Tudorel Toader a eludat consultarea publică pe care era obligat să o facă, potrivit Legii nr. 52/2003, a fost demascat, amendat și criticat inclusiv de inițiatorul acestui proiect de lege, fostul ministru al Justiției, Raluca Prună –http://epochtimes-romania.com/news/pruna-asistam-la-un-experiment-de-tip-mengele-in-justitie-toader-joc-lipsit-de-orice-demnitate—266599) sau de fostul președinte al CSM, judecătorul Horațius Dumbravă –http://www.rfi.ro/justitie-97306-judecator-horatius-dumbrava-tudorel-toader-transparenta)

”Cu toate că cererile de chemare în judecată ale asociației noastre i-au fost comunicate de 3 săptămâni, Ministrul Justiției, d-l Toader (care se consideră o somitate a Dreptului românesc și se comportă cu emfaza specifică acestui statut) a continuat nestingherit să-și bată joc de aplicarea uneia dintre legile fundamentale pentru bunul mers al democrației (legea transparenței decizionale) refuzând să supună proiectul, consultării/dezbaterii publice. Ba, mai mult decât atât, în ”sănătoasa” și româneasca tradiție a machiaverlâcului politicianist, d-l Toader încearcă să se sustragă și de la consecințele juridice ale batjocoririi legii 52/2003, fugind, la propriu, de procesul pe care i l-am intentat, prin ”supraplinul” unei mascarade procedurale: ”trimiterea proiectului de la Ministerul Justiției, direct la Parlament, fără asumarea sa de către Guvern””, mai spun reprezentantii Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor.

Pe de altă parte, din moment ce solicitarea vizând organizarea unei dezbateri publice/supunerea proiectului unei consultări publice a fost trimisă la M.J. în data de 23.08.2017 și a fost înregistrată de M.J. cu nr. 72864/24.08.2017 (cu o săptămână înainte ca d-l Ministru Toader să trimită proiectul spre avizare, la CSM) rezultă că d-l Ministru Tudorel Toader poate fi acuzat chiar de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu pentru că, prin refuzul tacit de a organiza dezbaterea publică pe care i-am solicitat-o, a încălcat prevederile art. 7 din Legea 52/2003, provocând o vătămare a drepturilor și intereselor legale ale asociației respective.

Reamintim că Parlamentul, în calitate sa de organ reprezentativ suprem al poporului și de unică autoritate legiuitoare a țării (cf. art. 61 din Constituția României) ar trebui să cultive respectul necondiționat pentru Lege, să nu gireze niciodată încălcarea legii, să nu fie niciodată complice la încălcarea legii și, mai ales, să nu se situeze niciodată pe poziții antagonice cu poporul pe care-l reprezintă, așa cum s-ar situa, cu siguranță, dacă ar gira încălcarea unei legi (legea transparenței decizionale) care garantează tocmai dreptul fundamental al acestui popor de a participa activ la procesul legislativ.

(

By: Stefan Mihalache Tags: , ,

Jurnalist celebru, fost student al lui Tudorel Toader: Sunteti o rusine nationala, aparati mafia politica!

In: Comentariul zilei

Jurnalistul Grigore Cartianu a publicat pe pagina sa de Facebook scrisoarea unui fost student al lui Tudorel Toader, extrem de dezamagit de modul in care ministrul Justitiei isi face datoria.

Fostul student spune ca este socat de legile de „reformare” a justitiei anuntate de Toader: „Sunteti o rusine nationala, care a abdicat de la propriile principii pentru a apara mafia politica!”.

„Cand veti reveni la Universitate, toti studentii va vor privi fara pic de stima”, a adaugat tanarul.

„Mai bine va dati demisia decat sa aveti pe constiinta o Justitie distrusa si o Romanie care sa va consemneze in cartea de istorie drept distrugatorul valorilor europene”, mai spune fostul student al ministrului Justitiei.

Sursa: Aktual24.ro

LIVE VIDEO Protest in Piata Victoriei din Bucuresti! Oamenii au iesit in strada impotriva modificarilor din Justitie anuntate de Tudorel Toader!

In: Bucuresti, Stiri locale

Tudorel Toader pare să îi calce pe urme lui Florin Iordache, predecesorul său la cârma Ministerului Justiției. Dacă Iordache a scos sute de mii de români în stradă, Tudorel Toader a reușit, după ce a anunțat modificările la legile justiției, să scoată câteva zeci de protestatari în Piața Victoriei, din București.

Bucureștenii au ieșit la cererea mișcării civice „Initiativa Romania”, cea care a anuntat, pe Facebook, un protest în această seară, de la ora 20.30, fata de modificarile propuse la legile justitiei anuntate de ministrul Tudorel Toader, scrie stiripesurse.ro.

TRANSMISIUNE LIVE VIDEO puteți urmări AICI

La ora 21, ora transmiterii acestei știri, în fața Guvernului s-au strâns doar cateva zeci de persoane.

„Guvernarea PSD a poruncit, Tudorel Toader s-a executat!. După marțea neagră, propunerile de masacrare ale legilor Justiției prezentate astăzi de ministrul Justiției sunt punctul culminant al luptei împotriva DNA și justiției independente. Un om care spune răspicat „REZIST!” face mai mult pentru viitorul țării decât un guvern și o majoritate parlamentară cu apucături mafiote. Iar împreună putem să decidem noi viitorul. Vino în Piața Victoriei în această seară. Vom fi 2, vom fi 10, vom fi 100 sau poate câteva mii. Oricare dintre variante e mai bună decât să tăcem. Lupta anticorupție riscă să devină istorie fără implicarea noastră” este mesajul publicat pe pagina de Facebook a evenimentului creat de Initiativa Romania.

Presedintele Iohannis, mesaj dur la propunerile lui Tudorel Toader din Justitie: E un atac impotriva luptei anticoruptie!

In: Comentariul zilei

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, reactioneaza ferm in urma modificarilor legislative privind justitia care au fost anuntate, miercuri,  de Tudorel Toader.

„In legatura cu propunerile de modificare a legilor 303/2004, 304/2004, 317/2004, anuntate astazi de catre ministrul Justitiei, Departamentul Comunicare Publica este abilitat sa transmita pozitia Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis:

Propunerile prezentate astazi de ministrul Justitiei se constituie intr-un atac asupra statului de drept, independentei si bunei functionari a Justitiei, precum si impotriva luptei anticoruptie.

Romania se afla intr-un moment care ii este favorabil in planul relatiilor internationale, cu precadere in comunitatea europeana. Ar fi in defavoarea tarii noastre ca, dupa toate eforturile depuse pana acum, sa ne intoarcem la vechile practici de a pune presiune asupra justitiei. Acest lucru ar fi in totala contradictie cu angajamentele pe care si le-a luat Romania prin aderarea la Uniunea Europeana si nu ar face decat sa mentina pe termen nelimitat Mecanismul de Cooperare si Verificare.

O parte din masurile anuntate incearca inducerea unei false probleme si acreditarea ideii ca Presedintele Romaniei ar fi factorul politic care trebuie eliminat din procedura de numire in functii de conducere din cadrul sistemului judiciar. In realitate, rapoartele MCV, recomandarile atat ale Comisiei de la Venetia, cat si ale Consiliului consultativ al judecatorilor europeni il indica pe ministrul Justitiei drept elementul prin care se realizeaza influenta politicului in aceste proceduri.

In ultimul deceniu, preocuparea decidentilor politici a fost aceea de a asigura independenta justitiei prin reducerea pana la eliminare a rolului ministrului Justitiei in cadrul procedurilor de numire in functii de conducere din cadrul sistemului judiciar, in paralel cu sporirea treptata a rolului CSM. Propunerile de astazi urmaresc intarirea rolului ministrului Justitiei si diminuarea rolului CSM in privinta gestionarii carierei magistratilor, de fapt, slabirea justitiei.

Presedintele Romaniei este implicat si in desemnarea procurorilor sefi in virtutea faptului ca vegheaza la respectarea Constitutiei si exercita functia de mediere, avand rolul unui arbitru intre puterile statului. In schimb, ministrul Justitiei este numit politic, prin votul unei majoritati parlamentare, cu scopul punerii in aplicare a unui program de guvernare asumat politic.

Articolul 132 din Constitutie prevede ca procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea, si nu in subordinea ministrului Justitiei. Autoritatea insa nu se confunda cu subordonarea, iar un jurist onest, indiferent de interesele unor oameni politici vremelnici, nu ar trebui sa induca diferente artificiale intre statutul judecatorilor si cel al procurorilor.

Preluarea instrumentelor de control asupra activitatii magistratilor de catre factorul politic, amenintarea judecatorilor cu raspunderea patrimoniala in caz de erori judiciare si subordonarea procurorilor fata de ministrul Justitiei, precum si ingerinta procurorilor ierarhic superiori in dosarele procurorilor de caz, inclusiv prin invocarea netemeiniciei, vor avea ca rezultat timorarea magistratilor si reducerea independentei lor. La acestea se adauga si propunerea de infiintare a unei structuri specializate exclusiv pentru urmarirea penala a magistratilor cu consecinte asupra competentelor celorlalte parchete specializate, in particular a DNA. In absenta unor garantii legislative si institutionale cu privire la independenta acestei noi structuri, riscul afectarii luptei impotriva coruptiei este evident.

Propunerile ministrului Justitiei necesita respectarea exigentelor transparentei decizionale si supunerea acestora unor autentice dezbateri publice. Totodata, avand in vedere ca aceste modificari afecteaza organizarea judiciara si cariera magistratilor, punctul de vedere al magistratilor este obligatoriu.

Daca acest amalgam de masuri va fi asumat de Guvern si aprobat de Parlament, eforturile Romaniei de mai bine de 10 ani vor fi anulate si justitia se va intoarce in timp, intr-o epoca in care era subordonata politicului”, se arata intr-un comunicat al Presedintiei.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat, miercuri, in cadrul prezentarii pachetului de legi de „reformare” a justitiei, ca Inspectia Judiciara va trece in subordinea Ministerului Justitiei.

„Inspectia judiciara trece la Ministerul Justitiei. In multe tari, Inspectia judiciara este la MJ, respectand independenta pe care o are. Sa nu fie dependenta de CSM”, a declarat Toader. Ministrul Justitiei este numit politic.

Alte modificari majore anuntate de Toader care vor afecta grav lupta anticoruptie:

  • Magistratii vor fi urmariti penal de o directie noua din Parchetul General, separata de DNA si DIICOT. „Apare inca o Directie speciala in Ministerul Public, cu competenta exclusiva de efectuare a urmaririi penale pentru faptele reclamate a fi fost comise de magistrati”, a declarat Tudorel Toader.
  • Presedintele Romaniei este exclus din procedura de numire a procurorilor sefi de la DNA, DIICOT si paricurorului General. Viitorii procurori-sefi vor fi numiti de Sectia de Procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei. El a motivat modificarea radicala printr-o cerere a Comisiei Europene, prin MCV. Tudorel Toader a mai spus ca presedintele Inaltei Curti va ramane numit de presedintele Romaniei, la propunerea Sectiei de Judecatori a CSM (in locul plenului CSM, ca in prezent).

„Sunt propuneri de fond si nu de forma, pe care le consideram firesti, necesare si normale, de natura sa asigure buna functionare intre cele trei puteri ale statului, de natura a credibiliza actul de justitie”, a declarat Toader la finalul prezentarii.

Tudorel Toader vrea sa-l excluda pe presedintele Romaniei din procedura de numire a sefilor DNA, DIICOT si a Procurorului General!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

Presedintele Romaniei isi va pierde prerogativa de a numi sefii DNA, DIICOT si Parchetului General, potrivit unei propuneri facute publice miercuri de ministrul Justitiei, Tudorel Toader, scrie Hotnews.ro.

Toader a spus ca viitori procurori-sefi vor fi numiti de Sectia de Procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei. El a motivat modificarea radicala printr-o cerere a Comisiei Europene, prin MCV. Tudorel Toader a mai spus ca presedintele Inaltei Curti va ramane numit de presedintele Romaniei, la propunerea Sectiei de Judecatori a CSM (in locul plenului CSM, ca in prezent).

Cele mai importante declaratii Tudorel Toader:

  • Sectia pt procurori de la CSM sa decida in privinta carierei procurorilor, sectia pentru judecatori sa decida in privinta carierei profesionale a judecatorilor, ramanand CSM competenta pe care azi o are de a asigura independenta justitiei, de a desfasura celelalte activitati specifice
  • Redimensionarea schemei de conducere la Inalta Curte. Are o un vicepresedinte, are un volum de activitate foarte diversificat si bogat, activitati administrative, asigura practica unitara. Se considera ca e necesar un al doilea vicepresedinte.
  • Procedura de numire in functii la Inalta Curte. Se modifica partial. Se pastreaza in sensul ca presedintele Inaltei Curti se numeste de presedintele tarii, fapt care e si in prezent Se modifica in sensul ca propunerea sa nu o mai faca plenul CSM, ci sectia pentru judecatori, raspunzand cerintei de mai sus.
  • Ministerul Public: toate functiile, sefi DNA si DIICOT, procuror general: sa decida sectia pentru procurori din CSM, la propunerea Ministrului Justitiei, pe baza unei proceduri transparente. Procurori cu minim 10 ani vechime ca procuror. Modificarea e ca decide sectia pentru procurori, propunerea vine de la Ministrul Justitie. Fac referrire la una dintre cerintele MCV, care recomanda o procedura transparenta pentru numirea procurorilor-sefi si neamestecul factorului policitc. Sigur, se va spune: de ce presedintlee ICCJ e numit de presedintele tarii, dar nu si procurorii-sefi? Raspunsul deriva din statutul special al fiecaruia. Procurorii sunt subordonati ierarhiv, judecatorii nu. Procurorii se bucura de stabilitate, judecatorii se bucura de inamovibilitate.

E clar toate merg bine in Romania, doar DNA nu merge cum trebuie! Profetia lui CTP care anunta sfarsitul…

In: Comentariul zilei

Cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu a declarat luni ca guvernul a inceput oficial al doilea atac la adresa DNA-ului si ca „acum e clar de ce a rămas dl. Toader în guvern”. Șefa DNA este verificată de Inspecția Judiciară, la sesizarea ministrului Justiției, Tudorel Toader, care a dispus o analiză a activității manageriale.

E clar acum de ce a rămas ministrul al Justiției dl. Toader, în guvernul Tudose. Ezitarea sa de a o demite pe Kovesi în urma evaluării proprii și care conducea, după toate afirmațiile de atunci ale lui Toader, la demiterea lui Kovesi, ezitarea de a o demite atunci cu argumentul că nu e momentul, nu se pare, e sigur că s-a spulberat în dimineața în care Toader, după ce se declara un pilon în slujba justiției, care nu trebuie să se miște de la minister, și-a dat demisia. Pentru ca apoi să fie numit din nou. Dacă nu și-ar fi dat atunci demisia, nu mai apărea în acest guvern”, a spus jurnalistul, într-o intervenție telefonică la Digi24.

„Acum, Toader folosește și alte instituții pentru a realiza evaluarea DNA, pe care, de fapt, a făcut-o atunci, și concluziile le cunoaștem. Are doar nevoie de confirmări instituționale. În acest fel, acţionează ca vârf de lance, concertat cu coaliția de guvernare PSD-ALDE. Să reamintim că prima mare dezamăgire a lui Dragnea în raport cu guvernul Grindeanu a fost refuzul lui Toader de a o demite pe Kovesi. Aşa a început tot”, a adăugat el.

„Coaliţia, CCR, fostul preşedinte Băsescu, precum și televiziunile cu patronii în pușcărie, în drum spre pușcărie sau urmăriți internațional pe şezlong, la piscină, toate aceste entități depun un efort considerabil pentru înlăturarea doamnei Kovesi. Nu mai e vorba despre desființarea DNA. Asta era mai demult lozincă. E vorba de a o înlătura pe Kovesi, urmând ca DNA să fie recuperat, în folosul adevăratei justiții, democrației și statului de drept în România”, a completat Cristian Tudor Popescu.

El a precizat că șefa DNA „nu are în acest moment apărare”. „E atacată din DNA. Nu are nicio susținere politică, niciun partid parlamentar nu o susține. Dimpotrivă, unele o atacă violent, iar altele nu vor face mare lucru în apărarea ei. În condițiile în care sprijinul extern de care beneficiază în continuare nu are cum să se manifeste în plan intern, pentru că nu pot lua hotărâri ambasadele țărilor occidentale, rămân preşedintele Iohannis și strada. Sunt singurele posibile apărări ale doamnei Kovesi”, a subliniat el.

Cristian Tudor Popescu a mai spus că imaginea șefei DNA „s-a mai erodat” în rândul populației și că se așteaptă ca ea să fie demisă.

„După ce se opinteşte a doua oara, după ce ridica securea a doua oară, bat tobele, totul e pregătit, lumea stă din lojă în piaţă, cu răsuflarea tăiată să vadă securea căzând, și ce să facă dl. Toader, să ne spună că execuția se suspendă din pricina vremii nefavorabile? Se umple de ridicol. Are o doza de ridicol în el, dar nu cred că în acest moment și-ar mai permite o a doua derobare de la demiterea doamnei Kovesi”, a spus jurnalistul.

„Doamna Kovesi nu a fost perfectă în această funcție. A făcut destule greşeli, are și lucruri importante care îi pot fi reproșate, dar determinarea, hotărârea, curajul, dinamismul cu care a condus DNA și care au dus la acte ale DNA, la trimiteri în judecată inimaginabile cu ani înainte. Aşa ceva va disparea. DNA va funcționa în continuare”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Despre declarația ministrului, potrivit căruia se întâmplă tragedii în Justiției, jurnalistul a spus că „e absolut bizar să vină cu o constatare de o asemenea gravitate și dimensiuni la adresa Justiției din România, după luni de zile de când e ministru al Justiției. Asta ar fi putut s-o spună după primele două săptămâni de mandat, mai ales că are o îndelungată expunere la toate nivelurile în Justiția din România. Ce logică e în această bruscă inflamare până la incendiu a domnului Toader?”

Ministrul justitiei il pune la punct pe Dragnea: Eu privesc in trecutul dumnealui!

In: ACTUALITATE, Politica
Intrebat intr-o conferinta de presa despre criticile formulate de Liviu Dragnea la adresa sa, ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a avut un raspuns straniu: „Dansul are perspectiva de a privi in viitor, eu am perspectiva de a privi in trecutul lui”.
Tudorel Toader a anuntat ca va trimite Parlamentului un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal in conformitate cu deciziile Curtii Constitutionale si a repetat ca nu va pune un prag pentru abuzul in serviciu.

„Eu voi da drumul la proiectul de lege fara prag (pentru abuzul in serviciu – n.red.) pentru ca in dispozitivul Curtii Constitutionale nu se vorbeste de prag. Proiectul de lege il voi da cu aprobarea guvernului si il voi trimite in dezbatere in dezbatere parlamentara. Va trece pe la comisiile juridice, apoi la plenul celor doua camere. Cind proiectul va ajunge unde se va intalni cu ministrul Florin Iordache, el avand si experientele de legiutor mai vechi sau mai recente, poate sa intervina in limita competentelor constitutionale asupra proiectului de lege”, a spus Tudorel Toader intr-o conferinta de presa.

Liviu Dragnea anunta REFORMAREA Justitiei in Romania, dupa chipul si asemanarea PSD si ALDE! Avertisment pentru Tudorel Toader, daca vrea sa-si pastreze functia!

In: ACTUALITATE, Politica

Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că o discuție pe tema Justiției va avea loc în cadrul coaliției de guvernare și el nu are de gând să-l sune pe Tudorel Toader, insa schimbaari majore sunt in plan.

 

”Sigur că vom discuta subiectul ăsta. Nu neapărat despre domnul ministru, despre menținerea sa sau nu în funcție, pentru că nu a făcut un lucru foarte grav. Eu am fost supărat pentru că a făcut o argumentație lungă, care te trimitea cu gândul într-o direcție și la final a ajuns în altă parte.

Este mai puțin important dacă rămân în funcție cei doi procurori. Este important să se facă o evaluare a managementului acestor două instituții. Din câte am înțeles, nu s-a mai făcut o evaluare de vreo 10 ani, ceea ce nu se în regulă.

Sunt și eu curios ca mulți oameni dacă în continuare se va face această evaluare, dincolo de evaluarea bazată în mod exclusiv pe baza deciziei CCR. O evaluare a acestor instituții și nici nu văd ce-l împiedică pe ministrul Justiției să ceară acele protocoale secretem, să le desecretizeze. Trebuie să le ceară, are toate competențele în acest sens.

Nu, nu am avut o discuție cu domnul Tudorel Toader. Nici nu l-am sunat, nici nu am de gând să-l sun. Eu cred că vom avea o discuție în coaliție. Vom discuta și cu domnul Tăriceanu, și cu domnul Grindeanu și cu Daniel Constantin, dacă va mai veni, că nu știu care îi este statutul, eu aștept să vină”, a declarat Liviu Dragnea, citat de stiripesurse.ro.

Premierul Grindeanu ii da o PALMA MORALA lui Dragnea! Ruptura TOTALA in PSD!

In: ACTUALITATE, Politica

Sorin Grindeanu confirmă, fără să vrea, ruptura totală de liderul PSD, Liviu Dragnea. Totul a plecat de la faptul că Tudorel Toader nu a cerut revocarea șefei DNA și a șefului Parchetului General. Grindeanu a apreciat corectă decizia lui Toader, în vreme ce Liviu Dragnea s-a declarat nemulțumit.

Cerându-i-se să comenteze ce a declarat Dragnea, premierul a spus că nu își dă cu ”părerea despre părerea cuiva”.

”Ce trebuie să facă Tudorel Toader e ce s-a angajat când a devenit ministru. E nevoie de instituții puternice pentru ca lupta anti-corupție să continuie, trebuie mecanisme care să o întărească. Îl va contrazice pe Adrian Năaste, domnul ministru, în perioada următoare: va emite un pachet legat de situația din penitenciare, care cuprinde și legea grațierii și alte măsuri, și punerea în concordanță a deciziilor CCR. Asta o să facă. Liviu Dragnea și-a spus părerea. Eu nu o să îmi dau cu părerea despre părerea cuiva. E o evaluarea făcuă de ministrul Justiției, el trebuia să o facă, nu președintele Camerei, al Senatului sau al României.”, a spus Sorin Grindeanu la Palatul Victoria.

Nervos ca NU a demis-o pe Kovesi, Dragnea II DA ORDINE ministrului justitiei!

In: ACTUALITATE, Politica

Presedintele PSD, Liviu Drganea, s-a declarat dezamagit de raportul ministrului Justitiei privind activitatea procurorilor sefi insa afirma ca sarcina eventualei inlocuiri a lui Toader ii apartine premierului.

Intrebat daca este cazul ca Tudorel Toader sa fie inlocuit din functia de ministru, Dragnea a raspuns ca „nu”, insa subliniat ca acesta trebuie sa modifice legislatia in justitiei „in asa fel incat in perioada urmatoare sa fie din ce in ce mai putine discutii foarte tensionate”.

„Nu, este o decizie a primului ministru. O sa vedem in continuare cu ce… Pana la urma cel mai important lucru, cele mai importante obiective pe care trebuie sa le aiba ministru Justitiei il reprezinta legile si justitia. Asteptam sa vedem cu ce pachet vine pentru ca, de fapt, dincolo de persoane, dincolo de suparari, foarte important este daca si cum trebuie modificata legislatia din justitie in asa fel incat in perioada urmatoare sa fie din ce in ce mai putine discutii foarte tensionate asa cum a fost in ultima perioada, in ultimii ani, in ultimul an, in ultimele luni. Asteptam sa vedem cu ce pache de legi vine”, a declarat Liviu Dragnea, condamnat penal si trimis in judecata intr-un nou procel penal.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, ca nu este oportuna, in acest moment, declansarea procedurii de revocare a procurorului general si a procurorului sef al DNA.

„In acest context, evaluand toti factorii de constitutionalitate, de legalitate, de oportunitate (…) am apreciat ca, in acest moment, nu este oportuna declansarea mecanismului institutional de revocare a procurorului general, respectiv a procurorului sef al DNA”, a spus Toader intr-o conferinta de presa.