Singura universitate din Romania la care s-au inscris studenti din peste 80 de tari, din toata lumea!

In: Dezvoltare personala

Universităţile de la noi atrag, de la an la an, tot mai mulţi studenţi străini. Cele mai atractive sunt şcolile de medicină.

Rău este că, după absolvire, cei mai mulţi se întorc în ţările lor. În acelaşi timp, 11.000 de studenţi români aleg, în fiecare an, universităţi din străinătate, în speranţa că vor avea o viaţă mai bună în Occident.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, anul acesta s-au înscris 450 de studenţi străini din 82 de ţări. Cei mai mulţi spun că au ales România pentru că aici profesorii sunt mai flexibili şi au posibilitatea să repete examenele în alte sesiuni.

Student din Israel: „Noi plătim 5000 de euro taxă, ceea ce este scump. Dar nu este numai despre taxă; și apartamentele se scumpesc. Anul acesta, costă 350 de euro de persoană.”

Problema este că, la finalul şcolii, toţi aceşti tineri vor să se întoarcă acasă.

Studentă din Israel: „Vreau să mă angajez… Bineînţeles că nu în Iaşi, pentru că aici nu sunt bani. Nu ne dau bani. În Israel ne dau bani. Un medic începător are 10.000.”

Student din Franţa: „După ce voi absolvi, datorită faptului că România este o ţară europeană, pot pleca în America sau mă pot întoarce în Franţa. Dar cred că voi merge în America.”

250 studenţi străini s-au înscris şi la Universitatea din Suceava – de două ori mai mulţi ca anul trecut -, deşi taxa este de 2400 de euro pe an.

Studentă din Turkmenistan: „Universitatea este destul de mare, iar profesorii sunt gata oricând să ne ajute. Am ales să fac Facultatea de Afaceri Internaţionale.”

Studentă din China: „Studiez Economia, managementul turismului. După ce voi absolvi, voi încerca să îmi caut de muncă în domeniu, dar ştiu că în România e dificil. Dacă nu, undeva în Europa.”

Şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, sunt în jur de 3.000 de boboci din Franţa, Maroc, Italia sau Tunisia.

Student„Am ales să studiez în România pentru că am auzit că este altfel aici, mult mai interesant decât în Franţa. În plus, se face mai multă practică.”

Student din Maroc: E mai uşor să intri aici la facultate.”

În timp ce numărul străinilor care vin să studieze la noi este în creştere, 11.000 de români aleg în fiecare an universități din străinătate.

Potrivit statisticilor, în anul academic 2017, peste 35.000 de români au statut de studenți internaţionali, iar 90 la sută dintre ei sunt înscrişi la universităţi din Europa.

În aceste condiţii, nu este de mirare că România este pe locul cinci în Uniunea Europeană, cu cei mai mulţi studenţi care învaţă în străinătate, după Germania, Franţa, Italia şi Grecia.

Sursa: stirileprotv.ro

O universitate din Romania ofera cate 2000 de euro proaspetelor mamici

In: Sanatate, Social

Cel puțin şapte proaspete mămici, studente în cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” Suceava, au primit din partea instituţiei o bursă în valoare de aproximativ 2000 de euro (9.000 de lei) .

Bursa pentru maternitate este împărţită astfel: 5.000 de lei pentru naştere şi 4.000 de lei pentru îmbrăcămintea celui mic.

Potrivit monitorulsv.ro, Gabriela Prelipcean, prorectorul responsabil de problemele studenţeşti, a menţionat că acest sprijin financiar se acordă o singură dată studentelor care devin mămici, indiferent de venit.

De asemenea, de aceste prime pot beneficia şi studenţii USV ale căror soţii sunt în maternitate şi care au un venit mai mic de 1.050 de lei/ lună.

Descinderi masive la ”Fabricile de diplome”. Universitati celebre acuzate ca eliberau diplome pe bani!

In: ACTUALITATE

Anchetatorii au desfasurat astazi peste 100 de percheziţii domiciliare la cadre didactice şi studenţi din cadrul a două universităţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie într-o cauză denumită generic „Diplome de licenţă fără studii”. Este vorba despre universitatile Vasile Goldis si Aurel Vlaicu din Arad.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), un procuror al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul structurilor teritoriale corespondente din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene din Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, efectuează în cursul zilei de miercuri 106 percheziţii domiciliare la mai multe persoane (cadre didactice şi studenţi din cadrul a două universităţi) cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.

„Evenimentul de astăzi aruncă o problemă asupra întregului sistemului universitar din România. Noi, la nivelul ministerului, respecând autonomia universitară, nu putem interveni decât cu o monitorizare mult mai strânsă pe subiectele acestea. Însă, legea nu ne permite să facem altceva.”, a declarat Liviu Pop, ministrul Educatiei.

 Conform sursei citate, mai multe cadre didactice din cadrul unor instituţii de învăţământ superior desfăşoară activităţi ilegale constând în pretinderea şi primirea unor foloase necuvenite (bani şi bunuri materiale) cu ocazia organizării şi susţinerii de către studenţi a examenelor la diferite discipline (susţinute chiar în afara perioadei de examinare) şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de licenţă.

Probatoriul a relevat că unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale.

Din cercetările efectuate au rezultat următoarele modalităţi de comitere a infracţiunilor: primirea de către studenţi în timpul examenelor susţinute on-line, în schimbul unor sume de bani, a răspunsurilor corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiei de învăţământ, prin mesaje text (SMS); modificarea notei de examen în sensul măririi acesteia, prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituţii, a softului creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare, având drept consecinţă promovarea; intervenţia informaticienilor în contul electronic al studentului şi modificarea răspunsurilor de la examen în testul on-line astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră şi achiziţionarea de către studenţi, direct de la profesori, a unor lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv a prezentărilor în format power point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare.

Din probatoriul administrat a reieşit că în respectivele instituţii de învăţământ superior s-au constituit reţele infracţionale din care făceau parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi, cu rolul de a intermedia traseul banilor de la student la profesor/informaticieni contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a studenţilor. Totodată, în acest mecanism, studenţi care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei care cunosc limba română, devin la rândul lor intermediari pentru alţi colegi.

O modalitate de a intra în posesia banilor ce sunt oferiţi în schimbul promovării examenelor este aceea de a-i lăsa la unele puncte de schimb valutar ai căror administratori sunt în relaţii de prietenie cu cadrele didactice.

În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru un număr de 36 de persoane ce au calitatea de suspect, anunță Agerpres.

Conducerea Universităţii ”Aurel Vlaicu” Arad, una dintre cele două la care au avut loc percheziţii miercuri dimineaţă, îşi exprimă regretul privind suspiciunile care planează asupra unor profesori şi arată că va colabora cu anchetatorii pentru ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere, informează Digi24.

Singurul liceu din Romania remarcat si premiat de Oxford Academy!

In: Botosani, Stiri locale

Consiliul Uniunii Academice din Oxford a decis sa acorde unul dintre cele mai prestigioase premii din Europa unui liceu din Romania 

Premiul a fost primit de Colegiul Național ”AT Laurian” din Botoșani. Ca un detaliu, liceul botoșănean a reușit o promovabilitate de 100% la examenul de Bacalaureat din acest an, scrie Greatnews.ro.

European Quality Award este un prestigios premiu acordat celor care pot demonstra excelenţă în managementul calităţii. Acest premiu, inaugurat în 1992, are mai multe nivele printre care şi cel educaţional. În acest an European Quality Award a fost decernat în cadrul unui forum la care au participat 200 de ţări, susţinut în localitatea elveţiană Lucerna.

Forumul a avut trei secțiuni: bussiness, medicină şi management educaţional . La secţiunea management educaţional, singurul liceu din România nominalizat şi premiat la acest forum prestigios a fost Colegiul Naţional ”AT Laurian” din Botoşani prin directorii Mihaela Prăjinariu şi Ioan Onofrei. Aceştia au participat în cadrul secţiunii ”Quality in Education: Trends, Strategies, Practices”.

Prin intermediul directorilor, liceul botoşănean a fost premiat mai precis pentru calitatea managementului, a imaginii regionale impecabile în zona educaţiei şi ştiinţei, ca furnizori de servicii educaţionale de înaltă calitate.

În acest an, liceul din Botoșani a primit, pentru a doua oară consecutiv, și titlul de ”școală europeană”. În ultimii trei ani, Colegiul Național ”AT Laurian” a derulat un număr-record de 44 de proiecte și activități cu implicare europeană.

Colegiul Naţional AT Laurian se confundă cu istoria Botoşaniului dar şi a educaţiei la nivel naţional. A fost întemeiat ca Gimnaziu în 1859 şi mai apoi în 1868 devenind liceu. În 1885, liceul se mută în clădirea actuală, o clădire de patrimoniu veche de aproape 130 de ani în care au învăţat generaţii întregi de elevi. De la sfârşitul secolului al XIX lea, liceul botoşănean devine unul de elită la nivelul întregii Moldove. La acest colegiu au învăţat fii de boieri sau oameni de afaceri ai Botoşaniului post şi interbelic devenind avocaţi sau oameni de ştiinţă apreciaţi. Totodată istoricul Nicolae Iorga a învăţat la AT Laurian în perioada cât acesta era încă gimnaziu.

Universitatea din Sibiu a trecut la ”STRICT SECRET” lucrarea de licenta despre care se spune ca e PLAGIATA a Emiliei Sercan!

In: Sibiu, Stiri locale

Lucrarea de licență a jurnalistei Emiliei Șercan, asupra căreia sunt ridicate semne de plagiat, nu poate fi consultată fără acordul ei, au decis reprezentanții mediului academic din Sibiu. Iar Emilia Șercan nu vrea să facă declarații publice până nu își termină propria investigație, scrie ziarul Turnul Sfatului din Sibiu.

În urma dezvăluirilor referitoare la suspiciunile de plagiat puse pe seama lucrării de licență a Emiliei Șercan, Turnul Sfatului a solicitat și consultarea acestei lucrări. Aceasta se află acum în arhiva Facultății de științe socio-umane din Sibiu, în cadrul căreia a fost transferată arhiva fostei Facultăți de jurnalism și științele comunicării, desființată în urma unei restructurări organizatorice a Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu. Cererea pentru accesul la licență a fost transmisă în dimineața zilei de marți și, inițial, reprezentanții Universității au lăsat de înțeles că lucrarea – aflată în arhivele instituției în dublu exemplar – nu poate fi accesată de persoane străine. În cursul zilei de miercuri, rectorul Universității „Lucian Blaga“, Ioan Bondrea, a precizat că accesul la lucrare poate fi făcut doar cu acordul autorului. „A fost transmisă o adresă din partea Universității pentru a solicita acest acord“, a declarat Ioan Bondrea.

Emilia Șercan: am investigația proprie

Jurnalista care a absolvit Facultatea de Jurnalism în 2003, cu lucrarea de licență intitulată „Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare“ a venit la Sibiu pentru a-și face propria investigație. Contactată telefonic, Emilia Șercan a formulat și alte aprecieri, dar nu a dorit să fie citată decât referitor la aceste demersuri.

„Nu comentez până nu îmi voi finaliza propria investigație, care să îmi clarifice lucrurile la nivel instituțional. Când voi avea ceva de comunicat, o voi face personal, nu prin intermediul mass-media“, a declarat Emilia Șercan.

Pe pagina sa de Facebook, Emilia Șercan a declarat că nu mai are niciun exemplar al lucrării acasă și își exprima îndoiala că lucrarea ei mai există în arhivele de la Sibiu.

„De aici trebuie plecat, pentru că termenul de păstrare al lucrărilor de licență în arhiva unei facultăți este de cinci ani, potrivit legislației trecute și actuale”, a mai scris Șercan pe Facebook.

Deocamdată, Emilia Șercan nu și-a exprimat acordul pentru a-i fi consultată lucrarea. Totodată, potrivit surselor Turnul Sfatului, jurnalista a apelat inclusiv la amenințări față de reprezentanții Facultății de științe socio-umane de la Sibiu, în contextul recentului scandal legat de lucrarea sa.

În alte părți „e public“

Fost ministru al Educației și actual rector al Universității din București, Mircea Dumitru, spune că instituția pe care o conduce tratează lucrările de licență drept niște documente publice.

„Lucrările de licență sunt lucrări publice. Noi nu le ținem în arhivă mai mult de cinci ani, deoarece nu avem spații de depozitare și nu există nicio obligație legală să facem depozit cu aceste lucrări“, declară Mircea Dumitru, rector al universității în cadrul căreia funcționează și facultatea unde predă Emilia Șercan.

Despre faptul că, la Sibiu, este cerut și acordul autorului lucrării, fostul ministru spune că acest lucru ține de autonomia universitară.

„Eu am o altă părere, este o lucrare cu regim public, este un examen la o universitate, a avut o comisie, în public puteau să fie și oameni care nu aparțineau comisiei“, a mai declarat Mircea Dumitru.

Lucrările de licență pot fi consultate pe baza unei cereri și la Universitatea „Babeș Bolyai“ din Cluj Napoca, cât timp aceste lucrări se află în arhivele facultății.

Citeste continuarea pe Turnul Sfatului

By: Sorin Enescu Tags: , , , , , , ,

VIDEO – Un astrofizician de la o universitate de renume din SUA spune ca o civilizatie dezvoltata tehnologic a trait pe pamant inaintea oamenilor!

In: Videoclipul zilei

A mai existat vreodată viaţă în sistemul nostru solar, pe sateliţi naturali, planete sau chiar pe Terra cu mult înainte de apariţia formelor de viaţă care au dus la apariţia speciilor actuale? Aceasta este una dintre întrebările pe care şi le pun mulţi oameni de ştiinţă. Profesorul Jason Wright, un astrofizician de la Pennsylvania State University, crede că acest lucru este foarte probabil, dar că dovezile sunt ascunse adânc în interiorul scoarţei terestre.

Este posibil ca o specie avansată să fi trăit pe Venus sau Marte, înainte de schimbarea climei pe aceste planete. Wright crede că rămăşiţele acestor civilizaţii avansate din punct de vedere tehnologic ar putea fi găsite la mare adâncime, unde au fost ascunse de mişcările plăcilor tectonice şi eroziune.

Puteţi citi lucrarea lui Wright pe site-ul Arxiv.org.

Oricât ar părea de improbabilă, teoria are fundamente ştiinţifice. Se estimează că la 10.000 de ani după dispariţia oamenilor de pe planetă aproape toate urmele existenţei lor de la suprafaţă – oraşe, poduri, structuri de oţel – vor dispărea ca şi cum nu ar fi existat niciodată.

Potrivit cercetărilor, primele forme de viaţă au apărut pe Terra acum aproximativ 4,28 miliarde de ani. Se estimează că pe planetă trăiesc între 10 şi 14 milioane de specii.

Este posibil ca specia care a trăit pe Terra acum miliarde de ani să fi fost eliminată chiar de inteligenţa artificială pe care a creat-o. Lordul Martin Rees, un cunoscut astrofizician, crede că formele de inteligenţă cu care omenirea va lua contact vor fi total diferite de cele pe care le cunoaştem. „Va fi un fel de entitate electronică”, a declarat el. Cu alte cuvinte, aceşti extratereştri vor fi, cel mai probabil, inteligenţa electronică în care au evoluat maşinile în altă parte a spaţiului după ce şi-au eliminat creatorii organici.

Sursa: go4it.ro

Celebra Oxford si alte 4 universitati din Anglia SE LUPTA pentru o eleva din Timisoara! Și parlamentarii nostri fac legi pentru corupti, il loc sa se gandeasca la viitorul tarii!

In: Stiri locale, Timis

Ultimii ani arată că tot mai mulți elevi din țară finisează studiile cu rezultate extraordinare, iar stereotipurile precum că instituțiile noastre de învățământ sunt slabe devin eronate.

Istoria elevei din Timișoara care a reușit să fie solicitată de câteva renumite universități din Marea Britanie, este un exemplu motivațional pentru toți învățăceii din țară. Dacă ai o dorință de a face ceva în viață, vei reuși, așa cum Iulia a reușit să ajungă la Oxford.

Iulia Florișteanu: „Tata aștepta să-mi înmâneze…uite ți-a venit scrisoarea. Am deschis-o și am văzut că am fost acceptată”.

Aşa a primit Iulia vestea că a fost admisă la Universitatea Oxford, unde erau 10 aplicanţi pentru un loc la specializarea Biologie. În plus, alte patru univesităţi din Marea Britanie şi-o doreau ca studentă. Dar Oxford rămâne marea iubire. Timişoreanca plănuieşte să rămână şi să lucreze în cercetare, scrie digi24.ro

Iulia Florișteanu: „Sper ca România să avanseze foarte mult în domeniul Ştiinţei,dacă se va ivi această posibilitate, ori să vin înapoi chiar să introduc eu acest domeniu”.

Nici pentru profesori nu este o surpriză faptul că Iulia a fost admisă la cinci universităţi britanice de prestigiu.

Mariana Boșneac, profesor de limbă engleză la Colegiul Național Bănățean: „Dacă vine cineva să-mi ceară părerea, întotdeauna îi îndemn să facă acest lucru: dacă e să meargă și să-și lase prieteni și familie aici, atunci măcar să o facă pentru a fi printre cei mai buni”.

Vezi video aici:

Taxa pentru un an de studiu la Oxford este de 11.500 de euro. Costurile pentru cazare dublează suma. Universitatea are însă facilități pentru unii studenți, în funcție de performanţele lor şcolare şi de veniturile părinților.

A luat 10 la Bac si Iohannis a rugat-o sa nu plece din tara! Tanara tocmai a ales o universitate de top din Londra!

In: Romani in strainatate!, Stirea zilei

O tânără din Gorj care a avut media 10 la bacalaureat a fost admisă la City University of London şi pleacă, săptămâna viitoare, în Anglia, cu toate că a primit o scrisoare din partea Preşedinţiei în care a fost sfătuită să dea României „prima şansă” în parcursul său profesional.

Delia Ionete, o absolventă a Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Motru care a obţinut 10 pe linie la bacalaureat, va pleca din România săptămâna viitoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aceasta a fost admisă la City University of London, unde va participa la cursul Mathematics with Economics and Finance şi preferă Anglia, scrie Mediafax.

Ea a primit, marţi, o scrisoare din partea Administraţiei Prezidenţiale, deşi aceasta a fost redactată în luna iulie.

”Te felicit pentru rezultatul obţinut la examenul de Bacalaureat care rămâne un examen al maturităţii. Am convingerea că vei deveni un adevărat profesionist, indiferent de domeniul ales. România are nevoie de tineri ca tine, implicaţi şi responsabili. Sper că după finalizarea studiilor vei decide să dai ţării noastre prima şansă în parcursul tău profesional, iar aceasta să îţi ofere, la rândul ei, oportunităţile de împlinire a potenţialului chiar aici, la tine acasă”, i-a transmis tinerei Klaus Iohannis.

Delia Ionete avea deja planurile făcute.

”Scrisoarea pe care am primit-o din partea preşedintelui a însemnat foarte mult pentru mine, deoarece este prima data când primesc felicitări de la o persoană atât de importantă şi, de asemenea, este o apreciere extrem de binevenită după ce munceşti atât de mult. Am ales totuşi să plec din ţară deoarece consider că sistemul de învăţământ britanic mi se potriveşte mai bine şi mai ales pentru faptul că se pune accentul mai mult pe partea practică. Experienţa de a studia în străinătate este unică şi captivantă şi îţi oferă o gamă largă de oportunităţi. Nu ştiu încă dacă mă voi mai întoarce în România, mi-ar plăcea să mă întorc, dar cred că financiar aş fi mai mulţumită în afară”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Delia Ioneta.

Aceasta va pleca săptămâna viitoare la Londra, pentru a se pregăti să devină profesor de matematică.

„Mi-au plăcut foarte mult oraşul şi calitatea sistemului de învăţământ din Marea Britanie. Vreau să devin profesoară de matematică. Nu m-am hotărât încă, dar cred că o să rămân în străinătate”, a spus Delia.

VIDEO – A intrat cu MITRALIERA intr-un campus universitar din SUA! 13 MORTI peste 20 de raniti!

In: ACTUALITATE, International

Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite după ce un individ a deschis focul cu o armă automată într-un campus universitar din statul american Oregon.

Incidentul armat a avut loc joi după-amiază în campusul colegiului Umpqua, situat în localitatea Roseburg, statul Oregon, scrie mediafax.ro.

„Avem informaţii despre un individ care a dechis focul; campusul a fost închis”, a comunicat Biroul şerifului din comitatul Douglas.


Citeste si:

Atac armat in Franta! A inceput sa TRAGA in plina strada!

VIDEO INCREDIBIL – Doi batranei au prins un atacator inarmat intr-un magazin din Marea Britanie! Sunt EROII zilei!


 

„Potrivit informaţiilor preliminare, cel puţin zece persoane au fost împuşcate mortal, iar alte 20 au fost rănite în atac”, a declarat Bill Fugate, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din statul Oregon.

„Presupusul autor al atacului a fost impuscat”, a spus Fugate.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , , , ,

Klaus Iohannis a GAFAT-O din nou!

In: ACTUALITATE, Politica
Presedintele n-o gafeaza prea des pentru ca nici nu iese prea des in evidenta. De când este preşedinte, Klaus Iohannis a fost acuzat de mai multe gafe prin asociere. Cel mai recent episod de acest gen a avut loc în luna mai, când şeful statului a felicitat Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad pentru cei 25 de ani de existenţă.Textul transmis prin intermediul consilierului Gheorghe Angelescu, prezent la festivitățile universității private arădene, la aniversarea a 25 de ani de existență, gratulează universitatea pentru „consecvență, seriozitate și calitate în rândul instituțiilor de învățământ superior din România”, numind-o „un model de învățământ superior particular funcțional”.


Citeste si:

ATAC josnic al lui Ponta la presedinte: Iohannis se comporta ca un STAPAN pentru ROMANI!

GALERIE – Klaus Iohannis si-a luat bolid de lux! Costa peste 120.000 de euro!


Dincolo de aceste apreciezi publice, UVVG Arad s-a aflat de mai multe ori în atenţia publică prin scandaluri de corupţie. Potrivit EVZ, în iarna lui 2013, procurorii anticorupție și jandarmii brigăzii speciale descindeau la sediile universității din 8 județe pentru acordarea unor diplome pe șpagă la Facultatea de Drept. După un an, au primit pedepse de la 6 luni la 1 an și 4 luni închisoare cinci cadre didactice și administrative, iar universitatea a fost obligată să anuleze diplomele acordate pe mită.

Un scandal de amploare a fost detonat de justiția italiană, intrigată de numărul mare al diplomelor de stomatolog obținute în România la Universitatea V. Goldiș din Arad. A fost sesizat și Ministerul Educației, iar o plângere penală s-ar fi depus împotriva rectorului de atunci, Aurel Ardelean, azi președintele universității. Cei 250 de italieni înmatriculați la Arad la Medicină, cursuri de zi, în 2005/2006, s-au aflat sub anchetă, pe suspiciunea că unii au primit diplomele fără să fi călcat în România, pe o taxă de 3.600 dolari.

Sursa: stiripesurse.ro

Peste 70 de student MASACRATI la cursuri!

In: ACTUALITATE, International

Cel putin 70 de studenti au fost ucisi si 79 de persoane ranite in atacul impotriva universitatii kenyene din Garissa (est) condus joi de islamisti ai militiilor al Shabaab.

kenya„Am pierdut multe vieti, numarul lor nu este confirmat dar este in jurul a 70 de studenti, a declarat Joseph Nkaissery, la Garissa, o localitate din estul Kenyey aflata la 150 km de granita cu Somalia.

„79 de persoane au fost ranite, dintre care noua sunt in stare critica”, a adaugat ministrul, la 13 ore dupa inceputul atacului. Acesta a precizat ca 500 de studenti au fost salvati.

In cursul diminetii, a aparut informatia ca un „numar nedeterminat de studenti” sunt luati ostatici in interiorul universitatii din Garissa, situata in estul Kenyei, la circa 150 de kilometri de granita cu Somalia, in urma unui atac al islamistilor al Shabaab.

Doi teroristi au fost neutralizati in timpul operatiunilor in curs. Fortele de securitate isi intensifica operatiunile de salvare”, a precizat atunci ministerul de Interne pe Twitter.

Razboi in toata regula

„Kenya este in razboi cu Somalia (…) oamenii nostri se afla inca in interior si se lupta, misiunea lor este sa ii ucida pe cei care sunt impotriva al Shabaab”, a declarat un purtator de cuvant al gruparii islamiste, Sheikh Ali Mohamud Rage, care a revendicat atacul.

„Cand oamenii nostri au ajuns, au eliberat (…) musulmanii (…) detinem ceilalti ostatici”, a adaugat el.

Barbati inarmati au preluat controlul asupra cladirilor rezidentiale ale universitatii care gazduiesc mai multe sute de studenti, potrivit mai multor surse si „un numar nedeterminat de studenti sunt ostatici”, a precizat Crucea Rosie, intr-un comunicat.

„50 de studenti au fost eliberati”, a adaugat Crucea Rosie, fara a preciza in ce circumstante, in conditiile in care o operatiune a fortelor de securitate este in curs pentru capturarea atacatorilor.

Ministerul de Interne a anuntat pe Twitter ca „trei dintre cele patru cladiri” rezidentiale au fost „evacuate”.

„Atacatorii sunt baricadati intr-o cladire si operatiunile continua”, a precizat ministerul.

Sursa: Hotnews

PROTESTE IN TOATA TARA! Mii de oameni manifesteaza pentru un vot corect!

In: Social, Stirea zilei

Peste 10 mii de persoane participa, in aceasta seara, in mai multe orase din tara, la un mitinguri pentru organizarea de alegeri libere. Protestatarii scandeaza lozinci si la adresa guvernarii si a premierului Victor Ponta.

proteste_univ

UPDATE: Manifestantii din Bucuresti au plecat spre Guvern

Aproape 1000 de persoane care manifesteaza vineri seara in Capitala au plecat din Piata Universitatii, in mars, spre Guvern, scandand „Demisia!” si „Iesiti din casa, daca va pasa!”.  In jurul orei 19.50, manifestantii au plecat din fata Teatrului National, pe trotuar, dar si pe prima banda de circulatie. Coloana lor este incadrata de jandarmi.

UPDATE Mitinguri pro si anti Ponta la Galati

Peste 3.000 de membri ai PSD, UNPR si PC au participat, vineri seara, la Galati, la un mars electoral organizat pentru sustinerea lui Victor Ponta la alegerile prezidentiale, in timp ce peste 300 de galateni participa la un mars de solidaritate cu romanii din diaspora scandand lozinci anti-Ponta.

Peste 3.000 de membri ai PSD, UNPR si PC au participat, vineri seara, la Galati, la un mars electoral organizat pentru sustinerea lui Victor Ponta la alegerile prezidentiale.

Sustinatorii lui Ponta s-au adunat, vineri seara, in fata Casei de Cultura din Galati si au plecat in mars pe prima banda de circulatie a celei mai importante artere din municipiu insotiti de jandarmi si de masini de Politie.

Acestia flutura steaguri cu insemnele celor trei partide, dar si ale Uniunii Europene si Romaniei.

Ei scandeaza: „Ponta presedinte” si-i indeamna pe trecatori sa voteze cu candidatul PSD-UNPR-PC la alegerile prezidentiale de duminica.

Printre acestia, se numara lideri locali ai acestor partide, precum presedintele Consiliului Judetean Galati, Nicolae Bacalbasa, si vicepresedintele PSD Galati, deputatul Florin Paslaru.

Marsul sustinatorilor lui Victor Ponta se desfasoara pe traseul strada Brailei – strada Domneasca Piata Prefecturii, unde este programat sa se incheie la ora 19.00, ora limita pentru care organizatorii au primit autorizatie.

In paralel, aproximativ 300 de galateni participa, vineri seara, la un mars de solidaritate cu romanii din diaspora care nu au reusit sa voteze in primul tur al alegerilor prezidentiale, scandand, totodata, lozinci impotriva premierului Victor Ponta.

Acestia s-au adunat in cartierul Tiglina 1 din municipiul Galati si se delaseaza pe trotuare, in zona de vest a orasului.

Manifestantii poarta insigne cu mesajul: „Yes la vot” si spun ca au aflat despre aceasta actiune de pe retelele de socializare.

Ei scandeaza lonzinci precum: „Vrem o tara ca afara”, „Mai multe sectii de votare pentru diaspora”, „Dreptul la vot e un drept, nu o lonzica”.

O parte dintre manifestanti scandeza lonzinci impotriva premierului Victor Ponta, precum „Ponta nu uita/te asteapta DNA”, „Jos Ponta”, „Tara se ridica, Ponta pica”.

Printre manifestanti se numara si unii membri ai ACL Galati, cum ar fi presedintele organizatiei municipale PDL Galati, Nicusor Ciumacenco.

Marsul nu este autorizat, dar echipaje ale Jandarmieriei si Politiei ii insotesc pe participanti.

UPDATE Numarul participantilor la mitingul de la Cluj depaseste 5.000, ei plecand in mars pe strazi

Participantii la mitingul de la Cluj-Napoca au pornit in mars pe strazile din centrul orasului, numarul acestora depasind 5.000, si scandeaza ”Afara, afara, cu PSD din tara”, ”Jos plagiatorul” sau ”Ponta nu uita, nu ne dam pe mana ta”. Persoanele care s-au adunat, vineri seara, in Piata Unirii din Cluj-Napoca au plecat in mars pe Bulevardul Eroilor, acestora alaturandu-li-se alte cateva mii de oamenii, numarul participantilor la miting ajungand astfel la 5.000.

Marsul manifestantilor continua pe Calea Dorobantilor, fiind blocate doua sensuri de circulatie, iar acestia scandeaza ”Ponta nu uita, Cluj-Napoca nu te vrea”, ”Uniti salvam toata Romania”, ”Afara, afara, cu PSD din tara”, ”Jos plagiatorul”, ”Vor sa voteze, lasati-i sa voteze”, ”Ponta nu uita, nu ne dam pe mana ta”. Printre participanti se numara si cativa membri ai PDL si PNL Cluj. Circulatia rutiera pe Calea Dorobantilor se desfasoara cu dificultate din cauza mitingului.

UPDATE Peste 500 de manifestanti la Universitate: Klaus, Klaus, Klaus, scapa-ne de Mickey Mouse!

Manifestantii adunati vineri seara in Piata Universitatii din Capitala, al caror numar a crescut la peste 500, scandeaza mesaje pentru un vot corect duminica, dar si contra premierului Victor Ponta: „Plagiatorul ne fura viitorul” si „Klaus, Klaus, Klaus, scapa-ne de Mickey Mouse!”.

La manifestatie au fost aduse si jucarii cu Mickey Mouse, incadrate in bare de fier dispuse in forma de X.

Participantii, in majoritate tineri, scandeaza si „Azi plagiator, maine dictator”, „Victor Ponta, nici nu stii cat de mic incepi sa fii”, „Dupa turul doi, Victor Ponta la gunoi”, „Jos, jos, jos, Ponta esti un mincinos!”, „Ponta nesimtit, pe romani i-a umilit”, „Pacat, pacat, de sangele varsat!”, „Noi votam, nu pontam”, „DNA curata politica” si „Sectii de votare peste hotare”.

O parte a scandarilor se regasesc pe pancarte aduse, alaturi de steaguri tricolore, la manifestatie.

Unul dintre manifestanti ca a venit in Piata Universitatii pentru ca nu-si doreste un presedinte „care il minte pe cel ce l-a ales si care si-a plagiat lucrarea de doctorat”.

La randul ei, o studenta a spus ca nu este bine ca puterea absoluta a tarii sa ajunga la un singur partid, respectiv la PSD. Ea a adaugat ca, in opinia sa, PSD este partidul „care a furat cel mai mult in aceasta tara si care acopera cei mai multi infractori”.

Initial, in Piata Universitatii au fost circa 300 de persoane.

UPDATE Timisoara: Peste 1.000 de persoane, la un miting de solidaritate cu romanii din diaspora

Peste 1.000 de persoane participa, vineri seara, la Timisoara, la un miting de solidaritate cu romanii din diaspora care nu au putut vota in primul tur al alegerilor prezidentiale, manifestare la care s-au scandat si lozinci impotriva premierului Victor Ponta.

Oamenii au inceput sa se adune incepand cu ora 18.00, in Piata Victoriei, avand steaguri tricolore, dar si ale regiunilor istorice ale Romaniei, precum si pancarte cu mesaje inscriptionate precum: „Alaturi de romanii din diaspora”, „Votati cu capul, nu cu stomacul”, „Yes la vot”.

De asemenea, ei au scandat lozinci, inclusiv impotriva premierului Victor Ponta: „Jos Ponta”, „Vreau o tara ca afara”, „Hai sa-i ardem la vot”, „Timisoara”. „Jos comunismul” si „Azi in Timisoara, maine-n toata tara”.

Pe scarile din fata Operei a fost improvizata o mica scena, unde au fost cantate mai multe melodii, urmate de discursuri ale organizatorilor care indemnau participantii sa mearga la vot.

Printre protestatari s-au numarat foarte multi tineri, dar si parinti cu copii.

Mitingul este autorizat pana la ora 20.00, fiind supravegheat de jandarmi.

Si la Targu Mures a avut loc, vineri seara, un miting anti-Ponta, la care au participat in jur de o suta de persoane. Oamenii s-au adunat la ceasul floral din centrul orasului si, timp de o ora, au scandat lozinci impotriva premierului Victor Ponta: „Comunismul n-a murit, Victor Ponta l-a trezit”, „Mai bine cu sasul decat cu borfasul” si „Ponta, nu uita, esti mai rau ca Ebola”.

Ei au afisat si bannere inscriptionate cu mesaje precum: „In turul doi ne luam tara inapoi”, „Solidari cu diaspora”, „Vrem o schimbare, faceti sectii de votare”, „Votam, dar nu Pontam”, „Nu votezi, nu contezi”, „Noi alegem bine, Iohannis suntem cu tine”, „Nu Ponta”, „Romania te iubesc, de aceea eu votez” si „Nu vrem sa plangem democratie”.

UPDATE Peste 1.500 de persoane, la mitingul de la Cluj, unde se striga: ”Jos Ponta, jos/Ca esti un mincinos”

 

Participantii la miting s-au adunat, vineri seara, in Piata Unirii din Cluj-Napoca, avand bannere cu mesaje precum ”Ponta nu uita ca Ardealul nu te vrea”, ”Victoras esti pe faras”, ”Iohannis presedinte, neamtul nu ne minte”, ”Guvernul tradarii a pus capat rabdarii”, ”Nu alegem intre candidati, ci intre doua lumi”, ”Romania nu uita, votul este arma ta”.

Oamenii scandeaza ”Jos Ponta”, ”Jos Ponta, jos/Ca esti un mincinos”, ”Poporul al treilea candidat”, ”Solidaritate”.

Cornel Valcu, unul dintre organizatorii manifestarii, a declarat ca scopul mitingului este multiplu si se refera in primul rand la ce s-a intamplat romanilor din diaspora in primul tur al alegerilor prezidentiale.

”Multi romani nu au putut sa voteze in diaspora si exista riscul sa se intample din nou in turul al doilea. Nu ne-au convins masurile lui Ponta pentru turul al doilea. Protestul este unul al societatii civile, in care ne spunem nemultumirile”, a spus Valcu.

Acesta a citit ”Declaratia de la Cluj”, in sapte puncte, in care se cere viitorului presedinte al Romaniei si intregii clase politice sa isi asume reforma clasei politice, respectarea separarii puterilor in stat si limitarea imunitatii demnitarilor exclusiv la declaratii politice, alocarea a 6% din PIB pentru sanatate si a 6% pentru educatie, oprirea defrisarilor ilegale, incetarea oricarui discurs separatist si care instiga pe criterii rasiale si de clasa.

”Aici sau peste hotare suntem cu totii cetateni ai Romaniei, proiectul de tara este al nostru, ramanem solidari si atenti la comportamentul clasei politice si al decidentilor. La 25 de ani de la revolutia romana reafirmam valorile acesteia si avertizam ca nu mai toleran nicio tradare a intereselor noastre legitime”, se mai arata in ”Declaratia de la Cluj”.

Manifestantii urmeaza sa plece intr-un mars pe strazile din centrul municipiului, pana in cartierul Marasti, marsul urmand sa se incheie in fata Casei de Cultura a Studentilor.

Mitingul este autorizat sa se desfasoare pana la ora 22.00.

UPDATE Peste 300 de persoane manifesteaza la Universitate pentru un vot corect, dar si contra lui Ponta

Peste 300 de persoane, in majoritate tineri, manifesteaza vineri seara, in Piata Universitatii din Capitala, pentru un vot corect in turul 2 al prezidentialelor, dar si impotriva premierului Victor Ponta, afisand pancarte cu mesaje ca „Am muncit pentru copiii nostri, vom vota pentru viitorul lor”.

Oamenii s-au adunat, incepand de la ora 18.00, pe trotuarul din fata Teatrului National, unde manifesteaza incadrati de jandarmi.

Manifestantii scandeaza „Jos, jos, jos! Premierul este mincinos!”, „Ghinion, ghinion! Tara s-a trezit din somn”, „Ceausescu n-a murit, este Ponta travestit”, „Ponta, nu uita, diaspora nu este a ta”, „PSD, doar coruptie” si „Victor Ponta, nu uita, esti mai rau ca Ebola”.

La protest au fost aduse steaguri si pancarte cu mesaje precum: „Taxe si accize fara numar. Dottore plagiatorul” si „Am muncit pentru copiii nosti, vom vota pentru viitorul lor”.

UPDATE Arad: Aproximativ 1.000 de persoane, la un miting pentru alegeri libere si anti-Ponta

Circa 1.000 de manifestanti s-au adunat la ora 17.00, in fata Casei Sindicatelor din centrul orasului, iar o ora mai tarziu au pornit in mars pe Bulevardul Revolutiei, prin fata Primariei si a Teatrului de Stat.

Oamenii au intonat imnul Romaniei, iar pe traseu au scandat lozinci atat pentru organizarea de alegeri libere, cat si impotriva premierului Victor Ponta: „Veniti cu noi in turul doi”, „Daca va pasa, nu stati in casa”, „Vrem alegeri libere”, „Jos Ponta, Aradul nu te vrea”.

De asemenea, protestatarii au purtat pancarte inscriptionate cu mesaje, precum: „Klaus, Klaus, scapa-ne de Mickey Mouse”, „Guvernul nesimtit, pe romani i-a umilit”, „Jos PSD, jos Ponta”, „Veniti cu noi sa fim eroi in turul doi”.

Mai multe persoane au adus vuvuzele cu care fac zgomot in timpul marsului, iar alti participanti flutura steagurile Romaniei. Printre cei aproximativ 1.000 de manifestanti se numara si parinti tineri cu bebelusi in carucioare, dar si numerosi studenti si pensionari.

Unul dintre organizatorii manifestarii de la Arad, Vlad Botos ca prin acest protest se cere Guvernului organizarea de alegeri libere, atat in tara, cat si in diaspora.

„Articolul 36 din Constitutie garanteaza dreptul la vot oricarui cetatean roman, dar cu toate acestea sora mea care este in Munchen a stat cinci ore la coada si nu a reusit sa voteze in primul tur, iar cumnata mea a stat sapte ore la Paris fara succes. Vrem ca acest protest sa nu fie unul politizat, ci sa fie un semnal de schimbare pentru intreaga clasa politica”, a declarat tanarul.

Manifestarea este organizata de Asociatia A.R.A.D., fiind autorizata pana la ora 21.00 si supravegheata de jandarmi.

UPDATE Aproape 1.000 de participanti la un miting de sustinere a lui Victor Ponta la Alba Iulia

Aproape 1.000 de persoane, majoritatea membri ai PSD din mai multe localitati ale judetului Alba, au participat, vineri seara, la Alba Iulia, la un miting de sustinere a candidatului PSD Victor Ponta la Presedintie.

Participantii s-au adunat, vineri, in jurul orei 16.00, in centrul municipiului Alba Iulia de unde au plecat intr-un mars scandand lozinci de sustinere a candidatului PSD la presedintie Victor Ponta si impotriva contracandidatului sau Klaus Iohannis.

Oamenii, majoritatea membri PSD, unii dintre ei adusi cu un autocar sau microbuze, au purtat steaguri tricolore, baloane si haine rosii, dar si pancarte cu mesaje precum: „Cu Iohannis si cu Nuti, scapa Base toti coruptii”, „Uniti votam Ponta presedinte!”, „Iohannis, Tokes si Basescu – ghinion pentru Romania” sau „Cu Iohannis presedinte, Base merge inainte!”.

Participantii au marsaluit pe mai multe strazi ale municipiului fiind insotiti de masini cu aparate de sonorizare care difuzau melodii patriotice si indemnuri electorale, mitingul incheindu-se in jurul orei 19.00.

Actiunea a fost autorizata, fiind monitorizata pe tot parcursul acesteia de echipaje de jandarmi.

UPDATE Miting anti-Ponta la Iasi, unde manifestantii nu au primit autorizatie si pentru mars

Cei aproximativ 300 de ieseni s-au adunat in Piata Palatului Culturii, din Iasi, in jurul orei 18.00, ei avand autorizatie pentru miting pana la ora 20.00, manifestatia debutand cu intonarea imnului national.

Desi cerusera autorizatie de miting pentru Piata Unirii, organizatorii actiunii au primit aprobare doar pentru Piata Palatului Culturii. De asemenea, Primaria condusa de social-democratul Gheorghe Nichita nu a aprobat autorizatie si pentru organizarea unui mars.

Manifestantii scandeaza lozinci precum: „Ghinion/Ghinion/Iasiul s-a trezit din somn””, „Nu mai vrem niciun pic/presedinte bolsevic”. „Ascultati-i pe nepoti si nu-i mai votati pe hoti”, „Noi votam, nu plagiem”.

Totodata, protestatarii au pancarte pe care se poate citi: „Terminam ce-am inceput in ’89”, „Victor Viorel Ponta – Impostura” si „Doar Ponta poate minti in halul asta”.

In zona unde se desfasoara protestul au fost mobilizate mai multe echipaje de Politie si Jandarmerie.

Sursa: Mediafax

By: Andrei Onofrei Tags: , , , , , ,