Explozie in mina Uricani: Un miner este dat disparut si altii au fost raniti!

In: Hunedoara, Stiri locale

Un miner este dat dispărut şi trei au fost răniţi, luni dimineaţa, într-o deflagraţie care s-a produs pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului, exploatarea subterană fiind în procedură de închidere.

Potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Fabius Kiszlely, trei mineri au fost găsiţi şi au fost scoşi afară din subteran, iar pentru cel de al patrulea vor fi efectuate operaţiunile necesare de salvare.

‘Salvatorii mineri profesionişti vor intra în subteran pentru a-l găsi pe cel de-al patrulea miner’, a precizat prefectul judeţului Hunedoara.

Conform primelor date ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, unul dintre cei trei răniţi este în stare gravă, iar ceilalţi doi prezintă leziuni mai uşoare.

Cei patru mineri efectuau lucrări de închidere la exploatarea Uricani, iar la momentul producerii deflagraţiei se aflau pe o galerie între orizonturile 300 şi 500.

‘Galeria face legătura între orizonturile 300 şi 500, iar minerii se aflau la capătul orizontului 300, adică la circa 450 de metri sub pământ. Este vorba de o galerie pe care noi o numim galerie de aeraj’, a explicat, pentru AGERPRES, primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăiescu.

Conform acestuia, Mina Uricani se află într-un program de închidere, iar la sfârşitul acestui an activitatea exploatării trebuie să înceteze.

Sursa: AGERPRES

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Trei copii mici au ARS DE VII! Parintii ii lasasera singuri in casa!

In: Hunedoara, Stiri locale

Tragicul evenimentul a avut loc in Uricani, judetul Hunedoara, transmite corespondentul Mediafax. Cei trei copii mici fusesera lasati fara supraveghere, singuri in casa.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Hunedoara, capitanul Bogdan Danaiata, trei copii cu varste de un an, opt ani si zece ani au decedat, luni dimineata, in jurul orei 2.00, in urma unui incendiu izbucnit intr-un apartament situat la etajul al patrulea al unui bloc de patru etaje dintr–un bloc din Uricani.

„In urma incendiului, un copil de un an a murit carbonizat, sora lui de opt ani a decedat la spital in urma unui stop-cardio respirator, iar fratele lor mai mare, in varsta de zece ani, a murit intoxicat cu fum.

Din primele cercetari rezulta ca incendiul a izbucnit de la o lumanare aprinsa lasata de mama lor”, a spus Danaiata.

Potrivit acestuia, cei trei copii erau singuri acasa in momentul producerii incendiului.

Sursa citata a mai precizat ca focul a afectat si alte doua apartamente aflate in vecinatate, precum si acoperisul blocului.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Un primar PSD a DIVORTAT de nevasta DE FRICA JUSTITIEI!

In: ACTUALITATE, Politica

Primarul PSD-ist al orasului Uricani, Danut Buhaescu, a fost nevoit sa divorteze de sotie pentru ca aceasta ii era si consiliera la primarie, iar ANI ar fi considerat aceasta relatie drept conflict de interese.

692„Treaba e mai delicata, contractul cu Adriana a fost facut inainte de a deveni sotie si nu e chiar asa cum au crezut unii, dar, na, isi urmeaza cursul. Ea imi este acum consilier personal. Am divortat de ea. Am divortat ca sa nu afecteze casatoria locul de munca, dreptul la munca, asa cum scrie in Constitutie. Si tot asa cum scrie in Constitutie, statul ocroteste casatoria si familia. Si am spus ca daca statul are posibilitatea sa interpreteze legea in afara Constitutiei, ca sa nu ii creez eu ei un impediment, sa spuna ca din cauza casatoriei, Adriana isi pierde un loc de munca, am zis sa revin la situatia cum eram inainte, adica sa nu mai fim casatoriti”, a declarat primarul Danut Buhascu, citat de bzi.ro.