facebook

A murit Ilie Balaci, marea legenda a fotbalului romanesc!

In: ACTUALITATE

Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuți fotbalişti români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani, anunță Mediafax. Ilie Balaci s-a născut la data de 13 septembrie 1956 și a evoluat ca mijlocaş.

Potrivit Pro Sport, 15 ani a durat cariera de jucător a lui Ilie Balaci. 12 din aceşti 15 ani au fost petrecuţi la Universitatea Craiova, club pentru care a jucat în mai mult de 300 de meciuri oficiale şi cu care a câştigat şapte trofee.

Balaci a debutat la Universitatea Craiova în august 1973 şi a a contribuit la primul titlu de campioană al echipei din Craiova. A câştigat trei titluri naţionale şi patru Cupe ale României şi a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în două rânduri: 1981 şi 1982. În prima ligă are 347 de meciuri şi 84 de goluri, la Universitatea Craiova, FC Olt Scorniceşti şi Dinamo Bucureşti.

La echipa naţională, pentru care a debutat la 17 ani, 6 luni şi 10 zile, Balaci a adunat 69 de selecţii şi 8 goluri. A fost căpitanul echipei naţionale în preliminariile Campionatului European din 1984, însă nu a jucat la turneul final din cauza unei accidentări.

Ca antrenor, a câştigat Cupa Campionilor Africii, în 1992, cu Club Africain Tunis (Tunisia), Cupa Cupelor Ţărilor Arabe, în 1993 şi 1994 cu Olimpique Casablanca (Maroc), Cupa Campionnilor Golfului, în 1997, cu Al Nassr Riad, şi în 1998 cu Al Hilal (ambele din Arabia Saudită), Cupa Cupelor Ţărilor Arabe în 2000 cu Al Ain (Emiratele Arabe Unite), Supercupa Asiei, în 2000 cu Al Ain.

bilete Ed Sheeran
By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,
!-- Composite Start -->
Loading...
Back to top

Share Page

Close