facebook

A murit marele comentator sportiv Cristian Topescu

In: Monden

Fostul mare comentator sportiv, Cristian Țopescu, a murit marți, la vârsta de 81 de ani, în Spitalul Elias din București. 

Conform presei centrale, fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a murit, marţi, la vârsta de 81 de ani.

El a fost adus de urgenţă, în urmă cu o săptămână, la Spitalul Elias, în urma unor complicaţii cauzate de diabet, au anunţat reprezentanţii unităţii sanitare.

Fostul comentator sportiv, licenţiat al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (1970), Țopescu suferea de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet.

Între anii 1964-2004, la TVR, a lucrat ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, director general adjunct TVR.

Cristian Ţopescu a avut și un mandat de senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

În luna martie a anului 2017, preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Cristian Ţopescu Ordinul „Steaua României”.

Cristian Țopescu a mai primit Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aur şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

De asemenea, în urma unui decret semnat de preşedintele României în octombrie 2016, colonelul în retragere Cristian Ţopescu a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Sursa foto: Pro TV

bilete Ed Sheeran
!-- Composite Start -->
Loading...
Back to top

Share Page

Close