Antrenorul roman Marius Sumudica batut pe stadion, in Turcia!

In: Romani in strainatate!, Stirea zilei

Scandal imens în Turcia cu doi români în prim-plan: Marius Şumudică şi Cristian Săpunaru. Antrenorul a fost bătut de unul dintre tehnicienii lui Alanyaspor.

Antrenorul echipei Kayserispor, Marius Şumudică, şi fundaşul Cristian Săpunaru au fost atacaţi de adversari, luni seară, pe coridorul care duce spre vestiare, după meciul din deplasare cu Alanaspor, pierdut de gazde din cauza unui gol marcat în minutul 90+3, relatează sondakika.com. Şumudică a fost rănit uşor la nas. Potrivit cotidianului Hurriyet, preşedintele clubului Kayserispor, Erol Bedir, a declarat că în urma violenţelor traducătorul Yunus Akbulut a ajuns la spital.


De asemenea, printre cei loviţi s-a numărat şi fotbalistul Deniz Turuc. „Antrenorul portarilor de la Alanyaspor ne-a atacat echipa, iar antrenorului nostru îi sângerează nasul. Traducătorul a fost dus la spital. M-am întors din drum, acum sunt în vestiar. Lui Şumudică îi sângera nasul, m-am dus repede la el ca să îl consolez. Aş fi vrut să pierdem meciul, dar să nu se întâmple astfel de lucruri. Nu am reuşit să iau legătura cu conducătorii de la Alanyaspor. Nu am asistat la incidente, astfel că nu vreau să exagerez ce s-a întâmplat. Din câte am înţeles Deniz a fost lovit cu piciorul în piept. Nu am văzut tot incidentul, dar din ce am auzit, portarul l-a lovit pe translatorul nostru cu piciorul în piept. A fost un adevărat haos. Nu mai găseam pe nimeni. Nu vreau să mai vorbesc la cald. Nu ştiu exact de la ce a pornit şi mai multe detali”, a explicat Bedir.

Kayserispor, echipă antrenată de Marius Şumudică, a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Alanyaspor, în etapa a XIV-a a campionatului turc de fotbal. Golurile echipei Kayserispor au fost marcate Vural (21) şi Bulut (90+3), iar pentru Alanyaspor a înscris Alkilic (62). La formaţia lui Şumudică, Cristian Săpunaru şi portarul Silviu Lung jr. au jucat tot meciul.

„Eu nu voiam să vorbesc despre asta, dar daca mă întrebați, vă spun ca antrenorul lor a venit spre mine. Eu ieșeam cu echipa mea, așteptam să plecăm și antrenorul lor a venit și m-a lovit aici (n.r. face semn cu mâna spre nas). Pentru ce? Nu am venit în Turcia să mă bat. Am venit să antrenez. Am răspuns cu inteligenţă, nu cu pumnii. Nu sunt boxer! Apoi nu puteam să stau ca o statuie”, a povestit Marius Șumudică, la conferința de presă de după meci.

Fanii turci nu numai că nu au condamnat bătaia generală iscată, ci au luat cu asalt rețelele de socializare pentru a-și manifesta extazul față de comportamentul lui Șumudică! „E cel mai tare antrenor, cel mai șmecher! Nu doar că are rezultate, are o atitudine extraordinară”, scria un fan al lui Șumudică.

REVINO IN TOP

Share Page

Close