facebook

BOR trece la atac: Referendumul nu a trecut din cauza asocierii cu Liviu Dragnea!

In: Stirea zilei

Cauzele care au determinat prezența slabă la referendumul pentru interzicerea căsătoriilor homosexuale au fost „politizarea” demersului, „asocierea cu un anumit personaj politic”, respectiv Liviu Dragnea, și modul neclar în care a fost formulată întrebarea, a declarat luni, la RFI, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Acesta a detaliat, pentru postul de radio RFI, care sunt în opinia sa cauzele care au dus la invalidarea referendumului.

Prima cauză invocată de acesta a fost amânarea, discutarea și rediscutarea referendumului timp de trei ani de zile, astfel încât „tema a fost demonetizată și discreditată”. În plus, „în spațiul mediatic tema nu a fost bine primită și nici comentată cu maximă obiectivitate”.

O altă cauză a fost determinată de faptul că foarte mulți oameni, „deși gândesc identic cu cei care au votat la referendum (…) totuși au avut o reținere provocată de următoarele două elemente: s-a indus ideea că neclaritatea întrebării, pentru o majoritate, ar ascunde posibile surse de manipulare și de modificare ale unor alte legi, asta au înțeles foarte mulți oameni, pe de altă parte, al doilea element, asocierea acestui referendum cu un anumit personaj politic, s-a spus clar, este referendumul lui X”.

Întrebat cine este „X”, Bănescu a răspuns: „Evident, cei care au spus asta în spațiul public s-au referit la dl Dragnea, pe care l-au asociat într-un mod insistent cu acest referendum, ignorând faptul că actualii guvernanți erau obligați să organizeze acest referendum, acum sau mai târziu”.

Acesta a subliniat însă că nu putem „vorbi despre vinovați punctuali, putem vorbi despre cauze care au determinat această reținere a multor cetățeni de a merge la vot și am menționat două dintre ele: politizarea, asocierea cu un anumit personaj politic și, evident, întrebarea, care pentru mulți a avut un grad de neclaritate care a indus din păcate în eroare”.

Vasile Bănescu nu crede că „se va ajunge în societatea românească la adopția de copii de către cuplurile homosexuale”.

„Nu consider că este un pericol iminent dar nu subestimez influența ideologică care punctual este adesea foarte intens promovată de vârfurile ideologiei LGBT-iste, știm că nu doar la noi, dar mai ales în spațiile apusene . Această ideologie este una reală, este una manifestată intens”, a susținut purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Bănescu a subliniat că Biserica Ortodoxă este „pro-europeană, pro-democrație” dar „nu poate fi niciodată neglijentă cu niște valori creștine care fac parte din tezaurul pe care s-a edificat”, iar una dintre aceste valori este căsătoria.

„Niciodată Biserica nu va putea fi de acord cu diluarea instituției căsătoriei sau cu deschiderea ei către persoane de același sex”, a avertizat el.

Sursa: hotnews.ro

bilete Ed Sheeran
!-- Composite Start -->
Loading...
Back to top

Share Page

Close