Descoperiere veche de 7000 de ani facuta langa Oradea!

In: Cultura

Arheologii au găsit, la marginea oraşului Oradea, urme ale unor aşezări umane vechi de şapte mii de ani. Descoperirile au fost făcute în timpul săpăturilor pentru construirea unui complex rezidenţial. Muncitorii, care le-au lăsat locul arheologilor pentru o vreme, vor reveni pe şantier, iar situl istoric va fi acoperit cu beton. Toate obiectele care pot fi recuperate, vor ajunge la muzeu.

 Arheologii au descoperit în timpul săpăturilor aşezări umane care datează din anul 4.800 înainte de Hristos.


Cuptorul vechi de peste două milenii e una dintre cele mai importante descoperiri din situl Salca. Arheologii spun că locul oferea acces rapid la resurse esenţiale: lemn, apă şi teren arabil. Pe cele 4 hectare şi jumătate unde au avut loc săpăturile, specialiştii au găsit sute de urme ale vieţii de acum câteva milenii.

Gruia Fazecaș, arheolog: „Orice urmă lăsată în teren reprezentând locuinţe, morminte, gropi menajere, gropi de provizii.”

Săpăturile au scos la suprafaţă şi fragmente de obiecte ceramice, dar şi unelte din os sau piatră. După recondiţionare, acestea vor fi expuse la Muzeul Ţării Crişurilor.

Gruia Fazecaș, arheolog: „Toate epocile cuprinse în această limită sunt surprinse, epoca cuprului, epoca fierului, a bronzului, epoca dacică, a migraţiilor. Primele dovezi provin de undeva de acum 7.000 de ani.”

După încheierea cercetărilor arheologice, peste acest sit se va construi un complex rezidenţial.

Marinel Roșu, Direcția pentru Cultura Bihor: „Direcţia Judeţeană pentru Cultură a eliberat un aviz favorabil condiţionat cu o cercetare arheologică preventivă de teren.”

Situl arheologic Salca-Pepiniera este cel mai mare din Ţara Crişurilor. Primele scrieri despre acesta au apărut în secolul al XIX-lea.

Sursa: Digi24.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , ,
REVINO IN TOP

Share Page

Close