facebook

Romani cu care ne mandrim: Mariana Nicolesco şi Radu Varia la Academia Europeană de Ştiinţe, Arte şi Litere

In: Romani in strainatate!, Stirea zilei

Fondată în 1973 pentru a consolida în mod activ ideea europeană, Academia a reunit şi reuneşte personalităţi ilustre, printre care somităţi ale ştiinţei şi medicinei, ca Ducele de BroglieKonrad Lorenz,Jean Bernard, membri de renume ai Academiei Franceze, printre care poeţii Pierre Emmanuel ori Léopold Sédar Senghor, scriitorul Jean d’Ormesson sau istoricul de artă René Huyghe, alături de celebrităţi ale cinematografiei mondiale ca Marcel Carné şi Federico Fellini.

Cu prilejul reuniunii desfăşurate la Paris, dedicată comemorării a 500 de ani de la trecerea în eternitate a lui Leonardo da Vinci, Preşedintele Jean-Patrick Connerade Chaumes, scriitor şi profesor de fizică la Colegiul Imperial de la Londra, a remis Diploma de Academician noilor aleşi. Au fost primiţi în Academia Europeană soprana Mariana Nicolesco în calitate de “strălucită personalitate a liricii mondiale şi de mentor al noilor generaţii de aspiranţi la desăvârşire în muzică” şi istoricul de artă Radu Varia pentru ”numeroasele sale iniţiative şi împliniri în spiritul elevat al culturii europene şi universale şi pentru opera sa fundamentală dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi”.

bilete Ed Sheeran
!-- Composite Start -->
Loading...
Back to top

Share Page

Close