Cel mai greu baron PSD se alatura Gabrielei Firea si intoarce armele impotriva lui Dragnea

In: ACTUALITATE

Prim-vicepremierul Paul Stanescu, cel mai influent dintre baronii PSD, a intors armele impotriva lui Liviu Dragnea si ii solicita acestuia sa faca un pas in spate, informeaza jurnalisti de la hotnews.ro si g4media.ro.

Ambele publicatii scriu, citand surse din PSD, ca sunt cel putin 15 organizatii locale care s-au razvratit impotriva lui Dragnea.

„Cel mai periculos adversar intern pentru Liviu Dragnea este fostul sau prieten, partener de invarteli si vecin de judet, Paul Stanescu. Toate informatiile obtinute de G4Media.ro in ultima saptamana indica faptul ca baronul de Olt, ajuns intre timp vicepremier, i-a cerut liderului PSD sa se retraga timp de un an de la varful partidului in ajunul ultimei sedinte CEX.

Cum Dragnea refuza sa faca pasul inapoi, Stanescu pare decis ridice partidul impotriva liderului sau. Tabara nemultumitilor ar numara in prezent circa 15 lideri de filiale, printre care si Gabriela Firea, cea mai vocala dintre toti. Oricat de convingatoare doreste sa fie, primarul Capitalei nu pare sa se bucure de prea multa sustinere interna”, scrie Tapalaga pe g4media.ro.

Care sunt motivele supararii lui Stanescu? „Faptul ca Ministerul Dezvoltarii a transmis public informatiile despre protocolul incheiat intre Dragnea si SRI nu i-au picat foarte bine liderului PSD, in plin razboi declarat ‘statului paralel’. Dragnea l-a ironizat atunci pe Stanescu pentru excesul de legalitate, insa tensiunile se acumulasera deja, iar pana la ruptura n-a mai fost decat un mic pas. Cert este ca Stanescu a trecut la confruntarea directa, chiar daca acest conflict inca nu este vizibil pentru publicul larg, alegand sa poarte batalia in subteranele partidului. (…) Pana la urmatorul CEX, Stanescu si Firea spera sa stranga in jurul lor masa critica necesara debarcarii liderului PSD, concep scrisori si planuri de atac, dar sunt doar cateva moduri prin care liderul PSD poate fi dat jos”, mai spune Tapalaga.

Jurnalistii de la hotnews.ro au aflat si care sunt organizatiile care au inceput sa i se opuna lui Liviu Dragnea.

„Mai multi lideri PSD intentioneaza sa-i ceara lui Dragnea, in viitoarea sedinta a Comitetului Executiv, sa faca un pas in spate iar partidul sa aiba o conducere colectiva. Sursele citate sustin ca Paul Stanescu, Mihai Badalau si Mihai Tudose sunt cei care poarta discutii cu liderii din teritoriu pentru a creea o opozitie puternica in interiorul partidului. Acestia s-ar baza pe sustinerea, pana in prezent, a 15 organizatii judetene printre care se numara: Olt, Arges, Giurgiu, Braila, Ilfov, Dambovita, Prahova, Vrancea, Vaslui, Buzau, Constanta, Caras Severin si Timis.

De precizat ca Liviu Dragnea are in prezent sprijinul organizatiilor judetene Dolj, Gorj, Teleorman, Valcea, Ialomita, Neamt, Bacau, Maramures, Satu Mare, Sibiu, Cluj, Brasov, Covasna, Harghita, Alba, Arad si doua organizatii de Sector din Bucuresti (sector 5 Daniel Florea si sector 6 Gabriel Mutu)”, informeaza hotnews.ro.

Sociologul de casa al PSD anunta sfarsitul guvernului Dancila! Lista ministrilor incompetenti

In: News

Sociologul Marius Pieleanu susține că în Comitetul Executiv al PSD ar trebui inițiată o largă remaniere guvernamentală, pentru că în acest moment există foarte mulți miniștri a căror competență tinde spre zero. Sociologul arată că PSD trebuie să vină cu un Guvern puternic, pentru că programul de guvernare riscă să nu fie îndeplinit.

”România are nevoie de un Guvern larg remaniat, nu o spun eu, se vede cu ochiul liber în fiecare zi. Sunt foarte mulți miniștrii unde competența tinde spre zero. România are nevoie de un Guvern în care fiecare ministru să fie investit cu putere absolută pe domeniul său, de un Guvern cu mare responsabilitate, care să împlinească măcar o parte din programul de guvernare cu care PSD a câștigat alegerile cu cel mai mare scor din istoria sa.

Noi ne-am obișnuit să ne uităm doar către ministru, dar și oamenii din ministere trebuie să fie profesioniști. Directorii din ministere trebuie să fie super-calificați, motivați și foarte bine plătiți.

La alegerea miniștrilor, ar trebui ca folosirea cu maximă larghețe a limbii române trebuie să fie un criteriu de selecție. Nu știu cum am ajuns în această situație. Suntem în anul 2018, an în care marea majoritate a oamenilor cunoaște cel puțin o limbă străină, iar noi am ajuns să ne bucurăm că un ministru cunoaște bine limba română. Nu este posibil așa ceva, iar singura soluție este să-i schimbăm cu totul”, a declarat Marius Pieleanu, la Antena 3.

Sociologul susține că în actualul Guvern, miniștrii cu cel mai ridicat nivel de încredere sunt Petre Daea și Tudorel Toader.

”Cel mai bine plasat la încredere este Petre Daea, urmat de Tudorel Toader și Olguța Vasilescu și vine tare din urmă Eugen Teodorovici. Era în top și Carmen Dan, dar după evenimentele din 10 august societatea s-a cam împărțit”, a mai spus Pieleanu.

Pieleanu a explicat că sunt mai mulți miniștri care nu au ce căuta în Guvern și i-a dat ca exemple pe Dănuț Andrușcă de la Economie și Ioana Bran de la Tineret și Sport.

Presedintele Iohannis motiveaza demiterea lui Kovesi: Respect statul de drept si Constitutia!

In: Comentariul zilei

Klaus Iohannis a făcut primele declaraţii după ce luni purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a anunţat că şeful statului a revocat-o din funcţie pe Codruţa Kovesi. Preşedintele Iohannis se află la Bruxelles, la summitul NATO.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în prima sa ieşire publică după revocarea Laurei Codruţa Kovesi, că personal a apreciat activitatea acesteia şi a corpului de procurori de la DNA, iar lupta anticorupţie nu va înceta, dar este primul care trebuie să respecte statul de drept.

“Cred că vă aminţiţi, sper să vă aminţiti şi îmi place să o spun cu voce tare: Eu respect statul de drept, Constituţia, nu le spun ca slogan. Eu îmi doresc o întărire a statului de drept. Calea românească trebuie să fie calea României consolidate, este calea valorilor democratice şi a statului de drept. Atunci e evident că primul om în stat este primul care respectă statul de drept, deciziile CCR, drept pentru care am pus în aplicare decizia CCR. Niciun moment nu a fost pentru mine o opţiune să nu respect Constituţia. Eu imi doresc să fie înţeles ca şi un pas pentru respectul suprem pentru Constituţie”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, citat de Mediafax.

Preşedintele spune că, în ciuda deciziei, a apreciat activitatea Laurei Codruţa Kovesi.

Dan Voiculescu despre demiterea Codrutei Kovesi: Urmeaza si criminalul sef!

In: Comentariul zilei

Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, susține că odată cu revocarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi lista ”criminalilor” s-a redus cu unul. Voiculescu susține că după Kovesi va urma Traian Băsescu.

”Urmează și criminalul șef, Băsescu

Lista criminalilor care au furat ani din viața unor oameni s-a mai redus cu unul.

Mai sunt cel puțin patru care urmează.

Aceasta este o primă etapă, urmează pedepsele cu adevărat meritate.”, scrie Dan Voiculescu, pe blogul personal.

CTP dupa demiterea Codrutei Kovesi: Va fi sărbătoare la PSD, la ALDE, în Costa Rica, în Serbia, în Madagscar!

In: Dosar&Interviu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că decizia președintelui Klaus Iohannis de a da curs deciziei CCR și de a o revoca pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, este o manevră politicianistă egocentrică, un calcul politic cinic, iar emiterea decretului reprezintă „o iscălitură în calitate de notar de casă”, titlu pe care i l-au conferit judecătorii constituționali, a declarat CTP la Digi24. În opinia sa, președintele arată că s-a temut de suspendare și că nu a dorit să-și asume riscuri.

Este o „mostră de calcul politic cinic, dâmbovițean”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Va fi sărbătoare la PSD, la ALDE, în Costa Rica, în Serbia, în Madagscar”, crede Cristian Tudor Popescu, referindu-se la partidele care au susținut demiterea Laurei Codruța Kovesi, respectiv la țările unde s-au refugiat câțiva dintre foștii oficiali cu dosare de mare corupție.

CTP crede că decizia lui Iohannis este o lovitură dură dată în primul rând independenței procurorilor și că vom asista la „îngenunchierea lor” de către ministrul justiției, Tudorel Toader. „D-zeu știe! Om vedea” cum va continua lupta anticorupție, a spus jurnalistul la Digi24.

El a remarcat, de asemenea, că președintele a evitat să iasă personal în fața națiunii și să-și anunțe decizia, pentru că nu a vrut să și-o asume în imagine. „Un raționament de 2 bani, probabil a primit un sfat de la vreun consilier”, a comentat CTP. Președintele mizează că e vară, că oamenii sunt în concedii și că vor uita, crede CTP.

„S-a temut de această suspendare, care nici nu era foarte realizabilă pentru PSD-ALDE, chiar dacă îl suspendau, ar fi trebuit să-și asume refuzul și să mergem la referendum. Ar fi riscat, însă, n-a dorit”, a explicat Cristian Tudor Popescu, punând decizia președintelui și în contextul în care Klaus Iohannis a anunțat că va candida pentru al doilea mandat.

Cea mai bună afacere pentru Klaus Iohannis ar fi fost ca Laura Codruța Kovesi să-și dea demisia și să-l scutească de o eventuală pierdere de capital politic, a arătat CTP.

Sursa: digi24.ro

SURSA Cine o va inlocui pe Laura Codruta Kovesi la sefia DNA!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

Apar primele informații, pe surse, privind înlocuitorul Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA.

Purtătorul de cuvânt al Instituției Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, a anunțat astăzi că președintele Klaus Iohannis a demis-o pe Laura Codruța Kovesi din fruntea Direcției Naționale Anticorupție.

Conform România, Tv, funcția de șef al DNA îi va reveni lui Marius Iocob, adjunct al DNA. Sunt destui care vorbesc si de procurorul Marius Bulancea.

Sursa: stiripesurse.ro

Reactia lui Oreste la decizia lui Klaus Iohannis de a o demite pe Laura Codruta Kovesi!

In: ACTUALITATE

Cunoscutul jurnalist Oreste Teodorescu a avut o reactie prompta la decizia presedintelui Klaus Iohannis de a o demite pe Laura Codruta Kovesi, conform decizie Curtii Constitutionale.

”Domnule presedinte, in sfarsit , deși ma doare, am inteles!

Ma gandeam, domnule presedinte, atunci cand i-ati mai dat o sansa PSD si ati desemnat-o pe Viorica Dancila prim ministru, daca nu cumva vi s-a facut frica. Stiti, sigur va aduceti aminte de vocea societatii civile care va cerea sa nu numiti un premier propus de Liviu Dragnea, pentru ca el este penal. „Despre aceste chestiuni am vorbit chiar la desemnare și am spus atunci – poate unii au crezut că o spun de complezență – am cântărit toate argumentele și am ajuns la concluzia că asta e varianta pe care trebuie să o accept”, ati raspuns atunci. Si nu am inteles. În discursul rostit în fața şefilor misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, ati spus că România are o societate matură și activă, dar care are nevoie de un stat pe măsură. Si tot n-am inteles.
A venit apoi o propunere din partea ministrului Justitiei, de revocare a procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, pe care ati demontat-o intr-o declaratie de presa. Si ati spus atunci ca argumentele ministrului Tudorel Toader nu v-au convins. “Evaluarile sistematice realizate atat de institutiile interne abilitate legal, cat si de cele de la nivel european ori international apreciaza permanent pozitiv activitatea si managementul DNA, acoperind o perioada de timp mult mai indelungata decat cea care face obiectul raportului privind activitatea manageriala de la DNA”. Si iar n-am inteles… Cum? Nu este evident ca alde Portocala de la Prahova a fost creat de doamna Kovesi? Nu este evident ca inregistrarile in care doamna procuror-sef se ratoia la procurori si cerea decapari si capete grase sunt reale? Cum adica nu o revocati?
Mai apoi, a venit o decizie a CCR in care vi se cerea negru pe alb sa o revocati pe doamna Kovesi, indiferent daca ati fost sau nu convins de argumentele ministrului Toader. Si ati spus ca veti citi cu atentie… Si au trecut zilele, si Liviu Dragnea cu ai lui au macelarit Codul Penal, au amenintat cu suspendarea, iar dumneavoastra tot citeati… Iar n-am inteles.
Astazi, 9 iulie, ati semnat revocarea doamnei Kovesi, iar de data asta am inteles.
Cu Partidul Social Democrat nu te poti lupta cu armele lor, abuzand de prerogativele prezidentiale sau depasindu-le. A facut asta Traian Basescu si Romania a pierdut pe mai multe paliere. PSD a organizat doua suspendari care au costat enorm, aruncand Romania in haos politic si economic. Platim si astazi pretul acelor suspendari. Acest lucru s-a intamplat pentru ca Traian Basescu crease un sistem de autoprotectie format din ofiteri, procurori, judecatori, jurnalisti, o masinarie care actiona ca un uragan atunci cand era activata, dar Romania a avut de pierdut pe termen lung. Chiar daca lupta impotriva coruptiei televizata de dimineata pana seara era aplaudata de cancelariile straine, monstrul anticoruptie s-a dereglat treptat. Si au aparut abuzurile. Refuzul de a respecta Constitutia, si in cazul Dancila, si in cazul revocarii Laurei Codruta Kovesi, ar fi redesenat scenariile suspendarilor din 2007 si 2012. Evident, pe toate sondajele oficiale si neoficiale, la un referendum de suspendare dumneavoastra ati fi castigat fluierand, iar poporul roman v-ar fi repus in functie. Insa Romania ar fi pierdut enorm. Suntem in anul centenarului si cu un an inainte de preluarea presedintiei Consiliului Uniunii Europene, iar o suspendare a presedintelui tarii ar fi fost catastrofala pentru toti cetatenii. Da, domnule presedinte, acum am inteles. Cand ati numit-o pe Viorica Dancila, respectand Constitutia, ati pierdut o parte din electoratul taliban care v-a votat in 2014. Sa nu va para rau, ati scos Romania dintr-o criza politica urata. Astazi, cand ati revocat-o pe Laura Codruta Kovesi, cel mai probabil, ati mai pierdut o parte din electoratul dumneavoastra fidel. Nici de data asta sa nu va para rau pentru ca sigur, sigur ati castigat o parte din electoratul lor, al celor care abia astazi, ca si mine, au inteles ca intr-o democratie bataliile politice se duc corect, constitutional si intotdeauna cu fata indreptata catre popor. Am inteles, domnule presedinte!”

Augustin Zegrean despre demiterea lui Kovesi: Iohannis era obligat, nu avea alta solutie!

In: Comentariul zilei

Fostul șef al Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat luni că președintele Klaus Iohannis „a făcut ceea ce era obligat să facă” prin semnarea decretului de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA.

„Nu exista altă soluție, o decizie o respecți sau nu o respecți”, a spus acesta, într-o intervenție telefonică la Digi 24.

În opinia sa, „nu se termină lupta anticorupție aici” iar „cine se bucură (de această decizie) se bucură degeaba” deoarece lupta anticorupție „este prea susținută de societate și de partenerii externi ca să se oprească aici”.

„Îmi pare rău pentru Laura Codruța Kovesi, merita să-și ducă mandatul până la capăt”, a adăugat Zegrean, care a notat însă că „dacă nici deciziile justiției nu se respectă lucrurile se încurcă rău de tot”.

Presedintele Klaus Iohannis a semnat demiterea Laurei Codruta Kovesi!

In: News, Stirea zilei

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a anunțat că președintele Klaus Iohannis o demite pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de președintele României ci și de majoritatea politică”, a spus Mădălina Dobrovolschi, afirmând că prin decizia 358 din 2018 CCR a decis că președintele urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului șef al DNA.
Aceasta a afirmat că președintele consideră că „România nu poate face pași înapoi de la statul de țară” în care domnește legea și în supremația Constituției.
Curtea Constituțională a stabilit, la finalul lunii mai, că președintele Klaus Iohannis „urmează” să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, argumentând că în condițiile în care șeful statului nu a avut „nici o obiecţie cu privire la regularitatea” procedurii iniţiate de ministrul justiţiei „ar fi trebuit să emită decretul de revocare”.

Judecătorii constituționali invocă articolul art.132 alin.(1) din Constituţie, care prevede că „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”.
Acest articol „este un text cu caracter special, care stabileşte o putere de decizie a ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procurori”, spun judecătorii.

„El nu indică, în mod expres, că numirea în funcţii de conducere se realizează de ministrul justiţiei, ci faptul că în această procedură ministrul are un rol central [a se vedea Decizia nr.45 din 30 ianuarie 2018]. Astfel, în ceea ce priveşte numirea, Curtea constată că ministrul justiţiei are o marjă largă de apreciere, marjă a cărei exercitare poate fi limitată prin stabilirea unor condiţii legale pe care procurorul trebuie să le întrunească pentru a fi eligibil să fie numit în funcţia de conducere. În schimb, marja de apreciere a ministrului justiţiei nu poate fi anihilată/ denaturată prin atribuirea unor competenţe în sarcina altor autorităţi publice care să afecteze echilibrul şi să se reconfigureze, în mod implicit, competenţele  constituţionale ale acestora”, se arată în motivarea CCR.

Reactie la demiterea lui Kovesi: De acum va fi liniste… Liniste si spaga!

In: Comentariul zilei

Tudor Chirilă, unul dintre cei mai mari contestatari ai guvernării, a explodat după ce CCR a admis, miercuri, sesizarea pe revocarea lui Kovesi. Oficialii au decis că refuzul lui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia DNA a dus la un conflict juridic de natură constituţională.

Sesizarea a fost făcută de Guvernul României, după ce Ministerul Justiţiei a cerut revocarea şefei DNA, iar preşedintele României a refuzat.

„Înainte de 2004 procurorii erau controlati politic prin intermediul ministrului justitiei. Astazi, cu ajutorul CCR, vom reveni exact acolo. Nu vor mai fi dosare de coruptie. Va fi liniste. Liniste si spaga. Si un stat care va merge mult mai rau decat pana acum, capusat de infractori si colaboratorii lor. Dar poate ca asta isi doresc romanii: sa fie condusi de infractori. Si atunci nu te poti opune. Intre timp, fabrica de modificare la foc automat a legilor justitiei duduie in Parlament. Apoi vor lua banii din Pilonul II, vor face o brambura fiscala si vor arunca tara definitiv in haos. Haos pentru noi, japca pentru ei”, a postat Tudor Chirlă pe Facebook.

Expertii in drept explica anuntul CCR referitor la Kovesi: Avem de-a face cu o decizie politica!

In: Comentariul zilei

Ioan Stanomir, expert în drept constituțional, a comentat (în aprilie), pentru Știrile PRO TV, decizia care a stat în spatele sesizării Curții Constituționale de către Guvern, în cazul lui Kovesi.

În opinia lui Stanomir, dreptatea constituţională este de partea preşedintelui republicii, adică a lui Klaus Iohannis, fiindcă acesta are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte revocarea şefei DNA.

Expertul în drept constituțional este de părere că, de fapt, în spatele acestei sesizări pe care Toader a făcut-o la CCR este intenția acestuia de a face din președintele României ”un actor irelevant”.

Reacția experților în drept constituțional

Este limpede că dreptatea constituţională este de partea preşedintelui republicii, fiindcă acesta are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte revocarea şefei DNA. Ceea ce ministrul Justiţiei doreşte să determine este, după toate aparenţele, o decizie a Curţii prin care să îl constrângă pe preşedinte să procedeze altfel.

Domnia sa a susţinut permanent că preşedintele nu are niciun drept, altul decât de a se conforma punctului de vedere al ministrului Justiţiei.

Este atât de evident că avem de-a face numai cu o decizie politică. Ceea ce Curtea Constituțională urmează să realizeze, judecând după ce crede domnul Toader că se va întâmpla, este să se rescrie Constituţia României făcând din preşedinte un actor irelevent. Aceasta este de fapt miza autentică a bătăliei la care asistăm”, a declarat Ioan Stanomir, expert în drept constituțional.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că sesizarea formulată după refuzul şefului statului de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi va ajunge în cursul zilei de luni la Curtea Constituţională.

“M-am întâlnit cu doamna premier, i-am prezentat proiectul de sesizare a Curţii Constituţionale, argumentele, conţinutul acelui proiect. Domnia sa a fost de acord, l-a semnat în prezenţa mea. În cursul zilei de astăzi, sesizarea ajunge la Curtea Constituţională”, spunea Toader pe 23 aprilie, după întâlnirea cu prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Decizia ministrului Justiţiei a venit după ce săptămâna trecută preşedintele României a anunţat că nu o va revoca din funcţie pe Laura Codruța Kovesi, în urma raportului făcut de ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader susţinuse că şeful statului nu are abilitatea legală și nici competențele funcționale de evaluare a activității profesionale și manageriale desfășurate de procurorul șef al DNA.

În replică, preşedintele Iohannis a spus că nu există temei legal pentru sesizare şi, totodată, nu este nici un confilct de natură constituţională intre Guvern şi Preşedinţie.

Sursa: Pro Tv

Ecaterina Andronescu se leapada de Liviu Dragnea: Nimeni nu e vesnic pe o functie!

In: Politica
Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu a spus, la Adevarul Live, ca Liviu Dragnea nu si-a pierdut autoritatea in partid, intrucat, la sedinta de ieri, a fost sustinut de mai multi lideri PSD. Insa, cu toate acestea, „nimeni nu e vesnic in functie”, atentioneaza Ecaterina Andronescu

Ea nu este inca decisa daca Executivul are nevoie de o simpla remaniere sau de o restructurare masiva, cert e ca se impune o schimbare.Intrebata ce prefera, o restructurare sau o remaniere a Guvernului, ea a raspuns ca va lua o decizie in functie de ce optiuni va avea premierul:

„Poate si un Guvern mai suplu nu l-as exclude din aceasta ecuatie. Daca premierul va veni cu solutii care sa ne faca pe noi sa fim convinsi ca ne vor duce intr-o directie mai buna, de ce nu le-am accepta?”

Pe de alta parte, ea a afirmat ca daca ia in considerare sedinta conducerii PSD de luni, „cei mai multi care au vorbit in sedinta l-au sustinut pe Liviu Draganea, deci n-as putea sa fac o asemenea afirmatie ca si-a pierdut increderea sau autoritatea cu care a fost invrednicit, dar nimeni nu este vesnic pe nicio functie.”

„Pentru mine e clar ca ocupi o pozitie publica pe o perioada determinata. Inainte de oameni, cred ca trebuie sa invatam sa asezam interesele acestei tari. Daca vom face asa, oamenii nu trebuie sa se cramponeze de pozitia lor dintr-un moment sau altul”, a adaugat ea, potrivit sursei citate.

!-- Composite Start -->
Loading...