Medicii de familie ameninta Guvernul ca vor inchide cabinetele. ”Bugetul pe 2019 ne arunca in criza!”

In: Sanatate, Social

Medicii de familie din România îşi exprimă public nemulţumirea faţă de finanţarea medicinei primare în 2019, fapt care „aruncă medicina de familie în criză“. Societatea Naţională de Medicina Familei (SNMF) solicită autorităţilor să asigure stabilitate pentru cabinetele medicilor de familie, temelia oricarui sistem public de sănătate funcţional şi eficient, potrivit news.ro.

Cabinetelor medicilor de familie din România li s-a alocat în 2018 un buget cu doar 17% mai mare decât în 2017, sub 6% din FNUASS total, fapt care a făcut ca funcţionarea cabinetelor să fie la un nivel de „supravieţuire”. În condiţiile în care personalul medical (medici şi asistenţi medicali) din unităţile sanitare de stat (medicina şcolară, ambulatoriu integrat, spitale) a beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%, medicii de familie au aşteptat o reparaţie a acestor inechităţi, se arată în comunicatul Societăţii Naţionale de Medicina Familei (SNMF).

„S-a sperat că guvernanţii vor dispune măsurile reparatorii promise cu ocazia rectificării bugetare din august 2018, respectiv alocarea financiară pentru anul 2019. A fost motivul pentru care medicii de familie au depus eforturi să asigure funcţionarea cabinetelor de medicină de familie în condiţiile în care nu s-au putut asigura creşteri salariale pentru angajaţi (asistenţi medicali şi alte categorii de personal) similare cu cele din sistemul bugetar şi nu s-au putut face investiţii”, precizează sursa citată.

În proiectul de buget pentru 2019, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de numai 6% faţă de anul trecut, procent care poate să acopere doar creşterea costurilor generată de inflaţie.

„Argumentele noastre care demonstrează necesitatea echilibrului în sistemul medical şi implicit necesitatea creşterii finanţării in asistenţa medicală primară, nu au determinat reacţiile fireşti în rândul unor decidenţi preocupaţi de starea de sănătate a populaţiei şi de accesul la servicii medicale. Prin subfinanţarea sistematică a medicinei de familie se pune în pericol existenţa acestui sector medical şi implicit pacienţii, motiv pentru care ne aflăm în situaţia de a căuta soluţii alternative pentru asigurarea supravieţuirii cabinetelor”, se mai arată în comunicat.

Medicii de familie îşi manifestă speranţa că decidenţii, guvernanţi şi parlamentari, în calitate de aleşi ai cetăţenilor care sunt de altfel pacienţii lor, vor înţelege că au inclusiv obligaţia de a asigura sănătatea acestora şi accesul la servicii de sănătate.

„Sperăm că ne vor susţine solicitările prin iniţierea şi susţinerea unui amendament pentru creşterea bugetului medicinei de familie, dovedind astfel că înţeleg importanţa sectorului de asistenţă medicală primară. Considerăm că interesul pacienţilor şi dreptul la o practică medicală eficientă sunt motivaţii serioase care vor depăşi barierele administrative şi politice”, se mai arată în comunicat.

Liviu Dragnea, care traieste in concubinaj cu o femeie cu 30 de ani mai tanara decat el, indeamna lumea sa voteze ”Da” la Referendum, ca asa e crestineste!

In: Politica

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la România TV, că va merge la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie şi va vota „Da” cu toată hotărârea, pentru că aşa îl „obligă” educaţia sa ortodoxă, de copil crescut la ţară, înconjurat de familia tradiţională, relatează News.ro.

El a susţinut că acest referendum nu este al PSD, este o iniţiativă a 3,2 milioane de români şi este obligatoriu să se ţină cont de ea, dar social-democraţii nu au „absolut nimic împotriva minorităţilor sexuale”, ba, dimpotrivă, sunt toleranţi şi înţelegători.

Liderul PSD a anunţat, în acest context, că s-a decis în partid ca după referendum să se discute legea parteneriatului civil. „Parteneriatul civil e normal, dar până la adopţii”, a spus el.

Liviu Dragnea a susţinut că PSD face o campanie de informare corectă a populaţiei legat de referendumul de modificare a Constituţiei, pentru ca oamenii să înţeleagă ce înseamnă „Da” şi ce înseamnă „Nu” – variantele de răspuns de pe buletinele de vot.

Au fost discuţii că întrebarea e neclară şi unii au încercat să manipuleze că se încearcă să se bage şi alte modificări în Constituţie.Nu, legea este clară, nu poate fi făcută altfel. Şi în 2003 întrebarea a fost aceeaşi. Legea de modificare a Constituţiei conţine o prevedere foarte clară. Cetăţenii trebuie să spună dacă sunt de acord sau nu ca familia să se baze pe căsătoria între un bărbat şi o femeie. Sunt unii care spun că această prevedere apare şi în Codul civil. Codul civil poate fi modificat oricând în Parlament, Constituţia poate fi modificată doar de către popor”, a declarat Liviu Dragnea..

El a afirmat că va merge la referendum şi va vota „Da”, cu toată hotărârea, pentru că a fost un copil crescut la ţară. „Merg la referendum şi educaţia mea ortodoxă, de copil crescut la sat, la ţară, înconjurat de familia tradiţională, mă face să spun DA cu toată hotărârea (…), aşa văd eu lucrurile”, a afirmat liderul PSD.

Dragnea a MAI spus că acest referendum nu este al PSD, este o iniţiativă a 3,2 milioane de români şi este obligatoriu să se ţină cont de ea.

De asemenea, Dragnea a susţinut că PSD nu are absolut nimic împotriva minorităţilor sexuale: „Ba, dimpotrivă, suntem toleranţi şi înţelegem. Se pune şi problema adopţiilor de copii. Totuşi, cred că un copil, dacă este adoptat, trebuie să fie adoptat de o femeie şi un bărbat. Modificarea Constituţiei nu aduce niciun dezavantaj pentru familiile monoparentale. (…) Aşa am fost crescut, mi-e imposibil să-mi schimb opinia„.

Liderul PSD a mai spus că premierul Viorica Dăncilă şi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, au fost întrebaţi, în vizita la Bruxelles, despre referendum:

„Am vorbit cu domnul Tăriceanu despre ce a făcut la Bruxelles, ce a făcut doamna Dăncilă şi vreau să spun că au fost întrebaţi despre referendum. Şi eu am primit solicitări de la oficialii europeni (să nu se susţină), dar le-am spus că iniţiativa a 3,2 milioane de români nu poate fi trecută sub tăcere şi le-am spus şi care e convingerea mea. Nu sunt împotriva nimănui, cred că este un referendum pozitiv, care urmăreşte să dea răspuns la o întrebare importantă. Este vorba de temerea multora că în România vor apărea evoluţii ca în alte ţări, de exemplu legalizarea căsătoriei între un om şi un animal. Eu nu spun că de-asta facem referendum, dar sunt foarte mulţi speriaţi”.

Sursa: digi24.ro

O femeie cu doi copii din Bucuresti nu a fost lasata sa intre la film pentru ca nu reprezinta familia traditionala!

In: News

Raluca Zdrobiş a povestit pe blogul său întâmplarea nefericită prin care a trecut la un mall din București. Ea spune că a vrut să meargă la un film cu cei doi copii și că a cerut un pachet „Family”. Problema este că aceste pachete sunt dedicate doar familiilor formate din doi adulți și unul sau doi copii. Femeia spune că a fost discriminată pentru că face parte dintr-o familie monoparentală, deoarece vânzătoarea de la casa de bilete nu a acceptat să-i vândă un astfel de pachet. După ce postarea femeii a devenit virală și intens comentată, cinematograful și-a transmis într-un comunicat de presă punctul de vedere și a făcut unele precizări.

„Am aflat, cu stupoare, că eu și cei doi copii din dotare nu formăm o familie (…) că trebuie să fie o mamă și un tată ca să se poată beneficia de această ofertă. Și să vedeți motivul halucinant pentru care nicio alt fel de familie nu poate beneficia de oferta lor: familia este formată din mamă, tată și unul sau doi copii…. Atât! Și nici măcar nu glumesc! Acesta a fost argumentul…”, a povestit Raluca Zdrobiș pe blogul ei.

Eu, mamă singură de mulţi, mulţi ani, am încercat să o înduplec (pe vânzătoarea de la casa de bilete, n.red.) şi să îi explic că şi noi, deşi nu există decât un adult în ecuaţie, tot familie ne numim. Că matematica simplă spune că: două bilete pentru copii şi doar unul pentru un adult sunt mai ieftine decât două bilete pentru adulţi şi unul singur de copil… datorită preţului redus la biletele pentru copiii sub 12 ani. Oricâte argumente aduceam eu, doamna de la bilete a rămas fermă pe poziţii – nu se poate! Nici supervizoarea, sau cine era cealaltă angajată care a intervenit, nu s-a lăsat înduplecată de explicaţiile mele. Replica ei a fost de milioane: «Doamnă, nu înţelegeţi că nu există familii cu un singur adult? Familia are doi adulţi şi unul sau doi copii… sau, în cazuri mai rare, mai mult de doi». Vorbele ei m-au rănit, m-am simţit discriminată, mică, inutilă, batjocorită. Da, batjocorită, aţi citit bine”, a mai povestit ea.

Şi un lucru care poate părea atât de mic, ca refuzarea unui cinematograf să ne accepte ca familie pentru că ne lipsea un tată, a făcut o daună foarte mare. Mie, ca adult responsabil, pentru că sunt un exemplu pentru copiii mei (de aceea am decis şi să povestesc). Fetiţei mele, care nu înţelegea de ce spune cineva despre noi că nu suntem o familie. Băieţelului meu, care nu suportă în general nedreptatea şi care nu mai voia să vadă deloc filmul. (…) Am rămas cu un gust amar, de nedreptate”, a scris femeia.

Ea a adăugat că, banii nu ar fi fost o problemă, pentru că prin cumpărarea acestui pachet a fi economisit doar 4 lei.

Nu vă imaginaţi că economia halucinantă de care beneficiam la acest pachet, aproximativ 4 lei, este motivul. Nici vorbă! Faptul că în 2018 încă avem gândirea îngustă, măruntă, urâtă şi rea, asta mi-a lăsat un gust amar. Angajaţii Hollywood Multiplex mi-au spus astăzi că noi nu suntem o familie şi m-au pus în situaţia de a fi nevoie să le explic copiilor mei că oamenii sunt mici şi urâţi. Pe interior. Că lumea nu este dreaptă şi că noi suntem o familie, indiferent de ce spun ceilalţi. Şi că au dreptul să iubească pe cine hotărăsc ei când vor fi mari! Asta ca să vă mai dau un motiv de aruncat cu pietre în noi. (…) Cum să deschidem noi, ca societate, discuții despre oameni cu altfel de sentimente, cu altfel de orientări sexuale, cu altfel de dorințe de la viață petru propriul corp, când noi nu suntem în stare să recunoaștem ca FAMILIE un grup în care nu sunt prezenți cei doi adulți, și obligatoriu de sexe diferite?”, a mai scris Raluca Zdrobiș.

Hollywood Multiplex precizează că pachetul „Family” este doar o denumire comercială pentru o oferă promoțională care include bilete pentru doi adulți (indiferent de relația dintre ei) și un copil sau doi adulți și doi copii. Comunicatul îl puteți citi aici.

O vedeta PRO TV si-a dat demisia si pleaca din tara! ”Imi voi lua si familia cu mine!”

In: Romani in strainatate!, Stirea zilei

O vedetă de la PRO TV a plecat în Marea Britanie! Săptămâna trecută a avut ultima emisiune. Timp de șapte ani, din 2002 și până în 2009, acesta a cucerit inimile românilor, cu serialul „La Bloc”.

Săptămâna trecută, Dragoș Moștenescu, alias Costel, a fost eliminat de la „Ferma vedetelor”, iar acum a și ajuns în Anglia, acolo unde vrea să se mute definitiv.

Contactat de Click!, Dragoș a dat detalii despre un anunț despre un apartamente pe care îl are la vânzare, dar și despre planurile de emigrare.

„Apartamentul din anunţ este al unei mătuşi, vrem să-l vindem. Nici conacul din Teleorman nu l-am vândut, căutăm încă un cumpărător. Momentan sunt în Anglia şi, după ce vom reuşi să vindem aceste proprietăţi, îmi voi lua şi familia cu mine”, a declarat Dragoş Moştenescu.

„Chiar îmi doresc un «one man show» în Anglia, iar cu varianta lui românească să merg prin ţară, fiind un spectacol cu umor şi muzică”, a mai spus actorul.

Celebrul actor si cantaret Mihai Margineanu si-a luat familia si a plecat din Romania!

In: Monden

De pe ulița popularului sat ”Las Fierbinți”, Ardiles s-a mutat cu ”purcel și cățel” lângă plaja Mediteranei. Mihai Mărgineanu și-a schimbat domiciliul într-o localitate din sudul Spaniei, unde a cumpărat anul trecut o casă, cu credit bancar.

Solistul care și-a obținut anul trecut brevetul de pilot de linie și-a instalat soția, pe Andreea și cei doi copii ai lor Tudor și Alexandra- în perspectiva în care va veni vremea în care va lua în serios meseria de pilot. Deocamdată serialul în care este distribuit –”Las Fierbinți” și a cărui coloană sonoră o semnează, înregistrază recorduri de popularitate și nici cu propria sa trupă muzicală nu-I merge rău așa că de vara până în toamnă stă mai mult în România.

Solistul a ales Spania este că, în ultimii 10 ani, a fost principala țară unde și-a petrecut vacanțele împreună cu familia și prietenii săi.

Viața lui Mihai Mărgineanu s-a schimbat totalmente înainte să împlinească 40 de ani. S-a lansat și consacrat în muzică la 37 de ani, din inginer a devenit solist, apoi actor, pilot de avion ultraușor apoi, pilot de linie.

Mihai Mărgineanu nu este singurul artist român care alege să- se mute  în afara granițelor țării. Compozitorul Bobby Stoica, cel care a compus majoritatea succelor Voltaj are o casă pe o plajă din Thailanda, Ionuț Dolănescu petrece jumătate din an la proprietatea sa din Orlando, Florida, Gheorghe Gheorghiu își petrece iernile în noua sa casă  din Las Vegas.

Sursa: Libertatea.ro

PSD a ajuns de rasul curcilor dupa anuntul mitingului urias! ”Cum îi spui soţiei: măi femeie, hai să mergem în stradă, că ne-a chemat Dragnea?”

In: Comentariul zilei

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că anunţul conducerii PSD privind organizarea unui miting de amploare pentru susţinerea familiei reprezintă o „demagogie”, având în vedere că 90% dintre români sunt familişti.

„E altă demagogie, un milion de oameni în stradă pentru familie. Măi Dragnea, 90% suntem familişti! Care cu o nevastă, care cu două la viaţa lui, care cu cinci, dar trăim familii normale, cu bărbat şi femeie. Pentru ce îi trebuie un milion de oameni? E ridicol, ăştia nu au idei”, a declarat Traian Băsescu, luni, la un post de televiziune.

Liderul PMP crede că oamenii nu vor ieşi la un astfel de miting, pentru că „îşi dau seama”.

„Gândiţi-vă cum îi spui soţiei: măi femeie, hai să mergem în stradă, că ne-a chemat Dragnea să apărăm familia. Păi, îţi dă femeia cu tigaia în cap. Îţi spune: nu eşti sănătos, dacă vrei să militezi pentru familie, du-mă, omule, la teatru, du-mă până la Poiana Braşov, du-mă, ştiu eu, să facem un week-end împreună, decât în stradă”, a mai spus Băsescu.

Partidul Social Democrat va organiza luna viitoare un miting de amploare în Bucureşti, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, luni, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Referendum pentru familie: Vezi cand toti romanii sunt chemati la vot!

In: Dezvoltare personala

Vicepreședintele PSD Paul Stănescu a declarat luni, înaintea ședinței Biroului Permanent Național al PSD, că referendumul privind modificarea Constituției astfel încât familia să fie definită ca „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie” ar urma să aibă loc în luna mai.

„Cel mai probabil în luna mai ar trebui să fie referendum pentru familie, după toate calculele”, a declarat, luni, vicepremierul Paul Stănescu.

Organizația Coaliția pentru Familie a strâns 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei.

În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

Iniţiativa de revizuire a Constituţiei a trecut de Parlament în luna mai a anului trecut. Potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Potrivit legii, propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

In loc sa mareasca salariile un primar din Romania a cumparat case sociale. 12 familii, cu 58 de copii s-au mutat in sat

In: Botosani, Stiri locale

Un primar din România a refuzat să dea bani pe panseluțe sau construirea de parcuri aiurea, a cumpărat case, le-a renovat și le-a oferit familiilor cu copii. Rezultatul: La doi ani de la implementarea proiectului, populaţia şcolară a crescut cu peste 50%.

Uliţele satului Conceşti, din judeţul Botoşani, s-au umplut de veselia puştilor care s-au mutat cu parintii acolo. 12 familii cu 58 de fetiţe şi băieţi au lăsat trecutul în urmă şi au început o viaţă nouă în locuinţele renovate şi puse la dispoziţie de primar.

Un copil din cinci este nou-venit la scoală, iar situaţia este asemănătoare şi la grădiniţă. Astfel, populaţia şcolară a crescut cu peste 50% în numai doi ani.

După doi ani de stat la Conceşti, oamenii veniţi din toată România să-şi reînceapă viaţa în celălalt colţ al ţării spun că au găsit un adevărat paradis comparativ cu locurile în care au trăit anterior. Mulţumite sunt şi autorităţile locale.

„Oamenii s-au adaptat, sunt muncitori. S-a înmulţit puţin şi populaţia. Toată lumea este mulţumită“, spune Constantin Grosu, viceprimarul din Conceşti, potrivit Adevarul și preluat de Stirile Pro Tv.

Cereri de rezidenţă la Conceşti sunt în continuare. dar Primăria deocamdată nu mai are fonduri pentru achiziţionarea şi reamenajarea caselor. Urmează ca pe viitor, dacă vor fi fonduri, să mai înceapă o etapă a acestui proiect.

Bîldea Ioan: „Primaria Concesti a cumparat casele unor romani plecati in strainatate, le-a renovat si le-a dat ca locuinte sociale unor familii cu multi copii. 10 familii cu 50 de copii s-au mutat in comuna. O multime de solicitari vin din toata tara, zice primarul.

Pai cu banii dati pe locuinte sociale de catre municipiile din tara, cate case ar putea fi cumparate si renovate…

Multi mai multi oameni ar putea fi ajutati…”

O familie din Pascani incaseaza lunar de la stat aproape mie de euro, ajutoare sociale: Nu am gasit de munca!

In: Iasi, Stiri locale

Familia este compusă din doi adulţi şi zece copii. Oamenii încasează de la stat ajutoare sub formă de bani şi produse alimentare. 

Familia Stănescu din Paşcani obţine lunar, din partea municipalităţii, ajutoare în valoare de aproape 4.000 de lei. Potrivit televiziunii locale bitTV, cea mai numeroasă familie din Paşcani care primeşte ajutor social şi mâncare gratuită la cantina din oraş are în componenţa sa 12 membri, doi adulţi şi zece copii.

Familia lui Strugurel Stănescu (47 de ani) încasează în fiecare lună 992 de lei din ajutor social şi indemnizaţie pentru trei copii. „Aceştia primesc în primă fază ajutor social. Fiind o familie din 11 persoane primesc 746 de lei pe lună la care se mai adaugă acea alocaţie pentru trei copii de 246 de lei pe lună. Primesc doar trei copii această alocaţie mai mare pentru că ceilalţi nu sunt la şcoală”, a explicat Cristian Menegon, purtător de cuvânt al Primăriei Paşcani.

Pe lângă banii cash, familia primeşte şi mâncare de la cantina socială a municipiului în valoare de aproape 3.000 de lei. În timp ce tatăl copiilor spune că doar pentru trei membri ai familiei au asigurată mâncarea gratuită, reprezentanţii cantinei au precizat pentru sursa citată că, de fapt, opt copii şi adulţi din familia lui Strugurel Stănescu beneficiază de un astfel de ajutor.

Un meniu la cantina socială este în valoare de 12 lei zilnic, conform HG 903/2014. Cu opt meniuri asigurate de municipalitate pentru familia Stănescu zilnic, de la bugetul local se mai asigură 96 de lei pentru ajutorul celor 12 păşcăneni. Într-o lună, primăria asigură 2.880 de lei pentru hrana familiei Stănescu.

„Am zece copii. Cel mai mare are 19 ani şi cel mai mic are şapte luni. Stăm aşa cu copiii, mai cresc animale, un purcel, altceva ce să facă, să fure? Eu mi-am căutat loc de muncă, dar dacă nu este, nu am unde să mă duc. Dacă nu ar fi loc de muncă, nu m-aş duce?”, a spus Strugurel Stănescu pentru bitTV.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

Recunoasteti familia? Mobilizare uriasa pe facebook dupa ce un american care a fotografiat o nunta de romani in anii ’80 vrea acum sa-i gaseasca!

In: ACTUALITATE, TEHNOLOGIE

Un american care a făcut fotografii la nunta unor români în anul 1981, la biserica Stravropoleus din București, încearcă acum să-i găsească prin intermediul rețelelor de socializare, pentru a le da acele poze care n-au ajuns niciodată la ei.

Sora fotografului, Susan Hills Goldman, a postat un mesaj pe Facebook, în care cere ajutorul oricărei persoane care ar putea avea o idee despre identitatea celor din fotografii.

Cel care a făcut aceste fotografii în România, în anul 1981, Matt, a pierdut la acea vreme adresa mirilor.

Acum, după aproape 37 de ani, a găsit pozele și s-a gândit să încerce să găsească familia de români cu ajutorul internetului.

Iată, integral, mesajul lui Susan, sora fotografului, pe Facebook:

”2018 a început cu o provocare incredibilă pentru mine și pentru fratele meu (care n-are Facebook) Matt!

În iulie 1981, fratele meu a vizitat această biserică – Stavropoleus – din București, România, însă atunci era o nuntă. Povestea e mai lungă, însă pe scurt, a fost invitat la ceremonie, unde a făcut fotografii și a spus că le va trimite miresei și mirelui.

El crede că a fost singurul care a avut un aparat foto la ceremonie.

Din păcate, a pierdut adresa, iar fratele meu nu a mai putut să-i găsească pe mire și pe mireasă – iar fotografiile nu au mai fost trimise niciodată. Noaptea trecută, fratele meu tocmai a găsit cele 36 de fotografii, din 1981. Încercăm în toate felurile posibile să găsim pe cineva care să recunoască cuplul (sau pe oricine din aceste fotografii), pentru că fratelui meu i-ar plăcea foarte mult să le trimită fotografiile.

Matt nu vrea bani și nimic altceva – vrea doar să trimită familiei aceste fotografii!

Dacă oricine care a fost la biserică (sau altcineva) cunoaște pe cineva din aceste poze îl rog să-mi dea un mesaj – iar dacă oricine de pe tărâmul Facebook-ului are vreo legătură cu cineva de la București care ar putea ajuta, îl rog să-mi dea mesaj.

Vă dați seama cum ar fi pentru acest cuplu dacă ar primi fotografiile de nuntă după aproape 37 de ani!

Update – sunteți liberi să distribuiți – acest post este public”.

Sursa: Pro TV

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Sistemul sanitar a intrat in colaps! Incepand de astazi cine merge la medicul de familie plateste!

In: Sanatate, Social

Sistemul sanitar de stat intră colaps, iar pacienţii plătesc tot. Medicii de familie nu mai acordă reţete gratuite şi compensate şi nici trimiteri către specialişti. Este modul lor de a protesta pentru că nu au semnat contractele cu CNAS, nici după zeci de runde de negocieri cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că nu consideră „etic şi normal” ca medicii de familie care protestează faţă de birocraţia din sistemul de sănătate să folosească pacienţii în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanţare”.

„90% din medicii de familie din Bucureşti au semnat actul adiţional la contractul cadru pentru următoarele trei luni. Noi am avut întâlniri săptămâna trecută – am participat şi eu la prima parte a întâlnirii şedinţă de guvern. Am identificat soluţiile la problemele pe care le mai aveau domniile lor în ceea ce priveşte debirocratizarea. Dar aşa cum se întâmplă de obicei, noi cum începem să discutăm despre debirocratizare şi despre accesul pacientului, ajungem la bani. Cu toate ca am suplimentat bugetul pentru medicina primară, domniile lor sunt nemulţumiţi. Eu sunt convins că exista loc de mai bine la finanţare, dar nu consider că este etic şi nici normal să ne folosim de pacienţi în negocieri”, a explicat Bodog.

În urma deciziei medicilor de familie, pacienţii vor trebui să plătească pentru consultaţii, dar şi să achite integral reţetele eliberate de aceste cadre medicale.

Sursă: Mediafax
By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Ce familii regale vin in Romania pentru inmormantarea Regelui Mihai?

In: ACTUALITATE

La funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate familiile regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franta, Prusia, Italia si Portugalia, anunta biroul de presa al Casei Regale a Romaniei.

De asemenea, la funeralii vor fi reprezentate familiile imperiale din Rusia, Austria si Germania, Familia Mare Ducala de Baden, Familia Regala de Wurttemberg si Familia Princiara de Ligne.

Ce case regale vor fi prezente la funeralii:

  • Majestatea Sa Regele Carl XIV Gustaf al Suediei
  • Majestatea Sa Regina Silvia a Suediei
  • Alteta Sa Regala Marele Duce de Luxemburg
  • Majestatea Sa Regele Juan Carlos I al Spaniei
  • Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei
  • Alteta Sa Regala Principele de Wales
  • Majestatea Sa Regele Simeon al II-lea al bulgarilor
  • Majestatea Sa Regina Anne-Marie a elenilor
  • Alteta Sa Regala Principesa Muna a Iordaniei
  • Alteta Sa Regala Principesa Astrid a Belgiei
  • Alteta Sa Regala Principele Lorenz al Belgiei
  • Alteta Sa Regala Principele Mostenitor Alexandru II al Serbiei
  • Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare Ecaterina a Serbiei
  • Alteta Sa Regala Ducele de Braganza
  • Alteta Sa Imperiala si Regala Principele Georg al Prusiei
  • Alteta Sa Imperiala si RegalaArhiducele Karl al Austriei
  • Alteta Sa Imperiala si Regala Marea Ducesa Maria a Rusiei
  • Alteta Sa Regala Principele Mostenitor Leka II al albanezilor
  • Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare Elia a albanezilor
  • Excelenta Sa Seicul Rashid bin Khalifa al Khalifa al Bahrein
  • Alteta Sa Regala Principesa Rym a Iordaniei
  • Alteta Sa Regala Marele Duce de Baden
  • Alteta Sa Imperiala si Regala Marea Ducesa de Baden
  • Alteta Sa Regala Principesa Irina a Greciei
  • Alteta Sa Regala Ducele de Vendome
  • Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducele Dominic al Austriei
  • Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducesa Emmanuella a Austriei
  • Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei
  • Baronul Hanns von Holzhausen
  • Baroana Alexandra von Holzhausen, doamna Ferch
  • Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducele Georg al Austriei
  • Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducele Martin al Austriei
  • Alteta Sa Imperiala si Regala Arhiducesa Katharina a Austriei
  • Alteta Sa Regala Principele Emmanuel Philibert de Savoia
  • Alteta Sa Regala Principele Nikolaos al Greciei
  • Alteta Sa Regala Principele Eberhard de Wurttemberg
  • ASR Principesa Chantal a Frantei
  • Baronul Francois Xavier de Sambucy de Sorgue
  • Alteta Sa Principesa Anne de Ligne
  • Cavalerul Charles de Fabribeckers
  • Principesa Tatiana Radzivill, doamna Fruchaud
  • Dr. John Fruchaud

Sursa: Hotnews.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,
!-- Composite Start -->
Loading...