Gabriela Firea anunta revolta impotriva guvernului Dancila, pe care pana de curand il admira nespus!

In: Bucuresti, Stiri locale

După o perioadă în care a lipsit din atenţia publicului, din cauza unor probleme de sănătate, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, va fi prezență marţi, alături de președintele Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) și primarul sectorului 3, Robert Negoiță, dar și de primarii municipiilor din țară, la ora 13.00, la reuniunea AMR care se va desfășura la sediul Asociației.

Tema ședinței o constituie alocările bugetare din administrația publică locală.

De la ora 15.00, primarul general Gabriela Firea și președintele AMR, Robert Negoiță, vor participa la Guvern la o întâlnire cu premierul Viorica Dancila, cu ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, și cu primarii municipiilor din România.

Reamintim ca zeci de primari din cele mai importante oraşe ale României, membri în Asociaţia Municipiilor, au solicitat  o discuţie urgentă cu premierul Viorica Dăncilă pe tema bugetului pe 2019, după ce solicitările anterioare în acest sens au fost ignorate complet. Primarii din AMR i-au trimis o scrisoare deschisă premierului:

„Având în vedere discuțiile din spatiul public legate de prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2019, Asociația Municipiilor din România a decis convocarea Comitetului Director al AMR pentru data de marti, 29 ianuarie 2019,ora 15:00 la sediul AMR din str. Matei Basarab nr.63,Sector 3 , ședință la care vă adresăm invitația să participați.

In semestrul II din anul 2018 , dar si in luna ianuarie a anului 2019, AMR v-a solicitat în mod repetat demararea  procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluții privind finanțarea administrației publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar și promisiunilor anterioare ale Guvernului.

Este pentru prima oară in istoria AMR când solicitările noastre  de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcționarea administrației publice locale sunt refuzate , astfel incat la niciuna din  cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală.

Ne aflăm acum la sfârșitul lunii ianuarie 2019, fără să avem în dezbatere publică un proiect de Lege a bugetului de stat pe anul 2019, deși, aflăm din presă  că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie a.c.

Tot din surse neoficiale sunt și speculatiile referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019 :

–          20% la bugetul local al judeţului;

–          45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, față de procentul de 60% solicitat de structurile asociative.

–          30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale, față de procentul de 20% solicitat.

Dincolo de gravitatea cuantumului procentelor vehiculate în presă, care nu corespund în niciun caz celor solicitate de reprezentanții APL, considerăm, stimată doamnă Prim-ministru, că structurile asociative ale administrației publice locale ar trebui să primească informațiile care privesc bugetele locale în următorii ani, direct de la sursă și că, mai mult decât atât, acestea ar trebui să fie cel mai important partener de dialog al Guvernului, atunci când în discuție sunt finanțele publice locale.

Având în vedere că până în prezent nu există nicio informație oficială privind fundamentarea bugetelor locale în cadrul Legii bugetului de stat pe anul 2019, solicităm, doamnă Prim-ministru, organizarea unei întâlniri cu Dvs. pentru discutarea cotelor din IV ce urmeaza a fi alocate UAT si a  alocărilor bugetare de care depinde dezvoltarea  comunităților urbane în următorii ani , astfel, va invitam să vă alăturați primarilor de municipii, marți, 29 ianuarie 2019, începând cu ora 15, str. Matei Basarab nr. 63 la reuniunea CD al AMR.

CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care MENTA este NERECOMANDATĂ bărbaților

Asigurându-vă de întreaga noastră considerație,

În numele Comitetului Director al AMR,

Robert Sorin NEGOIȚĂ,

Președinte AMR

Primarul Sectorului 3, București

Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România:

1 Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3, București

2 Ilie Gavril Bolojan, Oradea

3 Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad

4 Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova

5 Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara

6 Ovidiu Teodor Creţu, primarul municipiului Bistrița

7 Daniel Ştefan Drăgulin, primarul municipiului Călărași

8 Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța

9 Ion Lungu, primarul municipiului Suceava

10 Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila

11 Adrian Mocioniu primarul municipiului Slobozia

12 Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani

13 Arpad Andras Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe

14 Nicolae Barbu, primarul municipiului Giurgiu

15 Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca

16 Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu

17 Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi

18 Gábor Kereskényi, primarul municipiului Satu Mare

19 Cristi Misăilă, primarul municipiului Focşani

20 Florin Oancea, primarul municipiului Deva

21 Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

22 Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi

23 Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

24 Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj

25 Dumitru Boroș, primarul municipiului Bârlad

26 Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău

27 Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea

28 Lucian Ovidiu Micu, primarul municipiului Roman

29 Costan Morar, primarul municipiului Dej

30 Nicolae Robu, primarul municipiului Timişoara

31 Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin

Roxana Wring: Gabriela Firea minte prin omisiune

In: Bucuresti, Stiri locale

Problemele RADET sunt vechi şi toate partidele care au condus Capitala până acum îşi împart vina, însă „perspectiva colapsului” sistemului de termoficare este legată în mod direct de mandatul actualului primar general, a declarat liderul USR Bucureşti, Roxana Wring.

„Gabriela Firea minte prin omisiune! Cu siguranţă că problemele RADET sunt vechi şi că toate partidele care au condus Capitala până acum îşi împart în mod egal vina. Însă perspectiva colapsului sistemului de termoficare este ceva nou şi este legată în mod direct de mandatul actualului primar general”, se arată într-un comunicat transmis de consilierul municipal USR.

Ea adaugă că Gabriela Firea a numit la conducerea RADET „numai pile şi incompetenţi”.

„Trei exemple sunt relevante: Sorin Chiriţă, specialist în orice (inclusiv în ‘arta psihoterapiei’), importat din Constanţa şi pus city manager la Bucureşti cu rol de decizie inclusiv la RADET. Al doilea exemplu, Tania Haritonovici, o veche prietenă a Gabrielei Firea, pusă director general adjunct la RADET, deşi nu are nicio legătură cu domeniul. Al treilea exemplu: actualul administrator special al Regiei, David Alexandru Burghiu, un tânăr fără nicio legătură cu domeniul, plimbat de Gabriela Firea pe la Compania Parcuri şi Grădini, apoi pe la managementul Traficului, pentru ca, la final, să aterizeze la RADET”, se arată în comunicat.

Wring a menţionat că încă din 2016 firma Rominsolv, reprezentată de avocatul Gheorghe Piperea, a fost desemnată să asigure administrarea judiciară a RADET, primind în acest sens 35.000 de euro lunar.

„Numai că de peste doi ani de zile Gheorghe Piperea nu a venit cu un plan viabil, care să fie compatibil cu planul ELCEN şi să aibă sursă de finanţare. Iar ceea ce credeam că este pur şi simplu incompetenţă, se pare că este calcul cinic. Nici în ianuarie 2019, în al 12-lea ceas, Gheorghe Piperea nu vrea să-şi facă treaba şi să propună un plan de reorganizare realist. Şi nu pentru că nu ştie, ci pentru că nu vrea! Chiar ieri, instanţa i-a aplicat o amendă judiciară, la plafonul maxim, pentru că nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de a convoca Adunarea Creditorilor”, a precizat liderul USR Bucureşti.

Ea a mai arătat că în 2017 şi în 2018 Gabriela Firea a „tăiat sistematic” de la investiţiile RADET şi că „aproape că nu a fost rectificare bugetară în care să nu se ia bani” de la lucrările prevăzute.

„Aşa se face că media anuală investită la RADET în mandatul Firea a fost de 9 milioane de lei, adică un sfert din media anuală a investiţiilor realizate înainte de 2016. Iar lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât nici înainte de Gabriela Firea nu s-au făcut cine ştie ce investiţii”, reiese din comunicat.

Wring a apreciat că, „în mod deliberat”, Gabriela Firea a amânat contractarea lucrărilor de investiţii la RADET „pentru a încredinţa contractele către Compania Municipală de profil”.

„Chiar Primăria recunoaşte în mod oficial că în 2018 avea banii, studiile şi indicatorii tehnico economici încă din luna aprilie. Din aprilie până în octombrie, Primăria nu a făcut nimic pentru investiţii la RADET. Contractul cu Compania Municipală a fost semnat la finalul lunii octombrie, însă oricum nu se mai putea face nimic, pentru că agentul termic era în reţea”, a adăugat ea.

Conform aceleiaşi surse, se pierd pe reţea 2.000 de tone de agent termic în fiecare oră, „adică dublu faţă de 2015 şi aproape triplu faţă de 2012”.

„Nu m-ar mira ca planul Firea-Piperea să fie tocmai împingerea RADET în faliment (şi a ELCEN prin contagiune), astfel încât datoriile către creditori să nu fie plătite niciodată, iar activele valoroase să fie cumpărate pe nimic. Ce e de făcut? Plan de reorganizare armonizat şi acceptat de toată lumea, sursă de finanţare a acestui plan, plan de investiţii multianual, proiecte pe fonduri europene, foarte multă muncă şi foarte multă responsabilitate”, a apreciat Wring.

Primarul general, Gabriela Firea, a precizat vineri că înţelege nemulţumirea celor care nu au căldură sau apă caldă în apartamente şi că actuala administraţie se va ţine „cu maximă seriozitate” de planul de reabilitare a sistemului de termoficare, care nu a beneficiat în ultimii 28 de ani de alte acţiuni concrete de modernizare şi eficientizare.

Primăria menţionează că RADET Bucureşti a reabilitat în anii 2017 şi 2018 un total de 22,8 de km din reţeaua primară şi 100,9 km din reţeaua secundară de termoficare, comparativ cu perioada cuprinsă între anii 2010 – 2014, când au fost înlocuiţi timp de patru ani aproximativ 20 de km de reţea primară.

O noua voce cere demisia Gabrielei Firea: A facut Bucurestiul praf!

In: Politica

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susține, după ce Curtea de Apel București a decis că firmele municipale au fost înființate ilegal, că primarul Capitalei ar trebui să își dea demisia.

„Companiile municipale infiintate de Firea au fost declarate ilegale de Curtea de Apel Bucuresti. Firea, trebuie sa-si dea demisia din functia de Primar General! Dupa doi ani de mandat a facut Bucurestiul praf. #FireaPSD #Demisia!”, a scris Ionel Dancă pe Facebook.

Reamintim ca Gabriela Firea suferă o importantă înfrângere, în instanță! Curtea de Apel București a hotărât anularea hotărârilor de înființare a celor 22 de companii municipale.

”Admite recursurile formulate. Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare,: Admite acţiunea şi, în consecinţă, anulează actele administrative contestate în cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.11.2018.”, se arată în decizia magistraților în dosarul început în 2017.

Procesul a fost intentat de Roxana Wring, consilier general din partea USR, Ana Maria Ciceală, consilier general din partea USR și Uniunea Salavați România.

Preşedinte USR Bucureşti, Roxana Wring, consilier municipal şi semnatar al acţiunii în instanţă, a apreciat că aceste companii sunt „un eşec managerial şi financiar de proporţii”.

„Instanţa a decis astăzi că toate companiile au fost înfiinţate de Gabriela Firea cu încălcarea legii, aşa cum am spus şi noi încă de anul trecut. Este o veste foarte proastă pentru găştile din Voluntari care îşi văd năruit visul de a pune mâna pe Bucureşti bucată cu bucată. Este în schimb o veste foarte bună pentru bucureşteni pentru că aceste companii nu vor mai înghiţi sute de milioane de euro aşa cum au făcut-o până acum. Aceste companii sunt un eşec managerial şi financiar de proporţii pentru care Gabriela Firea trebuie să răspundă”, a susţinut Wring.

Firea rupe PSD-ul in doua: Isi face partid nou si il lasa pe Dragnea fara majoritate in Parlament!

In: Dosar&Interviu

Surse din PSD, citate chiar de presa apropiata de Gruparea Firea, anunta ca pirmarul Capitalei intentioneaza sa isi faca propria formatiune politica. Cel mai probabil, ea va fi exclusa din partid la urmatorul CEX al PSD.

Dite-ul stiripesurse.ro, apropiat de PSD, in special de Gruparea Firea, sustine ca primarul pregateste o noua platforma politica. In jur de 20 de parlamentari ai PSD intentioneaza sa plece cu Firea.

„In PSD se vorbeste despre un plan alternativ al Gabrielei Firea. Daca va fi exclusa din PSD, Firea si-ar pregati o noua platforma politica, iar alaturi de ea vor veni toti oamenii anti-Dragnea din PSD, inclusiv cei care deja au fost exclusi de liderul PSD. Problema este ca si pe viitor vor mai exista nemultumiti, iar daca acestia vor avea ”refugiul” oferit de Gabriela Firea, atunci situatia se va complica serios pentru Liviu Dragnea.

Din calculele care se fac in Kiseleff, Gabriela Firea ar putea pleca alaturi de 20 parlamentari, ceea ce va pune in pericol majoritatea PSD in Parlament. Chiar daca majoritatea va fi pastrata la limita, Dragnea va fi dependent total de ALDE, dar si de negocieri cu UDMR, ceea ce inseamna ca pe termen lung ar putea fi nevoit sa cedeze la multe proiecte importante”, scrie stiripesurse.ro.

Codrin Stefanescu, secretarul general adjunct al PSD, a anuntat joi, la Antena 3, ca sedinta CEX va avea loc saptamana viitoare, miercuri sau joi.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Anunt din PSD: Dragnea se viseaza la Cotroceni! Isi va arata muschii pe Firea

In: Politica

În PSD este aşteptată, în continuare, o decizie în privinţa amnistiei şi graţierii. Mai exact, punerea în practică a promisiunilor referitoare la un act normativ. Recent exclus din partid, Adrian Ţuţuianu dezvăluie că Tudorel Toader se opune unei astfel de decizii, ceea ce l-ar putea costa funcţia de ministru al Justiţiei.

Adrian Țuțuianu, senator: Cred că domnul Dragnea mai are de reglat anumite lucruri cu dușmanii din CEX. Semnalul s-a dat deja în ceea ce o privește pe Firea.O urmează apoi și alți lideri de organizare care au semnat scris sau care au avut tăria de caracter să meargă și să voteze și în CEX împotriva excluderii noastre. Și domnul Stănescu, dar cred că domnul Stănescu e o piatră mai tare și reținerile domnului Dragnea sunt mai mari. Și-a arătat forța cu mine și cu Neacsu, care nu eram nici noi pietre de neglijat. Își va arăta încă o dată mușchii cu doamna Firea și cu ceilalți e mai simplu. Nu are prieteni, are doar tovarăși de drum care sunt utili cât pot ei să fie utili, deci nu e exclus ca după ce se face remanierea guvernului, la un moment dat, și domnul Stănescu să aibă aceeași soartă și lucrul acesta îl știe și domnul Stănescu.

-Doamna Firea spunea că Dragnea a mărturisit că vrea să candideze la prezidențiale. L-ați auzit?

Adrian Țuțuianu, senator: Am auzit această chestiune în diverse cercuri, dar e și o convingere a mea personală. Domnia sa va dori să candideze la președinția României.

-Îl încurcă Tăriceanu?

Adrian Țuțuianu, senator: Nu cred că asta e tema principală, cred că tema principală e cealaltă legată de amnistie și grațiere.Cred că pe măsură ce lucrurile legate de amnistie și grațiere și situația juridică se va clarifica, domnul Dragnea va face public acest anunț înainte, probabil într-un CEX, apoi pentru dumneavoastră.

-Cine-i va face domnului Dragnea amnistia și grațierea?

Adrian Țuțuianu, senator: Nu știu, haideți să așteptăm. Nu cred că va mai fi mult până când lucrurile vor fi mai limpezi pentru toată lumea.

-Este grabă mare în acest moment?

Adrian Țuțuianu, senator: Eu cred că da.

-Domnul Tudorel Toader, îl vedeți capabil să facă acest lucru?

Adrian Țuțuianu, senator: Din câte știu eu, până azi, domnul Tudorel Toader nu a dorit să adopte, să propună guvernului un asemenea act normativ, dar rămâne să vedem dacă Tudorel Toader rămâne în guvern, rămâne să vedem dacă alte pers din guvern își asumă un asemenea demers.

Firea anunta ca-l da pe Dragnea pe mana DNA-ului! Acuzatii penale la adresa sefului PSD

In: Politica
Gabriela Firea a declarat, luni seara, că se aştepta la ”mai multă bărbăţie, în special bărbăţie politică” din partea lui Liviu Dragnea, respectiv acesta să recunoască faptul că a avut o întâlnire cu primari de sectoare despre reorganizarea administrativă a Capitalei. Firea îl acuză pe liderul PSD de ”abuz de putere” şi spune că, pentru decizii atât de importante, este necesar ca bucureştenii să fie chemaţi la referendum.

”Consider că e un abuz de putere o întâlnire cu primarii de sector. E incalificabil, nu are bărbăția să recunoască. Transmofrmarea celor 6 sectoare în UAT, așa cum vrea domnul Dragnea, ce ar însemna? Fiecare sector ar face transport doar în sectorul respectiv. Ce vom face cu rețeaua de termoficare? Va veni domnul Dragnea și va tăia din conducte. Doar o minte care nu mai are demult legătură cu realitatea de ceva timp poate să gândească așa ceva. Cetățenii trebuie să spună dacă sunt de acord să împartă Bucureștiul în 6 orășele, ca în Beirut. Dar, acolo a fost război. Suntem și noi în război și nu ne dăm seama?

Unii dintre primarii de sector sunt de acord cu această situație neconstituțională, pe care domnul Dragnea o neagă. Conflictul politic spulberă orice rațiune. Eu sper că nu va fi adoptată Ordonanța prin care se dorește ruperea capitalei, rupând bugetul și rupând patrimoniul. Păi, înseamnă că, dacă domul Dragnea vrea, Clujul va fi împărțit în câteva orașe, Aradul, Constanța, Iașiul la fel.”, a spus Gabriela Firea.

Celebru lider PSD: Dragnea a ordonat interventia violenta la mitingul din Piata Victoriei!

In: ACTUALITATE

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că președintele PSD împreună cu membri de partid foarte apropiați au pus la cale atacul violent al jandarmilor împotriva protestarilor la mitingul din 10 august. Afirmația a făcut-o în cadrul unei emisiuni a postului de Televiziune România TV.

„Momentul 10 august a fost foarte bine pus la cale de echipa domniei sale și am informațiile astea din anturajul domniei sale. Eu trebuia să decontez evenimentele politic, iar doamna prefect, juridic. Dar uite că nu a fost așa. Vrea să transforme capitala României, municipiul București și să ajungem precum Beirut”, a declarat Firea, citat de Digi24.

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat (PSD) Constanţa, Felix Stroe, consideră că primarul Capitalei, Gabriela Firea, „s-a dedat la atacuri de o violenţă extremă şi s-a lansat într-o serie de afirmaţii lipsite de logică şi dovezi, aducând prejudicii grave de imagine partidului”. Stroe spune că probabil prin astfel de afirmaţii Firea doreşte să creeze o ruptură şi excluderea sa din partid. El a precizat că Gabriela Firea face afirmaţii puerile, lipsite de orice fundament, acestea fiind ale unei persoane însetate de răzbunare.

Firea: Liviu Dragnea vrea sa desfiinteze Bucurestiul! M-ar lichida fizic daca ar putea!

In: ACTUALITATE

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că, într-o întrevedere cu primarii de sector, Liviu Dragnea ar fi anunțat că are pregătită o ordonanță de urgență prin care să desființeze Bucureștiul și să transforme cele șase sectoare în orașe. Firea a precizat că o astfel de OUG este anticonstituțională și l-a acuzat pe Dragnea că vrea să o anihileze. 

Firea nu a exlus posibilitatea de a candida la președinție, deși a susținut că în acest moment vrea să își încheie bine mandatul de la Primăria Capitalei.

”Sunt primar general. Vreau să îmi închei bine activitatea de primar general (…) și faptul că Dragnea vrea să desființeze Bucureștiul arată disperarea și că îmi reunoaște calitățile și își imaginează că nu poate să mă învingă decât luându-mi locul de muncă. Se spune că în viață, și în viața politică, niciodată să nu spui niciodată. Eu, în acest moment, vreau să închei bine mandatul de primar general”, a declarat Firea, întrebată dacă ia în calcul o candidatură la președinție.

Primarul Capitalei a declarat că, săptămâna trecută când era plecată la Tokyo, Dragnea a avut o întâlnire cu primarii sectoarelor.

”Le-a spus că vrea să desființeze Bucureștiul. Prin OUG cele șase sectoare să devină orașe, ceea ce este anticonstituțional. Nu se poate modifica Legea fundamentală prin OUG. Nădăjduiesc că doamna prim ministru și miniștrii nu vor fi de acord cu o ordonanță care contravine Constituției. (…) Dorește să mă anihilesze pe mine. Acest război a ajuns la absurd. Dacă ar putea m-ar anihila fizic”, a declarat Firea, la România TV.

Firea a afirmat, referitor la exlcuderea lui Marian Neacșu și a lui Adrian Țuțuianu, că este un moment de cumpănă prin care trece PSD.

”În ceea ce mă privește, mi s-a spus că se pregătește de asemenea o mazilire, că sunt calcule făcute, strategii, un întreg scenariu. (…) Mi s-a comunicat că beneficiez de un tratament special, că nu vrea să mă excludă pentru că nu vrea să îmi ușureze viața, pentru că știe că am oferte de la alte partide, dar vrea să îmi curme cariera și să mă elimine de la organizația București și Ilfov”, a mai comentat Firea.

Ea a adăugat că nu va întreprinde absolut nimic. Firea a reluat afirmațiile potrivit cărora tensiunile dintre ea și Dragnea au apărut din cauza ambițiilor acestuia legate de președinția României și pentru că o suspecta că vrea să candideze pentru funcția supremă în stat.

Întrebată dacă are oferte de la alte partide, Firea a evitat să răspundă: ”Eu sunt în primul rând primar și cred că timpul pentru activitatea politica este limitat”.

Firea a mai declarat că își va spune punctul de vedere în următoarea ședință a Comitetului Executiv al PSD și că este curioasă ce argumente va avea Dragnea ca să o dea afară de la organizația București.

De asemenea, ea a precizat că va participa la alegerile pentru șefia organizației București doar dacă acestea vor fi corecte, ceea ce e greu de crezut având în vedere modul în care acționează Dragnea. Altfel, ea a susținut că nu dorește să legitimeze o ”cacealma”.

Gabriela Firea susține, referitor la Liviu Dragnea, că liderul PSD ar lichida-o fizic dacă ar putea, menționând că acesta este deranjat de criticile pe care i le-a adus și de nesupunerea edilului Capitalei.

”M-ar lichida fizic dacă ar putea”, a declarat Gabriela Firea , la România Tv.

Edilul Capitalei sustine ca social-democratii se tem de liderul PSD.

”Domnul Dragnea ar fi facut afirmatii acum cateva zile ca nu vrea sa ma excluda ca sa nu imi usureze viata, sa nu plec la alt partid ca a auzit ca am multe oferte, si atunci vrea sa ma chinuire. Doreste sa imi curme cariera politica”, a mai spus edilul.

Lider PSD: Gabriela Firea e paranoica, umbla la sentiment! Trebuie schimbata!

In: Politica

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a acordat un interviu pentru România TV, în care a acuzat jocurile pe care le face Liviu Dragnea la Capitală. Consilier general al PSD în Primăria Capitalei, Orlando Culea, susține că Gabriela Firea este ”în prag de paranoia” și arată că punctul slab este prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, cea care dacă începe să vorbeacă va fi prăpăd.

”Referitor la interviul dat de Gabriela Firea la România TV, sâmbătă seara, am putut vedea o atitudine de șantaj emoțional. Resemnare perversa, atitudine de persoana nedorita și de victimizare. Cere compasiune, vrea sa inducă faptul că ea este imaculata și este supusa unei conspirații naționale. Se teme de lichidare fizica, e în prag de paranoia. Seamănă cu Elena Ceaușescu. Mania persecuției de manual. Simte pericolul celor făcute cu sfidarea legii și moralei și ataca plângând ca este supusa unor activități de control ale instituțiilor statului . Se plânge ca Dragnea vrea sa candideze și are visuri politice de prezidențiale și ca nu încape nimeni de el. E limpede ca asta e  scopul ei final. E disperata ca situația Prefectei poate fi periclitata deoarece o foloseste ca scut în ceea ce privește controlul asupra legalității hotărârilor de consiliu și asupra dispozițiilor de primar. A trimis o la Prefectura capitalei ca scut atât din punct de vedere economic cât și politic pentru ca nu și poate închipui cineva ca va da ordin de încetare a vreunui mandat de consilier general  dacă acesta este loial Gabrielei Firea . Mai mult decât atât e folosita ca instrument împotriva primarilor de sector și a consiliilor locale ale sectoarelor. Deci… Trebuie schimbata. Disperarea cu care Firea ataca în privința ei și cu care o apăra e grăitoare. Știe ca acolo e slaba ața și ca dacă Cliseru vorbește sau cedează, tot castelul făcut din cărți de joc la primăriile din  Voluntari și  București cu primari și cu tot aparatul de sifonat bani se va prăbuși.

Umbla cu șantaj emoțional la primarii de sectoare, ii ataca la sentiment.

In ceea ce privește remanierile, pretinde ca a descoperit mecanismul pervers de control pe care îl are Dragnea împotriva membrilor cex. Doar ca la descriere folosește exact mecanismul  de control și șantaj pe care l folosește personal cu cei pe care i folosește ca să și atinga scopurile.

I se simte disperarea în glas, pare ca e un om care s a speriat de ce a făcut și acum a luat o razna și cauta vinovați și conspirații peste tot nefiind capabila sa vadă pădurea de copaci.

La întrebarea dacă va candida la președinție evita răspunsul. Divagheaza. Ocolește prin lauda de sine. Dar pt prima dată accepta pana la urma posibilitatea.

Concluzia: e periculoasă și trebuie oprită până nu e prea târziu …atât pentru ea, dar mai ales pentru cei pe care îi trage după ea și pe care îi expune prin acțiunile ei.

A uitat complet că oamenii au votat PSD, nicidecum Firea.

Orlando Culea, membru PSD.”, arată Orlando Culea, pentru STIRIPESURSE.RO.

VIDEO-Gabriela Firea s-a facut de ras in Spania, in fata primarului Madridului

In: Videoclipul zilei

Gabriela Firea se afla in Spania, in aceste zile, in fruntea unei numeroase delegatii din Bucuresti, de nu mai putin de 21 de oameni. De ce a fost nevoie de atat de multi se vede intr-o filmare realizata de un jurnalist roman din Spania, Felix Damian.

Cadoul pe care Gabriela Firea l-a inmanat primarului Madridului, Manuela Carmena, a avut nevoie de zece maini pentru a fi desfacut. Initial, Carmena a incercat sa il desfaca singura, nu a reusit. A venit apoi Gabriela Firea in ajutor. Tot nu au reusit sa desfaca cutia de la Bucuresti, astfel incat a fost nevoie de si mai multe maini.

Jurnalistul Felix Damian a dat mai multe detalii.

„5 oameni s-au chinuit aproape 2 minute ca sa desfaca un cadou pentru primarul Madridului, Manuela Carmena.
Obiectul de arta (o vaza) oferit de primarul Gabriela Firea era invelit in doua randuri de hartie, care acoperea o cutie urata de carton, murdara si lipita cu bucati de banda adeziva.

Intalnirea de la primaria Madridului a fost gestionata de Ambasada Romaniei, a carei conducere a fost mult mai preocupata de cenzurarea presei, decat de evitarea unor situatii penibile de protocol precum aceasta.
Si asta nu e tot!

Pare incredibil pentru o tara europeana ca Romania, dar seful de presa de la primaria Madridului a fost certat de conducerea ambasadei pentru ca a chemat presa, adica pe subsemnatul si pe Annamaria Damian.

Sa se stie! Nu ne-a chemat nimeni! Am aflat noi, in ciuda eforturilor Ambasadei de a ne ascunde orice activitate de interes public in care sunt implicate autoritatile Romaniei!

Bineinteles ca spaniolii nu s-au suparat pentru lipsa de tact a diplomatilor romani (purtatori de valize diplomat), antrenati doar ca sa smulga telefoanele mobile din mainile cetatenilor. Vezi cazul inca nesolutionat al fostului purtator de cuvinte al Ambasadei de la Madrid!

Excesul de zel de pe vremea raposatului nu a disparut, nici vechile apucaturi securiste, iar ambasada de la Madrid ne dovedeste inca o data ca nu are nicio legatura cu spiritul european al transparentei si cu respectarea dreptului la libertatea de exprimare.

Uitati-va la acest clip, ca sa intelegeti de ce nu se doreste presa la astfel de intalniri la care ‘se munceste mult’.

PS: Chiar era nevoie de o delegatie de 21 de oameni la semnarea unui simplu acord de colaborare?”, a scris Damian pe Facebook.

Gabriela Firea, autodenunt de DNA: PSD ar obliga-o sa faca trafic de influenta!

In: Politica

Gabriela Firea a făcut dezvăluiri ce seamnă cu un autodenunț! Ea l-a acuzat, vineri seara, la România TV, pe Codrin Ștefănescu de faptul că a încercat-o să o determine să aibă anumite întâlniri cu persoane pe care le-ar fi trimis secretarul general adjunct al PSD.

Mai mult, Firea a fost întrebată dacă Ștefănescu a încercat să facă trafic de influență pe lângă ea.

„Sugerez exact ceea ce s-a întâmplat. I-am atras atenția și azi. Nu e legal, moral, statutar ceea ce face. Mă abțin totuși să spun public ce îmi cerea domnul Ștefănescu și ce telefoane îmi dădea, pe cine să primesc și ce interese nelegitime avea la Primăria Capitalei, pe care le-am respins din start. Poate așa se explică atitudinea domniei sale din această perioadă. Îi vine la îndemână și ușor să fie unealta domnului Dragnea în aceste zile.”, a spus Firea.

Sondaj intern al PSD, prezentat in CEx: Presedintele Iohannis ii umileste pe Dragnea si Firea!

In: ACTUALITATE

Senatorul Adrian Ţuţuianu, unul dintre cei trei semnatari ai scrisorii anti-Dragnea din PSD, a prezentat vineri, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, un sondaj din care reiese că social-democraţii nu au nicio şansă să câştige preşedinţia României în 2019. Mai mult, în caz de alegeri parlamentare, actuala opoziţie ar obţine majoritatea voturilor, iar ALDE nici măcar nu ar intra în Parlament.

Surse din cadrul şedinţei au declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, că Adrian Ţuţuianu nu a prezentat o sursă a sondajului, iar cei mai mulţi membri ai CExN au râs de cifrele din sondaj, considerându-le false. În replică, Ţuţuianu a susţinut că studiul sociologic este comandat chiat de PSD central.

Rezultatele sondajului au fost prezentate public de newsweek.ro. Potrivit sondajului, la prezidențiale, Klaus Iohannis ar câștiga și în turul I, și în turul II, indiferent de adversar, în timp ce Liviu Dragnea ar obține abia 4% din voturi, din totalul populației, și 7% dintre cei care, teoretic, s-ar prezenta la vot. Locul al doilea este ocupat de Călin Popescu Tăriceanu, luat în calcul aici din poziția de candidat al ALDE, nu al unei coaliții eventuale cu Partidul Social Democrat. În sondaj este cuprinsă şi Laura Codruţa Kovesi, care este pe locul trei în preferinţele electoratului.

Potrivit acestui sondaj, efectuat telefonic (prin metoda CATI) și cu o marjă de eroare de 4,3%, PSD ar obține 31%, dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare. ALDE, cu un scor de 4%, nu ar intra în Parlament. PNL ar beneficia de 25% din voturi, USR de 13%, iar partidul lui Dacian Cioloș tot de 13%, deși Mișcarea România Împreună nu este încă înregistrată.

!-- Composite Start -->
Loading...