Celebru medic prins de DNA in timp ce lua mita, la spital

In: Sanatate, Social

Procurorii militari din cadrul DNA au început urmărirea penală față de Radu Viorel Vrăcioiu, medic primar ORL la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la soțul unei paciente. Acesta, care este cadru militar activ cu gradul de colonel, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Medicul este acuzat de luare de mită.

„În data de 29 noiembrie 2018, inculpatul Vrăcioiu Radu Viorel, în calitatea menționată mai sus, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra unei paciente (soția martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Anterior, în data de 27 noiembrie 2018, înainte de efectuarea operației, medicul i-a reproșat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenționa să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operații”, arată procurorii DNA, printr-un comunicat de presă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, medicul are unele obligații și restricții. El nu are voie să își mai exercite profesia, nu are voie să părăsească țara și trebuie să se prezinte la sediul DNA ori de câte ori este chemat.

Adevaratul motiv pentru care medicii nu se mai intorc in tara! Nu e vorba de bani, in Romania n-ai loc de pile si spagi!

In: Sanatate, Social

Într-o perioadă în care societatea românească este îngrijorată de exodul medicilor, un doctor tânăr a relatat pentru „Ziarul de Iaşi“ situaţia deranjantă prin care a trecut pentru că ar fi „îndrăznit“ să se înscrie la un concurs în ultima zi de depunere a dosarelor.

Bianca M., o ieşeancă absolventă a UMF Iaşi, medic specialist urolog care a urmat stagii de pregătire în SUA, Germania, Italia, Anglia, doctor care asigură gărzi de specialitate inclusiv într-un spital din Londra, s-a înscris vineri, 4 mai, la un concurs organizat de Spitalul Municipal Paşcani.

În aceeaşi zi, doctorul a făcut cunoştinţă, printr-o conversaţie telefonică, cu managerul unităţii medicale, dr. Costică Pânzaru, medic primar obstetrică-ginecologie. „Eşti o nesimţită“, i-ar fi spus directorul când a preluat apelul.

După altercaţia cu directorul spitalului, medicul urolog se gândeşte să nu mai participe la concursul organizat de Spitalul Municipal Paşcani pentru un post de medic urolog, cu toate că, în cele din urmă, dosarul i-a fost admis.

Într-un punct de vedere oferit „Ziarului de Iaşi“, managerul Costică Pânzaru admite discuţia cu medicul urolog, nu şi eventualele injurii sau ameninţări adresate acestuia. „Toate dosarele sunt aprobate. Singura problemă pe care am discutat-o cu domnişoara doctor pe care nici nu ştiu cum o cheamă este că are o problemă cu certificatul medical acordat de doi medici, de psihiatrie şi de medicină internă, când Domnia sa nu a putut să vină la Spitalul Paşcani. Pentru un certificat medical trebuie să consulţi un pacient, indiferent că este medic, cerşetor sau altceva. Dumneaei mi-a spus că vreau şpagă. Nu. Eu am fost obligat să consult dosarul pentru că am aprobat decizia de a participa la concurs, în calitate de manager“, a declarat dr. Costică Pânzaru.

Întreaga poveste aici

Ministrul Muncii: Incepand de joi un medic primar va castiga 15.000 de lei pe luna, fara bonusuri!

In: Sanatate, Social

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat ca, incepand de joi, salariile tuturor medicilor si asistentelor vor urca pe grila din 2022, iar un medic primar va ajunge cu salariul de la 4.000 de lei la 15.000 de lei, potrivit Agerpres.

„Este vorba de absolut toti medicii si toate asistentele care urca pe grila din 2022 direct, incepand de maine (joi – n.r.), va vom transmite salariile ca sa vedeti despre ce este vorba. Pot sa va spun ca un medic primar, de exemplu, de la 4.000 ajunge la 15.000 de lei, la care se adauga in mod evident vechimea si celelalte sporuri de care beneficiaza. In sistemul de sanatate, salariile chiar vor fi foarte mari si ne-am bucurat sa constatam ca inca de anul trecut s-a redus exodul medicilor cu 40% doar pe promisiunea ca vor creste salariile”, a spus Vasilescu, la Palatul Parlamentului, intrebata pentru ce categorii de salariati vor creste salariile incepand cu 1 martie.

Ea a adaugat ca exodul medicilor este o problema nationala.

„Speram ca incepand din acest an, pe aceasta masura pe care am luat-o, sa stopam in totalitate exodul medicilor, pentru ca avem nevoie de ei. Sunt foarte multe unitati sanitare in care se scot posturi de medici la concurs si nu se mai prezinta nimeni, deci e o problema nationala”, a mentionat ea.

Un cunoscut chirurg a intrat cu peste 200 km/h intr-un stalp, pe o strada din Sibiu! A murit pe loc

In: Sibiu, Stiri locale

Persoana decedată în accidentul de azi-noapte din fața intrării la ZOO, de pe Calea Dumbrăvii este medic specialist chirurg la Spitalul Clinic Județean Sibiu. Laurențiu Nicolae Beli avea 37 de ani și era singur în mașină în momentul producerii accidentului.

Doctorul Beli făcea parte, alături de alți specialiști, din departamentul de cercetare şi implementare a tehnicilor de chirurgie mini-invazivă inovatoare, condus de  prof. dr. Dan Sabău. Departamentul a primit în 2013 Marele Premiu al Congresului şi Placheta 6th International Gastric Congress – 4-7 May Yokohama 2005, cu lucrarea “The Palliative Treatment of Obstructive Cardiac and Juxta-Cardiac cancer”.

Laurențiu Beli s-a născut în Slobozia, județul Ialomița, a absolvit Colegiul Național ”Mihai Viteazu” din Slobozia și Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius din Constanța.

Polițiștii spun că acesta a intrat cu mașina într-un stâlp de la marginea șoselei, la o viteză de peste 200 de km pe oră. Mașina se deplasa dinspre Rășinari spre Sibiu. Traficul în zonă a fost blocat aproape două ore, iar acest moment se circulă normal.

Sursa: Turnulsfatului.ro

Cunoscut medic cardiolog, condamnat la 4 ani de inchisoare cu executare pentru mita!

In: Constanta, Stiri locale

Curtea de Apel Constanţa a respins luni, 22 ianuarie, apelul făcut de un medic cardiolog împotriva sentinţei care îl condamna la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Medicul cardiolog Cecilia Chirvăşuţă şi asistenta medicală Marcela Vlad de la Spitalul Judeţean Tulcea au fost condamnate de către Tribunalul Tulcea în luna noiembrie 2016 la 4 ani de închisoare cu executare, respectiv 2 ani cu suspendare pentru luare de mită. Împotriva acestei sentinţe cele două au făcut apel la Curtea de Apel Constanţa.

Procurorii au susţinut în rechizitoriu că în cursul anului 2013, precum şi la data de 28 octombrie 2015, „Chirvăsuţă Cecilia, în calitatea de medic în specialitatea cardiologie, angajat al Secţiei de cardiologie a Spitalului Judeţean Tulcea, prin acte materiale diferite realizate în temeiul aceleiaşi hotărâri infracţionale, a pretins şi primit cu titlu de mită, la date diferite, suma totală de 1.200 lei, pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de medic încadrat într-o unitate din sistemul public de sănătate.”

Mai exact, este vorba despre  acordarea de îngrijiri medicale unui pacient şi pregătirea documentaţiei aferentă unui dosar de pensionare pe caz de boală. Totodată, asistenta Marcela Vlad a primit suma totală de 300 lei, la date diferite, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Luni, 22 ianuarie, Curtea de Apel Constanţa a respins apelul medicului şi al asistentei, astfel încât hotărârea Tribunalului Tulcea rămâne definitivă. În plus, Cecilia Chirvăsuţă nu are voie să exercite meseria de medic timp de 4 ani după executarea pedepsei.

Sursa: adevarul.ro

Doctor reputat: În 20 de ani o să avem bacterii pe care nu le putem omorî cu absolut nimic!

In: Sanatate, Social

În fiecare an, mii de români pleacă din spitale mai bolnavi decât au intrat, din cauza infecţiilor nosocomiale. Cele mai multe sunt provocate de germeni rezistenţi la majoritatea tipurilor de antibiotice uzuale. Zi de zi hrănim aceşți supermicrobi greu de ucis prin consumul excesiv şi abuziv de antibiotice. Un exces care porneşte mai ales din teamă.

Ani buni România a dominat clasamentul european al consumului de antibiotice. Abia în 2017 a căzut, pentru prima dată, de pe acest podium ruşinos. pe locul 4. Performanţa a fost posibilă şi mulţumită unor măsuri luate de autorități, în 2016. Tragedia de la Colectiv a fost un semnal de alarmă, legat și de excesul de antibiotice.

„Consumul iraţional de antibiotice duce la selectarea unor bacterii rezistente la tratament. Or aceste bacterii rezistente la tratament de obicei sunt cele care reuşesc să reziste mai mult condiţiilor din spital şi problema practic are doi versanţi. E acelaşi munte cu doi versanţi”, afirmă Vlad Mixich, expert politici de sănătate, Observatorul Român de Sănătate.

În 2017, guvernul a stopat patru din cele cinci acţiuni iniţiate pentru a încuraja utilizarea raţională a antibioticelor. Cu un an înainte, statul începuse să aloce fonduri pentru că pacienţii să fie testaţi, chiar la internare, pentru infecţii cu bacterii multirezistente. Unii pacienţi sunt doar purtători. Nu se îmbolnăvesc, dar îi pot îmbolnăvi pe alţii. Anul trecut, fondurile au fost tăiate, iar ministerul a întors mingea în curtea directorilor de spitale.

În perioada 2010-2015, spitalele româneșți au raportat 57.000 de infecții nosocomiale.

„Nu mai există un program dedicat. Până la urmă, asigurarea condiţiilor care să prevină răspândirea infecţiilor în spital revine managementului spitalelor”, afirmă Alexandru Rafila, consilier onorific al ministrului Sănătățîi.

Planul naţional din 2016 mai prevedea campanii de comunicare, dar şi alte măsuri concrete care copiau ce se face în ţările civilizate pentru a feri pacienţîi de infecţîi nosocomiale sau diferite complicaţii.

„S-au deschis posturi în spitale special pentru medici care să fie însărcinaţi cu supravegherea consumului de antibiotice şi în acelaşi timp a infecţiilor intraspitaliceşti. Pentru că e nevoie de o persoană care să se ocupe numai de asta”, spune Vlad Mixich, expert politici de sănătate, Observatorul Român de Sănătate.

„Când este nevoie de antibiotic, ar fi bine să se prescrie antibioticul eficient, dar cu spectru cât mai îngust, pentru a există un risc cât mai mic să se selecteze rezistenţa bacteriană la antibioticul respectiv”, afirmă Gabriel Popescu, medic primar boli infecțioase.

De aceea e nevoie de medici infecţionişți dedicaţi în toate spitalele, nu doar în cele de boli infecţioase. Însă şi la această măsură, ministerul pare să fi renunțat. Astfel că românii consumă încă multe din antibioticele care favorizează şi agravează fenomenul apariţiei bacteriilor rezistente la tratament.

„Se folosesc multe antibiotice a căror utilizare ar trebui să fie limitată. Această rezistenţă dobândită nu apare decât dacă bacteria nu intră în contact cu antibioticul. Dacă nu intră în contact cu antibioticul, nu apare. Şi atunci trebuie să îi dăm bacteriei cât mai puţine ocazii de a intră în contact cu antibioticul”, spune Alexandru Rafila, consilier onorific al ministrului Sănătățîi.

Mai mult de un sfert din antibioticele consumate la noi în țară sunt antibiotice cu risc major de a declanşa infecţii cu Clostridium difficile.

„Există şi în România copii cu Clostridium difficile toxigen. Şi care ar putea să le pună viaţa în pericol”, spune Mihai Craiu, medic primar pediatrie.

În plus, o utilizare excesivă a celor mai puternice dintre antibiotice, aşa-zisele antibiotice de rezervă, poate, de fapt, să le slăbească foarte mult eficienţa, atunci când au de luptat cu duşmani redutabili.

„Nu toate infecţiile sunt cu asemenea germeni foarte rezistenţi la multe categorii de antibiotice şi, din păcate, această utilizare în exces a lor le toceşte eficienţa. Or aicea nu mai avem în spatele lor alte linii de apărare. Antibiotice noi au apărut foarte puţine în ultimii 30 de ani”, spune Gabriel Popescu, medic primar boli infecţioase.

Astfel că miza este de a păstra cât mai multă vreme eficienţa acestor medicamente.

„În următorii 20-30 de ani, o să avem bacterii pe care nu le putem omorî cu nimic, cu absolut nimic”, spune Mihai Craiu, medic primar pediatru.

Anul trecut, consumul total de antibiotice în România a scăzut cu 11%, însă administrarea lor în spitale a continuat să crească. De vină este şi o medicină defensivă.

„Medicii prescriu antibiotic chiar dacă nu este nevoie, că să se asigure că nu vor fi acuzaţi mai târziu de malpraxis”, adaugă Vlad Mixich, expert politici de sănătate, Observatorul Român de Sănătate.

Un studiu internaţional recent spune că principalele cauze ale rezistenţei la antibiotice sunt corupţia şi nerespectarea regulilor.

Rămânem campionii Europei la folosirea antibioticelor fără prescripţie medicală, inclusiv pentru tratarea răcelilor banale la copii. Tot la cei mici, mulţi medici prescriu inutil antibiotice, la insistenţele părinţilor speriați.

„Una din principalele cauze de folosire inadecvată a antibioticelor este excesul de prescripţie. Din două motive, unul că se aşteaptă părintele să primească. Şi al doilea că este uşa cea mai comodă de ieşire dintr-o situaţie pentru medicul pediatru sau medicul de familie”, afirmă Mihai Craiu, medic primar pediatru.

Şi industria farmaceutică a încurajat abuzul de antibiotice, prin mijloace de promovare chestionabile – arată un raport al Observatorului Român de Sănătate.

În ultimii zece ani, nu s-au mai dezvoltat molecule noi de antibiotic.

„Pe de-o parte că să descoperi o nouă moleculă, trebuie o investiţie foarte mare. Pe de altă parte, că să-ţi amortizezi investiţia, ar trebui să poţi să utilizezi o perioadă destul de lungă produsul respectiv. Iar antibioticele sunt nişte produse care nu se utilizează permanent”, spune Alexandru Rafila, consilier onorific al ministrului Sănătăţîi.

Spre deosebire de medicamentele recomandate în bolile cronice, antibioticele se dau punctual, doar când apare infecţia. În contextul rezistenţei tot mai mari, companiile îşi reorientează din ce în ce mai frecvent bugetele de cercetare în direcţîi mai profitabile. Fără antibiotice noi este vital să ne folosim cu măsură de cele existente, numai când avem cu adevărat nevoie.

Sursa: Digi24.ro

Un roman operat de medicul Lucan de la Cluj spune ca a primit 7500 de euro sa-si vanda un rinichi!

In: Sanatate, Social

Iulian Iacob, un bărbat din Cluj, a povestit pe pagina sa de Facebook cum şi-a vândut un rinichi pe 7.500 de dolari. 

Bărbatul susține că a fost operat de medicul Lucan, însă a fost păcălit cu banii.

După ce ar fi fost operat şi i-ar fi fost luat un rinichi pentru a-i fi transplantat unui bărbat din Azerbaijan, Iulian Iacob ar fi primit doar 2.500 de dolari din cei 7.500 promişi.

Bărbatul a povestit, LIVE pe Facebook, că juristul de atunci al Institutului de Transplant Renal Cluj-Napoca, Emil Sabo, i-a spus să găsească un alt donator pentru a-şi primi restul de bani, plus un bonus de 1.000 de dolari.

Sursa: Antena3.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

Un medic roman a uimit Parisul: Daca m-as intoarce vreodata in Romania as face-o pentru pacienti!

In: Romani in strainatate!, Stirea zilei

Doctorul Alina Nicolae a plecat din România în anul 2007. Ea lucrează acum la un spital de prestigiu din Paris și spune că medicii români nu sunt cu nimic mai prejos decât cei străini.

După ce a plecat din țară, Alina Nicolae s-a specializat în hematopatologie. Mai exact, analizează tumorile suspecte de cancer. Nu doar pe ale străinilor, ci si pe ale românilor care trimit probele în Franța pentru o a doua opinie.

Dr. Alina Nicolae, medic specialist anatomie patologică: „Am nevoie să mă simt utilă. În diagnosticul pacienţilor cu limfoame şi leucemii satisfacţia vine imediat ştiind că am putut să punem un diagnostic bun care va beneficia de un tratament corespunzător.

Acum lucrează la spitalul din Creteil, Paris. Se ocupă de partea de cercetare, a publicat peste 40 de articole medicale şi le predă studenţilor de la Facultatea de Medicină. În plus, petrece ore multe în laborator pentru că este căutată de mulţi colegi pentru a doua opinie.

Dr. Alina Nicolae: „Avem şi pacienţi din România, sunt mai mult cazuri adresate de medici din România, doamna doctor Camelia Dobrea, care mă solicită şi încerc să o ajut cât pot de mult.”

Doctorul Camelia Dobrea lucrează la laboratorul de patologie hematologică de la Institutul Fundeni şi a fost profesorul şi mentorul Alinei.

Dr. Camelia Dobrea, medic primar anatomie patologică: „Din când în când îi mai trimit câte un mail și îi mai cer câte o părere, ne mai consultăm la unele cazuri, pentru că întotdeauna un diagnostic în anatomie patologică în cazurile dificile necesită colaborare.”

Dr. Alina Nicolae: „Până acum toate cazurile pe care mi le-a solicitat a avut întotdeauna dreptate. Nu am ce să reproşez acelui diagnostic pe care dânsa îl face.”

Alina Nicolae vrea ca într-o zi să poată aplica în ţara ei tot ce a învăţat în străinătate.

Dr. Alina Nicolae: „M-aş întoarce în special pentru pacienţii din România, pentru medicii din România. Sistemul din România pregăteşte medici de calitate. Din ceea ce am văzut, medicii români care sunt plecaţi în afară fac performanţă şi sunt foarte apreciaţi.”

Vezi video aici:

Alina Nicolae crede că România încă se mai poate însănătoşi. Numai dacă îşi respectă cu adevărat valorile.

Sursa: digi24.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Video revoltator: Un medic refuza sa trateze un pacient! ”Aici eu hotarasc! Nu-mi merge pixul!”

In: Sanatate, Social

Un medic de gardă de la Spitalul Orășenesc din Băicoi, Prahova, a fost filmată în timp ce refuza cu îndârjire să interneze o pacientă.

O femeie s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Băicoi şi i-a cerut medicului să înregistreze internarea unei paciente, conform unei trimiteri de la Spitalul Judeţean Prahova, în care medicii din Ploieşti ar fi scris “retur internare Băicoi”. Aceasta a filmat conversația cu medicul Marta Coman, care refuză să facă internarea, motivând că ”internările nu se fac de la Ploiești către Băicoi”.

”Internările nu se fac de la Ploiești către Băicoi. Aici eu hotărăsc dacă internez sau nu, nu Ploieștiul peste mine, cum nici eu nu hotărăsc peste ei”, spune medicul, bătând cu palma în scaun.

”Ce aveți azi de Bobotează să o internați?”, mai spune medicul.

Medicul refuză în mod repetat să-i dea orice fel de explicaţii şi răspunde prin formulări de tipul “Pentru că nu vreau eu!” sau “Nu-mi merge pixul!”. În final, deranjată de insistenţele femeii, doctoriţa rupe în bucăţele, într-un acces de nervozitate, hârtiile cu care aceasta s-a prezentat la spital.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Sistemul sanitar a intrat in colaps! Incepand de astazi cine merge la medicul de familie plateste!

In: Sanatate, Social

Sistemul sanitar de stat intră colaps, iar pacienţii plătesc tot. Medicii de familie nu mai acordă reţete gratuite şi compensate şi nici trimiteri către specialişti. Este modul lor de a protesta pentru că nu au semnat contractele cu CNAS, nici după zeci de runde de negocieri cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că nu consideră „etic şi normal” ca medicii de familie care protestează faţă de birocraţia din sistemul de sănătate să folosească pacienţii în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanţare”.

„90% din medicii de familie din Bucureşti au semnat actul adiţional la contractul cadru pentru următoarele trei luni. Noi am avut întâlniri săptămâna trecută – am participat şi eu la prima parte a întâlnirii şedinţă de guvern. Am identificat soluţiile la problemele pe care le mai aveau domniile lor în ceea ce priveşte debirocratizarea. Dar aşa cum se întâmplă de obicei, noi cum începem să discutăm despre debirocratizare şi despre accesul pacientului, ajungem la bani. Cu toate ca am suplimentat bugetul pentru medicina primară, domniile lor sunt nemulţumiţi. Eu sunt convins că exista loc de mai bine la finanţare, dar nu consider că este etic şi nici normal să ne folosim de pacienţi în negocieri”, a explicat Bodog.

În urma deciziei medicilor de familie, pacienţii vor trebui să plătească pentru consultaţii, dar şi să achite integral reţetele eliberate de aceste cadre medicale.

Sursă: Mediafax
By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Actorul Alexandru Arsinel este desfiintat dupa ce a indraznit sa-i ia apararea medicului Lucan, anchetat de DNA: Tupeu incredibil!

In: Sanatate, Social

Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, îl critică pe actorul Alexandru Arşinel, care i-a luat apărarea medicului, spunând că acesta a avut parte de un transplant în mod preferential.

„Arşinel are un tupeu absolut incredibil! După ce a primit în mod preferenţial un rinichi cadou de la mafiotul de Lucan, la fel de lacomul de bani Alexandru Arşinel are obrăznicia fără margini să îi batjocorească pe bolnavii călcaţi în picioare şi jecmăniţi de acest Mengele al medicinii româneşti. Într-o declaraţie publică de astăzi, Arşinel îi ia apărarea celui care l-a favorizat în detrimentul altor bolnavi mai săraci care nu aveau statut de VIP. În opinia escrocului de Lucan actorul de comedie ar fi avut o importanţă socială mai mare ca alţi suferinzi”, scrie, pe Facebook, Emanuel Ungureanu.

Acesta reaminteşte de scrisoarea făcută publică în urmă cu patru ani în care îi reproşa actorului că a avut parte de un tratament preferential, în timp ce mai mulţi copii erau pe listele de aşteptare.

„Eu cred că dacă aveaţi 70 de ani şi nu eraţi un VIP, nu aţi fi primit acel rinichi. Cineva mai tânăr care aştepta de mulţi ani un rinichi şi care ar fi avut o compatibilitate bună cu donatorul ar fi primit această şansă. Domnule Arşinel sunteţi una dintre multele vedete operate de Lucan pentru ca acesta să apară din nou pe prima pagină a ziarelor. Pentru mine şi pentru foarte mulţi alţii, VIP-uri sunt Viorel Bora, de 15 ani, din Beclean care a efectuat un transplant la Institutul din Cluj, dar acesta nu a funcţionat nici un minut. Gabi Miciu, din Bistriţa, face dializă de 10 ani şi medicii clujeni nu au reuşit să îi transplanteze un organ funcţional. Ei şi mulţi alţii ca ei au fost folosiţi de doctorul Lucan pentru a-şi crea în mass-media imaginea unui salvator. După ce cazurile lor au fost mediatizate cu succes, dar transplantele lor nu au funcţionat, profesorul Lucan a promis fiecăruia că primul rinichi provenit de la un donator în moarte cerebrală va ajunge la ei. Mulţi rinichi s-au transplantat de atunci, dar lumina reflectoarelor stingându-se s-a stins cu ea şi şansa lor la viaţă.”, spunea Ungureanu la vremea aceea.

Actorul Alexandru Arşinel, care în 2013 a fost supus unei operaţii de transplant de către medicul Mihai Lucan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu crede acuzaţiile de tentativă de omor care i se aduc doctorului.

„Nu pot să cred că sunt adevărate aceste acuzaţii de tentativă de omor. Să acuzi un om că încearcă să-şi saboteze un coleg prin tentativă de omor este ceva oribil. Se pot întâmpla accidente, dar să le pui sub imperiul unei rele voinţe, nu se poate aşa ceva. Nu pot să cred că un om care s-a luptat o viaţă întreagă să salveze oameni poate face un astfel de gest. În ceea ce priveşte banii găsiţi la domnul doctor, nu comentez”, a declarat, pentru MEDIAFAX, actorul Alexandru Arşinel.

Sursa: stiripesurse.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , , ,

Premiera in instanta: Doctor condamnat dupa ce o fetita de cinci ani a murit, fiind tratata gresit!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

Medicul Georgeta Călinescu a fost condamnată vineri, 8 decembrie, la un an de închisoare cu suspendare pentru uciderea din culpă a unei fetițe de 5 ani care a murit în spital din cauza unei infecții digestive greșit tratate, relatează publicația locală ebihoreanul.ro.

De asemenea, doctorița trebuie să plătească împreună cu spitalul Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” şi cu firmele de asigurare suma de 80.000 de euro către părinții fetiței ca despăgubiri morale.

Sentința a fost dată de Curtea de Apel Oradea și este definitivă.

Anterior, medicul fusese achitat de Judecătoria Oradea, magistrații de aici considerând că fapta nu există. Această instanță respinsese și pretențiile civile ale familiei, considerându-le neîntemeiate. Mai mult, și Colegiul Medicilor Bihor le găsise nevinovate pe cadrele medicale ce se ocupaseră de cazul fetiței, considerând că nu există o culpă medicală și că Patricia murise din cauza „vârstei mici și a imunității insuficient dezvoltate”, notează adevarul.ro.

Acum însă magistrații au decis că doctorița Călinescu se face vinovată de malpraxis care a dus la moartea fetiței.

Prezenți în sala de judecată, Delia şi Sorin Scorţe, părinții Patriciei, au izbucnit în plâns când au auzit sentința.

Fetiţa de 5 ani a murit în 2010, după ce la o aniversare a mâncat o prăjitură infectată cu Salmonella. Toxiinfecţia a declanșat o coagulare intravasculară diseminată, care ar fi putut fi tratată doar în secţii de urgenţă, unde i se putea administra plasmă.

Deşi intrase în comă la ora 22, cu febră de 42 °C, a fost transferată la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal după mai bine de 3 ore, timp în care medicul de gardă, Georgeta Călinescu, a tratat-o doar cu antifebrile şi comprese cu apă rece, vizitând-o de trei ori şi cerând rudelor s-o facă să tacă, deoarece gemetele ei îi deranjau pe ceilalţi pacienţi, potrivit ebihoreanul.ro.

„Probele administrate în faza de cercetare judecătorească dovedesc vinovăţia inculpatei. Există probe că, timp de 3 ore şi jumătate, inculpata Călinescu nu a binevoit să examineze fetiţa care avea o temperatură de 42 grade. A transferat-o la ATI când fetiţei îi cedaseră toate organele şi era în comă de gradul III”, a declarat avocatul familiei, Răzvan Doseanu, pentru adevarul.ro.

,,Azi, sistemul a fost învins, cu tot scutul creat în jurul inculpatei, doctorița Georgeta Călinescu, pentru exonerarea acesteia de răspundere penală. Să nu uităm că au fost necesari 7 ani şi 7 luni de zile’’, a mai spus el.

!-- Composite Start -->
Loading...