Medicii de familie ameninta Guvernul ca vor inchide cabinetele. ”Bugetul pe 2019 ne arunca in criza!”

In: Sanatate, Social

Medicii de familie din România îşi exprimă public nemulţumirea faţă de finanţarea medicinei primare în 2019, fapt care „aruncă medicina de familie în criză“. Societatea Naţională de Medicina Familei (SNMF) solicită autorităţilor să asigure stabilitate pentru cabinetele medicilor de familie, temelia oricarui sistem public de sănătate funcţional şi eficient, potrivit news.ro.

Cabinetelor medicilor de familie din România li s-a alocat în 2018 un buget cu doar 17% mai mare decât în 2017, sub 6% din FNUASS total, fapt care a făcut ca funcţionarea cabinetelor să fie la un nivel de „supravieţuire”. În condiţiile în care personalul medical (medici şi asistenţi medicali) din unităţile sanitare de stat (medicina şcolară, ambulatoriu integrat, spitale) a beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%, medicii de familie au aşteptat o reparaţie a acestor inechităţi, se arată în comunicatul Societăţii Naţionale de Medicina Familei (SNMF).

„S-a sperat că guvernanţii vor dispune măsurile reparatorii promise cu ocazia rectificării bugetare din august 2018, respectiv alocarea financiară pentru anul 2019. A fost motivul pentru care medicii de familie au depus eforturi să asigure funcţionarea cabinetelor de medicină de familie în condiţiile în care nu s-au putut asigura creşteri salariale pentru angajaţi (asistenţi medicali şi alte categorii de personal) similare cu cele din sistemul bugetar şi nu s-au putut face investiţii”, precizează sursa citată.

În proiectul de buget pentru 2019, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de numai 6% faţă de anul trecut, procent care poate să acopere doar creşterea costurilor generată de inflaţie.

„Argumentele noastre care demonstrează necesitatea echilibrului în sistemul medical şi implicit necesitatea creşterii finanţării in asistenţa medicală primară, nu au determinat reacţiile fireşti în rândul unor decidenţi preocupaţi de starea de sănătate a populaţiei şi de accesul la servicii medicale. Prin subfinanţarea sistematică a medicinei de familie se pune în pericol existenţa acestui sector medical şi implicit pacienţii, motiv pentru care ne aflăm în situaţia de a căuta soluţii alternative pentru asigurarea supravieţuirii cabinetelor”, se mai arată în comunicat.

Medicii de familie îşi manifestă speranţa că decidenţii, guvernanţi şi parlamentari, în calitate de aleşi ai cetăţenilor care sunt de altfel pacienţii lor, vor înţelege că au inclusiv obligaţia de a asigura sănătatea acestora şi accesul la servicii de sănătate.

„Sperăm că ne vor susţine solicitările prin iniţierea şi susţinerea unui amendament pentru creşterea bugetului medicinei de familie, dovedind astfel că înţeleg importanţa sectorului de asistenţă medicală primară. Considerăm că interesul pacienţilor şi dreptul la o practică medicală eficientă sunt motivaţii serioase care vor depăşi barierele administrative şi politice”, se mai arată în comunicat.

Ministrul sanatatii, dupa ce a dublat salariile medicilor: Nu am rezolvat problema spagii!

In: Sanatate, Social

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri că problema plăţilor informale din unele spitale nu a fost încă rezolvată.

Ea a spus că, din acest punct de vedere, are un ‘feedback negativ’.

‘Din păcate, am un feedback negativ. Nu am rezolvat problema şpăgii. Chiar astăzi citeam nişte elemente legate de faptul că există spitale unde se mai dă şpagă. M-ar fi interesat dacă actul medical este condiţionat, deşi nu cred. Cred că ne-a intrat în sânge să mergem la medic şi să dăm plicul. Noi toţi să facem asta – să nu mai dăm’, a spus Pintea, după ce a participat la întâlnirea Board-ul Internaţional de Prevenire şi Control a infecţiilor cu HPV, organizat împreună cu Societatea Română de Microbiologie.

Referindu-se la chestionarele pe care le completează pacienţii în spitale, Pintea a spus că acest mecanism funcţionează, însă pacienţii nu au încă încredere în anonimatul respectivelor chestionare.

‘Chestionarele (n.r. – de feedback) au fost introduse în 2016 şi dacă vă uitaţi pe site-ul Ministerul Sănătăţii publicăm rapoarte trimestriale, funcţionează, dar din păcate oamenii nu au încredere în anonimatul respectivului chestionar. El este foarte safe’, a spus Sorina Pintea.

Sursa: AGERPRES

VIDEO-Proteste uriase in spitalele din toata Romania! Incercari disperate ale ministrului sanatatii pentru a-i linisti pe medici!

In: Sanatate, Social
Câteva zeci de angajaţi ai Spitalului „Bagdasar Arseni” din Capitală protestează luni dimineaţă, în curtea unităţii medicale, reclamând reducerea sporurilor cu până la 1.700 de lei.

O parte a angajaţilor Spitalului „Bagdasar Arseni” au protestat şi vineri, iar luni dimineaţă au reluat protestele în curtea unităţii medicale, reclamând că au ajuns să piardă din venituri chiar şi 1/700 de lei, după reducerea sporurilor. Cei mai afectaţi sunt asistenţii şi infirmierii, care spun că au scăderi salariale între 1.000 şi 1.700 de lei în urma aplicării noii legi a salarizării şi a noului regulament al sporurilor.

O delegaţie a protestatarilor ar urma să meargă la discuţii cu conducerea spitalului.

Noi proteste ar urma să aibă loc luni şi la Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.

În ultima perioadă, au avut loc proteste ale angajaţilor în mai multe spitale din Capitală – Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” şi Institutul pentru Boli Cardiovasculare „C. C. Iliescu” din cadrul Spitalului Fundeni.

Guvernul a aprobat în urmă cu o săptămână regulamentul cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de condiţiile fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială la 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge şi până la 85%.

Măsura este contestată de către sindicaliştii din sănătate, care spun că pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui Regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale, că prevederi ale Legii 153/2017 discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA) şi de asistenţă socială, că Legea 153/2017 în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduce inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu şi că singurul argument invocat de guvernanţi pentru blocarea solicitărilor SANITAS este lipsa resursei financiare.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat vineri, la finalul unor noi negocieri cu sindicaliştii din sănătate, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici în luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile. Pintea a precizat că aproximativ 10 la sută dintre angajaţii din domeniul medical vor avea pierderi la salarii în această lună.

„Este un articol în Legea 95, la capitolul de finanţare a spitalelor, care poate fi aplicat. Eu spun că pot să aplice o lege care este în vigoare ca să poată compensa nişte pierderi de venituri pe anumite categorii, infirmieri, brancardieri. Este vorba despre a se gospodări fiecare. (…) Eu voi da această circulară pentru că am avut o discuţie cu sindicatele, au agreat această soluţie de moment. Stimulentele vor acoperi la personalul care pierde la venituri. Nu pierde tot personalul. Să nu uităm că există la spitalele din Capitală medici care câştigă până la 22.000 de lei net, fără veniturile din gărzi. Deci în momentul în care Guvernul a dat această lege a salarizării a spus dorim să ne păstrăm medicii în ţară”, a declarat ministrul Sănătăţii Sorina Pintea vineri, după discuţiile cu sindicatele.

Ea a precizat că aproximativ 10 la sută dintre angajaţii din sistemul sanitar vor avea salariile mai mici, însă sunt „situaţii punctuale”, care pot fi rezolvate. Ministrul a spus că a prezentat această soluţie sindicatelor încă de acum o lună şi nu ştie de ce nu au agreat-o de atunci. Pintea a adăugat că o a doua soluţie este regândirea regulamentului de sporuri pe categorii de spitale.

„Deocamdată sunt aceste două propuneri, una a noastră cu aplicarea legii cu stimulentele pentru această lună, iar ei au venit cu propunerea diferenţierii pe categorii de spitale. Mai sunt şi alte soluţii la care ne vom gândi, dar până la urmă repet, noi aplicăm legea salarizării cu încadrarea în cuantumul de sporuri”, a mai spus Pintea.

Întrebată dacă bolnavii vor avea de suferit, Sorina Pintea a spus că nu, însă se va vedea cum se „gospodăreşte” fiecare spital şi cum se vor echilibra lucrurile.

„Fiecare unitate spitalicească în parte trebuie să îşi facă această echilibrare şi să vadă exact cum stă. Vom vedea cine gestionează bine sau nu un spital. Stimulentele nu se dau la tot personalul, ci personalului care pierde faţă de venitul din luna februarie. Tocmai pentru a echilibra lucrurile. Vom vedea cum se gospodăreşte fiecare”, a spus ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.

La rândul lor, sindicaliştii din Sănătate se declarau mulţumiţi de soluţiile găsite în urma negocierilor de la minister şi încrezători că pentru moment situaţia a fost aplanată.

„Se pare că pot exista soluţii. Sunt foarte multe probleme peste tot şi faptul că va trimite acum o circulară că se poate folosi şi de acei bani ca stimulente pentru cei care pierd este un lucru minunat, că îi mai liniştim o perioadă de timp scurtă până când regândim regulamentul de sporuri. (…) Oamenii au ieşit spontan, asta este situaţia. Sperăm ca în urma şedinţei noastre şi în urma întâlnirii cu cei de la Ministerul Sănătăţii, să aplanăm puţin situaţia şi să identificăm soluţii concrete pe termen lung. Vom vedea ce vom face în viitor”, au declarat liderii Sanitas la ieşirea din minister.

De asemenea, aproximativ două sute de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova au întrerupt lucrul şi protestează, luni dimineaţă, în curtea unităţii medicale, reclamând că le-au fost diminuate sporurile cu până la 50%. Protestul a început în jurul orei 8:00, când aproximativ 200 de angajaţi, în mare parte asistenţi medicali şi infirmieri, au ieşit în curtea spitalului, nemulţumiţi că sporurile le-au fost diminuate cu procente între 20 şi 50%.

Raed Arafat, dupa ce medicii primari au ajuns sa castige 3000 de euro salariu: Ori la stat, ori la privat, nu mai merge!

In: Sanatate, Social

Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă și totodată secretar de stat în Ministerul de Interne, a sugerat că medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la privat, pentru a evita un eventual conflict de interese.

„Cea mai importantă [măsură – n.r.] din punctul meu de vedere este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare care să ajungă chiar şi la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoare, neştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă într-adevăr acesta deserveşte interesul pacienţilor corect sau încearcă să-i plimbe între cele două sectoare şi să-i facă să plătească cât mai mult posibil fără să ţină cont de posibilităţile lor şi problemele lor”, a declarat Raed Arafat pentru news.ro.

„Dacă până acum venitul era motivul pentru care spuneam că nu se poate pune o delimitare între cele două sectoare, cred că acum a venit momentul să ne gândim la acest aspect pentru a rezolva una dintre cele mai mari probleme din sistemul sanitar românesc şi care duce direct sau indirect la apariţia unor inechitabilităţi şi a unor abuzuri faţă de pacient şi familiei acestuia. Indiferent de discuţiile despre salarii şi sporuri din aceste zile, în general, veniturile încep să atingă un nivel decent şi suficient de ridicat astfel încât să fie momentul zero pentru a decide între a lucra într-un sector sau altul, dar nu paralel în cele două”, a mai declarat Raed Arafat.

De la 1 martie, salariile medicilor și asistenților medicali au crescut foarte mult. Personalul medical din unitățile clinice este plătit astfel (este vorba despre salariile de bază):

Medic primar – 12.500 de lei
Medic specialist – 9.900 de lei
Medic rezident anul VI-VII – 7.900 de lei
Medic rezident anul IV-V – 7.300 de lei
Medic rezident anul III – 6.700 de lei
Medic rezident anul II – 6.100 lei
Medic rezident anul I – 5.700 de lei
Asistent medical – între 3.610 și 4.345 de lei, în funcție de vechime și de nivelul studiilor
Medic primar dentist – 12.500 de lei
Medic specialist dentist – 9.900 de lei

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Medicii au fost mintiti de Guvern! Salariile lor scad, un rezident primeste 1450 de lei, mult mai putin decat soferul unui deputat!

In: Sanatate, Social

In campania electorala, PSD promitea cresteri salariale consistente pentru medici specialisti si rezidenti, pe langa umflarea inconstienta a pensiilor si “investitii minune” – acestea din urma, bineinteles, nu se intampla. Mai rau, medicii nu doar ca nu vor primi mai multi bani, dar raman de la anul si fara burse si tichete de masa, scrie wall-sreet.ro.

Astfel, de la 1 ianuarie 2018, rezidentii isi pierd nu doar sporurile si tichetele de masa, acolo unde sunt, ci si bursa si nici marire de salariu nu primesc. In Romania sunt, in prezent, circa 15.000 de medici rezidenti.

Salariul lor va fi intre 1.450 de lei si 2.200 de lei net. Initial se anuntau mariri de salarii inca de anul acesta, apoi s-au amanat pentru ianuarie 2018, apoi pentru martie 2018.

La Camera Deputatilor, un sofer primeste 3.700 de lei, un bucatar 2.900 de lei si un muncitor spalator 2.365 de lei.

Medicii s-au trezit ca raman fara obiectul muncii si se lupta cu INTERNETUL!

In: Sanatate, Social
Nu cozile infernale la cabinetele medicale, nici sistemul defectuos al cardului se sanatate, nici prescrierile de medicamente cu dedicatie de la anumite branduri nu i-a inversunat atat de tare pe medici cum a facut-o mediul online. Colegiul medicilor a pornit astfel o lupta pe viata si pe moarte cu internetul pentru a convinge oamenii sa mearga la cabinetele medicale.

Colegiul Medicilor din România (CMR) a lansat, joi, campania „Stop diagnostic pe net! Mergi la cabinet”, care are ca scop informarea și conștientizarea populației asupra riscurilor la care se expune atunci când informațiile culese de pe internet iau locul consultațiilor medicale de specialitate.

Potrivit CMR, pacienții care apelează la surse de informare neconvenționale riscă întârzierea unui diagnostic corect sau ratarea acestuia și ajung la medic într-o etapă avansată a bolii, fapt care poate reduce semnificativ șansa de vindecare și pentru care nimeni nu poate fi tras la răspundere.

Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, a precizat că această campanie se adresează atât publicului, cât și medicilor. Potrivit acestuia medicii au observat că tot mai mulți pacienți aleg să caute informații medicale, sfaturi terapeutice de pe internet sau rețele de socializare.

„Medicii din România se simt și sunt responsabili de securitatea sanitară a cetățenilor, a pacienților. Chiar dacă noi, CMR, nu avem astăzi o cercetare statistică — profesionistă sau nu — asupra acestui subiect, știm cu toții din practica de zi cu zi că avem tot mai mulți și tot mai adesea pacienți care doresc să își ia infomații, diagnostice și terapeutice din medii neconvenționale, în speță internetul și rețelele de socializare, dar nu exclusiv”, a declarat Borcean.

El a subliniat că, spre deosebire de medici, cel care dă informația pe internet sau pe rețelele de socializare este cel mai adesea un anonim sau un neidentificabil, situat oriunde în lume și care nu își asumă nicio răspundere pentru informația sau sfaturile pe care le oferă.

„Mergeți la medic pentru orice problemă de sănătate! Aveți încredere în medicul dumneavoastră! Urmați sfaturile și indicațiile medicale! Nu întârziați în suferința dumneavoastră apelând la mijloace alternative! Nu vă asumați riscuri care vă pot afecta iremediabil sănătatea! Nu există boli, ci bolnavi”, a atenționat președintele CMR.

Vicepreședintele Colegiului, Emanoil Ceaușu, a spus că este foarte importantă încrederea pe care o are pacientul în medic și că singura informație corectă este cea dată de medic în urma consultației.

Lucrurile bune din spitalele romanesti nu le vede nimeni! O echipa de medici din Sibiu a salvat vietile a 11 copii, GRATUIT!

In: Sanatate, Social

Spitalul Polisano a anunțat faptul că medicii de acolo au făcut  intervenții chirurgicale dificile pentru a salva viața a 11 copii.

Pe Facebook, Clinica Polisano a scris:  „În această săptămână, la Spitalul Polisano au loc 11 intervenții chirurgicale complexe asupra unor copii care suferă de malformații congenitale grave.

Cei 11 copii din județele Sibiu, Alba, Brașov și Timiș au vârste cuprinse între 6 luni și 13 ani și provin din familii care întâmpină dificultăți financiare, reprezentând cazuri sociale.

Este vorba despre un proiect umanitar realizat printr-o colaborare între Spitalul Polisano, Fundația “Healing Little Hearts” (Marea Britanie), Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Fundația Polisano și Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu.

Dintre medicii invitați îi amintim pe Dr. Robin Martin, Preşedintele Societăţii Britanice de cardiologie pediatrică, Dr. Şerban Stoica, medic primar în chirurgie cardiovasculară pediatrică la Spitalul Universitar din Bristol, Dr. Philip Knight (UK), Dr. Delia Valverde Montoro (Spania), Dr. Lorenzo Stephan Grazioli (Italia), împreună cu echipa de asistente medicale. Echipa medicală a Spitalului European Polisano a fost compusă din Conf. Dr. Victor Costache, șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică, Dr. Constantin Condac, Dr. Cristina Leațu, Dr. Nicolae Florescu, Dr. Viorela Cotârlă, avându-l ca invitat pe Dr. Adrian Lăcătușu, cardiolog pediatru (Timișoara).

Această colaborare între echipele de medici a fost un bun prilej pentru un schimb de experiență, iar pentru viitor au fost create premisele unui centru de boli cardio-vasculare pediatrice în SIBIU. În România (la o populație de 19 mil. de locuitori) există un necesar de aprox. 1500-1600 de operații anual. Deocamdată se realizează numai aprox. 550 de intervenții / an, cauza principală fiind lipsa personalului medical și paramedical calificat.

Chirurgii, anesteziştii şi restul echipei medicale au realizat intervenţiile pro bono, pentru ca acești copii cu malformaţii conge­nitale cardiace grave, care ani de zile nu au putut avea parte de o operaţie care să le redea sănătatea, să poată avea o șansă la o viaţă normală. În felul acesta Spitalul Polisano se alătură efor­turilor pe care Ministerul Să­nătăţii le face pentru salvarea cât mai multor inimi de copii născuţi aparent fără speranţă, dar a căror şansă la viaţă poate fi redată prin dedi­caţie profesională şi prin susţinere financiară.

Programul operator gratuit pentru copiii cu malformaţii congenitale cardiace continuă seria acţiunilor de responsa­bilitate socială derulate de Spitalul European Polisano, după intervențiile chirurgicale din anii anteriori de care au beneficiat și alți copii, după programul de screening gratuit pentru depistarea precoce a malfor­maţiilor congenitale cardiace la copii și programul de coronarografii gratuite.

Echipa de chirurgie cardiovasculară pediatrică se va întoarce regulat în Sibiu, iar pacienţii viitori vor fi centralizaţi pe lista de programări aflată în evidenţele Clinicii Polisano și ale partenerilor săi sociali”.

By: Sorin Enescu Tags: , , , , , , ,

Caz INCREDIBIL: Doctorii din Germania i-au gresit operatia si a fost la un pas sa MOARA! L-au salvat medicii romani!

In: Sanatate, Social

Medicii români iau salvat viața. Este povestea unui bărbat de 47 de ani care a avut de suferit mai multe complicații grave de pe urma unei operații efectuate în Germania.

Pe atunci bărbatul suferea de o malformație congenitală cardiacă iar intervenție chirurgicală de acolo a fost una nereușită. Iată ce povestesc medicii noștri despre acest lucru.

Pacientul, care suferea de o malformaţie congenitală cardiacă, a primit atunci o bioproteză care nu se foloseşte în astfel de cazuri, după cum a explicat pentru Radio România Actualităţi şeful echipei care l-a operat la Bucureşti, medicul Horaţiu Moldovan.

Horaţiu Moldovan: „Colegii nemţi au optat pentru o proteză valvulară biologică, altminteri foarte performantă, dar cu viaţă limitată, care se foloseşte în general la oamenii în vârstă, peste 65 de ani.

Dânsul fiind un om de 40 de ani cu metabolism mineral activ, a degenerat această valvă şi a refăcut stenoza valvară aortică relativ repede şi, după doar şapte ani de la prima operaţie, a fost reoperat în serviciul nostru, când s-au montat două dispozitive, o altă proteză valvulară, mecanică de data asta, care este potrivită unui tânăr şi care are durabilitate nelimitată, şi un dispozitiv electric care îi reglează ritmul inimii, astfel încât forţa de contracţie a inimii lui să se amelioreze.”

 

1

Ministrul sanatatii anunta REINTOARCEREA medicilor romani din Germania si Anglia! Vin pentru salariile promise de PSD!

In: Sanatate, Social

Începând de luni va funcţiona în cadrul ministerului Sănătăţii Centrul Naţional de Resurse Umane prin intermediul căruia se va acorda asistenţă medicilor români din străinătate, care doresc să revină în ţară.Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, susţine că sunt semnale din Germania şi Anglia privind întoarcerea în România a unor doctori.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, la Zalău, că începând de luni va funcţiona în cadrul ministerului Centrul Naţional de Resurse Umane, prin intermediul căruia se va acorda asistenţă medicilor români din străinătate, care doresc să revină în ţară.

Bodog a precizat că are deja semnale din Germania şi Anglia privind întoarcerea în România a unor doctori, ca urmare a majorării salariilor medicilor, potrivit Agerpres.

„E greu de găsit o soluţie pentru a ţine medicii în ţară, însă avem câteva măsuri. În programul de guvernare avem creşterea salariilor medicilor, care e o măsură foarte bună şi care cred că va ţine şi deja am solicitări de medici care doresc să se întoarcă în ţară. Chiar acum, la ultima deplasare care am avut-o în Germania, am fost contactat de un şef de clinică de la o secţie de chirurgie toracică, pe care ar dori să se întoarcă într-unul din oraşele Arad, Oradea, Timişoara sau Cluj, unde este chirurgie toracică, dânsul fiind şef de clinică în Germania şi doreşte să se întoarcă în ţară. Mai am solicitări din Anglia. Am şi discutat cu omologul meu britanic, la întâlnirea de la Bonn, despre medicii care lucrează în Anglia, în condiţiile în care e Brexitul. Sunt solicitări şi de acolo să se întoarcă în ţară”, a precizat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Florian Bodog.

Acesta a adăugat că medicilor care vor să revină în România li se va acorda asistenţă prin intermediul Centrului Naţional de Resurse Umane.

„Noi le vom acorda asistenţă. Prin programul de guvernare am prevăzut şi am înfiinţat, în cadrul Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional de Resurse Umane, care de luni va funcţiona. Îl vom încadra cu personal şi vom acorda asistenţă tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în ţară, indiferent dacă şi-au făcut specializarea la noi sau în altă parte”, a afirmat el.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că se vor avea în vedere măsuri şi pentru deficitul de medici din oraşele mici.

„Pentru oraşele mici este o idee de a coborî rezidenţiatul la nivel de spital judeţean. Adică aducem rezidenţii în spitalele judeţene. Nu e niciun secret, dacă vin şi muncesc aici cinci ani, unii se căsătoresc, alţii se îndrăgostesc de oraş, alţii de spital şi vor rămâne”, a conchis ministrul.

Un lider de sindicat ii raspunde Olgutei Vasilescu: Sunt medici care castiga si acum 3600 de euro, nu trebuie sa astepte anul 2018!

In: Angajari, Social

Președintele Sanitas, Leonard Bărăscu, a declarat că în momentul de față medicii de urgență și personalul ATI pot ajunge la un salariu de 200 de milioane de lei vechi (n.red 20.000 de lei noi). Declarația sindicalistului vine în condițiile în care, duminică, Lia Olguța Vasilescu a spus că în 2018 salariile medicilor vor ajunge la 3600 de euro.

„La momentul ăsta, după ce s-a aplicat legea 250, dacă au și gărzi și sunt raportate se poate ajunge și la 200 de milioane de lei vechi pe lună. Cu cinci gărzi un medic care lucrează în ATI sau în urgență astăzi poate să atingă această sumă. Nu sunt sume exagerate. Dar sunt brute, în mână bănuiesc că va câștiga 120-130 de milioane.Iar un asistent medical câștigă undeva la 4000-5000 de lei. Doamna ministru nu știu dacă s-a referit la brut sau la net. Eu vă spun de lucruri care pot fi câștigate la brut pentru că există posibilitatea raportării la legea 250 și la gărzile pe care le fac”, a spus președintele Sanitas.

Leonard Bărăscu a adăugat că afirmațiile ministrului muncii se regăsesc parțial în draftul legii de salarizare pe care l-a văzut și Sanitas.

„E o promisiune, începem să ne apropiem de normalitate. Să sperăm că nu e numai promisiune. Din o primă vizualizare a acelui draft al legii salarizării în intențiile Ministerului Muncii se regăsesc o parte din aceste afirmații. În zona de urgență și de anesteziști, terapie intensivă, foarte important pentru un spital, se poate ajunge cu sporuri să se câștige această sumă pentru că ele depășesc 120 la suta ca și creștere procentuală, așa cum am văzut și cum ni s-a spus și se poate să ajungă la 3000-3600 pentru urgență și ATI”, a spus președintele Sanitas.

Ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, duminică seară, într-o emisiune televizată, că, potrivit proiectului legii salarizării unitare, în anul 2018, salariile medicilor vor ajunge până la 3.600 de euro pentru un medic de la ATI.

Vasilescu a mai spus că pentru legea salarizării lucrează cu specialişti care sunt în domeniu de dinainte de 1989.

„Lucrăm cu specialişti care încă înainte de 1989 au lucrat la legea salarizării unitare. Mulţi spun că legea de pe vremea lui Ceauşescu era de fapt cea mai bună, pentru că ştiai de unde pleci şi unde trebuie să ajungi la capătul carierei. Încercăm să aplicăm principiile bune din toate celelalte legi ale salarizării şi să o aplicăm”, a afirmat ministrul Muncii.

 

Ministrul Muncii a anuntat OFICIAL salarii de 3.600 de euro pentru o categorie de bugetari!

In: ACTUALITATE, Politica

Salariile medicilor vor ajunge pana la 3.600 de euro pentru un medic de la sectia ATI, in anul 2018, potrivit proiectului legii salarizarii unitare, a declarat duminica seara ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, la Antena 3, informeaza News.ro. Ministrul a precizat ca pentru legea salarizarii lucreaza cu specialisti care sunt in domeniu de dinainte de 1989.

„Lucram cu specialisti care inca inainte de 1989 au lucrat la legea salarizarii unitare. Multi spun ca legea de pe vremea lui Ceausescu era de fapt cea mai buna, pentru ca stiai de unde pleci si unde trebuie sa ajungi la capatul carierei. Incercam sa aplicam principiile bune din toate celelalte legi ale salarizarii si sa o aplicam”, a afirmat ministrul Muncii.

Olguta Vasilescu a explicat ca, potrivit viziunii de realizare a sistemului de salarizare gradual, pana in anul 2020, in varful piramidei se va afla presedintele Romaniei: „La ora actuala sunt cateva mii de bugetari care au salarii mai mari decat presedintele Romaniei, ceea ce nu este in regula”, a spus ea.

Ministrul Muncii a adaugat ca presedintele va avea un salariu de 18.000 de lei, fiind urmat de presedintii Parlamentului, premierul, presedintele ICCJ, presedintele CCR, apoi de medici si judecatori.

Olguta Vasilescu a sustinut ca pentru medici este o exceptie, astfel ca salariile acestora vor creste foarte mult chiar din anul 2018, ajungand la un nivel de 70% din nivelul salariilor medicilor in UE, astfel incat acestia sa nu mai plece din tara.

Incepand din 2018, spune ea, salariile medicilor vor ajunge pana la 3.600 de euro, acest nivel fiind pentru un medic de urgenta, un medic de la ATI.

Ministrul Muncii a mai explicat ca, in tot sistemul bugetar, functiile de conducere vor fi peste functiile de executie ca nivel al salarizarii. Astfel, medicii si judecatorii vor fi urmati, ca nivel al salariului, de persoanele cu functii de conducere, persoanele cu foarte multa vechime, rectori, chestori din politie si generali din armata.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , , ,

Medicii din toata Romania anunta ca NU CRED in promisiunile Olgutei Vasilescu! ”E ceva PUTRED la mijloc!”

In: Sanatate, Social

Medicii din toata Romania spun ca nu sunt convinsi de promisiunile Olgutei Vasilescu. Sindicaliștii din Sănătate sunt nemulțumiți de negocierile cu Ministerul Muncii în ceea ce privește negocierile privind noua Lege a salarizării unice.

Deși sunt cotați ce fiind marii câștigători ai negocierilor, reprezentanții angajaților din sistem acuză secretomania și susțin că nimeni nu a văzut în integralitate propunerile Executivului și că prin oferirea de părticele de informații li se oferă doar iluzii:

Asteptam de la Ministerul Muncii o mai mare transparenta.

Am asteptat cu interes un nou proiect al Legii Salarizarii bugetarilor si inca il mai astept!

Am vazut declaratii, am vazut franturi din acest proiect dar …ceva pare putred!

Nu pot decat sa salut cresterea veniturilor, pot sa salut dublarea salariilor pentru medici (desi intentia este exprimata tot la nivelul declaratiilor) dar, ca sindicalist, sunt preocupat ca si ”lelea Floarea si tetea Vasilie”( vorba unui fost sindicalist ) sa simta ” generozitatea statului roman”! Vreau ca infirmiera sa fie platita corespunzator, asistentul medical cu studii superioare sa nu aibe mai putin de jumatate din venitul unui medic, asistentul medical cu PL sa aibe salariul cat mai apropiat de cel cu studii superioare ( pentru ca fac aceeasi munca) si ma astept ca personalul TESA din sanatate beneficieze si ei de o motivatie salariala suficienta pentru ca sa vina la munca cu drag. Cu alte cuvinte, ma astept la niste conditii salariale care să-i facă pe cei din sanatate, angajati actuali, dar si viitorii absolventi din diferite specialități, sa nu se mai gandeasca la plecarea din tara.

Vreau sa vad proiectul Legii Salarizarii si, ca sindicalist, sa pot sa il negociez.

Momentan negocierea se mimeaza, NIMENI – absolut NIMENI, nu a intrat in posesia draftului intregii legi ci ni s-au aratat doar particele care, momentan, nu pot decat sa ne ofere ILUZIA CASTIGATORULUI!”, a declarat Viorel Husanu, președintele SANITAS Bucuresti.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,
!-- Composite Start -->
Loading...