Explozie in mina Uricani: Un miner este dat disparut si altii au fost raniti!

In: Hunedoara, Stiri locale

Un miner este dat dispărut şi trei au fost răniţi, luni dimineaţa, într-o deflagraţie care s-a produs pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului, exploatarea subterană fiind în procedură de închidere.

Potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Fabius Kiszlely, trei mineri au fost găsiţi şi au fost scoşi afară din subteran, iar pentru cel de al patrulea vor fi efectuate operaţiunile necesare de salvare.

‘Salvatorii mineri profesionişti vor intra în subteran pentru a-l găsi pe cel de-al patrulea miner’, a precizat prefectul judeţului Hunedoara.

Conform primelor date ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, unul dintre cei trei răniţi este în stare gravă, iar ceilalţi doi prezintă leziuni mai uşoare.

Cei patru mineri efectuau lucrări de închidere la exploatarea Uricani, iar la momentul producerii deflagraţiei se aflau pe o galerie între orizonturile 300 şi 500.

‘Galeria face legătura între orizonturile 300 şi 500, iar minerii se aflau la capătul orizontului 300, adică la circa 450 de metri sub pământ. Este vorba de o galerie pe care noi o numim galerie de aeraj’, a explicat, pentru AGERPRES, primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăiescu.

Conform acestuia, Mina Uricani se află într-un program de închidere, iar la sfârşitul acestui an activitatea exploatării trebuie să înceteze.

Sursa: AGERPRES

By: Stefan Mihalache Tags: , , , ,

Un om a murit si alti doi sunt in coma dupa ce o galerie s-a prabustit in Mina Lupeni

In: Hunedoara, Stiri locale

Un miner a murit și alți doi au fost răniți după ce o galerie s-a surpat la Mina Lupeni din Hunedoara. 11 oameni scoteau niște stâlpi de susţinere, când tavanul s-a prăbușit. Opt dintre ei s-au slavat, trei au rămas însă captivi la peste 400 de metri dâncime. A fost nevoie de 11 ore de muncă pentru ca salvatorii să-i scoată la suprafață pe doi dintre ortaci. Pentru al treilea eforturile echipelor de intervenție a fost zadarnice.  Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au deschis un dosar penal.

După 11 ore de căutări și săpături, echipele de salvare l-au adus la suprafaţă pe primul dintre cei 3 mineri prinşi în subteran de surparea unei galerii la mina Lupeni. Bărbatul a fost intubat și a fost transportat în coma indusă la Spitalul Floreasca din capitală.

O oră mai târziu salvatorii au fost scos la suprafaţă şi cel de-al doilea miner, prins în subteran. Bărbatul nu are probleme medicale grave, dar a fost dus pentru investigații la spitalul din Petroșani.

Al treilea miner a fost scos la suprafață fără puuls. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat la faţa locului.

Între timp, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani a deschis un dosar penal. Unul dintre minerii care au reuşit să se salveze a fost transportat la spital, dar starea lui este bună.

Purtătorul de cuvânt al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Oana Stoicuța, a declarat că surparea a fost cauzată de condițiile geologice din subteran.

„Surparea s-a produs din cauza tectonicii extrem de dificile din regiunea respectivă. Vorbim de abatajul frontal panoul 7C. Operațiunea de salvare este în plină desfășurare. Din păcate, nu putem estima un timp (până la care se va finaliza operațiunea — n.r.). Deocamdată nu putem spune decât că se avansează și că avem speranța că vom putea să-i recuperăm pe cei trei colegi. (…) Se aud voci, dar e bine să fim precauți. Atât timp cât se aud voci, distanța nu este foarte mare, dar nu putem estima cât mai durează”, a afirmat reprezentanta CEH.

Sursa: Realitatea.net

Trei mineri sunt disparuti dupa ce o galerie s-a prabusit in Mina Lupeni! ”Se aud zgomote, voci!”

In: Hunedoara, Stiri locale

O galerie s-a prabusit la Mina Lupeni, iar trei mineri sunt disparuti, ei fiind cautati de echipele de salvare. Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat ca in subteran se aflau la acel moment 14 mineri, iar 11 au reusit sa iasa. Premierul Mihai Tudose i-a cerut lui Petcu sa se deplaseze la fata locului. Cei trei mineri ar fi captivi intr-o galerie aflata la o adancime de 500 de metri.

Raed Arafat a declarat ca un elicopter SMURD a venit de la Arad la fata locului, iar un al doilea vine de la Bucuresti. Sunt trimise mai multe echipaje, inclusiv de terapie intensiva, a adaugat seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta.

„Este o surpare pe o lungime de 10 metri, 3 oameni nu au fost gasiti. Ne-am mobilizat, salvatorii sunt pe drum, au fost trimise ambulante la mina. Urmatoarea jumatate de ora este definitorie pentru ce se intampla”, a declarat pentru Hunedoara Libera, prefectul judetului Hunedoara, Fabius Kiszely.

„A avut loc o surpare unde se pare ca sunt prinsi 3 mineri. Nu stim care este situatia lor, speram din toata inima sa fie in viata. S-a dat alarma, au venit echipele de salvare”, a declarat liderul de sindicat Darius Campean intr-o interventie prin telefon la Romania TV.

„Lucram cu instalatii si echipamente vechi, a declarat la Digi 24 Campean, presedintele sindicatului Muntele. „Se pare ca este o surpare destul de mare”, a adaugat el.

Lupeni este una din putinele mine de carbuni ramase active din Romania.

Prefectul judetului Hunedoara, Fabius-Tiberiu Kiszely, a declarat pentru News.ro ca exista indicii ca cei trei mineri surprinsi in subteran la Mina Lupeni ar fi in viata si ca operatiunea de salvare a lor continua. „Operatiunea de degajare a surparii continua. Deja exista semne ca cei trei mineri sunt in viata, se aud zgomote si voci. Se intervine in acest moment si se cauta sa se ajunga pe calea cea mai scurta. Personal, sper ca intr-o ora sa se rezolve chestiunea aceasta. Ceea ce este important de spus este ca exista pericolul surparii in continuare”, a declarat prefectul.

Sursa: Hotnews.ro

Au nenorocit minerii! Pe cine scoate de data asta Dragnea in strada sa apere democratia?

In: ACTUALITATE, Politica

Mai multi ai angajati ai Thermo Craiova, compania de termoficare a Primariei Craiova, vor veni la Bucuresti marti pentru a participa la mitingul de la Palatul Cotroceni pentru sustinerea PSD, au declarat pentru HotNews.ro patru surse apropiate situatiei. Oamenii ar urma sa vina fie cu masinile personale, fie cu autocare, mobilizarea fiind una organizata.

PSD nu a recunoscut public organizarea mitingurilor de la Cotroceni, dar surse politice au declarat pentru HotNews.ro ca mai multi lideri locali sunt mobilizati pentru a aduce lumea la miting. De asemenea, informatiile arata ca, pe langa mitingul de astazi, sunt pregatiri pentru un mare miting miercuri, cu oameni adusi de PSD.

HotNews.ro a incercat sa ia legatura cu primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, cu Termo Craiova si cu administratorul judiciar al companiei, insa nimeni nu raspunde la telefon sau intra faxul.

„La S.C.Termo Craiova S.R.L., de exemplu, mai multi angajati au fost invoiti de la serviciu, iar in jurul orei 12.00 se pleaca catre Bucuresti, cu masinile personale. Au fost informati ca vor sta pana la orele 22.00-23.00”, a declarat o sursa pentru HotNews.ro.

„La ora 15:00 ar pleca 10 autocare din Craiova”, a declarat o alta sursa pentru HotNews.ro.

O alta informatie obtinuta de HotNews.ro este ca la un punct de termoficare din Craiova, din 83 de angajati, circa 50 vor merge la miting.

Termo Craiova este compania de termoficare a orasului, actionar fiind Consiliului local. Firma este in insolventa din martie 2015. Complexul Energetic Oltenia (CEO) a cerut intrarea in insolventa reclamand o datorie de 63 de milioane de euro, din care peste 20 de milioane de euro sunt numai penalitati.

Potrivit planului de reorganizare, in 2015, SC Termo Craiova SRL figura cu un numar de 748 de angajati.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , , ,

118 mineri s-au blocat in subteran si fac greva foamei! Productia de uraniu este grav afectata!

In: Stiri locale, Suceava

Un număr de 118 mineri de la Exploatarea de Uraniu Crucea-Botuşana sunt blocaţi în subteran de 18 ore, iar 83 dintre ei sunt în greva foamei, din cauza incertitudinii privind continuarea activităţii minei din judeţul Suceava, protestatarii având o listă de revendicări pe care au înaintat-o ministrului Energiei.

Cei 118 mineri au refuzat să mai părăsească platforma minieră de la Crucea-Botuşana încă din cursul serii de luni, în jurul orei 18.30, iar 83 dintre protestatari au intrat şi în greva foamei, deocamdată pe termen nelimitat, potrivit reprezentanţilor Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu

Protestatarii, care invocă mai multe probleme legate de viitorul minei, au o listă de revendicări pe care au semnat-o şi înaintat-o către factorii de răspundere, inclusiv Ministerul Energiei.

Minerii, angajaţi ai sucursalei din Suceava a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), solicită neîntreruperea activităţii de producţie şi continuarea exploatării miniere, conform planului anual de extracţie şi a licenţei de exploatare, care este valabilă până în anul 2020.

De asemenea, minerii aflaţi în grevă doresc elaborarea, în regim de urgenţă, de către Ministerul Economiei, a actelor normative necesare pentru valorificarea producţiei din stoc şi a producţiei curente ”pentru asigurarea licenţelor necesare funcţionării în condiţii normale a extragerii şi prelucrării materiei prime, precum şi a respectării drepturilor din Contractul Colectiv de Muncă (CCM)”, se arată în lista de revendicări.

Protestatarii cer prin document şi ”punerea în aplicare a programului de restructurare şi redresare a activităţii CNU, elaborat de fostul director general şi însuşit de actualul ministru al Energiei, Vlad Grigorescu”. Respectivul plan la care fac referire minerii suceveni prevedea restructurarea personalului existent, cu plăţi compensatorii, şi reducerea numărului de salariaţi de la 1.200 la 750 de persoane, care să rămână în sistem pentru asigurarea continuării fluxului nuclear existent.

”Angajaţii aflaţi în grevă doresc o întâlnire cu cei din conducerea CNU, cu membrii Consiliului de Administraţie şi ministrul Energiei, la care să discute toate probleme revendicate pentru funcţionarea Sectorului Botuşana. Totodată, se doreşte, în regim de urgenţă, găsirea comună de către sindicate şi patronat a modalităţilor de aprobare şi înregistrare a noului CCM 2016-2017 sau prelungirea celui existent”, a declarat, marţi, pentru News.ro liderul Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu, Mugurel Huţuleac.

Protestatarii de la Crucea-Botuşana solicită şi numirea unei comisii, în subordinea premierului, care să verifice ”cine se face vinovat de situaţia actuală a CNU şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor responsabile”.

În prezent, la Exploatarea Minieră Crucea-Botuşana lucrează 640 de persoane.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, se va întâlni miercuri cu vicepremierul Costin Borc, care este şi ministru al Economiei, dar şi cu preşedintele confederaţiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, pentru a discuta despre situaţia CNU, precum şi despre planul de restructurare şi reorganizare la Complexul Energetic Oltenia. Discuţiile au lor în contextul protestului minerilor de la Crucea.

Sursa: news.ro

FOTO – Traficul pe calea ferata este blocat dupa ce un tren de marfa a deraiat!

In: Mehedinti, Stiri locale

Două vagoane încărcate cu cărbune au deraiat. La fața locului au ajuns angajații de la CFR care încearcă să remedieze problema.

Un tren marfar încărcat cu cărbune a deraiat azi dimineaţă la Dragotești. Din primele informații se pare că cel puțin un vagon a sărit de pe șine. Directorul CFU Motru, Valentin Tatomir, spune că garnitura de tren aparține CFR Marfă, relatează TV Sud.

Sursa foto: tvsud.ro

content-image

content-image

PROTEST SPONTAN! Minerii de pe Valea Jiului s-au blocat in subteran!

In: ACTUALITATE, Social

O parte dintre minerii care lucrează la exploatarea de huilă Lonea s-a autoblocat, joi, în subteran, iar cei de la Vulcan au intrat cu întârziere la schimbul de dimineață, după ce Sindicatul „Muntele” și conducerea Complexului Energetic Hunedoara nu au reușit să ajungă la o înțelegere privind acordarea primelor de Paște.

mineriSchimburile 3 și 4 de la Mina Lonea au rămas în subteran peste programul normal de lucru. La Vulcan, salariații au refuzat să intre în mină, dar în urma discuțiilor purtate cu liderul de sindicat au acceptat să înceapă lucrul”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului „Muntele”, Petre Nica.