Primul lider PSD care anunta ca vrea sa-i ia locul lui Dancila! ”Nu sunt ipocrit!”

In: Comentariul zilei

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat joi seara, la Antena 3, că ar fi ipocrit dacă ar spune că nu şi-ar dori o funcţie cât mai înaltă în zona politică, deoarece, pentru a face bine în jur, trebuie să ocupi cât mai sus o astfel de poziţie.

Întrebat în legătură cu zvonurile privind numirea sa în funcţia de premier, sau de preşedinte, Teodorovici a răspuns că Viorica Dăncilă este ceea ce are nevoie un guvern, dar a subliniat că acel om politic care afirmă că nu şi-ar dori să fie într-o poziţie cât mai înaltă este ipocrit.

„Ca prim-ministru este doamna Viorica Dăncilă. Este un om cu care se poate lucra foarte bine în echipă, este o persoană care nu este vulcanică, nu este războinică. Este ceea ce are nevoie un Guvern. Mai mult, vine o preşedinţie peste noi, la 1 ianuarie (…) Este unic în istoria noastră ca ţară şi suntem obligaţi, suntem condamnaţi să avem succes (…) Dacă viaţa o să fie în acea direcţie. O să dau un răspuns pe care l-am dat unui coleg din media. Am spus că este normal, este de bun simţ, şi nu trebuie să se supere nimeni, niciun partid. Un om politic este obligat să îşi dorească să ajungă cât mai sus, pentru că eu înţeleg aşa: un om politic de asta intră în politică, să facă bine pentru cei pe care îi reprezintă, pentru românii noştri. Dacă ăsta este ţelul tău, tot speri ca fiind bun, fiind capabil să faci lucrurile în direcţia asta trebuie să ocupi cât mai sus, cât mai sus, o astfel de poziţie, ca să poţi să faci bine în jurul tău. Cine spune că nu este interesat, că nu-l preocupă, că nu şi-ar dori să fie într-o poziţie cât mai înaltă, este ipocrit. Şi eu nu sunt ipocrit, sunt omul care spune lucrurilor pe nume. (…) Nu am de ce sa spun că nu mi-aş dori o funcţie cât mai înaltă în zona politică. Dar trebuie să demonstrez”, a afirmat ministrul Finanţelor.

Sursa: AGERPRES

Pana si la Antena 3 bilantul prezentat de premierul Dancila da cu virgula: Unde s-au dus atatea miliarde de euro ca nu vedem un km de autostrada!?

In: Comentariul zilei

Realizatorul Antena 3, Radu Tudor, se arată surprins de datele prezentate de premierul Dăncilă referitoare la absorbția fondurilor europene.

„Nu stiu unde s-au dus atatea miliarde de euro daca nu avem nici un km de autostrada si nici un mare proiect de infrastructură.”, este reacția lui Radu Tudor, pe Facebook.

Reacția lui Radu Tudor vine după ce premierul Dăncilă a vorbit despre creșterea sumelor alocate de la Uniunea Europeană pentru România, spunând că acestea au crescut anul acesta cu 19,7% comparativ cu 2017.

„Sumele de la UE. Am adăugat spre comparație și primul semestru pe 2016, pentru că tot am fost acuzați că nu atragem suficiente fonduri UE. Semestrul I 2016 – 0,68 miliarde lei, Semestrul I 2017 – 5, 6 miliarde lei și smestrul I 2018 – 6,8 miliarde lei. Avem o creștere de 19,7% față de anul trecut, dar o diferență de zece ori mai mare față de primul semestru al lui 2016.”, a spus Dăncilă.

Premierul Dancila a mintit in direct la televizor! Revolta intr-un oras din Romania dupa ce au vazut imaginile

In: Gorj, Stiri locale

In cadrul bilantului guvernarii PSD pe ultimele sase luni, premierul Dancila s-a laudat cu finalizarea mai multor „investitii locale”, una dintre acestea fiind stadionul din Targu-Jiu. Insa stadionul mai are mult pana cand va fi deschis, anunta presa locala.

„Tupeu jegos si sfidare!”, titreaza publicatia Jienii.ro dupa anuntul lui Dancila.

„Premierul Romaniei, Viorica Dancila, a mintit cu nerusinare in bilantul celor sase luni de guvernare. Aceasta, public, a aratat ca investitia de la stadionul din Targu Jiu a fost finalizata, afirmatie total neadevarata. Dancila promisese inca de la Congresul din martie ca in trei luni de zile va ajunge la Targu Jiu pentru a ciocni o cupa de sampanie, cu ocazia finalizarii lucrarilor de la stadion, ceea ce nu s-a intamplat. Doar o alta minciuna crasa, guvernantii nu au emis nici pana in prezent actul oficial prin care sa se aloce cele 4 milioane de euro necesare incheierii investitiei care a consumat, deja, 22 de milioane de euro. Stadionul din Targu Jiu trebuia predat, la cheie, autoritatilor locale inca din 2016”, scrie publicatia din Targu-Jiu.

Stadionul Municipal Targu-Jiu nu poate fi inaugurat mai devreme de luna septembrie 2018 si dat in folosinta in beneficiul echipelor de fotbal din oras si din judetul Gorj, pentru ca atunci cand a fost aprobat planul de constructie nu au fost planificate si, ulterior, alocate fonduri si pentru amenajarea zonei din jurul arenei, anunta si Gorj-Domino.

Initial, termenul de finalizare a lucrarilor fusese anuntat pentru sfarsitul lui 2016, iar apoi pentru 31 iulie 2017, pentru ca urmatoarele date scadente, septembrie 2017 si martie 2018, sa fie si ele ratate.

VIDEO-O noua gafa penibila a ”catastrofei” Dancila! Premierul Estoniei i-a batut obrazul, lumea a huiduit-o pe strada!

In: Videoclipul zilei

Premierul Viorica Dancila si prim-ministrul eston Juri Ratas au inaugurat duminica, Consulatul Onorific al Estoniei la Constanta, evenimentul avand loc la Universitatea Ovidius. Evenimentul a inceput cu un incident, dupa ce organizatorii au asezat invers steagul Estoniei, premierul acestei tari intervenind pentru a aranja steagul corect. La final, in momentul in care a parasit universitatea, Dancila a fost huiduita de aproximativ zece persoane, care i-au cerut demisia, scrie news.ro.

Viorica Dancila si premierul Estoniei, Juri Ratas, au fost prezenti duminica la Universitatea Ovidius cu prilejul inaugurarii Consulatului Onorific al Estoniei la Constanta. Ceremonia a inceput cu intonarea imnurilor celor doua tari.

Apoi, Juri Ratas a sesizat ca steagul tarii sale, pus intre cel al Romaniei si cel al Uniunii Europene, fusese asezat invers si a indreptat eroarea, in aplauzele celor prezenti.

La finalul evenimentului, la iesirea din Universitatea Ovidius, Viorica Dancila a fost huiduita de aproximativ zece persoane, aflate pe trotuar langa cladirea institutiei de invatamant.

Unii dintre ei aveau tricouri pe care scria „Fara penali” si au csandat „Demisia”, „Rusine sa va fie”.

Inca de la debutul ceremoniei, Dancila a fost cu totul pierduta. A privit neputincioasa in jur, in timpul ce alti oficiali romani il salutau pe premierul Letoniei, nestiind ce are de facut. A trebuit sa intervina consilierul Anca Alexandrescu sa ii faca semn cu mana sa se miste.

Anca Alexandrescu a lucrat pe Liviu Dragnea, fiind trimisa la Guvern de seful PSD sa o supravegheze indeaproape pe Dancila.

Apoi Viorica Dancila a uitat numele omologului sau eston, Juri Ratas, in cadrul conferintei de presa comune. In momentul in care premierul a vrut sa spuna ca este onorata sa il aiba alaturi de ea pe premierul eston, aceasta i-a uitat numele si se uita in jur asteptand ca cineva din apropiere sa i-l reaminteasca.

“Am participat astazi (sambata – n.r.) la un eveniment deosebit de important, inaugurarea primului zbor direct, sezonier, intre Romania si Estonia. Am avut onoarea sa am langa mine prim-ministrul Estonian Juri… Ratas si vreau sa va spun ca zborul a durat doar doua ore si jumatate, serviciile au fost foarte bune, iar echipajul deosebit de amabil”, a spus premierul Viorica Dancila la inceputul conferintei de presa comune cu prim-ministrul eston.

In momentul in care a anuntat ca a avut onoarea sa il aiba alaturi pe premierul Estoniei, Dancila a spus doar „Juri”, dupa care, timp de cateva secunde se vede cum se uita in stanga ei pentru ca cineva sa ii sopteasca si celalalt nume al sefului Guvernului de la Tallinn. Dupa aceasta pauza, spune mai incet „Ratas” si apoi reia numele intreg; Juri Ratas.

Adrian Nastase, primul PSD-ist care face o critica reala premierului Dancila: Profilul de prim-ministru trebuie gândit!

In: Politica

Adrian Năstase, fost premier în perioada 2000-2004 şi fost preşedinte al PSD, vorbeşte despre profilul premierului potrivit şi despre problema principală cu care se confruntă Viorica Dăncilă. Năstase evită însă să o critice direct pe Dăncilă, lăsând timpul să dea verdictul.

„Doamna Viorica Dăncilă mi se pare o persoană extrem de calmă, liniştită. Nu vreau să judec cum procedează sau dacă este sau nu potrivită pentru această funcţie. Acestea sunt lucruri pe care opinia publică le va judeca în timp.

Prima problemă a unui candidat la prim-ministru apare dacă acesta nu este preşedintele partidului care guvernează. Pentru că atunci are de rezolvat o dublă coabitare: cu preşedintele Republicii şi cea cu preşedintele partidului din care face parte. Şi, dacă nu este suficient de puternic, se va găsi prins între două centre de putere şi va avea în permanenţă dificultăţi între ele”, a spus fostul premier, într-un interviu pentru Life.ro.

Adrian Năstase afirmă că premierul trebuie să aibă calitățile potrivite pentru perioada în care guvernează.

„Profilul de prim-ministru trebuie gândit pentru fiecare etapă istorică. Au fost perioade în care premierul trebuia să fie un fel de manager ale economiei, dar şi momente în care obiectivele externe erau foarte importante. Sigur, mă gândesc şi la ce s-a întâmplat după ’90, dacă cei care au ocupat aceste funcţii au fost potriviţi pentru ele, la momentele respective.

Spre exemplu, în 1992 a existat o propunere ca eu să fiu prim-ministru, dar era o propunere complet neadecvată acelei perioade, cu mari transformări de natură economică, absolut necesare în dezvoltarea ţării. Atunci varianta aleasă a fost aceea a lui Nicolae Văcăroiu”, a adăugat Năstase.

D-asta l-a dat Dragnea afara: Tudose ii raspunde taios! ”Te-ai casatorit o data, stai acolo!”

In: Comentariul zilei

Fostul premier Mihai Tudose a declarat, marți, la Parlament, că nu este de acord cu organizarea unui miting de susținere a Vioricăi Dăncilă, el afirmînd că e ca în căsnicie – te-ai căsătorit o dată, stai acolo, nu o faci în fiecare zi.

”Domnule, părerea mea e că nu. Părerea mea sinceră e că nu! Suntem la guvernare! Sunteți căsătorit? Vă căsătoriți în fiecare zi? Te-ai căsătorit o dată, stai acolo”, a declarat Mihai Tudose, întrebat de jurnaliști dacă ar trebui organizat un miting de susținere a Vioricăi Dăncilă, potrivit Mediafax.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că, dacă guvernarea va fi preluată în mod nelegitim, atunci PSD va utiliza ”toate mijloacele legale, constituționale, publice, sociale pentru ca votul cetățenilor din decembrie 2016 să fie respectat”, inclusiv un miting de susținere a premierului.

VIDEO-Absolut penibil: Vizibil jenata, comisarul european Corina Cretu se ridica si pleaca in timpul conferintei de presa a premierului Dancila!

In: Videoclipul zilei

A existat un moment stânjenitor în conferința de presă comună pe care au susținut-o luni, la Bacău, premierul Viorica Dăncilă și comisarul european pentru dezvoltare regională Corina Crețu. 

În imaginile de mai jos puteți vedea și cum, la un moment dat, comisarul pentru dezvoltarea regională, Corina Crețu, pare deranjată că tirul întrebărilor se îndreaptă exclusiv către premier și părăsește conferința de presă.

Comisarul Corina Crețu a părut exasperată că întrebările jurnaliștilor o vizează exclusiv pe premierul Dăncilă și se referă la problemele de politică internă. „De mine mai aveți nevoie?” întreabă comisarul european la un moment dat, fără a primi un răspuns. În acest timp, premierul continuă să răspundă unei întrebări.

Când vine și următoarea, adresată tot Vioricăi Dăncilă, aceasta din urmă încearcă să se eschiveze: „Gata, doamna comisar așteaptă și dumneaei…”. De fapt, premierul a dorit să salveze cumva situația, pentru că observase că oaspetele, comisarul Corina Crețu, se ridicase deja în picioare ca să plece de la prezidiu și își strângea lucrurile.

Și Viorica Dăncilă a schițat gestul că își închide agenda și se pregătește să plece, doar că jurnaliștii au continuat să-i pună întrebări. În timp ce-și punea ochelarii în suport, premierul a mai răspuns unei întrebări legate de președintele Klaus Iohannis. În acest timp, prin spatele ei, comisarul Crețu părăsea sala. Acest lucru a făcut-o și pe Viorica Dăncilă să se grăbească, s-a ridicat în picioare și a terminat de răspuns întrebării în timp ce se afla în picioare.

Chiar și așa, jurnaliștii și-au mai încercat o dată șansa și au continuat să-i pună o întrebare. Viorica Dăncilă a părut să vrea să dea un răspuns, a ezitat și apoi s-a îndreptat către ieșire.

Sursa: Digi24.ro

Dancila a devenit nou Bula al Romaniei! Celebra platforma internationala Netflix rade de premierul PSD

In: DIVERTISMENT

Netflix a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj ironic la adresa premierului Viorica Dancila. Nu este prima data cand Netflix isi promoveaza filmele folosindu-se de gafele lui Dancila.

„Orice om ii place sa se uite si el la un serial pe Netflix”, este mesajul Netflix. Aluzie evidenta la o declaratie a lui Dancila care a devenit virala in ultimele zile: „Orice om ii este teama de o plangere penala”.

Calcule: Pentru prima oara de la alegeri PSD ia in calcul pierderea guvernarii!

In: Politica

În interiorul PSD și pe rețelele interne de comunicare, ziua de ieri a fost una extrem de agitată. Plângerea penală depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă a creat mare agitație și s-a lăsat cu acuzații grele, la cel mai înalt nivel din PSD.

Surse din conducerea PSD ne-au explicat că Liviu Dragnea a dat ordin tuturor organizațiilor PSD și miniștrilor să iasă public în apărarea Vioricăi Dăncilă.

Cu toate acestea, în teritoriu, dar și în Guvern, anunți lideri simt miros de sânge și își dau seama că lucrurile sunt extrem de instabile, tocmai de aceea nu doresc să meargă la război cu toate forțele, ne-au precizat surse din PSD.

Ezitarea unor lideri a creat nervozitate maximă din partea ”amazoanelor” din PSD, care și-au îndemnat colegii să aibă curaj și să iasă în bătălia publică. Sursele noastre arată că inclusiv premierul Viorica Dăncilă i-a criticat pe cei care nu doreau intre în acest război.

Sursele noastre arată că discuțiile au degenerat pe rețelele interne ale PSD, iar unul dintre cei mai importanți miniștrii i-a întrebat pe cei care ezită implicarea în război dacă nu cumva își doresc ca partidul să piardă guvernarea. De asemenea, de la cel mai înalt nivel, ezitanții au fost acuzați că prin absență nu fac decât să își dea acordul față de acțiunea lui Ludovic Orban.

Situația din PSD este una extrem de tensionată, iar grupul de fideli din jurul lui Liviu Dragnea realizează că într-o situație extrem de complicată, nu se pot baza pe întreg partidul.

Posibila suspendare a Vioricăi Dăncilă și posibila condamnare a lui Liviu Dragnea îi face pe liderii partidului să caute soluții de ieșire din această situație și nu este exclus ca partidul să îi abandoneze pe cei doi, în tentativa de a salva ce se mai poate salva din guvernare și majoritate parlamentară.

Sursa: stiripesurse.ro

VIDEO-Bine ca premierul Croatiei nu stie romaneste! Dancila s-a intrecut pe ea insasi in gafe si dezacorduri!

In: Videoclipul zilei

Momentul declaraţiilor oficiale de la Guvern a fost precedat de stângăcii de protocol ale premierului Viorica Dăncilă.

Aceasta l-a aşteptat pe omologul croat în faţa Palatului Victoria, iar după salut, cei doi au urcat pe podiumul special adus pentru acest moment. După câteva secunde, Viorica Dăncilă i-a făcut semn premierului croat să meargă în Palatul Victoria pentru discuţii. Andrej Plenković a rămas, însă, pe loc pentru că, potrivit protocolului, urma momentul intonării imnurilor de stat. Apoi, cei doi premieri au plecat spre intrarea principală de la Guvern. Viorica Dăncilă a repetat gestul, dar premierul croat s-a oprit din nou, pentru a saluta garda de onoare.

Abia după această a doua stângăcie, cei doi au intrat în Guvern pentru discuţiile oficiale. Stângăciile premierului român au continuat şi la momentul declaraţiilor, cu câteva dezacorduri şi erori gramaticale în limba română, urmate de o exprimare stângace în limba engleză, la finalul discuției, când l-a întrebat pe premierul croat dacă vrea să facă o fotografie („Make a photo?”).

Premierul Viorica Dăncilă a spus că România va continua să promoveze Dunărea„ca pe un important coridor de transport între vestul şi estul Europei”. „Este foarte important să creăm un cadru proprice pentru creşterea volumului de mărfuri transportate pe Dunăre”, a spus Dăncilă.

Ea a adăugat că anul trecut schimburile comerciale dintre România şi Croaţia au crescut cu 25 la sută: „Am remarcat cu plăcere că schimburile comerciale dintre cele două state au înregistrat în 2017 o creştere de 25 la sută, ceea ce nu este întâmplător având în vedere eforturile care s-au depus anul trecut pentru intensificarea relaţiilor comerciale”.

Dăncilă a spus că în discuţiile cu omologul său croat a fost abordată şi problematica Balcanilor de Vest, ambele state având un interes major în ceea ce priveşte stabilitatea şi securitatea regiunii.

Premierul României a enunţat temele abordate în discuţiile cu prim-ministrul croat, apreciind că există un potenţial foarte bun de cooperare în educaţie, apărare, agricultură, dar şi turism.

„Am salutat coordonarea care există deja între România şi Croaţia, inclusiv în cadrul Trioului cu Finlanda. Aceasta este necesară şi pentru identificarea unor priorităţi comune în plan european, susceptibile a genera rezultate pozitive, mai ales prin continuitatea pe care o putem intensifica la nivelul Consiliului UE. (…) Împreună cu prim-ministrul croat, am apreciat faptul că politica de coeziune şi politica agricolă comună, rămân principalele priorităţi”, a mai spus Dăncilă.

Prim-ministrul Croaţiei, Andrej Plenkovic, a fost primit cu onoruri militare, vineri, la Palatul Victoria, de către  premierul Viorica Dăncilă. Şeful Executivului de la Zagreb a fost primit, după întâlnirea de la Guvern, şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Vizita oficialului croat are loc în contextul intensificării relaţiilor bilaterale în ultimii ani, precum şi al apartenenţei celor două state la acelaşi Trio al Preşedinţiei Consiliului UE. Scopul principal al întrevederii îl reprezintă consolidarea cooperării la nivel politic şi economic şi identificarea de noi arii de cooperare la nivel sectorial, a transmis Guvernul.

Sursa: Digi24.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Condamnat la 8 ani de puscarie pentru coruptie, consilierul personal al premierului Dancila se plimba prin Bucuresti cu un bolid de lux

In: Lux

Darius Valcov, consilierul premierului Viorica Dancila, a fost fotografiat in traficul din Bucuresti la volanul unui Mercedes de lux. Cel care a facut fotografia este un fost consilier al premierului Ciolos, Valeriu Nicolae.

„M-am vazut cu domnul Valcov. Am stat cu el in traficul infernal de la iesirea din Bucuresti. El era la volan, singurel, intr-o super limuzina Mercedes B600WAT. Banuiesc ca l-a trimis doamna Viorica personal sa rezolve hehehe problemili la oameni care este sau am avut eu vedenii. Cum limuzina nu e trecuta in declaratia de avere si nici nu pare ca are RCA am zis sa anunt RAAPPS-ul ca e creierul programului de guvernare neasigurat pe sosele. Si ce bai saracilor nu a zis nea Livache ca Romania are bani? Hai sa traiasca partidul ca ofera o sansa la Mertane S la orice om simplu care lucreaza pentru binili nostru al tuturor!”, a scris Valeriu Nicolae pe Facebook.

Nicolae a tinut sa aduca aminte ca el a avut, tot in calitate de consilier al premierului, o „cazatura de Nubira”.

„Eu in aceasi pozitie de consilier al primului ministru am avut de la RAAPPS o cazatura de Nubira de o suta de ani”, a mentionat Nicolae.

In declaratia de avere a lui Darius Valcov, condamnat in prima instanta la 8 ani de inchisoare, apare ca nu detine nicio masina.

VIDEO-Premierul Dancila: ”Orice om ii este teama de o plangere la DNA”

In: Comentariul zilei
O nouă greșeală de exprimare a premierului Viorica Dăncilă! Întrebată dacă îi este frică de o plângere penală, prim-ministrul a răspuns că „Orice om îi este teamă de o plângere penală”.

„Orice (Oricărui, n.r.) om îi este teamă de o plângere penală, dar eu sper să nu se ajungă la astfel de lucruri pentru că eu cred în justiție și cred că toată lumea trebuie să credem (să creadă, n.r.) în justiție. Dacă toată lumea merge pe acest considerent că oricui i se poate face o plângere penală, nu cred că este un lucru bun. Având în vedere cele apărute în spațiul public, ce a pățit și Victor Ponta”, a spus Dăncilă, întrebată, luni, la Parlament dacă îi este frică de plângeri penale.

Premierul Dăncilă nu este la prima gafă. Recent, Dăncilă i s-a adresat Papei Franscisc, la întâlnirea de vineri de la Palatulul Apostolic de la Vatican, spunându-i Suveranului Pontif: „Sfinţia Voastră, I am very glad for this opportunity”.

Pe 30 aprilie, premierul a spus, la un post de televiziune, că Executivul va finaliza toate cele trei stadioane pentru Euro 2020,  Dinamo, Rapid şi Giulești. Moderatorul i-a atras atenția că Rapid și Giulești este același lucru, astfel că Viorica Dăncilă s-a corectat și a precizat că cel de-al treilea stadion este cel de la Arcul de Triumf.

Dăncilă a explicat și gafa din ședința de Guvern, când a pronunțat 20-20 în loc de anul 2020.

„Să știți că foarte mulți au spus că au văzut în acest lucru o greșeală. Gândiți-vă că eu sunt de 9 ani la Bruxelles. La Bruxelles există Orizont 20-20, Euro 20-20. Când 9 ani ai vornit așa, este normal ca acest lucru să înceri să îl duci mai departe. De acum încolo voi zice 2020”, a explicat premierul.

Premierul a mai făcut o gafă, în plenul Camerei Deputaților, în timp ce citea discursul privind modul în care Guvernul a cheltuit banii românilor.

„Adversarii PSD au pus la bătaie un discurs alarmist pentru a contesta acest program, care vă spun foarte sincer, nu a făcut bine României”, a transmis aceasta celor din Opoziție, dar sensul propoziției arată că aceasta a criticat chiar programul de guvernare PSD-ALDE.

Tot într-o emisiune la România TV, aceasta a declarat că pensia minimă va crește de la 5.200 la 6.400, începând cu 1 iulie anul acesta. Aceasta a făcut o eroare, pensia minimă urmând să crească de fapt de la 540 de lei la 640 de lei.

Într-o altă ședință de Guvern, Viorica Dăncilă a fost pusă în încurcătură, din nou: A pronunțat de șase ori cuvântul „imunoglobină” în loc de „imunoglobulină”, în timp ce se referea la criza din sistemul de sănătătate, legată de lipsa imunoglobulinei și care a dus la declanșarea Mecanismului European de Protecție civilă.

La începutul mandatului, Dăncilă i-a caracterizat pe eurodeputații din Opoziție ”autiști”, provocând critici dure din partea asociațiilor non-guvernamentale care se ocupă de copiii cu astfel de probleme.

Iar după întâlnirea cu premierul italian Paolo Gentiloni, premierul a declarat că România și Italia sunt parteneri…privelegiați.

!-- Composite Start -->
Loading...