Atac armat pe strada, in inima Europei! Doi politisti impuscati mortal!

In: International

Un bărbat care a împuşcat mortal marţi doi ofiţeri de poliţie în centrul oraşului Liege din estul Belgiei a fost „neutralizat” de agenţi, după ce a luat ostatică o femeie, au anunţat media şi parchetul din Belgia, citate de Reuters şi AFP.

Nu se cunoaște motivul atacului.

Poliția din Liège a confirmat că bărbatul care a deschis focul, marți dimineață pe bulevardul Avroy din Liège, a fost împușcat mortal.

 

Doi morti si un ranit grav, in urma unui atac al albinelor din Buzau

In: Buzau, Stiri locale
Doi oameni au murit, sâmbătă, iar un al treilea este în şoc anafilactic dupa ce au fost înţepaţi de albine, in satul Aldeni, comuna buzoiană Cernăteşti.

Din primele informaţii furnizate de reprezentanţii Jandarmeriei Buzău, cele trei persoane au fost atacate de mai multe albine agresive.

Doua dintre ele au decedat, iar a treia este în şoc anafilactic, scrie news.ro. ”O neglijență a unor apicultori. Nu se transportă ziua albinele. Erau 3 băieți din Berca. Au vrut să plece cu el și nu și-au dat seama că au desfăcut chingile. Ei descărcau stupii, avem mulți salcâmi. Unul a murit în drum spre spital, altul a fost găsit mort.”, a spus, la Digi 24, primarul Petrică Mârzea.

La faţa locului sunt autorităţi locale, jandarmi, poliţişti, dar si apicultori şi medici de la Ambulanţă, care incearca să salveze persoana care e în şoc anafilactic.

De asemenea, zona a fost izolată.

Ulterior, bărbatul aflat în şoc anafilactic după ce a fost înţepat de albine în satul Aldeni din comuna buzoiană Cernăteşti a fost stabilizat, fiind transportat la spital. Conform martorilor, atât el, cât şi ceilalţi doi bărbaţi care au decedat în urma înţepăturilor descărcau stupii aduşi în zonă, unde sunt mulţi salcâmi înfloriţi.Autorităţile afirmă că unul dintre bărbaţi a fost găsit decedat lângă maşina cu care fuseseră transportaţi stupii.

Cel de-al doilea bărbat decedat în urma înţepăturilor a încercat iniţial să se salveze, urcând în maşină şi mergând aproximativ 500 de metri, fără însă a sesiza că a fost urmărit de roiul de albine, care l-au atacat în momentul în care a coborât din vehicul.

Se apre că stupii erau aduşi dintr-o zonă de şes, cultivată cu rapiţă, iar maşina ar fi stat mai mult în trafic în zona podului de la Mărăcineni, unde se desfăşoară lucrări de reparaţii. Conform apicultorilor, agresivitatea albinelor ar fi fost cauzată de temperatura ridicată, ale cărei efecte au fost amplificate şi de faptul că în timpul transportului stupii au fost acoperiţi cu o folie.

Microbuzul mortii: Accident cu 12 victime in Teleorman!

In: News

Accident grav cu 12 victime în Teleorman. S-a activat Planul Roșu. Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit, frontal,  în zona localităţii Bujoreni. Una dintre victime este decedată. La faţa locului acţionează mai multe echipaje medicale, de descarcerare şi de poliţie. 

Potrivit reprezentanţilor ISU Teleorman, joi dimineaţă a fost activat Planul Roşu de intervenţie după producerea unui accident rutier, anunță News.ro.

Un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit în zona localităţii Bujoreni, existând 12 victime, între care una decedată.

La faţa locului acţionează mai multe echipaje medicale, de descarcerare şi de poliţie.

Deocamdată nu s-au stabilit cauzele producerii accidentului şi dinamica acestuia.

Video-Atac armat intr-un liceu din SUA! Cel putin 17 morti, atacatorul este un adolescent!

In: International

Cel puţin 17 persoane au fost ucise într-un atac armat comis într-un liceu din Florida. Atacatorul are 19 ani şi este un fost elev, exmatriculat din motive disciplinare, spune poliţia. Adolescentul avea o pasiune pentru arme şi un caracter dificil, spun foşti colegi şi profesori.

Scenele de teroare au fost filmate într-o clasă în timp ce de pe coridoarele şcolii răsunau focuri de armă semiautomată. O altă filmare, dintr-o altă sală, îi arată pe elevi cum se grăbesc spre ieşire.

Reporter: Ce s-a întâmplat cu profesorul tău?

Elevă: A fost împuşcat, pentru că toată lumea a început să iasă din clase… Eu am crezut că e o alarmă de incendiu… Dar, apoi, nu ştiu ce s-a întâmplat, toţi au început să alerge înapoi în clase, eu am alergat. Am văzut doar trupul lui, noi plângeam, ne rugam, apoi a venit poliţia şi am ieşit.

– Ai văzut cine l-a împuşcat?

– Nu, nu ştiu, nu am văzut nimic, i-am văzut doar capul, pentru că bloca uşa şi uşa era deschisă, nu ştiam dacă e în viaţă.

Atacul a avut loc aproape de sfârşitul programului, într-o localitate prosperă, liniştită, aflată la aproximativ o oră de mers cu maşină de Miami.

Atacatorul a fost arestat într-o localitate învecinată, la aproximativ o oră de la comiterea masacrului. Are 19 ani şi a fost elev al liceului.

Scott Israel, șerif: E oribil, e o catastrofă. Nicolas Cruz este ucigaşul. Are 19 ani. A fost elev al liceului Douglas, de unde a fost exmatriculat din motive disciplinare. Am început deja să verificăm site-urile pe care intra şi reţelele sociale şi unele lucruri sunt tulburătoare. Avea nenumărate reviste, avea o puşcă AR-15.

Foşti colegi ai atacatorului au declarat presei că adolescentul avea o obsesie legată de arme şi un comportament ciudat. Conducerea liceului dăduse chiar dispoziţie ca acesta să nu fie primit la ore dacă purta un rucsac în spate, după ce îşi ameninţase colegii. Tânărul făcuse pregătire militară în cadrul unui program pentru liceeni al forţelor armate americane.

Colegă: Era agresiv, dar liniştit şi timid. Când devenea agresiv, parcă nu mai era el. Parcă avea o altă personalitate, pentru că, altfel, era foarte liniştit.

Cu toate acestea, inspectoratul şcolar spune că nimic nu prevestea atacul.

Robert Runcie, inspector şcolar: Nu a fost nimic care să ne alerteze. Din câte ştim nu au existat telefoane sau ameninţări. Problemele de sănătate mintală sunt în creştere în ţara noastră şi sunt o mare provocare.

Este încă un incident armat dintr-o lungă serie. Presa americană a numărat 18 atacuri comise în şcoli doar de la începutul acestui an.

Preşedintele Donald Trump a transmis condoleanţe familiilor victimelor într-un mesaj pe Twitter.

Sursa: Hotnews.ro

Directoarea unei scoli din Buzau a intrat cu masina in mai multi parinti si copii aflati in fata scolii!

In: Buzau, Stiri locale

Autorităţile din municipiul Buzău au activat planul roşu de intervenţie după ce un autoturism a intrat într un grup de persoane aflate în faţa Şcolii generale nr. 1 din Buzău. Din primele informaţii, ar fi rănite cel puţin cinci persoane, iar la faţa locului se află mai multe ambulanţe, scrie News.ro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Buzău, din primele verificări efectuate la faţa locului de politişti a reieşit că o conducatoare auto aflată la volanul unui autoturism, pe fondul unei manevre executate greşit, a acroşat poarta de acces în curtea şcolii, potrivit NEWS.RO .

”În urma impactului, şase persoane adulte, cinci femei şi un barbat, au suferit vătămări corporale în urma căderii porţii metalice, persoanele aflându-se pe trotuar, în faţa unităţii şcolare”, a transmis Poliţia Buzău.

„Toate victimele au fost transportate la UPU, unde primesc îngrijiri medicale. A fost pus în aplicare planul roşu la nivelul judeţului. (…) Starea victimelor este stabilă. Pe lângă cele 6 persoane, au mai fost duse la spital 3 persoane care au suferit atacuri de panică. Printre ele se numără şi o fetiţă de 12 ani.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, într-o intervenţie prin telefon la România TV.

Directoarei școlii i s-a facut rău. Ea fost preluată de o ambulanță și dusă la spital, potrivit Reporterbuzoian.ro.

Un nou masacru la un concert in SUA: Atacatorul a deschis focul asupra multimii!

In: ACTUALITATE, International

Dupa masacrul din Las Vegas un nou atac armat zguduie Statele Unite ale Americii. Un barbat care este inca in libertate a deschis focul asupra publicului la un concert din statul Atlanta.

Două persoane au fost ucise şi alte două rănite, duminică noapte, în timpul unui incident armat care a avut loc la un concert rap care se desfăşura la The Masquerade din Atlanta.

Focul a fost deschis la concertul rap din centrul Atlantei după ce doi oameni au urcat pe scenă în pauza dintre reprezentaţiile artiştilor, potrivit Billboard.

Poliţia a anunţat că cele două persoane care au urcat pe scenă au fost ucise de cineva din public, care s-a enervat. Alte două au fost rănite, a mai spus purtătoare de cuvânt a poliţiei, scrie news.ro.

Agresorul, care a reuşit să scape, în timp ce lumea ieşea din club, a tras mai multe focuri de armă spre sol.

„Atacatorul, încă armat, a fost remarcat de paza neînarmată, dar nu a putut fi reţinut”, a mai spus ea.

Poliţia îl caută încă pe suspect.

Una dintre victime a fost împuşcată în piept, o alta a fost dusă la spital, unde a murit. Viaţa celorlalţi doi răniţi nu este în pericol. Ei au fost împuşcaţi în picioare.

Pe scena clubului, în seara respectivă concertau Cousin Stizz, Levi Carter, Big Leano şi Givon.

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Tavanul unei scoli din Teleorman s-a pabusit peste copii! Mai multi elevi au fost raniti

In: Stiri locale, Teleorman

Trei elevi de clasa a IV-a de la Scoala Gimnaziala „Alexandru Colfescu“ din Alexandria au ajuns la spital, dupa ce tavanul s-a prabusit in timpul orei de curs peste ei.

Elevii au primit ingrijiri medicale la fata locului, dar au refuzat sa fie transportati la spital.

„Este vorba de o clasa unde tencuiala a cazut peste copii, in timpul orei. Aici sunt toate autoritatile competente. Se analizeaza varianta ca acesti copii sa plece de la cursuri. Scoala arara destul de bine. Copiii sunt bine, au revenit la cursuri, desi acestea se vor suspenda. Sunt cei de la ISU si de la pompieri, care vor verifica toate clasele. In principiu, nu ar trebui sa fie probleme, dar este bine ca se iau aceste masuri”, a spus Iulian Cristache, presedintese Federatiei Asociatiilor de Parinti.

Cladirea a fost construita in anul 1965.

Sursa: aktual24.ro

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , ,

VIDEO – Atac terorist incheiat cu 8 morti si 11 raniti, in New York!

In: ACTUALITATE, International

Atac terorist în Manhattan, New York, marți seară. Un bărbat a lovit mai multe persoane cu o dubă, ulterior fiind arestat de polițiști. Atentatul s-a soldat cu 8 morți și 11 răniți, informeaza Digi24.ro.

Atacatorul este Sayfullo Saipov, un uzbec de 29 de ani, care a ajuns în Statele Unite acum 10 ani, anunță presa americană. În camioneta folosită în atac, poliţiştii au găsit o armă cu aer comprimat şi una cu bile de vopsea, dar şi o scrisoare în care bărbatul susţine că acţionează în numele organizaţiei teroriste Stat Islamic. Potrivit ultimelor informaţii, atacatorul de 29 de ani este originar din Uzbekistan.

O primă reacție din partea președintelui american cu privire la atacul terorist. Donald Trump a scris pe Twitter: „Încă un atac din partea unui om foarte bolnav. Forțele de ordine anchetează îndeaproape. NU ÎN SUA!”

Poliția din New York a anunțat oficial că este un incident terorist, iar până la această oră este vorba despre opt persoane decedate și 11 răniți. Din primele informații, este vorba despre un lup singuratic și nu un complot. Atacatorul are 29 de ani iar duba cu care a lovit în New York a fost închiriată.

„Nu-i vom lăsa pe teroriști să câștige”, a declarat Bill de Blasio.

Prima doamnă a Americii, Melania Trump, a reacționat pe Twitter: „Mi se rupe inima pentru New York. Gânduri și rugăciuni în timp ce monitărizăm situația”.

Mai multe surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru CNN că incidentul este investigat ca fiind unul terorist. În plus, mai mulți martori au declarat că l-au auzit pe atacator strigând „Allah Akbar”.
FBI a preluat conducerea anchetei..

Atacatorul a fost reţinut. Poliția a sfătuit oamenii să evite zona.

Presa susţine că un bărbat ar fi tras cu arma după ce ar fi intrat cu maşina în oamenii aflaţi pe o pistă de biciclete. El a fost ulterior împușcat de polițiști. Deocamdată nu se știe starea de sănătate a atacatorului.

Un martor a declarat pentru CBS News: „A fost un accident și cineva a strigat: pistol!” Un alt martor a povestit că o dubă albă a intrat pe pista de biciclete și a lovit mai multe persoane, adăugând că a văzut ulterior mai mulți oameni întinși pe jos.

Deocamdată e neclar care este motivul incidentului, dar poliția nu exclude încă nicio variantă, luând în calcul inclusiv in atac terorist. Potrivit unor informații neconfirmate, ar fi vorba despre un adept al extremei drepte.

Britanicii se asteapta la ce e mai rau: Uraganul Ofelia ii va lovi in plin!

In: ACTUALITATE, International

Poliţia Metropolitană e emis un avertisment meteorologic sever, după ce Uraganul Ophelia se apropie tot mai mult de Marea Britanie, scrie The Telegraph.

Au fost emise avertizări cu privire la rafale de vânt de 128 de km/h în zonele de coastă, în special în Irlanda de Nord, după ce rămăşiţele uraganului Ophelia vor lovi luni.

Autorităţile au avertizat despre eventuale întreruperi de tensiune, deteriorarea clădirilor şi posibilitatea întreruperii transportului şi a reţelelor de telefonie mobilă.

„Rafale de vânt puternice sunt aşteptate luni, în asociere cu Uraganul Ophelia”, au spus reprezentanţii autorităţilor.

„Serviciile rutiere, feroviare, aeriene şi feriboturile pot fi afectate, cu o durată mai mare a călătoriilor şi posibile anulări.Pot să apară întreruperi de tensiune, cu posibilitatea de a fi afectate alte servicii, cum ar fi acoperirea de telefonie mobilă” au mai declarat aceştia.

„Pot avea loc daune asupra clădirilor. Le cerem oamenilor să fie atenţi la posibile plăci de pe acoperiş aruncate de vânt. Traseele de coastă, fronturile marine şi comunităţile de coastă pot fi afectate de vântul puternic şi / sau de valuri mari”.

Fenomenul meteo va coincide cu aniversarea a 30 de ani de la Marea furtună din 1987.

Ophelia a ajuns cel mai departe de coasta estică a Atlanticului. Recordul anterior a fost stabilit în 1980, potrivit meteorologului CNN Haley Brink.

Uraganul s-a transformat într-o furtună de categoria 3, în timp ce trecea pe lângă arhipelagul portughez Azore, sâmbătă, în drum spre Irlanda.

„Am informat Centrul american pentru Uragane că Ophelia a devenit unul de categoria 3, dar asta nu schimbă nivelul nostru de alertă”, a declarat Elsa Vieira, de la serviciul regional al Institutului Meteorologic din Portugalia (IPMA).

Ophelia, cu rafale de vânt care depăşesc 100 de kilometri pe oră este „acum un uragan major”, a declarat Philip Klotzbach, specialist în uragane de la Universitatea de Stat din Colorado.

Uraganul Ophelia, în linie dreaptă spre Europa. Unde va lovi furtuna tropicală

Uraganul Ophelia este furtuna care s-a format cel mai recent în Atlantic, dar traseul acestuia este diferit de cel pe care l-au anticipat meteorologii. Astfel, acesta şi-a modificat direcţia şi se îndreaptă acum spre Europa, mai exact spre coasta nord-vestică a Spaniei, în loc să traverseze Oceanul şi să ajungă în regiunea Caraibilor. Totodată, potrivit The Independent, este de aşteptat ca uraganul să producă în week-end vânt violent de până la 80 km/h pe malul sudic al Marii Britanii.

Ophelia a avansat oficial miercuri seară la stadiul de uragan, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane. De atunci, furtuna s-a deplasat către est, iar specialiştii se aşteaptă să-şi modifice treptat direcţia spre nord-est. Viteza vântului este de 75 de km/h şi rămâne deocamdată constantă, însă prognozele spun că se va înteţi mai ales în următoarele 48 de ore.

Unele dintre rafalele de ploaie sunt aşteptate să lovească Insulele Azore în acest sfârşit de săptămână. Totuşi, traiectoria anticipată pentru Ophelia arată că furtuna va ajunge aproape de Spania şi Portugalia, cu toate că, cel mai probabil, nu va atinge ţărmul Peninsulei Iberice. Meteorologii rămân încă precauţi, pentru că este destul de devreme şi cursul s-ar putea schimba.

Singurele două furtuni care au lovit Peninsula Iberică, una în 1842 şi o alta în 2005. Cea mai recentă a fost o vijelie tropicală care a precedat Uraganul Vince. După ce Ophelia va trece de Spania, prognozele arată că ar putea lovi luni coasta irlandeză, ca o furtună de categorie mai scăzută decât cea a uneia tropicale, dar cu vânt puternic apropiat de cel specific uraganului.

Ophelia este cea de-a 10-a furtună din Atlantic care în acest sezon a căpătat statut de uragan, număr care depăşeşte recordurile înregistrate în 1878, 1886 şi 1893.

Sursa: Mediafax.ro

Accident teribil la Suceava! Patru oameni au murit pe loc si trei copii sunt in stare grava!

In: Stiri locale, Suceava

Patru adulţi au murit, sâmbătă, într-un accident rutier produs în judeţul Suceava, în comuna Cornul Luncii, după ce două maşini s-au ciocnit, pe DN 2. A fost activat Planul Roşiu de intervenţie, acordându-se primul ajutor pentru un alt adult şi trei copii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava două maşini s-au ciocnit în comuna Cornul Luncii, scrie news.ro.

În cele două autoturisme se aflau opt persoane şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La faţa locului actionează un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru victime multiple, un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de terapie intensiva SMURD si patru ambulante ale SAJ.

Patru adulţi au fost declaraţi decedaţi, iar echipajele intervin pentru a acorda primul ajutor la un adult şi trei copii. Trei dintre victime sunt inconştiente.

Acidentul a avut loc pe DN 2 E, dar deocamdată, nu se cunosc împrejurările producerii acestuia.

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava, a relatat, la Antena 3, că cele două mașini s-au ciocnit frontal. El a amintit că în aceeași zonă, în urmă cu o săptămână, alte două persoane au murit în urma unui accident.

Raed Arafat anunță, la Antena 3, că elicopterul SMURD este pregătit pentru a prelua, la nevoie, un rănit și pentru a-l transporta la Iași sau în alt oraș.

Accident teribil in Ialomita: Un mort si 15 raniti, multi incarcerati! SMURD a activat Planul Rosu!

In: AUTO

Un accident de circulaţie în care sunt implicate patru autoturisme s-a produs, duminică, în judeţul Ialomiţa, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie. Din primele informaţii, în maşini erau 16 persoane, unele fiind încarcerate.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa au precizat că în accident sunt implicate trei autoturisme şi un autovehicul de transport persoane cu nouă locuri. În total, în maşini se aflau 16 persoane.

Şapte persoane au fost descarcerate, iar două au fost deja transportate la Spitalul din Urziceni. Elicopterul SMURD a ajuns la faţa locului, iar personalul acordă îngrijiri medicale răniţilor.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) un accident rutier s-a produs în judeţul Ialomiţa, între Urziceni și Coșereni.

„Din primele informatii sunt implicate patru autoturisme, în care s-ar afla zece persoane. Mai multe persoane sunt încarcerate”, au precizat reprezentanţii IGSU.

ISU Ialomița a activat Planul Roșu de intervenţie, iar la faţa locului au fost alertate două echipaje de descarcarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi prim ajutor, o ambulanța SMURD, o autospecială pentru victime multiple și patru echipaje medicale SAJ.

De asemenea, s-a solicitat și un elicopter SMURD la fața locului.

Misiunea este în dinamică, forţele încercâd salvarea persoanelor implicate.

Sursa: Digi24.ro

Un om a murit si alti doi sunt in coma dupa ce o galerie s-a prabustit in Mina Lupeni

In: Hunedoara, Stiri locale

Un miner a murit și alți doi au fost răniți după ce o galerie s-a surpat la Mina Lupeni din Hunedoara. 11 oameni scoteau niște stâlpi de susţinere, când tavanul s-a prăbușit. Opt dintre ei s-au slavat, trei au rămas însă captivi la peste 400 de metri dâncime. A fost nevoie de 11 ore de muncă pentru ca salvatorii să-i scoată la suprafață pe doi dintre ortaci. Pentru al treilea eforturile echipelor de intervenție a fost zadarnice.  Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au deschis un dosar penal.

După 11 ore de căutări și săpături, echipele de salvare l-au adus la suprafaţă pe primul dintre cei 3 mineri prinşi în subteran de surparea unei galerii la mina Lupeni. Bărbatul a fost intubat și a fost transportat în coma indusă la Spitalul Floreasca din capitală.

O oră mai târziu salvatorii au fost scos la suprafaţă şi cel de-al doilea miner, prins în subteran. Bărbatul nu are probleme medicale grave, dar a fost dus pentru investigații la spitalul din Petroșani.

Al treilea miner a fost scos la suprafață fără puuls. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Toma Petcu, aflat la faţa locului.

Între timp, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani a deschis un dosar penal. Unul dintre minerii care au reuşit să se salveze a fost transportat la spital, dar starea lui este bună.

Purtătorul de cuvânt al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Oana Stoicuța, a declarat că surparea a fost cauzată de condițiile geologice din subteran.

„Surparea s-a produs din cauza tectonicii extrem de dificile din regiunea respectivă. Vorbim de abatajul frontal panoul 7C. Operațiunea de salvare este în plină desfășurare. Din păcate, nu putem estima un timp (până la care se va finaliza operațiunea — n.r.). Deocamdată nu putem spune decât că se avansează și că avem speranța că vom putea să-i recuperăm pe cei trei colegi. (…) Se aud voci, dar e bine să fim precauți. Atât timp cât se aud voci, distanța nu este foarte mare, dar nu putem estima cât mai durează”, a afirmat reprezentanta CEH.

Sursa: Realitatea.net

!-- Composite Start -->
Loading...