Jurnalistul Oreste Teodorescu: Tariceanu este pariul Moscovei pentru alegerile prezidentiale din Romania!

In: Comentariul zilei

Analistul politic Oreste Teodorescu a participat marți seară, 5 februarie, într-o emisiune difuzată de București TV în care a lansat un scenariu îngrijorător privitor la alegerile prezidențiale ce vor avea loc la finalul anului 2019.

Concret, jurnalistul a subliniat implicarea Federației Ruse în influențarea alegerilor de la noi. Dragnea și Tăriceanu, prin acțiunile întreprinse mai ales din 2016 de când se află la guvernare, au devenit contestați masiv la nivel occidental, iar treptat au ajuns să fie din ce în ce mai mult pe placul Moscovei. Astfel, Moscova a început să se mobilizeze și să analizeze cine este omul ei pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din 2019 în România. Dragnea, care are un scor foarte mic de încredere, a ieșit din cărți, iar astfel Tăriceanu a devenit pariul Moscovei în fața lumii democratice, occidentale, nord-atlantice, potrivit analizei jurnalistului Oreste Teodorescu.

Vă prezentăm analiza integrală a lectorului universitar:

„Mie îmi este foarte limpede că balaurul acesta bicefal al coaliției PSD-ALDE, Dragnea și Tăriceanu, formează o echipă de șoc care încă de la începutul guvernării a devenit servanții unui alt interes decât cel național. Dacă noi considerăm că interesul de securitate de la cetățean la întreaga structură a societății noastre este să fim un partener militar al SUA și un partener economic al UE și al lumii libere, atunci prin tot ce întreprind cei 2 domni, Dragnea și Tăriceanu, mai la suprafață sau mai ocult nu fac altceva decât să șubrezească acest mecanism, această alianță firească și năzuită iată și astăzi de peste 90% din populația României. Se încearcă o preluare ostilă de macaz și o deturnare a parcursului nord-atlantic către zona aceasta gri a democrațiilor iliberale de factură dughinistă. Atunci, mie mi se pare că parlamentarii de la ALDE Europa au înțeles foarte bine ce pericol reprezintă Tăriceanu și pentru România în primul rând, dar și pentru Uniunea Europeană. Atunci, probabil că și ei sunt absolut oricând dispuși să excludă acest grup ALDist din România care parcă ar fi unul de comisari sovietici. Uitați-vă la Norica Nicolai. Când o vezi pe Norica Nicolai în Parlamentul European, parcă o vezi pe Ana Pauker defilând pe scenele consiliilor populare de pe la Plopeni, Călărași. 

Atunci, cred că traseul și apartenența celor 2 politicieni, Dragnea și Tăriceanu, în interiorul acestui club de gentlemani reprezentat de UE este cam pe final. Atunci, eu am observat o chestiune. Eu cred că băieții aceia din Federația Rusă, cei care joacă șah și fac manevre, s-au prins într-un fel sau altul că Dragnea este un cal mort, că pe el nu se mai poate paria. Astfel, am observat niște forțe și din media românească și pe unii care păreau că susțin libertatea de exprimare, dar nu o fac ci doar o înfundă și dau cu pumnul în gură, că se situează cumva, unii oficial și alții mai puțin oficial, înspre formarea unui grup de susținere puternică a lui Tăriceanu pentru turul 2 al algerilor prezidențiale din 2019. Este pariul Moscovei cu lumea liberă, iar dacă nu suntem destul de inteligenți să ne prindem de treaba aceasta s-ar putea să avem o surpriză foarte neplăcută.  

Eu cred că de data asta ne ducem după fantă. Îl canibalizăm pe Dragnea și ne speriem de el, ne uităm la elefantul care apare în scenă, dar pierdem jobenul magicianului din vedere. Cred că jocul este mai sofisticat și cred că pariul împotriva paradigmei nord-atlantice cu România ca actor este domnul Tăriceanu”, a precizat Oreste Teodorescu.

Tăriceanu: Mă gândesc serios la o candidatură la prezidenţiale!

In: Politica

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că se gândeşte „serios” la o candidatură pentru alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestuia an, dar a precizat că PSD şi ALDE nu au luat încă o decizie în acest sens şi că o candidatură comună a celor două partide ar avea şanse mai mari decât candidaturi separate.

„Mă gândesc serios la o candidatură la prezidenţiale, dar de aici până la a anunţa candidatura… O să mă întrebaţi: ‘mergeţi singur, mergeţi cu PSD?’ Nu mă întrebaţi lucrurile astea, pentru că nu am luat această decizie. Când o s-o iau, sigur o să aflaţi mai mult, dacă o să o iau şi când o s-o iau. (…) O să facem sondaje mai exacte, mai complete (n.r. – decât sondajul comandat de Europa FM şi prezentat de Digi 24), care să permită o analiză sociodemografică mai solidă şi care să ne permită să luăm o decizie cât mai bună, care să ne dea cea mai bună şansă pentru câştigarea alegerilor”, a afirmat Tăriceanu joi seara la Digi24.

Potrivit lui Tăriceanu, pentru candidatura sa la prezidenţiale „există diferite variante”. El a subliniat că ALDE se află în coaliţie cu PSD şi că „cel mai probabil o candidatură comună are şanse mai mari decât două două candidaturi separate”.

By: Stirea Zilei Tags: , , , , ,

Romania in topul celor mai corupte tari! Ne miram, cand tara e codusa de infractori dovediti?

In: International
Romania se situeaza in Uniunea Europeana pe locul 24 din 28 in ceea ce priveste perceptia privind coruptia, scorul Romaniei scazand cu un punct in 2018 comparativ cu anul anterior, potrivit unui raport anual al organizatiei Transparency International.Organizatia Transparency International a prezentat marti raportul anual privind Indicele de Perceptie a Coruptiei (IPC) la nivel global, gradul de coruptie in sectorul public fiind stabilit prin consultarea unor experti si oameni de afaceri din cele 180 de tari incluse in analiza.

Potrivit clasamentului pe anul 2018 privind coruptia realizat de Transparency International, Romania se situeaza pe locul 61 la nivel mondial, avand 47 de puncte, in scadere de doua pozitii fata de 2017, precizeaza Mediafax.

Indicele Transparency International foloseste o scala de la 0 la 100, in care 0 puncte inseamna un grad extrem de ridicat de coruptie, iar 100 de puncte, lipsa coruptiei.

La nivelul celor 28 de state ale Uniunii Europene, Romania (47 de puncte) se situeaza pe locul 24.

Primele trei pozitii privind perceptia asupra coruptiei ridicate sunt ocupate de Bulgaria (42 de puncte), Grecia (45) si Ungaria (46 de puncte).

By: Stefan Mihalache Tags: , , , , , ,

Tăriceanu: Problema e că ţara trebuie guvernată!

In: Politica

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, lider al ALDE, susţine că premierul Viorica Dăncilă este pregătită să facă faţă „şicanelor” preşedintelui Klaus Iohannis, cum ar fi tergiversarea revocării sau numirii unor miniştri, iar Guvernul şi majoritatea nu vor sta în în loc din acest motiv.

„Doamna prim-ministru este pregătită pentru aceste şicane şi trebuie să mergem mai departe. Nu o să stea guvernarea şi Guvernul şi majoritatea în loc din acest motiv. Toate şicanele pe care le face preşedintele nu ne pot împiedica să adoptăm măsurile pe care le-am programat în programul de guvernare, care sunt destinate îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor, creşterii veniturilor lor. (…) Nu ne lăsăm impresionaţi, nici intimidaţi de aceste lucruri. Fiecare găseşte să lupte cu mijloacele pe care le consideră. Asta consideră preşedintele, atâta poate, asta ne arată, noi ne vedem înainte de drum. Fără să fiu consilierul doamnei prim-ministru, dacă m-ar întreba, i-aş spune ‘doamna prim-ministru, nu îl băgaţi prea mult în seamă pe preşedinte'”, a spus Tăriceanu, duminică seara, la România TV.

Liderul ALDE a mai afirmat că motivarea preşedintelui Iohannis privind refuzul celor două propuneri de ministru făcute de premier ar putea ajunge la mijlocul săptămânii viitoare, după care se vor face noi nominalizări.

„Va trebui să aşteptăm răspunsul motivat şi după aceea, dacă lucrurile stau aşa, va trebui făcută o nouă propunere de către premier şi cu asta practic cercul se încheie. (…) Am înţeles că la mijlocul săptămânii viitoare va transmite punctul de vedere către primul-ministru”, a mai spus Tăriceanu.

Întrebat dacă Iohannis ar putea fi suspendat, Tăriceanu a afirmat că motivele de suspendare sunt înscrise în Constituţie, dar în politică nu este aşa uşor: „Trebuie să fii pregătit pentru astfel de lupte şi prim-ministrul văd că are tăria necesară, ştie că are susţinerea coaliţiei, orice şicane care vor fi făcute nu ne sperie sau nu ne intimidează”.

Potrivit lui Tăriceanu, Klaus Iohannis încearcă să se repoziţioneze, încercând să dea satisfacţie unei minorităţi radicalizate din electoratul românesc şi care probabil aştepta de la preşedinte anumite gesturi, însă trebuie să gândească aceste gesturi în baza Constituţiei şi nu în afara ei.

El a explicat că, în perioada în care era premier, preşedintele de atunci, Traian Băsescu, „care numai comod nu era”, reacţiona cu promptitudine la orice propunere de remaniere pe care o făcea.

„Problema e că ţara trebuie guvernată şi există un anumit vid în care aceste decizii trebuie luate, chiar dacă ele nu sunt consacrate în mod expres în constituţie sau într-o lege. În perioada în care am fost prim-ministru cu un preşedinte despre care se spune orice numai comod nu se poate spune că a fost, dar ori de câte ori a fost o problemă de înlocuire a unui ministru, de remaniere mai mică sau mai amplă, din partea Cotroceniului nu a fost contestat niciun moment dreptul premierului de a revoca un ministru sau de a face alte propuneri, chiar în contextul de atunci în care CCR a adăugat o normă care nu era prevăzută în Constituţie, potrivit căreia preşedinte poate să refuze o singură dată o propunere. Preşedintele de atunci reacţiona cu promptitudine, pentru că era conştient de faptul că un guvern şi un minister trebuie să funcţioneze şi nu poate să funcţioneze neavând un titular cu drepturi depline care să exercite şi să-şi asume responsabilităţile care incumbă”, a mai spus Tăriceanu.

Dragnea nu respinge varianta unei candidaturi a lui Tăriceanu la prezidenţiale

In: Politica

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat joi că nu respinge varianta unei candidaturi a liderului ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru alegerile prezidenţiale, important fiind ca viitorul preşedinte să fie un candidat comun al celor două partide care formează coaliţia de guvernământ.

„Intenţionez să ajungem într-un timp rezonabil – şi eu, şi domnul Tăriceanu, şi cele două partide – la concluzia că trebuie să fie un candidat unic şi după momentul acela vom şi stabili cine are cele mai mari şanse. Nu resping nicio variantă, nu resping varianta nici cu mine, nici cu domnul Tăriceanu, nici cu altcineva. Cine vom constata că are cele mai mari şanse, pentru că domnia lui Iohannis trebuie să înceteze. Încă cinci ani cu Iohannis înseamnă dezastru pentru România”, a spus Dragnea, la Antena 3.

El a menţionat că obiectivul social-democraţilor pentru alegerile prezidenţiale este ca viitorul preşedinte să fie candidatul PSD-ALDE.

Dăncilă despre Dragnea şi Tăriceanu: „Doi oameni puternici, cu personalitate puternică”

In: Politica

Premierul Viorica Dăncilă consideră că preşedinţii celor două partide care formează coaliţie de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, sunt „doi oameni puternici, cu personalitate puternică”.

Şeful Guvernului a declarat, într-o emisiune la România TV, că are o relaţie bună atât cu liderul PSD, cât şi cu liderul ALDE, precizând că nu este premier „în nume personal”.

„Cu domnul Dragnea am o relaţie bună din mai multe puncte de vedere. Noi suntem un guvern politic. Suntem susţinuţi de PSD şi de ALDE, de coaliţie. Programul de guvernare este programul PSD şi eu trebuie să îl pun în practică. Trebuie să avem discuţii legate de programul de guvernare. De nouă luni de zile sunt şi preşedinte executiv al partidului, deci este necesară o cooperare pe linie politică. Este important ca partidul să te susţină în măsurile pe care vrei să le iei, să simţi că ai această susţinere din partea partidului în deciziile pe care le adopţi şi am o relaţie bună cu preşedintele partidului, cum este normal să am o relaţie bună şi cu preşedintele ALDE. Cred că este foarte bine să luăm aceste decizii împreună, pentru că eu sunt premier nu în nume personal, sunt premier pentru că m-a susţinut alianţa, pentru că această alianţă creează majoritatea care ne susţine în Parlament şi atunci este normal să avem o cooperare politică foarte bună”, a afirmat Dăncilă.

Întrebată cum i-ar descrie pe Dragnea şi Tăriceanu, premierul a răspuns: „Doi oameni puternici, cu personalitate puternică, doi oameni implicaţi, doi oameni care, prin activitatea lor, vor să facă lucruri foarte bune pentru români”.

Iliescu: Statul paralel nu exista! PSD trebuie sa-l sustina pe Tariceanu la prezidentiale

In: Politica

Liviu Pleșoianu a fost primul politician care și-a anunțat candidatura la prezidențiale, chiar dacă PSD nu îl susține! Deputatul PSD a fost urmat de Klaus Iohannis, care a declarat, oficial, că va candida pentru un nou mandat. 

Liviu Dragnea le-a spus celor din PSD că el nu prea ar vrea să se în cursa pentru Palatul Cotroceni din iarna lui 2019 și  a lăsat să se înțeleagă că PSD ar putea să îl susțină pe Călin Popescu Tăriceanu. În secret însă Liviu Dragnea se pregătește asiduu de o candidatură. Iliescu vine acum și o spune tranșant – PSD nu are om de prezidențiale!

Într-un interviu acordat pentru Le Figaro, Ion Iliescu e de părere că fostul său partid trebuie să mizeze pe liderul ALDE. Motivul: în PSD ”nu avem o personalitate din PSD care să aibă susţinerea maselor. Nu suficient. Din păcate”.

”Liderul acestui partid, ALDE, Tăriceanu, este un om cu o mare experinţă politică. Am colaborat cu el imediat după Revoluţie. În mod realist, partidul (PSD – n.r.) va trebui să îl susţină pe domnul Tăriceanu (la prezidenţiale – n.r.), care are mai multe şanse: nu avem o personalitate din PSD care să aibă susţinerea maselor. Nu suficient. Din păcate.”, a spus Tăriceanu.

Anuntul care zguduie scena politica: E sigur, nu va candida la prezidentiale!

In: ACTUALITATE

Un anunț important zguduie lumea politică românească. Un fost lider PSD spune că un candidat aproape sigur la alegerile prezidențiale iese din cursă mai devreme.

„O informaţie certă… Călin Anton Popescu Tăriceanu nu va candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019! Tot o informaţie…nu va candida de frică!”, este dezvăluirea pe care preşedintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, a făcut-o pe pagina personală de Facebook.

Imediat preşedintele PRU a fost asaltat de întrebările „prietenilor”, care şi-au dorit să afle motivul care îl opreşte pe Tăriceanu să candideze.„Frica faţă de sistem” îl va opri de Tăriceanu să candideze, a mai adăugat  Bogdan Diaconu. Fostul deputat PSD, nu a precizat sursa informaţiei, dar le-a spus urmăritorilor că „viaţa va confirma veridicitatea informaţiei”.

Totodată, preşedintele PRU, fost deputat PSD, a mai ţinut să nege faptul că ar fi servit vreodată intereselor puterii,  atunci când a fost întrebat de prieteni, de ce face această dezvăluire, împotriva puterii din care şi el a făcut parte.

Anunt din PSD: Dragnea se viseaza la Cotroceni! Isi va arata muschii pe Firea

In: Politica

În PSD este aşteptată, în continuare, o decizie în privinţa amnistiei şi graţierii. Mai exact, punerea în practică a promisiunilor referitoare la un act normativ. Recent exclus din partid, Adrian Ţuţuianu dezvăluie că Tudorel Toader se opune unei astfel de decizii, ceea ce l-ar putea costa funcţia de ministru al Justiţiei.

Adrian Țuțuianu, senator: Cred că domnul Dragnea mai are de reglat anumite lucruri cu dușmanii din CEX. Semnalul s-a dat deja în ceea ce o privește pe Firea.O urmează apoi și alți lideri de organizare care au semnat scris sau care au avut tăria de caracter să meargă și să voteze și în CEX împotriva excluderii noastre. Și domnul Stănescu, dar cred că domnul Stănescu e o piatră mai tare și reținerile domnului Dragnea sunt mai mari. Și-a arătat forța cu mine și cu Neacsu, care nu eram nici noi pietre de neglijat. Își va arăta încă o dată mușchii cu doamna Firea și cu ceilalți e mai simplu. Nu are prieteni, are doar tovarăși de drum care sunt utili cât pot ei să fie utili, deci nu e exclus ca după ce se face remanierea guvernului, la un moment dat, și domnul Stănescu să aibă aceeași soartă și lucrul acesta îl știe și domnul Stănescu.

-Doamna Firea spunea că Dragnea a mărturisit că vrea să candideze la prezidențiale. L-ați auzit?

Adrian Țuțuianu, senator: Am auzit această chestiune în diverse cercuri, dar e și o convingere a mea personală. Domnia sa va dori să candideze la președinția României.

-Îl încurcă Tăriceanu?

Adrian Țuțuianu, senator: Nu cred că asta e tema principală, cred că tema principală e cealaltă legată de amnistie și grațiere.Cred că pe măsură ce lucrurile legate de amnistie și grațiere și situația juridică se va clarifica, domnul Dragnea va face public acest anunț înainte, probabil într-un CEX, apoi pentru dumneavoastră.

-Cine-i va face domnului Dragnea amnistia și grațierea?

Adrian Țuțuianu, senator: Nu știu, haideți să așteptăm. Nu cred că va mai fi mult până când lucrurile vor fi mai limpezi pentru toată lumea.

-Este grabă mare în acest moment?

Adrian Țuțuianu, senator: Eu cred că da.

-Domnul Tudorel Toader, îl vedeți capabil să facă acest lucru?

Adrian Țuțuianu, senator: Din câte știu eu, până azi, domnul Tudorel Toader nu a dorit să adopte, să propună guvernului un asemenea act normativ, dar rămâne să vedem dacă Tudorel Toader rămâne în guvern, rămâne să vedem dacă alte pers din guvern își asumă un asemenea demers.

DNA: Tariceanu a primit 800.000 de dolari MITA de la o firma austriaca!

In: ACTUALITATE, Legislatie & JUSTITIE

DNA anunta oficial ca presedintele Senatului este acuzat ca ar fi primit 800.000 de dolari mita, sub forma unor foloase materiale, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorala, de la o firma austriaca.

Banii ar fi fost primiti in 2007-2008, fiind vorba despre 3 dosare reunite in 2018, unul preluat de la autoritatile austriece.

„Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale importante de la statul român.

Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităților judiciare austriece.

Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide.

Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal”, se arată in raspunsul DNA.

Tariceanu, dupa ce au desfiintat DNA: „Olanda, Danemarca, Germania sunt mult mai corupte decat Romania. In Romania nu exista niciun scandal major de coruptie”

In: Comentariul zilei

Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a sustinut, duminica, la Bacau, ca in Europa sunt tari mult mai corupte decat Romania, exemplificand in acest sens cu Olanda, Danemarca si Germania. „Romania nu poate sa fie etichetata campioana in conditiile in care acolo sunt mari scandaluri de coruptie”, a spus Tariceanu.

„Sunt alte tari, si nu vreau sa pronunt niciun nume pentru ca nu vreau sa jignesc pe nimeni, sunt multe alte tari in care nivelul coruptiei este cu mult mai ridicat decat in Romania”, a declarat Tariceanu la Bacau, la Conferinta judeteana a ALDE.

Insa, imediat, Tariceanu a uitat ca nu vrea sa dea nume si a spus ca in Olanda, Danemarca si Germania coruptia este mult mai mare decat in Romania.

„Sunt oameni care ne-au facut extrem de rau pentru ca au promovat aceasta imagine in exterior, Romania, tara cea mai corupta. Si am sa va dau cateva exemple. In Europa sunt tari mari care sunt zguduite de mari scandaluri de coruptie. In Olanda, banca ING a trebui sa plateasca, intr-o intelegere, atentie, nu in urma unei condamnari, au recunoscut imediat, fiind acuzati de spalare de bani, au platit 900 de milioane de euro amenda. In Danemarca, care este considerata una dintre tarile care nu exista coruptie, nu exista coruptie pentru ca tot asa, o banca acuzata de spalare de bani a platit un miliard de euro. In Germania, care ne da lectii, firma Volkswagen a fost prinsa cu mata-n sac, cu emisiile de dioxid de carbon trucate. Amenzi de miliarde si miliarde de euro.

In Romania, imi pare rau pentru aceste tari, nu exista niciun scandal major de coruptie. Romania nu poate sa fie etichetata campioana in conditiile in care acolo avem situatii de acest gen. Si lista ar putea sa continue”, a sustinut Tariceanu.

Video de la minutul 18.00:

Sursa: Aktual24.ro

STENOGRAME: Tariceanu a bagat Senatul in criza financiara din cauza deplasarilor in strainatate!

In: Politica

Conducerea Senatului a luat act, în cea mai recentă ședință a Biroului Permanent, de faptul că dacă va fi menținut ritmul actual al deplasărilor externe, în octombrie, vor epuiza toate fondurile pentru vizitele oficiale în străinătate. Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că este o „criză financiară”.

„Ni se cam termină banii. În ciuda acestui lucru, recunosc că am eșuat în a controla deplasările și de a ține în frâu aceste cheltuieli. Cert este faptul că bugetul de anul acesta, fiind aproape dublu față de bugetul de anul trecut, de acum doi ani și aproape de două ori și jumătate mai mare decât bugetul din 2016, în octombrie vom termina banii, vom cheltui toți banii pe anul acesta pe deplasări externe și aproape toți banii pe diurnă”, a informat chestorul Senatului, Tanczos Barna (UDMR), în ședința Biroului Permanent din 15 octombrie, potrivit stenogramei.

Senatorul UDMR a prezentat și o situație a cheltuielilor privind deplasările în străinătate la data de 15 octombrie.

„Avem anul acesta un buget de 2.070.000 de lei pentru deplasări externe, față de 1.000.000 anul trecut, 900.000 acum doi ani, 1.100.000 acum trei ani sau 1.000.000 acum patru ani. În ciuda acestui fapt, banii, dacă ritmul este menținut de colegi și deplasările nu se vor opri, se vor termina în octombrie (…) La diurnă, probabil, putem să facem o mică economie, dar la cheltuieli materiale luna asta, dacă mai venim cu două seturi de aprobări, mai mult ca sigur se vor termina banii”, a menționat Tanczos Barna.

În discuția privind execuția bugetară a deplasărilor externe a intervenit și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

„Deci trebuie să mai periem puțin participările la diferite reuniuni externe, da? Ăsta ar fi mesajul”, i s-a adresat Tăriceanu lui Tanczos.

În acest context, „UDMR-ul nu mai pleacă”, a replicat senatorul Uniunii Democrate a Maghiarilor.

„UDMR-ul nu mai pleacă, în semn de protest”, a reacționat, în timpul ședinței, șeful Senatului.

Senatorul PSD Gabriela Crețu a intervenit și a spus că una din explicații este faptul că de la 1 iulie 2018 a început dimensiunea parlamentară a Președinției exercitată de România la Consiliul UE, și acest lucru presupune deplasări suplimentare în străinătate față de ritmul normal.

„Există un sistem, trebuie să te duci la reuniuni ca să preiei, dacă nu te duci la reuniuni, nu poți prelua”, a afirmat Crețu.

Tanczos Barna le-a propus senatorilor două soluții.

„Una dintre soluții ar fi să ne concentrăm pe reuniunile europene și să reducem cât se poate de mult cheltuielile pentru deplasările în alte state decât statele membre sau alte acțiuni decât cele legate de pregătirea președinției. Ne concentrăm pe cele care vizează pregătirea președinției și mai avem două luni, aproape, strictul necesar. Sau suplimentăm bugetul din alte surse și creștem de 2,5 ori bugetul față de anul trecut. Sunt cele două variante pe care le pot propune”, a spus senatorul UDMR.

Tăriceanu a concluzionat că este o „criză financiară”.

„Știți ce se întâmplă? Suntem într-o situație de criză financiară, da? Nu mai vorbesc de celelalte, care domină tot timpul”, a declarat Tăriceanu.

Liderul grupului PSD din Senat, Șerban Nicolae, a pledat pentru împărțirea cheltuielilor între Senat și Camera Deputaților.

„Am o rugăminte. Vizitele de pregătire la Bruxelles, la Parlamentul European, în perspectiva pregătirii, n-ar trebui să privească doar Senatul. Bănuiesc că activitățile care se vor face la nivelul dimensiunii parlamentare a președinției României la Consiliul Uniunii Europene sunt comune și ar putea să fie găsită o soluție de echilibru, în așa fel încât pregătirea să se facă colegial, împreună cu cei de la Cameră. S-ar putea ca ei să nu fie în criza bugetară în care suntem noi”, a spus Nicolae.

În aceeași ședință a Biroului Permanent, secretarul Senatului, Marcel Vela (PNL), a apreciat, cu privire la un eveniment care urmează să fie găzduit de Senat în 2019 că „un pic de șurub la cheltuieli ar fi necesar”.

„Eu v-aș ruga pentru ședința următoare să ne detaliați un pic devizul, pentru că mi se pare destul de generos. Flori de 75.000.000 de lei vechi, cadouri 120.000, un miliard două sute. Acum, nu știu dacă sunt din aur, din argint, dar, dacă tot avem grijă de buget, trebuie să avem grijă un pic și de produsele și de gospodărirea bugetului, că este ușor sub umbrela Uniunii Europene, președinției, noi n-avem voie să comentăm, să ne opunem, OK, dar, totuși, un pic de șurub la cheltuieli ar fi necesar”, le-a transmis Vela colegilor.

Contactat de MEDIAFAX, Marcel Vela a declarat că s-a referit la o reuniune care va avea loc în luna ianuarie a anului 2019, la care vor participa membri din Parlamentele statelor membre ale UE, pentru care nu au fost cheltuiți încă banii, iar discuția din Biroul Permanent al Senatului a fost numai despre costurile estimative.

Potrivit stenogramei, Tăriceanu a spus, în ședința menționată, că România nu este atât de săracă încât să se facă de râs, dar că și lui i se pare că „e puțin cam lărgită gura pungii”.

„Domnule Vela, mulțumesc pentru intervenție. Eu vreau numai o remarcă de principiu să fac, și anume: România nu este chiar atât de săracă încât să se facă de râs la o astfel de manifestare, pe de o parte. Pe de altă parte, sigur că dacă avem bani nu trebuie să aruncăm cu ei, și mi se pare și mie că e puțin cam lărgită gura pungii, adică trebuie câte un cadou, să știți că peste tot unde am fost am văzut, pe perioada președințiilor rotative se practică acest lucru, oferirea unor cadouri simbolice, dar sigur că aici nu trebuie să ne întrecem în a depăși costurile pe care le-au avut ceilalți”, a afirmat președintele Senatului.

Vela a spus că „devizul este umflat” și el nu a primit niciodată, în deplasările externe, cadouri de 100 de euro bucata.

„Un miliard două sute bani vechi, împărțit la 260 de participanți (…) rezultă cam 100 de euro cadoul pentru fiecare participant. Am participat și eu la întâlniri la Bruxelles, n-am primit niciodată cadouri de asemenea valoare. Din start vă spun că devizul este umflat și propun reanalizarea lui săptămâna viitoare”, a indicat liberalul.

„Bine. O să dezumflăm devizul, dar eu vă rog, haideți că am depășit de mult punctul ăsta, să ne vedem mai departe de ordinea de zi”, a închis Tăriceanu discuția.

!-- Composite Start -->
Loading...